Faceți căutări pe acest blog

duminică, 30 ianuarie 2011

De ce ne îmbolnăvim grav din cauza sucurilor carbogazoase


Profesorul doctor Mencinicopschi ne spune astăzi ce substanţe otrăvitoare 'savurăm' frecvent.
Lbertatea a publicat săptămâna trecută un articol despre efectele extrem de nocive ale mezelurilorToate nenorocirile pe care le mancăm zilnic, cum sunt, de pildă, mezelurile, despre care Libertatea a scris săptămana trecută, le stropim cu alte otrăvuri care nu fac decât să ne ofere bilete gratuite către spitalele mizerabile din România. Este vorba de sucurile carbogazoase, la care, spun doctorii, trebuie să renunţăm urgent!
Ne fac viaţa mai dulce, mai efervescentă şi mai colorată. Cel mai mult ne place să le consumăm în combinaţie cu mâncăruri gustoase din categoria fast-food. Indiferent de perioada anului, din frigiderele noastre nu lipsesc băuturile carbogazoase, cu toate soiurile de arome şi care au diferite culori. Ce refuzăm noi însă să acceptăm este faptul că aceste produse ne otrăvesc de-a binelea!

Despre efectele dezastruoase ale sucurilor acidulate s-au scris tone de pagini şi, probabil, se vor mai scrie. Aceasta pentru că doctorii ne atrag în permanenţă atenţia că sunt extrem de nocive. Din păcate, foarte mulţi dintre noi ignorăm sfaturile medicilor.
«Şi mai periculoase sunt cele light»
Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi este directorul Institutului de Cercetări AlimentareProfesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne dezvăluie, azi, ingredientele aflate în băuturile carbogazoase care ne îmbolnăvesc. De aceea, ar trebui să renunţăm la ele sau măcar să le consumăm cât mai puţin. “Pe lângă coloranţii foarte periculoşi, cum este tartrazina (E 102 - care «îngălbeneşte » alimentele, dându-ne impresia că sunt aşa de la portocale), sucurile carbogazoase conţin aditivi cu o concentraţie glicemică foarte mare. Cu alte cuvinte, multe, multe zaharuri. De exemplu, un litru de băutură de tip cola sau cu aromă de portocală este echivalent cu 100-110 grame de zahăr alb, cantitate foarte mare pentru organismul nostru (n.r. - 100 g de zahăr înseamnă aproximativ jumătate de cană obişnuită, în condiţiile în care, pentru un bărbat, se admit 60 g de zahăr pe zi, iar pentru o femeie, 50 g). Mai ales că, într-o zi normală, bem o cafea cu zahăr şi consumăm dulciuri şi produse de patiserie, care, pe lângă zahărul alb, conţin şi aditivi cu o concentraţie glicemică ridicată”, explică Mencinicopschi.
La toate acestea se adaugă, după cum prezenta cotidianul Libertatea zilele trecute, şi preparatele din carne cu aditivi cu o concentraţie glicemică ridicată, cum este dextroza, care se află în multe mezeluri. Aceasta determină apariţia obezităţii şi a multor boli: cerebrale, cardiace, hepatice, diabet. “Şi mai periculoase sunt sucurile pe eticheta cărora scrie că nu conţin zahăr sau băuturile light. Acestea au îndulcitori chimici, cancerigeni”, ne-a mai explicat prof. Mencinicopschi.
Care sunt cei mai nenorociţi coloranţi - Tartrazina poate provoca agitaţie permanentă
Tartrazina este colorantul galben care imită, la sucuri, “aportul” de portocale. În realitate, culoarea naturală oferită de citrice pe care o găsim la cele mai multe băuturi răcoritoare este de maximum 2%. Restul este tartrazină, sau E 102. Cea mai gravă afecţiune care poate fi provocată de acest colorant este ADHD sau sindromul agitaţiei permanente. Spre exemplu, un copil nu se mai poate concentra la ceea ce face, de pildă la lecţii, şi este în permanenţă agitat, atât fizic, cât şi psihic. Totodată, tartra- zina mai poate provoca multe forme de cancer.
Galben de chinolină, interzis micuţilor Coloranţii galbeni din sucuri, periculoşi
E 104, sau galben de chinolină, se află pe lista celor mai periculoşi coloranţi. Bineînţeles, imită culoarea portocalelor sau a lămâilor. Potrivit specialistului în alimentaţie doctor Gheorghe Mencinicopschi, sucurile care conţin această substanţă ar trebui interzise urgent copiilor. Substanţa este cancerigenă, poate provoca obezitate şi boli neurovegetative.
Galbenul portocaliu poate provoca alergii
E 110 e un alt colorant care imită culoarea galbenă a fructelor. Se găseşte în foarte multe sucuri, dar şi în guma de mestecat. Poate provoca alergii, congestie nazală, astm şi disfuncţii ale percepţiei gustului. Încercaţi să excludeţi din alimentaţia voastră, dar mai ales a copiilor, produsele care conţin galben sau portocaliu.
Aspartamul (E 951), extrem de nociv - Una dintre cele mai nocive substanţe pe care o găsim în sucuri. Este un îndulcitor chimic extrem de dăunător organismului, folosit la aşa-zisele băuturi care nu conţin zahăr sau la cele light. Pentru a i se ascunde gustul chimic, aspartamul este folosit în combinaţie cu alţi aditivi, care, la rândul lor, sunt extrem de nocivi. Poate provoca boli grave, precum cancer, scleroză, eplilepsie, maladiile Parkinson şi Alzheimer.
Zaharina E 954, periculoasă - Adesea, multe dintre femeile care ţin cură de slăbire, pentru a evita zahărul, consumă zaharină - E 954. Şi în băuturile răcoritoare găsim acest aditiv. Studiile au arătat că prezenţa acestei substanţe în stomac, pe o perioadă lungă de timp, duce la apariţia cancerului.
Acidul ciclamic care ne face obezi - Acidul ciclamic, sau E 952, e un alt îndulcitor şi potenţator de gust care se găseşte în băuturile răcoritoare. Potrivit lui Mencinicopschi, acest aditiv este nociv şi poate crea obezitate, având un indice glicemic ridicat. Cu alte cuvinte, fugim de băuturile cu zahăr ca să nu ne îngrăşăm, dar ne îmbolnăvim de la îndulcitori. La rândul ei, obezitatea aduce alte boli - de ficat, cardio-vasculare şi chiar cerebrale.
Cancerul şi sucraloza (E 955) - Unul dintre cei mai periculoşi aditivi, care îndulceşte de 600 de ori mai mult decât zahărul şi de două ori mai mult decât zaharina, e sucraloza, sau E 955. Studiile arată că aceasta afectează timusul (un organ mic, aflat în cavitatea toracică, care luptă contra cancerului). Timusul e dirijorul sistemului imunitar, iar sucraloza îi poate afecta activitatea şi riscăm să ajungem la boli grave, precum cancerul.
De ce trebuie să evite femeile însărcinate aceste băuturi
“Femeile însărcinate care consumă sucuri carbogazoase ar trebui să renunţe urgent la ele! Substanţele nocive ale acestora pot intra şi în lichidul amniotic (n.r. - lichidul în care se dezvoltă fătul) şi pot afecta copilul, care se poate naşte cu o predispoziţie la obezitate”, explică profesorul Mencinicopschi.
Fructele, mai bune decât «fresh»-ul
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi subliniază faptul că fructele, precum merele sau portocalele, sunt mai bune dacă le mâncăm şi nu le stoarcem cu un robot de bucătărie. Aşadar, o parte din proprietăţile fructelor se pierd atunci când le transformăm în “fresh”. Totuşi, asta nu înseamnă că sucurile naturale pe care le facem în casă nu sunt bune, ba din contră, e bine să înlocuim cu ele sucurile carbogazoase.

UN FILMULET CU NEPOTELUL MEU..

Christian Slideshow: Babylenuta’s trip from Timisoara, Transylvania, Romania to Wienacht-Tobel, Switzerland was created by TripAdvisor. See another Wienacht-Tobel slideshow. Create a free slideshow with music from your travel photos.

vineri, 28 ianuarie 2011

Soluţii eficiente pentru atenuarea cearcănelor


Cearcănele devin  mai vizibile atunci  când oboseala  se accentuează
FOTO: SHUTTERSTOCK

Cearcănele devin mai vizibile atunci când oboseala se accentuează

Pielea din jurul ochilor este mai subţire şi mai sensibilă, la fel şi reţeaua de capilare care o traversează. De aceea, această zonă necesită o îngrijire specială, prin care să se atenueze cearcănele ce dau un aspect obosit feţei.
Cearcănele pot fi moştenite genetic, pot apărea pe fondul oboselii accentuate sau pot fi semnul unor boli. În majoritatea cazurilor, mecanismul prin care ele se formează este similar urmelor lăsate de contuzii, deci apar la fel ca „vânătăile". 

Capilarele minuscule de sub piele se sparg, iar acest lucru este vizibil la suprafaţa pielii, suficient de subţire încât să le trădeze ruperea. În alte cazuri, este vorba despre un exces de pigment, adică despre o cantitate mai mare de melanină prezentă la nivelul tegumentului exact în zona din jurul ochilor. 

Aceste cearcăne sunt în general moştenite genetic şi se accentuează odată cu înaintarea în vârstă, fiindcă pielea continuă să se subţieze pe măsură ce îmbătrânim. În egală măsură, circulaţia deficitară a sângelui şi retenţia de apă, dar şi congestia nazală pot produce cearcăne. În aceste situaţii, sângele care stagnează pune presiu­ne asupra vaselor care în cele din urmă cedează.
Foloseşte demachiant special
Produsele pentru îngrijirea pielii din jurul ochilor sunt esenţiale pentru a preveni apariţia cearcănelor. De aceea, este necesar să foloseşti doar produse speciale. Deci nici demachiantul şi nici crema folosite pentru faţă nu vor fi utilizate şi în zona ochilor. 

Pentru îndepărtarea machiajului şi a impurităţilor, poţi folosi loţiunea demachiantă bio „Culture Bio" de la Yves Rocher (1), preţ: 35 lei, potrivită şi pentru tenurile mature, fiindcă antioxidanţii conţinuţi ajută şi la netezirea ridurilor. De asemenea, un demachiant special pentru zona ochilor este cel cu extract calmant de muşeţel „Camomile Gentle Eye Make-Up Remover" de la The Body Shop (2), preţ: 29 lei. 

Gelurile şi cremele contur de ochi sunt utile
În cazul tenurilor tinere, este nevoie de produse hidratante, care să menţină vitalitatea pielii. Poţi alege serul contur de ochi de la Gerovital Plant (3), care amână apariţia ridurilor, preţ: 13,5 lei, sau produsele cu antioxidanţi şi uniformizatori de culoare, precum crema contur de ochi „No7 Protect & Perfect" de la Boots (4), preţ: 64,90 lei. 

Pielea matură are nevoie de creme cu texturi mai bogate. Poţi alege un produs cu elastină şi cu extract de castraveţi, precum crema Gerovital H3 Evolution (5), preţ: 18,2 lei, sau o cremă antirid pentru ochi „Riche Creme" de la Yves Rocher (6), preţ: 75 lei. 

Pentru revitalizarea ochilor obosiţi poţi folosi produse bogate în vitamina C, precum „Vitamin C Eye Reviver Duo" de la The Body Shop (7), preţ: 55 lei, cu efect de lifting şi de înlăturare a cearcănelor, îmbogăţită şi cu ecran solar. 

Trucuri de pus în practică acasă

Pliculeţele cu ceai de muşeţel sau de cicoare puse peste pleoape timp de 10 minute pot revigora privirea. Acest lucru este posibil fiindcă muşeţelul şi cicoarea au o puternică acţiune antiinflamatoare, comparabilă cu efectul hidrocortizonului. Acelaşi efect revigorant se poate obţine şi cu pliculeţe de ceai verde şi cu felii de castravete proaspăt. 

În plus, trebuie evitat abuzul de sare. Acest mineral reţine apa în ţesuturi şi determină o circulaţie deficitară, favorizând apariţia pungilor de sub ochi. De asemenea, somnul ar trebui să fie de minimum opt ore pe noapte, pentru ca musculatura din jurul ochilor să se relaxeze.

Specialistul nostru
Prof. dr. Anca Zbranca

medic specialist dermatolog

Cearcănele reprezintă coloraţia mov-maronie dată de sângele care trece prin vasele mici ale pielii fine şi transparente din jurul ochilor. Sau sunt date de „tatuarea" pleoapei cu fierul din sângele care trece din vase în structura pielii, din cauza unor traumatisme. 

Tot în categoria cearcăne sunt incluse şi pungile de grăsime de sub ochi, apărute odată cu îmbătrânirea. O soluţie sunt tratamentele cu substanţe care întăresc vasele de sânge, precum cremele antiroşeaţă sau medicamentele venotonice. Este de presupus că aceste substanţe previn ruperea vaselor şi trecerea sângelui în piele, deci previn cearcănele.

Truc

Machiajul în tonuri de auriu sau de piersică ajută la estomparea cearcănelor.

joi, 20 ianuarie 2011

Terapia cu seminţe

Reţetele magice ale vindecătorilor de odinioară

Consumate crude, seminţele fructelor şi legumelor sunt adevărate medicamente naturiste.
Statisticile spun că românii ronţăie mai multe seminţe decît americanii, consideraţi cei mai mari consumatori de popocorn. Ne plac seminţele, mai ales cele de floarea-soarelui şi de dovleac. Nu numai la meciuri de fotbal sau cînd vrem să ne lăsăm de fumat. Seminţele legumelor şi fructelor şi-au găsit o întrebuinţare la români mult mai valoroasă: leac pentru diferite afecţiuni. Seminţele făceau parte din reţetele magice ale vindecătorilor de odinioară, iar azi sînt ingrediente pentru cele mai eficiente preparate naturiste. Consumate crude, au efectul cel mai puternic.
Micile uzine de medicamente
Pe vremuri, ţăranii le considerau păstrătoarele vieţii, adevăr demonstrat şi de medicina modernă care a descoperit că, înainte să se transforme în plante verzi, seminţele conţin energii uriaşe şi substanţe benefice pentru organism. Terapia cu seminţe nu presupune consumul exclusiv al seminţelor, ci în combinaţie cu un regim sănătos bazat pe legume şi fructe. Pentru a fi eficiente terapeutic, seminţele se mănîncă neprăjite, deoarece prin preparare termică, cea mai mare parte a proprietăţilor lor vindecătoare este distrusă. Din seminţe se pot prepara şi remedii sub formă de pulberi, tincturi, uleiuri, decocturi, cataplasme sau infuzii. Mai trebuie ştiut că seminţele, deşi par uscate şi moarte, sînt organisme vii, bogate în nutrienţi. De aceea, consumul seminţelor între mese, în locul gustărilor, pe lîngă rolul extrem de benefic, şi satură. Nu întîmplător terapia cu seminţe este inclusă în regimurile dietetice.
Seminţe de dovleac pentru inimă
Dietologii din Japonia pun seminţele de dovleac (bostan) pe primul loc în tabelul produselor alimentare, deoarece ele conţin 36-52% grăsimi, vitamine, microelemente şi, mai ales, zinc. Sînt recomandate în lupta cu prostatita, constipaţia şi balonarea. Sînt diuretice, întăresc muşchiul cardiac şi rinichii, ajută la creşterea părului, elimină metalele grele din organism. Pentru tratarea acestor afecţiuni, se prepară laptele de bostan dintr-un pahar de seminţe pisate într-un vas de lut şi trei pahare de apă clocotită. Se strecoară, se stoarce bine terciul şi se bea lichidul obţinut de trei ori pe zi, cîte 1/2 de pahar, înainte de masă. În caz de limbrici (viermi intestinali), se prepară un amestec din 30 g de seminţe crude de bostan, cu pieliţă verde, 50-60 ml de apă şi o linguriţă de miere de albine. Se ia pe nemîncate, cîte o linguriţă, timp de o oră, pînă se epuizează toată doza, apoi se face o clismă. În cosmetică, seminţele de dovleac împrospătează tenul. Seminţele crude se pisează bine, se amestecă cu apă clocotită (1:10) şi se fierb pînă se obţine o pastă omogenă care se aplica pe faţă pentru 15-20 minute. Specialiştii în medicină naturistă încurajează consumul seminţelor de dovleac, care desfundă vasele de sînge, reglează colesterolul şi stimulează activitatea rinichilor, dar au şi rol adjuvant în cancer, leucemie, scleroză sau diverse boli greu vindecabile. Se mai recomandă în alimentaţia persoanelor cu boli hepatice, cardiovasculare, femeilor însărcinate şi copiilor.
Susanul previne osteoporoza
Seminţele de susan conţin vitaminele A, B, C, E. Pentru întărirea şi curăţirea organismului, se consumă cîte 15-20 g de pulbere preparată din seminţe, cu puţină apă, de trei ori pe zi, cu 10-15 minute înainte de masă. Arsurile se tratează cu un terci din seminţe de susan rîşnite şi apă. Se schimbă pansamentele de 2-3 ori pe zi, pînă la vindecare. Susanul poate înlocui sarea. Se amestecă 5 linguri de seminţe de susan, cu 3 linguri seminţe de in şi o lingură de sare de mare, prăjită în prealabil într-o tigaie uscată. Amestecul se păstrează într-un borcan închis bine. Seminţele de susan conţin şi proteine, cu 50% mai mult decît se află în carne. Sînt foarte bogate în calciu şi înlocuiesc cu succes laptele. Consumul de susan previne osteoporoza. Seminţele au o mare valoare energetică, aduc un aport însemnat în afecţiunile de nutriţie, sînt laxative, emoliente, antitumorale şi ajută la detoxifierea ficatului şi a rinichilor, întăresc sistemul imunitar, cresc fertilitatea şi sînt afrodisiace. Seminţele de susan sînt o sursă bună de seleniu, magneziu şi fosfor, avînd un conţinut scăzut de colesterol şi sodiu.
Seminţe de mărar pentru glaucom
În medicina tradiţională, seminţele de mărar şi-au cîştigat reputaţia de leac extrem de eficient în mai multe afecţiuni. Pentru hipertensiune şi insuficienţă coronariană cronică, se opăresc în 500 ml apă clocotită 2 linguri de seminţe de mărar pisate şi se infuzează într-un termos timp de o oră. Se strecoară şi se beau cîte 100 ml lichid cu 30 minute înainte de masă, de 3-4 ori pe zi. Leacul este bun şi pentru artroză şi îmbunătăţirea digestiei. În caz de insomnie, 5 linguri de seminţe de mărar pisate se amestecă cu 500 ml vin roşu tare, se pun pe foc mic 10 minute, se infuzează o oră şi se strecoară. Se beau cîte 1-2 linguri, cu 30 minute înainte de culcare. Glaucom: peste o linguriţă seminţe de mărar rîşnite, se toarnă 250 ml apă clocotită, se ţine la infuzat o oră. Se consumă cîte 50 ml, de patru ori pe zi, înainte de masă, timp de 21 de zile. După o pauză de 10 zile, tratamentul se repetă. În caz de bronşită şi răceală, se recomandă să se mănînce zilnic cîte o linguriţă de pulbere din seminţe de mărar amestecată în ceai sau apă caldă. Le puteţi amesteca şi cu cartofi fierţi sau le puteţi presăra pe o felie de pîine. Ceaiul din seminţe de mărar rezolvă şi incontinenţa urinară. Pulberea şi tinctura extrasă din seminţele de mărar sînt un stimulent şi un reglator hormonal foarte puternic. Din seminţele de mărar se obţine un ulei cu care se masează sînii, pentru a deveni mai mari şi mai fermi.
Expectorant din seminţe de in
Seminţele de in sînt folosite la combaterea constipaţiei şi a inflamaţiilor tubului digestiv şi căilor urinare. Extern, făina din seminţe de in are proprietăţi antiseptice şi calmante. Cataplasma din făină de in şi muşeţel (părţi egale) ajută la maturarea abceselor şi furunculelor, iar în amestec cu mierea ajută la vindecarea rănilor. Pentru conjuctivită: o linguriţă de seminţe de in se infuzează 15 minute în 50 ml apă clocotită. Apoi se pisează pînă ce apare un mucilagiu. Se strecoară şi se foloseşte pentru spălarea ochilor, de 2-3 ori pe zi. Urciorul trece dacă se încălzesc pe o tigaie uscată seminţe de in, se leagă într-o batistă şi se aplică pe locul bolnav pentru 5-7 minute. Un expectorant bun se obţine din 1/2 linguriţă de seminţe de in rîşnite, care se agită 15 minute, în 150 ml apă. Se strecoară şi se beau cîte 2 linguri de 3-4 ori pe zi pentru tratarea bronşitei. Extractul din seminţe de in este utilizat în inflamaţiile şi hipertrofia prostatei. Scade senzaţia imperioasă de a urina şi cantitatea de urină acumulată în vezică. Un alt avantaj constă în faptul că împiedică creşterea celulelor prostatei, contribuind la vindecarea cancerului de colon şi a prostatei, la tratamentul arterosclerozei, împiedicînd formarea cheagurilor de sînge.
"Bomboanele agricole" combat nicotina
Seminţele de floarea-soarelui, cele mai populare seminţe consumate la noi, au multiple întrebuinţări în medicina naturistă. Sînt un remediu de bază în combaterea bolilor de rinichi, de bilă şi circulatorii. De asemenea, se folosesc în cure pentru tratarea sterilităţii şi impotenţei vasculare şi hormonale. Uleiul obţinut prin presare la rece se poate folosi pentru dezintoxicarea organismului, prevenirea afecţiunilor gingiilor, tratarea bolilor respiratorii ale căilor superioare. Se ia o gură de ulei în fiecare dimineaţă, pe nemîncate, şi se suge vreme de 10 minute, apoi, lichidul plin de microbi, se scuipă şi se clăteşte gura insistent. Seminţele de floarea-soarelui conţin o cantitate substanţială de acid linoleic, care reduce depozitele de colesterol din pereţii arterelor. Sînt bogate în vitamina E, un antioxidant care previne apariţia bolilor de inimă. Sînt recomandate mai ales femeilor gravide şi copiilor, pentru conţinutul ridicat de vitamine B. Seminţele de floarea-soarelui au darul de a reduce pofta de nicotină, iar infuziile fortifică vasele de sînge şi nervii, amortizînd impactul renunţării la tutun.
Seminţele care înlocuiesc insulina
Schinduful este o plantă ierboasă ale cărei seminţe tratează diabetul de tip insulinodependent. Se face o cură de 12 luni cu infuzie de schinduf, din care se beau cîte 2-3 căni pe zi. Schinduful este un hipoglicemiant puternic în timp, care va necesita reducerea gradată a dozelor de insulină. Pentru valori crescute ale colesterolului, se ia cîte o linguriţă de pulbere de patru ori pe zi, înaintea meselor principale. Intervine în metabolismul lipidelor, reducînd aşa-numitul colesterol rău, protejînd sistemul cardiovascular de apariţia ischemiei cardiace. Seminţele sporesc secreţia lactată şi îmbunătăţesc starea de sănătate a mamei. Două linguriţe de pulbere amestecată cu miere, luate cu o oră înainte de masă, vindecă anorexia. Infuzia de schinduf e de ajutor femeilor aflate la menopauză, prevenind eliminările masive de calciu şi ajutînd la păstrarea forţei musculare. Mai vindecă şi sterilitatea, dar are şi efecte antiinflamatoare asupra intestinului. Cataplasma cu seminţe de schinduf ajută la terapia ulcerelor varicoase, eczemelor cu mîncărimi. În cosmetică, întăreşte unghiile şi părul, iar pe femeile prea slabe le ajută să-şi rotunjească formele, fără a creşte ţesutul adipos.
Chimen, coriandru şi mac
Se consideră că seminţele de struguri sînt nişte antioxidanţi foarte puternici, cu rol în combaterea cancerului. Sînt bune remedii împotriva artritelor, alergiilor, problemelor de circulaţie, diabetului şi a problemelor de vedere. Celebru pentru combaterea gazelor la stomac şi a aerofagiei, chimenul se prepară în felul următor: se opăreşte o linguriţă de seminţe cu o cană de apă, se lasă să se infuzeze 10 minute, apoi se bea cîte o ceaşcă după fiecare masă. Datorită principiilor sale active, chimenul ajută în tratarea enterocolitelor, măreşte diureza şi lactaţia mamelor care alaptează, stimulează pofta de mîncare şi este vermifug. Seminţele se folosesc şi la conservarea murăturilor, pentru a-i da pîinii o aromă deosebită, în brînză, iaurt. În India se foloseşte chimenul alb, care are un cu totul alt gust şi aromă, cu el se condimentează mîncărurile cu orez şi legume. Infuzia cu seminţe de chimen este recomandată în guturai. Seminţele de coriandru, preparate sub formă de decoct reduc colesterolul rău. Este un bun diuretic şi stimulează acţiunea rinichilor. Siropul din seminţe de mac tratează răceala, iar infuzia calmează durerile de dinţi şi urechi. Seminţele de mac mai au şi efect sedativ.
Alte seminţe de leac
- seminţele de pătrunjel vindecă insuficienţa cardiacă. Macerate în ţuică, ajută la dispariţia petelor de pe piele.
- seminţele de arţar sînt recomandate în caz de colecistită. În timp, dispar durerile în zona ficatului, creşte pofta de mîncare.
- seminţe de fenicul: bronşită cronică cu tuse
- pentru tratarea lipsei de iod, se mestecă 8 seminţe de măr, care asigură doza zilnică de iod. Atenţie, seminţele conţin şi o cantitate mică de cianură!
- seminţele de muştar sînt bune contra durerilor de dinţi, dacă se amestecă pe partea unde se află dintele bolnav
- pentru potenţă, prostată şi pietre biliare: se amestecă 3 linguri seminţe de pepene galben, 3 linguri seminţe de dovleac şi 5 linguri miere de albine.
- seminţele de pepene roşu pisate, amestecate cu ulei de măsline, elimină pietrele de la rinchi. Cu trei linguri de lapte, vindecă hemoragiile uterine
- seminţele de ridiche neagră sînt bune la vindecarea rănilor, escarelor şi ulcerului varicos.
- seminţele de morcov ajută la eliminarea pietrelor de la rinichi şi fiere
- durerile în gît provocate de răceală se ameliorează cu 1/4 de pahar de seminţe de rodii fierte în 250 ml apă. Se bea lichidul fierbinte
- pentru îndepărtarea mirosului de peşte, se fierb seminţe de anason. Decoctul din seminţe de anason este foarte bun în astm bronşic
- seminţele de muştar negru dau mîncărurilor cu legume un gust puţin iute şi normalizează activitatea hormonală
- seminţele de ardei iute în apă fiartă şi miere sînt bune contra durerilor de gît
- decoctul din seminţe de gutui se foloseşte intern în cazul bronşitelor, al tusei cu sînge, al hemoragiilor uterine, şi extern, sub formă de comprese ca mijloc antiinflamator în afecţiunile ochilor, în arsuri, iritaţii ale pielii şi în anghine (gargară)
- în caz de artroză, se recomandă comprese calde din decoct de seminţe de brînduşă de toamnă
- mîncaţi în fiecare dimineaţă o mînă de seminţe de susan negru foarte bogate în calciu
- uleiul obţinut din seminţe de urzică mare este cel mai bun remediu în otrăvirile cu ciuperci
- cîteva seminţe de salvie puse în apa pentru baia picioarelor duc la diminuarea transpiraţiei şi a mirosului neplăcut
- seminţele de frasin au proprietăţi afrodisiace.

miercuri, 19 ianuarie 2011

Remedii naturale pentru afecţiuni ale glandelor endocrine


Leacuri şi terapii utile în bolile pancreasului

Pancreasul endocrin este una dintre cele mai cunoscute glande, pe lângă tiroidă, datorită celebrei boli de sfârşit de secol XX - diabetul. Cel mai cunoscut hormon pancreatic este, fără îndoială, insulina. Descoperită de N. Paulescu, în anul 1921, aceasta a devenit singura soluţie pentru miile de diabetici din întreaga lume. Secreţia zilnică de insulină a pancreasului se ridică la 24 de miligrame pe zi (circa 48 UI). În cazul hiposecreţiei insulinice se instalează diabetul zaharat.

Al doilea hormon pancreatic este glucagonul. Ambii hormoni sunt esenţiali pentru economia organismului. Insulina este un hormon anabolic, intervenind în cazurile de hiperglicemie, cu scopul de a o reduce, prin intensificarea consumului său la nivel celular. Glucagonul este un antagonist al insulinei. Acesta este secretat mai ales în condiţii de hipoglicemie, cu scopul de a restabili concentraţia serică normală a glucozei.

"Insulină vegetală" din frunze de afin pentru diabetici

Medicina naturistă oferă foarte multe remedii în tratamentul bolilor pancreasului. Pentru suferinzii de diabet zaharat, efecte deosebite au remediile din frunze de afin (Vaccinium myrtillus). Efectul curativ al frunzelor de afin depinde de colectarea lor corectă. Ele se culeg numai înainte de coacerea fructelor. Este dovedit ca mirtilina din frunza de afin înainte de coacerea fructelor nu numai că scade glicemia (nivelul zahărului în sânge), ci poate sa înlăture boala complet. Mirtilina frunzelor de afin se numeşte, pe drept cuvânt, "insulină vegetală".

Tecile de fasole şi frunzele de dud scad glicemia

Pentru a mări eficacitatea ceaiului din frunze de afin în cazul diabetului zaharat, se pot adăuga teci de fasole şi frunze de dud. Se bea câte o ceaşcă de ceai înainte de masă.

Se pot fierbe 60 g teci de fasole într-un litru de apă, timp de 4 ore, la foc mic. Se filtrează şi se pune la rece 8 ore. Se bea câte un pahar (150 ml) din 2 în 2 ore, pe parcursul zilei. Doza este pentru o zi. Tratamentul se face timp de 3-4 săptămâni.

Ca tratament natural pentru bolnavii de diabet, fitoterapia recomandă şi un amestec din cerenţel (Geum alpina, 3 părţi), frunze de mur şi de afin (câte o parte din fiecare), sclipeţi (Potehtilla aurea, 3 p), coji (teci) uscate de fasole verde (2 p). Se pune 1 linguriţă cu vârf de amestec la 250 ml de apă, se opăreşte şi se lasă să stea timp de 3 minute, apoi se strecoară. Se consumă, zilnic, 1,5-2 litri din acest ceai.

Cura cu frunze şi tulpini de păpădie

Primăvara, este recomandată salata din frunze şi tulpini de păpădie, care este bine să fie consumată zilnic, atât la prânz cât şi seara, timp de 4 săptămâni. Câte 10-15 tulpini de păpădie pe zi pot produce o scădere totală a nivelului zahărului în sânge. Se aleg tulpinile de culoare mai gălbuie, pentru că acestea sunt mai puţin amare faţă de tulpinile de culoare verde şi nu se pot amesteca în miere, ca în cazul afecţiunilor hepatice, unde o astfel de cură poate face minuni. De asemenea, se aleg numai tulpini pe care florile sunt abia îmbobocite sau cu floarea abia deschisă. Nu se consumă tulpinile îmbătrânite, ale căror flori s-au transformat deja în seminţe şi puf de păpădie.

Pentru scăderea conţinutului de zahăr în sânge, se amestecă o linguriţă tinctură de brusture şi o linguriţă tinctură de păpădie în 100 ml de apă şi se ia 4 ori pe zi, timp de 21 de zile.

Pancreatita tratată cu rădăcină de obligeană şi urzici

O altă boală gravă a pancreasului este pancreatita. Pentru tratamentul naturist al acesteia foarte mult ajută obligeana. Rădăcina de obligeană vindecă aproape toate afecţiunile pancreasului. Se lasă o cană cu apă rece, pe timpul nopţii, cu o lingură rasă de rădăcină de obligeană, se încălzeşte uşor a doua zi, se filtrează şi se bea câte o înghiţitură înainte şi după fiecare masă, adică 6 înghiţituri pe zi. Aceste 6 înghiţituri vor fi resimţite ca binefăcătoare.

Şi urzicile au o influenţă benefică asupra pancreasului. În acest caz se foloseşte extractul de urzici, care se procură din magazinele cu produse naturiste. Se poate amesteca, în părţi egale, mentă, urzică, teci de fasole şi coada calului şi se prepară infuzie din 3 linguri de amestec la 1 l de apă. Întreaga cantitate se bea într-o zi.

Se mai poate utiliza o tinctură din 25 g muşchi de piatră la 100 ml alcool de 70E. Se lasă la macerat timp de 10 zile, după care se filtrează şi se iau, zilnic, 10 picături diluate într-o lingură de apă, între orele 9-11 dimineaţa.

Bolile glandei tiroide pot fi tratate cu plante

Tiroida este o mică glandă, de forma unui fluture, situată în zona gâtului şi secretă doi hormoni de bază pentru metabolismul organismului: tiroxina (T4) şi triiodotironina (T3), ambii pe bază de iod. Funcţia tiroidei este de a converti iodul din alimente în aceşti hormoni tiroidieni, care reglează metabolismul corpului omenesc şi funcţiile organelor interne.

De la hipotiroidie la noduli tiroidieni

În urma hiposecreţiei tiroidiene, apare hipotiroidia (guşa endemică, glanda), când tiroida creşte în volum (adaptare fiziologică a unui organ când se cere să execute un volum mai mare de lucru), prezentând noduli (atunci când este mai veche). În aceste cazuri, medicina naturistă recomandă infuzie dintr-o lingură de flori de sânziene şi o lingură de păducel, la o cană de apa clocotită. Se beau 5 căni pe zi. În fiecare cană se pune câte o linguriţă de bitter suedez. Mai este recomandată şi o cură cu argilă, din 4 linguri la 400 ml apă, zilnic, timp de 21 de zile. Se bea numai apa de argilă limpede, iar depunerile se aruncă. După o pauză de 14 zile, cura se poate relua.

În cazul apariţiei nodulilor tiroidieni, se râşnesc şi se amestecă flori de sânziene (4 părţi), gălbenele (2 p), ciuboţica cucului (3 p), coada calului (4 p), traista ciobanului (2 p), salvie (2 p), urzică (2 p) şi tătăneasă (3 p). Amestecul se ia sublingual, câte o linguriţă de pulbere de 4 ori pe zi, timp de 3 luni. Se ţine 5 minute sub limbă, după care se înghite cu o cană de ceai din acelaşi amestec. Apoi, încă 3 luni, se foloseşte ceaiul din acelaşi amestec, din care se beau 4 căni pe zi.

Formulă de tratament naturist în caz de hipertiroidie

Acest tratament ne-a fost oferit de colaboratorul nostru, terapeutul naturist Fănică Voinea Ene, fiind rezultatul unor îndelungate şi amănunţite experienţe clinice.

Mai întâi, spune dl Ene, se prepară un ceai, decoct 3-4 la sută, din rizomi de pir (8 părţi), rădăcină de brusture (7 p), măceşe (8 p), mătase de porumb (8 p), albăstrele (10 p), trei fraţi pătaţi (6 p) şi feciorică (6 p). Se beau câte 1-2 litri pe zi.

În paralel cu acest ceai se consumă tinctură 10 la sută, 20-40 de picături, sau decoct 2-4 la sută, câte 150-250 ml, ambele remedii de 2-3 ori pe zi, între mese, în cure de 1-2 luni pe trimestru, din cervană (Lycopus europaeus, 9 părţi), talpa gâştei (2 p), flori de rozmarin (1 p) şi flori de levănţică (1 p).

De 2-3 ori pe zi, cu 20-30 de minute înaintea meselor principale, se bea un amestec din ulei de levănţică şi ulei de rozmarin, în părţi egale, câte 10-20 de picături în puţin ceai sau apă caldă. Tratamentul durează 6 luni, în 3 reprize.

În regimul alimentar se vor include fulgii de ovăz, fulgii de orz, maceratul de orz verde cu miere, borşul de tărâţe şi drojdia de bere, în cure de 1-2 săptămâni pe lună.

Sunt interzise cacaua, stevia, spanacul, ţelina, carnea grasă, ouăle, laptele, brânzeturile, fasolea uscată, soia, pâinea în exces, conservele, apele minerale alcaline, cele bogate în calciu, băuturile răcoritoare industriale, alcoolul şi cafeaua. În plus, spre deosebire de celelalte afecţiuni tiroidiene legate de deficitul de iod, în cazul hipertiroidiei se vor evita alimentele care conţin iod: peştele şi fructele de mare, ciupercile, apele iodate. Se vor consuma, zilnic, legume şi fructe crude, castraveţi, ridichi, mere, struguri, lămâi, grapefruit, ciorbe, băuturi şi alimente acide.

Concomitent, vor fi combătute şi eventualele complicaţii: hipotensiune arterială, nevroze, afecţiuni renale.

Ghimpele - excepţional reglator natural al activităţii tiroidiene

Hipersecreţia hormonilor tiroidieni provoacă o boală aproape la fel de gravă ca şi hipotiroidia, boala Graves, tirotoxicoza sau hipertiroidismul exoftalmic. În aceste cazuri, fitoterapia recomandă iarba de ghimpe - excepţional reglator natural al activităţii tiroidiene, utilizându-se şi pentru tratarea nodulilor şi cancerului la tiroidă. Se iau 3 linguriţe de pulbere de ghimpe, zilnic, în cure de 3 săptămâni, cu 10 zile de pauză.
http://www.evenimentul.ro


Combaterea..Retentiei de apa in organism



Reţinerea apei în organism este rezultatul infiltraţiei de lichid în ţesuturi, ceea ce duce la apariţia edemului. Ea este un semnal al dereglării schimbului de lichide între ţesuturi şi plasma sângelui. În mod normal, între ţesuturi şi plasma sanguină are loc un schimb continuu de lichide. Dacă lichidele trec în cantitate prea mare în ţesuturile din preajma vaselor de sânge sau dacă, din diverse motive, resorbţia acestor lichide în sânge este împiedicată, se instalează edemul. Prin presiunea sa, lichidul acumulat în ţesutul subcutanat împiedică circulaţia sângelui, tumefiind regiunea, care devine palidă şi rece. Să nu uităm că şi picioarele se pot umfla din pricina oboselii.

Pentru prevenirea şi reducerea pe cale naturală a edemelor, o primă recomandare a specialiştilor se referă la înlăturarea cauzelor care provoacă aceste edeme. Dacă ele apar din cauza diverselor boli, atunci se impune necesitatea tratării acestor afecţiuni pentru a elimina posibilitatea reapariţiei edemelor. Pentru reducerea edemelor se recomandă o alimentaţie săracă în sare şi bogată în vitaminele A şi C. Se pot folosi cât mai multe legume şi zarzavaturi proaspete, sub formă de salate, la care se adaugă usturoi sau hrean.

Puteţi folosi cura de 10 zile cu pătrunjel. Amestecaţi câţiva căţei de usturoi cu frunzele verzi de pătrunjel de la o legătură mai mare şi puneţi puţin ulei de măsline. Lăsaţi câteva ore sau până a doua zi, când puneţi totul pe o felie de pâine şi mâncaţi. Puteţi pune amestecul şi într-o salată.

O cură cu borş de ţărâţe, timp de o săptămână pe lună, reduce edemele, eliminând apa din ţesuturi.

Sunt de folos, şi aşa-zisele "zile de dovleac". Se fierbe 2,5 kg pulpă de dovleac într-un vas cu lapte, până ce se face un terci gros. Se aromatizează cu cimbru sau tarhon şi nu se adaugă sare. Se consumă numai dovleac toată ziua.

Tot pentru combaterea retenţiei de lichid în ţesuturi se poate folosi infuzia sau maceratul din coajă sau crenguţe de soc. Pentru macerat, se pune o linguriţă de pulbere uscată din coajă sau crenguţe de soc într-un pahar cu apă şi se lasă peste noapte. Dimineaţa, se mai subţiază cu jumătate de pahar cu apă şi se încălzeşte uşor, fără să dea în clocot. Se bea jumătate de pahar după fiecare masă principală, în total 3 jumătăţi de pahar cu macerat pe zi. Deoarece cantităţile mari de soc provoacă diaree sau vărsături, infuzia sau maceratul trebuie făcute foarte slab.

În paralel, pentru curăţirea organismului în caz de edeme, se recomandă cura de 2 săptămâni cu infuzie de drăgaică, 2-3 căni pe zi sau cura de 5-6 zile cu infuzie de coada calului, 3 căni pe zi, băute cu înghiţituri mici de-a lungul zilei.

Se poate face, de asemenea, o cură de 2 săptămâni cu decoct din rădăcină de pătrunjel, o cană pe zi sau cu infuzie de leuştean (tarhon sau pătrunjel), 2 căni pe zi. În mod deosebit, tarhonul produce o diureză puternică însoţită de eliminare de toxine.

Lăsaţi la macerat, timp de 10 zile, 300 g ceapă tăiată mărunt cu 30 ml alcool. Filtraţi şi luaţi câte 5 linguriţe pe zi.

Remediile prezentate sînt contraindicate gravidelor şi femeilor care alăptează. Toate aceste recomandări vă pot ajuta, alegând ce este mai potrivit pentru fiecare.


marți, 18 ianuarie 2011

Metode eficiente de tratare a herpesului

Herpesul reapare  pe fondul unui  sistem imunitar slăbit
FOTO: SHUTTERSTOCK

Herpesul reapare pe fondul unui sistem imunitar slăbit

Unguentele antivirale, dar şi medicamentele homeopatice grăbesc vindecarea. Potrivit dermatologilor, virusul herpetic se găseşte în stare latentă la majoritatea adulţilor. Cu toate acestea, numai 10 la sută din ei fac herpes.
Herpesul este o infecţie produsă de virusul Herpes simplex şi afectează în egală măsură atât femeile, cât şi bărbaţi
„Există două tipuri de virusuri herpetice: tipul 1, care produce herpesul labial (infectează mai ales jumătatea superioară a corpului şi se transmite prin contact direct cu leziunile sau cu saliva purtătorului) şi tipul 2, care produce herpesul genital (se transmite prin contact sexual sau în timpul naşterii de la mamă la nou-născut)", explică medicul primar dermatolog Oana Clătici de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.
Potrivit specialistului, o dată contractat, virusul Herpes simplex persistă toată viaţa în ganglionii limfatici, în stare latentă. În cele mai multe cazuri, persoana infectată nu resimte niciun simptom, ba, mai mult, este posibil ca virusul să nu fie depistat niciodată.
Evitaţi ciocolata şi mazărea!
Recidivele apar pe fondul unui sistem imunitar slăbit de anumiţi factori, precum: stresul emoţional prelungit, infecţiile pulmonare, unele medicamente (de exemplu, cele pentru astm), menstruaţia şi expunerea prelungită la soare.
De asemenea, studiile realizate de-a lungul timpului au arătat că persoanele care consumă frecvent ciocolată, alune şi mazăre prezintă un risc mai mare de reapariţie a herpesului bucal. Aceste alimente conţin arginină, substanţă care „trezeşte" virusul.  La polul opus, adică în categoria alimentelor care previn recidiva, se regăsesc carnea de pui, cartofii, ambele bogate în lizină, cu efect opus argininei.
Aciclovirul, prima linie de tratament
În prezent, nu există un vaccin care să creeze imunitate împotriva virusului herpetic. În schimb, există medicamente special concepute pentru atenuarea simptomelor. Cel mai cunoscut medicament (unguent şi pastile) folosit în tratarea herpesului este cel pe bază de aciclovir. Această substanţă are rolul de a opri multiplicarea virusului şi de a limita numărul recidivelor. Medicamentul se foloseşte de la primele simptome (usturime, arsură), care se manifestă cu 12-24 de ore înainte de apariţia veziculelor.
În mod obişnuit, o persoană infectată ar trebui să se confrunte cu circa şase recidive pe an. Alături de aciclovir, pentru tratarea herpesului se mai recomandă famciclovir şi valaciclovir (pentru tulpinile de virus rezistente la aciclovir) şi foscarnet (pentru forme severe de herpes, care apar îndeosebi la bolnavii infectaţi cu HIV).
De asemenea, virusul poate fi uşor ţinut sub control cu ajutorul preparatelor homeopatice. Pentru a obţine rezultate, este important ca tratamentul să se realizeze înainte de apariţia veziculelor, mai exact în momentul în care persoana în cauză resimte acut senzaţia de mâncărime. În general, în tratarea herpesului se folosesc preparatele Arsenicum, Lycopodium, Album şi Sulfur. Aceste remedii se recomandă în cazul herpesului bucal.
Pentru cel genital sunt indicate Sepia, Thuya şi Medorhinum. Medicamentele homeopatice se administrează doar la recomandarea medicului homeopat, care alege remediul în funcţie de factorii ce reactivează virusul. De altfel, consultaţia individuală este o regulă a aplicării corecte a homeopatiei.
Mizează pe salvie şi pe gălbenele
O altă variantă de tratament sunt remediile din plante ce se recomandă îndeosebi persoanelor care nu mai răspund la tratamentul cu aciclovir. Plantele cele mai eficiente în astfel de cazuri sunt pelinul, busuiocul de câmp (conţine o substanţă care inhibă virusul herpetic), trifoiul roşu şi gălbenelele (sunt cicatrizante, antiseptice şi antiinflamatoare).
Dintr-o linguriţă de plante amestecate în prealabil şi 250 ml de apă fierbinte se face o infuzie. Ceaiul obţinut se foloseşte sub formă de cataplasme (de câte trei-patru ori pe zi) sau pentru spălături (în cazul herpesului genital). De asemenea, herpesul dispare în scurt timp (patru-cinci zile) cu ajutorul salviei.
„Din patru linguriţe de salvie şi din 100 ml de apă fierbinte se prepară o infuzie foarte concentrată. Cu lichidul obţinut se tamponează zona afectată de mai multe ori pe zi. Cu cât aplicările sunt mai dese, cu atât herpesul dispare mai repede", explică fitoterapeutul Vasile Stanciu. 

O COMBINATIE CURATIVA



¬    S-a descoperit ca o combinatie de miere cu scortisoara poate vindeca majoritatea bolilor.
¬    Mierea este produsa in majoritatea tarilor lumii.
¬    Medicina alternativa Ayurvedica, precum si cea Yunani au utilizat mierea ca remediu vital timp de mai multe secole.
¬    Oamenii de stiinta de astazi accepta si ei mierea ca pe un remediu Ram Ban (foarte eficient) in tratarea multor tipuri de afectiuni.
¬    Mierea poate fi utilizata in multe tipuri de afectiuni fara a avea efecte secundare.
¬    Stiinta contemporana ne spune ca desi mierea este dulce, daca se administreaza in doze corespunzatoare, ca medicament, nu va dauna pacientilor cu diabet.
¬    O revista faimoasa, Weekly World News, care apare in Canada, a publicat in editia din 17 ianuarie 1995 o lista de afectiuni care pot fi vindecate cu ajutorul combinatiei de miere cu scortisoara, in urma studiilor efectuate de savantii occidentali.
ARTRITA
¬    Amestecati o parte de miere in doua parti apa calduta si apoi adaugati o lingurita de scortisoara pudra. Faceti o pasta si masati-o usor in partea de corp care va doare.
¬    Durerea cedeaza in interval de 15 minute, in cele mai multe cazuri.  
¬    Pacientii cu artrita isi pot administra zilnic cate o cana de apa fierbinte cu doua linguri de miere si o lingurita de scortisoara pudra..
¬    Daca remediul se administreaza cu regularitate, chiar si artrita cronica poate fi vindecata.
¬    Intr-un studiu recent efectuat de Universitatea din Copenhaga, s-a constatat ca atunci cand doctorii le-au administrat pacientilor o combinatie de o lingura de miere cu o jumatate de lingurita de scortisoara pudra inainte de micul dejun, timp de o saptamana, din 200 de pacienti tratati, 73 de pacienti au scapat complet de dureri in interval de o luna.Majoritatea acestor pacienti nu puteau merge sau aveau o libertate de miscare restransa, dar dupa terapie, au inceput sa mearga cu mai putine dureri.
CADEREA PARULUI
¬    Cei care au probleme de caderea parului sau calvitie pot aplica pe par o pasta alcatuita din ulei de masline fierbinte, o lingura de miere, o lingurita de scortisoara pudra, inainte de baie, lasand-o sa actioneze aproximativ 15 minute, dupa care se spala parul.
¬    S-a demonstrat ca remediul este eficient si daca se pastreaza timp de 5 minute..
INFECTII URINARE
¬    Luati doua linguri de scortisoara pudra si o lingurita de miere intr-un pahar de apa calduta si beti. Distruge toti germenii din vezica urinara.
DURERI DE DINTI
¬    Faceti o pasta dintr-o lingurita de scortisoara pudra si cinci lingurite de miere si aplicati pe dintele care doare. Remediul se poate aplica de 3 ori pe zi (zilnic) pana cand dintele nu mai doare.
COLESTEROL
¬    Doua linguri de miere si trei lingurite de scortisoara pudra, amestecate cu 450 ml.. de ceai, daca sunt administrate unui pacient care are colesterolul mare, vor reduce nivelul colesterolului din sange cu 10% in interval de 2 ore.
¬    Ca si in cazul pacientilor cu artrita, daca remediul se administreaza de 3 ori pe zi, reduce nivelul colesterolului.
¬    Conform unei informatii publicate intr-o revista medicala, mierea in stare pura consumata zilnic impreuna cu mancarea inlatura problemele de colesterol.
RACELI
¬    Cei care sufera de raceli normale sau severe ar trebui sa ia o lingura de miere calduta cu 1/4 lingurita de scortisoara pudra timp de 3 zile.
¬    Acest remediu vindeca majoritatea cazurilor de tuse cronica, raceala si curata sinusurile.
INFERTILITATE
¬    Medicinele alternative Yunani si Ayurvedica au utilizat mierea timp de mai multe secole pentru a fortifica sperma barbatilor.
¬    Daca barbatii impotenti vor lua cu regularitate doua linguri de miere inainte de culcare, problema lor se va rezolva.
¬    In China, Japonia si Orientul Indepartat, femeile sterile, dar si cele care doresc fortificarea uterului, au luat scortisoara pudra, timp de secole.
¬    Femeile sterile pot sa ia un varf de cutit de scortisoara pudra cu o jumatate de lingurita de miere si sa isi frece gingiile cu aceasta combinatie, in mod frecvent pe toata durata zilei, astfel incat combinatia sa se amestece usor cu saliva si sa patrunda in corp.
¬    Un cuplu din Maryland (SUA) nu a putut avea copii timp de 14 ani, pierzandu-si speranta ca vor fi capabili sa procreeze vreodata. Cand au aflat despre acest remediu, atat femeia cat si barbatul au inceput sa consume miere si scortisoara in modul aratat mai sus. Femeia a ramas insarcinata dupa cateva luni si a nascut gemeni la termen.
DERANJAMENTE STOMACALE
¬    Mierea cu scortisoara pudra vindeca durerile de stomac si indeparteaza ulcerele stomacale de la radacina.
¬    BALONARE : In conformitate cu studiile efectuate in India si Japonia, s-a descoperit ca mierea, in combinatie cu scortisoara pudra, ajuta si indeparteaza balonarea si durerile de stomac.
BOLI CARDIOVASCULARE
¬    Faceti o pasta din miere si scortisoara pudra. Ungeti pe paine sau umpleti clatitele cu aceasta pasta in loc de dulceata sau gem si mancati cu regularitate la micul dejun.
¬    Reduce colesterolul din artere si salveaza pacientul de riscul unui atac de cord.
¬    Pentru cei care au suferit deja un atac de cord, urmati acest remediu zilnic, pentru a preveni aparitia unui alt atac.
¬    Consumul cu regularitate al produsului de mai sus reduce dispneea si intareste ritmul cardiac.
¬    In America si Canada , mai multe spitale si-au tratat pacientii cu succes, cand au descoperit ca arterele si venele isi pierd flexibilitatea si tind sa se astupe. Mierea si scortisoara imbunatatesc circulatia sanguina.  
SISTEMUL IMUNITAR
¬    Utilizarea zilnica a scortisoarei pudra intareste sistemul imunitar si protejeaza organismul impotriva bacteriilor si atacurilor virale.
¬    Oamenii de stiinta au descoperit ca mierea contine diferite vitamine si fier in cantitati mari.
¬    Consumul regulat de miere intareste corpusculii celulari ai leucocitelor care combat bacteriile si afectiunile virale.  
INDI G ESTIE
¬    Scortisoara pudra presarata peste 2 linguri de miere administrate inainte de masa, inlatura aciditatea si ajuta la digestia celor mai grele mancaruri.
GRIPA
¬    Un om de stiinta din Spania a demonstrat ca mierea contine un ingredient natural care omoara germenii de gripa, salvand pacientul de la imbolnavire.
LONGEVITATE
¬    Ceaiul cu miere si scortisoara, consumat cu regularitate, incetineste efectele imbatranirii.
¬    Pentru ceai, puneti la fiert 4 linguri de miere, 1 lingura de scortisoara pudra si 3 cani de apa.
¬    Beti 1/4 de cana, de 3 pana la 4 ori pe zi. Va pastreaza pielea sanatoasa si fina si incetineste efectele imbatranirii.
¬    De asemenea, creste speranta de viata, va veti simti mult mai tanar(a) !
ACNEE
¬    Formati o pasta din trei linguri de miere si o lingurita de scortisoara pudra. Aplicati aceasta pasta peste cosuri seara inainte de culcare si spalati-o cu apa calduta, in dimineata urmatoare. Daca tratamentul se aplica timp de doua saptamani, va inlatura cosurile de la radacina.
INFECTII ALE PIELII
¬    Eczemele, herpesul si toate tipurile de infectii ale pielii se vindeca prin aplicarea unei combinatii de miere si scortisoara pudra pe partile afectate.
CURE DE SLABIRE
¬    In fiecare dimineata pe stomacul gol, cu o jumatate de ora inainte de micul dejun si seara inainte de culcare, beti miere si scortisoara pudra fierte intr-o cana de apa.
¬    Daca se administreaza in mod regulat, acest remediu duce la reducerea greutatii chiar si a celor mai obeze persoane.
¬    De asemenea, administrarea cu regularitate a acestui remediu previne depunerea de grasimi in organism, chiar daca persoana respectiva consuma o dieta hipercalorica.
CANCER
¬    Studii recente efectuate in Japonia si Australia au aratat ca s-au tratat cu succes cazuri de cancer stomacal si osos.
¬    Pacientii diagnosticati cu aceste tipuri de cancer ar trebui sa ia zilnic o lingura de miere cu o lingurita de scortisoara pudra timp de o luna, de 3 ori pe zi si sa continue tratamentul prescris de oncolog. Nu strica!
OBOSEALA
¬    Studii recente au aratat ca continutul de zahar din miere este mai degraba folositor si nicidecum daunator vitalitatii organismului.
¬    Persoanele de varsta a treia care consuma miere si scortisoara, in parti egale, au mai multa vitalitate si flexibilitate.
¬    Dr. Milton, care a efectuat studii aprofundate in acest subiect, spune ca o jumatate de lingura de miere intr-un pahar cu apa, presarat cu pudra de scortisoara consumata zilnic, dimineata dupa ce ne spalam pe dinti, si din nou  dupa amiaza in jurul orei 3.00 atunci cand vioiciunea organismului este in scadere, duce la imbunatatirea vitalitatii organismului, in interval de o saptamana.
HALENA
¬    Locuitorii din America de Sud:
Primul lucru dimineata, fac gargara cu o lingurita de miere si scortisoara pudra amestecate in apa fierbinte.. Astfel, respiratia lor isi pastreaza prospetimea pe durata intregii zile.
PIERDEREA AUZULUI
¬    Mierea cu scortisoara pudra, luate zilnic in cantitati egale duc la refacerea auzului.

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Postări populare