Faceți căutări pe acest blog

luni, 27 septembrie 2010

Undele de şoc te scapă de pietre la rinichi



Fie că aţi avut dureri renale, fie că doar aţi auzit de ele, fiţi pregătiţi în orice moment, pentru că aceste crize pot apărea brusc şi nu cedează la calmante. Potrivit dr. Radu Constantiniu, medic primar urolog, în astfel de cazuri ar putea fi eficientă terapia cu unde de şoc, o metodă nouă şi nedureroasă de îndepărtare a pietrelor.

În timpul tratamentului, pacientul stă întins pe un pat, îmbrăcat, iar litotritorul îi “bombardează” pietrele de la rinichi cu unde de şoc, în baza indicaţiilor ecografului

Litiaza renală poate fi numită boala maturităţii, pentru că o persoană din 10dezvoltă de-a lungul vieţii calculi renali, adică aşa-numitele pietre la rinichi. “Cele mai frecvente cazuri de litiază renală se întâlnesc la pacienţii cu vârste cuprinse între 30 şi 45 de ani, bărbaţii fiind de trei ori mai afectaţi decât femeile”, susţine dr. Radu Constantiniu, medic primar urolog la Centrul Medical Focus. Ultima modă în materie de tratamente o reprezintă metodele minim invazive, care nu produc disconfort bolnavului şi care îi permit să-şi reia activitatea normală într-un timp foarte scurt.

Intervenţia, sub control ecografic

“Terapia extracorporală cu unde de şoc reprezintă ultima noutate în tratarea pietrelor la rinichi. Tratamentul se realizează în ambulatoriu, cu un aparat numit litotritor, ce-i permite pacientului să scape de durerile insuportabile şi să se întoarcă acasă în câteva ore.Intervenţia nu necesită anestezie, se face sub control ecografic permanent şi asigură o foarte bună fragmentare a calculului renal.

Procedeul constă în fixarea litotritorului în zona rinichiului cu pietre. Prin unde de şoc, calculii renali sunt dizolvaţi şi se transformă în nisip, fiind astfel mai uşor de eliminat pe cale naturală”, ne-a explicat dr. Constantiniu. Mai multe detalii despre acest aparat puteţi găsi pe site-ul www.focus-medical. ro.

Din ce cauză se formează

Pietrele la rinichi, în termeni medicali litiază renală sau calculi renali, apar când există un dezechilibru între apa, sărurile, mineralele şi alte substanţe din urină. Acestea pot rămâne în zona renală sau se pot deplasa către vezica urinară, blocând ureterele, afectând traseul normal al urinei şi provocând o durere puternică. De vină pentru apariţia lor pot fi hidratarea insuficientă, excesul de proteine sau subnutriţia, apa cu un conţinut mare de calciu şi stresul, toate pe fondul unor disfuncţii metabolice.

Cum recunoşti litiaza renală

Febra şi senzaţia de greaţă sunt semne frecvent întâlnite în cazul litiazei renale. “Durerea provocată de calculii renali depinde de mărimea şi de numărul pietrelor. Aceasta începe din regiunea lombară şi iradiază la nivelul abdomenului, al organelor genitale şi în regiunea internă a coapsei. Deplasarea pietrelor poate produce senzaţie de greaţă şi de vomă, apariţia sângelui în urină, precum şi urinări frecvente şi dureroase. Deseori, aceste simptome sunt însoţite de febră, pierderea poftei de mâncare, constipaţie, transpiraţie abundentă sau oboseală”, a mai afirmat urologul.

Ce trebuie să faci când ai dureri

Tratamentul de urgenţă al crizelor de rinichi constă în administrarea de analgezice, oral, fără a se consuma exagerat lichide. Acestea ar suprasolicita rinichiul şi aşa obosit din pricina spasmelor. În cazul în care durerea nu cedează la pastile, e bine să chemi o ambulanţă sau să mergi la spital, ca să ţi se administreze un tratament intravenos de urgenţă. După calmarea durerilor, e bine să continui investigaţiile, imediat sau în ziua următoare, pentru că pietrele pot provoca leziuni interne, iar acest lucru ar impune administrarea de antibiotice sau de antiinflamatorii. Dacă durerile se prelungesc însă mai mult de treipatru zile, se impune spitalizarea, pentru a nu se ajunge la un blocaj renal sau la afectarea definitivă a funcţiilor rinichiului.

Atenţie! Conform statisticilor medicale, o persoană care a avut cândva pietre la rinichi va depista în timp şi altele, cel mai probabil una o dată la 2-3 ani.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Postări populare