Faceți căutări pe acest blog

luni, 6 august 2012

5 Plante care se recolteaza in luna august si beneficiile lor



BusuiocDaca mai ai zile de concediu iar pentru luna august ti-ai planificat o iesire in natura, sau obisnuiesti - in aceasta perioada - sa iti petreci weekend-urile departe de oras, poti lua in considerare ideea de a recolta singur(a) cateva 'plante de leac' foarte benefice. Vei gasi relaxanta o astfel de activitate si, cel mai important, vei avea parte de plante proaspete, culese de tine din locuri sigure. In cazul plantelor care contin uleiuri volatile, puterea lor maxima este imediat dupa recoltare, si nu cand planta s-a uscat.
1) Busuioc: se foloseste partea aeriana. Perioada de recoltare: iulie - septembrie (la inceputul lui august este momentul optim, dar asta depinde si de vreme, de cat de calda a fost vara).
Busuiocul ajuta aparatul respirator, stomacul si este antidepresiv. Are, de asemenea, un efect antioxidant destul de puternic.
2) Menta: frunzele sale se recolteaza tot in intervalul iulie - septembrie. Este dezinfectanta, avand efecte benefice asupra cailor respiratorii si stomacului. Actioneaza, de asemenea, ca tonic nervos si calmeaza durerile articulare.
3) Sunatoare: trebuie recoltata in iulie si august. Ajuta stomacul, are actiune antidepresiva si creste performantele intelectuale.
4) Cimbrisor: intervalul sau de recoltare este iunie - septembrie. Are efect dezinfectant puternic (tratand afectiuni ale cailor respiratorii, rinichilor) si actioneaza si ca tonic gastric. De asemenea, cimbrisorul stimuleaza buna dispozitie.
5) Maces: macesele se recolteaza din august pana in octombrie (la campie, mai ales daca vara a fost calduroasa, august este principala luna de recoltare). Macesele au efect de tonic general, protejeaza vasele de sange si inima, stimuleaza imunitatea si incetinesc imbatranirea.
Atentie: in unele cazuri, preparatele (infuzii, tincturi etc.) din plante medicinale pot sa inhibe efectul unor medicamente. Daca esti sub tratament, consulta-ti medicul personal inainte de a utiliza o planta de leac. Dintre plantele prezentate in acest articol, cele mai multe interferente cu diverse medicamente le are sunatoarea.
Liviu Deculescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Postări populare