miercuri, 6 februarie 2013

ORICE BOALA PORNESTE DIN MINTE



Majoritatea oamenilor privesc boala ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, mai ales dacă este vorba de o maladie ereditară sau e luată de la cineva. Orice boală sau accident apărut în viaţa ta a fost provocat de tine. Boala este pur şi simplu un semnal al corpului tău.
Supraconştiinţa ta, îţi trimite un mesaj ca să-ţi atragă atenţia asupra faptului că în acţiunile, vorbele şi gândurile tale este ceva care se opune legii iubirii. De aceea este necesar să captezi mesajul şi să mulţumeşti supraconştiinţei tale că ţi l-a transmis. Dacă nu reuşeşti să descifrezi mesajul, bolile şi accidentele tale nu vor face decât să se intensifice.
Cănd starea de rău persistă, e timpul să vezi neapărat despre ce e vorba. Dacă boala e puternică înseamnă că ea s-a instalat în tine de multă vreme. Este sufletul tău care strigă ajutor. Trebuie să revii pe drumul cel bun, pe drumul dragostei.
Fiecare boală, indispoziţie sau accident nu este decât un semnal. Boala încetează de îndată ce ai înţeles mesajul. Cu cât doreşte omul mai mult să se schimbe cu atât mai repede şi mai uşor se desfăşoară însănătoşirea lui.
Bolile sunt cu miile, iar cauza este una singură: insuficienta iubire . Ne cufundăm în uman şi începem să depindem de acesta, adică de viaţă, desfătare sexuală, mâncare, dorinţe şi conştiinţă. Cu cât depindem mai mult de acestea cu atât mai mare va fi îmbolnăvirea.
Boala este un bec roşu care ne avertizează asupra faptului că noi ne aflăm pe un drum greşit. Practic te vindeci trupeşte dacă te-ai vindecat sufleteşte.
Noi oamenii suntem alcătuiţi din trei componente: trup, suflet şi spirit, asemeni Sfinei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi orice dezechilibru al uneia din cele trei structuri ne aduce suferinţă.
Boala şi starea de rău sunt opuse sănătăţii şi stării de bine şi se manifestă în realitatea ta din vina ta. Tu nu poţi să fii bolnav fără ca la un anumit nivel să-ţi cauzezi boala şi poţi să te faci iarăşi bine într-o clipă, pur şi simplu decizând aceasta.
Toate bolile sunt autocreate. Până şi doctorii îşi dau seama acum de modul în care oamenii se autoîmbolnăvesc. Oamenii cu un orgoliu interior crescut atrag boala şi nenorocirea.
Boala ne obligă să ne schimbăm lăuntric, să ne transformăm. Cu cât mai puternic se schimbă omul lăuntric în direcţia bună cu atât mai puţine medicamente îi sunt necesare şi mai repede poate învinge boala.
Întotdeauna bolile apar în câmpul energetic al omului cu mulţi ani înainte ca ele să se manifeste în planul fizic. Câmpul energetic este primordial în raport cu corpul şi îi determină acestuia soarta, caracterul şi starea fizcă. Organismul trebuie să blocheze programele distructive ce au pătruns în câmpul omului. Cu cât este mai puternic şi mai periculos programul distructiv, cu atât mai eficientă şi mai sigură poate să fie blocarea acestuia, adică boala. Dacă distrugem armonia dintre noi şi univers vom avea parte de boli, nefericire, necazuri şi suferinţe.
Gândurile sumbre, pline de neîncredre, grijile, ura şi frica, împreună cu rudele lor: anxietatea, amărăciunea, nerăbdarea, avariţia, lipsa de amabilitate, obiceiul de a judeca pe alţii şi de a-i condamna, toate acestea atacă trupul la nivelul celulei, ceea ce va conduce la suferinţă, nefericire şi deprimare. În aceste condiţii este imposibil să ai un corp sănătos.
Prin gândurile, dorinţele şi obiceiurile noastre inducem sănătate sau boală în corpul fizic. Noi suntem singurii răspunzători pentru starea noastră de sănătate, pentru fericirea şi nereuşitele noastre.
Nu Dumnezeu ne trimite boli, accidente sau suferinţe, ci noi ni le creem singuri prin gândurile noastre distructive. Cu alte cuvinte, culegem ce am semănat în trecut.
A-ţi fi teamă de o boală înseamnă a-i înlesni evoluţia, a o provoca. Dacă aveţi gânduri despre boală şi suferinţă trupul va atrage aceste gânduri în corpul fizic.
Gândiţi-vă că întâmplările nu sunt cauze ci efecte ale stării mentale în care vă complaceţi.
Boala nu trebuie considerată ca o pedeapsă sau ca o nedreptate. Ea este cel mai drept act din existenţa noastră, pentru că a fost generată de comportamentul nostru mental şi afectiv. Prin gând omul se îmbolnăveşte şi tot prin gând el se vindecă.
Orice boală porneşte din minte. Mulţi bolnavi îşi pregătesc în mental, cu străduinţă, anii de-a rândul, o înbolnăvire definitivă. Nimic nu se manifestă în corp fără să aibă un prototip mental corespunzător.
Adevărata vindecare începe în momentul în care ne gândim ce am vrea să facem atunci când ne vom recâştiga sănătatea. Nu tratamentul medical este cauza vindecării, ci credinţa fermă. Când suntem bolnavi să cerem să ni se dea sănătate şi nu să fim vindecaţi de boală.
În cazul unui om bolnav, cu cât vă temeţi mai mult pentru el cu atât produceţi un rău mai mare şi-l împiedicaţi să supravieţuiască.
Când se îmbolnăveşte cineva să-i acordăm un ajutor minim şi foarte detaşat, nu unul sufocant.
Atenţia exagerată în timpul bolii întreţine boala şi dependenţa.
Dacă compătimeşti un om, te poţi îmbolnăvi. Pe om poţi să-l ajuţi, dar nu să-l compătimeşti. Când compătimeşti un om bolnav înseamnă să nu fii de acord cu boala lui, dar nu iei în considerare cauzele spirituale ale bolii respective. Când rana este tratată cu iubire ea se vindecă repede. Vindecarea poate fi instantanee sau poate dura o viaţă, în funcţie de cât de mult aţi capitulat în faţa iubirii. În măsura în care putem păstra în suflet starea de bucurie şi iubire vom putea să învingem treptat orice boală. Vindecările au loc doar atunci când greşelile sunt plătite, lecţiile învăţate, atenţionarea luată în seamă.
Să nu uitaţi locul în care v-aţi născut. De locul în care aţi văzut lumina zilei şi de poporul din care vă trageţi v-a leagat şi vă leagă întotdeauna energii uriaşe, cu influenţe nebănuite. Să nu uitaţi că un om bolnav va fi ajutat cel mai bine să se vindece în locul în care s-a născut, pentru că numai acolo paternul lui bioenergetic funcţionează cel mai bine.
Dacă avem curajul să fim cinstiţi cu noi putem uşor să observăm că: jumătate din viaţă ne străduim să ne distrugem sănătatea pentru avere, pentru ca apoi în cealaltă jumătate să cheltuim averea pentru a ne recâştiga sănătatea, cât se mai poate din ea.

Vă doresc multă sănătate, iubire şi iertare.......


Arhivă blog

Etichete

10 motive pentru care e bine să bei cafea (1) 100 de alimente miraculoase pentru organism (1) 20 de plante vindecatoare pe care le puteti cultiva acasa (1) 7 moduri ca sa dai jos burta fara sa mergi la sala (1) 8 remedii naturale pentru a invinge alergiile de primavara (1) 90 de alimente miraculoase pentru organism (2) Adevarul despre plastic (2) ADRESE UTILE (1) AFECTIUNI GASTRICE (1) AFTE BUCALE (1) ALERGIILE (1) ALOE VERA (4) ALTARUL ORTODOX (1) ANEMIE (2) ANTIBIOTICE (1) APA CA TRATAMENT (3) Apa cu Miere si Lamaie in Fiecare Dimineata (1) Apa din sticla de plastic (1) APA IN CORP (4) APA OXIGENATA (1) ARGILA (1) ARGINT (2) ARMURARIUL (2) articulatii (1) Artrită (1) Aspectul limbii (1) ASPIRINA (3) ASTMUL BRONSIC (2) ATACURILE ENERGETICE (1) ATENTIE..PERICULOS (7) AU NEVOIE DE AJUTORUL NOSTRU (1) Bautura care Ucide Cancerul (1) BICARBONATUL DE SODIU (4) Bicarbonatului de sodiu (1) BITERUL SUEDEZ (1) BOLI INFLUENŢATE DE VREME (1) Bolile de tiroidă și de ficat se văd pe piele (1) BOLILE OASELOR (1) BRUSTURELE (1) BUSUIOCUL (1) CADOUL AMERICII PENTRU LUME (1) CAFEAUA SI FICATUL (1) CANCERUL (4) CAPSUNELE (1) CARTI (1) CARTI DE MEDICINA ALTERNATIVA (1) CARTI PE INTERNET (1) CARTOFUL (2) CAUZELE BOLILOR (8) Ce se întâmplă când bei apă pe stomacul gol? (1) CEAIURI (8) CHIMENUL NEGRU (1) CIROZA (4) COCA-COLA....BAUTURA RACORITOARE SAU LICHID DETERGENT...!!!? (1) COJI de CEAPA (1) CONFERINTE ...CARTI SI FILME DESPRE SANATATE (1) CONOPIDA (1) CONTRAINDICATII (1) CORPUL OMENESC (1) Cum iti dai seama daca suferi de o boala (1) Cum pot fi folosite altfel alimentele din cămară (1) Cum sa eliminati fara durere (1) CUM SA SCAPI DE MOLII (1) CUM SE FOLOSESC PLANTELE MEDICINALE (3) CUPTORUL CU MICROUNDE (1) CURA DE DEZINTOXICARE (1) CURIOZITATI ALIMENTARE (2) CURIOZITATI ALE CORPULUI (2) CURIOZITATI despre CREIER pe care trebuie sa le stii! (1) DEODORANTE (1) DEPARAZITAREA CORPULUI UMAN (2) DEPRESIA (1) DEPRESIE (2) DESHIDRATAREA (1) DESPRE ACNEE (1) DESPRE ALCOOL (3) DESPRE ANALIZE SI TESTE MEDICALE (3) DESPRE ARSURI (2) DESPRE BACTERII (3) DESPRE BANANE (7) DESPRE BATATURI (1) DESPRE CADEREA PARULUI (1) DESPRE CAFEA (4) DESPRE CANCER (24) DESPRE CANDIDA (3) DESPRE CARBOHIDRANTI (1) DESPRE CATINA (5) DESPRE CÂTEVA PLANTE AMINTITE ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ (1) DESPRE CEAPA (7) DESPRE CEARCANE (1) DESPRE COLESTEROL (10) DESPRE COLON (1) DESPRE CONDIMENTE (1) DESPRE DANTURA (1) DESPRE DIETE (21) DESPRE E-URI (2) DESPRE FICAT (2) DESPRE FRUCTE SI BENEFICIILE LOR (11) DESPRE GALBENELE (2) DESPRE GLANDA TIROIDA (2) DESPRE GREATA (1) DESPRE HERPES (5) DESPRE INIMA (6) DESPRE IUBIRE SI VINDECARE (1) DESPRE LEUSTEAN (2) DESPRE MAINI (2) DESPRE MARUL LUPULUI (1) DESPRE NUCI (6) DESPRE OBOSEALA (1) DESPRE OTET (3) DESPRE PLANTE (15) DESPRE POST (4) DESPRE ROSII (1) DESPRE SANZAIENE (2) DESPRE SARE (2) DESPRE SILICIUL ORGANIC. (1) DESPRE STRUGURI (2) DESPRE TELINA (1) DESPRE TRANSPIRATIE (1) DESPRE TUSE (7) DESPRE UNGHII (1) Despre vaccinuri (1) DESPRE VARICE (1) DESPRE VITAMINE (13) DETOXIFIERE (4) DIAREE (1) DIVERSE (2) DOVLEAC (1) DROGUL DIN ALIMENTE (2) DROJDIA DE BERE (4) DULCEATA (1) DURERE DE CAP (3) DUREREA IN GAT (1) DURERI DE DINTI (4) DURERI DE INCHEIETURI (1) Dureri de spate (1) EFECTELE BENEFICE ALE LEGUMELOR (5) ELECTRONICE (1) EUGEN GIURGIU (1) FICAT (39) FIECARE POFTA...ARE O CAUZA (1) FIERUL IN ORGANISM (2) FISURA ANALA (1) FLORI DE SOC (1) FOLIA DE ALUMINIU (1) FRUMUSETE (1) FUMATUL (3) GALBENELE (2) GHIMBIRUL (1) GIMNASTICA (1) GLICEMIE (1) GLUME SI ZAMBETE (2) Goji – efecte benefice şi contraindicaţii (1) Grapefruitul (1) GRAUL (1) GRIPA (10) GUMA DE MESTECAT (1) GUTUIILE (3) GUTURAIUL (1) Helicobacter pylori (1) HEMOROIZI (2) HEPATITA C (2) Hofigal... (1) IERBURI DE LEAC (1) IMPORTANT DE TINUT MINTE (1) IMUNITATE (4) Inchide pungile ermetic (1) Infectia cu Chlamydia trachomatis (1) INFECTII URINARE (4) INSECTE PERICULOASE..CAPUSELE (7) INVĂTĂTURI ORTODOXE (1) LAMAIILE (12) LĂMAIA (1) LEACURI MAGICE PENTRU BOLI (1) LEACURI PENTRU IARNA (1) LEACURI RUSESTI (1) LECŢIA DOCTORULUI YOLLOK (1) LEUCEMIE (1) LEURDA (3) LEUSTEANUL (1) Lista substantelor toxice folosite in industria cosmetica (1) MACERAT DIN COAJE DE OU (1) MACUL ROSU (1) MAGNEZIU (3) MARGARINA SAU UNT (1) MASTI PENTRU TEN (1) Mâinile îţi pot arăta semnele unei boli. (1) MEDICAMENTE SAU OTRAVA (19) MEDICINA CHINEZEASCA (1) Meiul (1) MENTA (2) MICROBI SI VIRUSI (1) MIEREA DE ALBINE SI SCORTISOARA (10) MIRODENII (4) MIROSURI URATE (1) MORCOVUL (1) NEMURIRE (1) NOUTATI MEDICALE (6) Noutăţi de la JOHN HOPKINS-- BINE DE RETINUT (1) O simplă înțepătură poate salva viața unui om (1) OBICEIURI SI TRADITII (1) ORARUL ORGANELOR NOASTRE (1) ORICE BOALA PORNESTE DIN MINTE (1) OSTEOPOROZA (1) PADUCELUL (1) PAPADIA (4) PARACETAMOLUL (1) Parintele Arsenie Boca - marturii si tratamente naturale (1) PASTE (1) PATRUNJELUL SI ALTE LEGUME (2) Păpădia (1) Pătrunjelui (1) PELINUL (1) PENTRU SANATATE (7) PESTICIDE (1) PIETRE LA FIERE. (3) PIETRE LA RINICHI (7) pietrele din fiere sau ficat (1) PILDE (1) PLANTE BIBLICE (11) Plante care ţin locul antibioticelor (1) PLANTE OTRAVITOARE (3) PNEUMONIA (1) PROBLEME DIGESTIVE (1) Probleme respiratorii (1) PURIFICAREA LIMFEI (2) REFLEXOLOGIE (2) REGIM ALIMENTAR (2) reteta Valeriu Popa (1) RETETE CULINARE (1) RETETE FOLOSITOARE (24) RETETELELE LUI VALERIU POPA (1) REUMATISM (2) ROSTOPASCA (1) SALVIA (1) SARE AMARA (1) SCLERODERMIA (1) SEL.ENIUL (1) SENTIMENTELE BUNE (1) SFATURI (17) SFATURI UTILE (3) SFATURI PENTRU CASA TA (21) SFATURI PENTRU FEMEI (5) SFATURI PENTRU GOSPODARIA TA (3) SFATURI PENTRU SANATATE (37) SFATURI VALERIU POPA (1) SFATURILE BIOTERAPEUTULUI DJUNA (1) SFECLA ROSIE (5) SISTEMUL IM UNITAR (1) SOARE SI PLAJE (1) SPONDILOZA (1) SPREIURI (1) STEATOZA (4) STEVIA (1) SUCUL DE SFECLA ROSIE MORCOV SI MAR (1) SUCURI (1) SUNATOARE (2) TELEFONUL MOBIL (3) TERAPIA CU SEMINTE (1) TERAPIA CU URINA (2) TERAPII ALTERNATIVE. (1) TOTUL DESPRE COCA- COLA (1) TOTUL DESPRE OUA (4) TOTUL DESPRE VERDETURI (3) TRATAMENT NATURAL al tuturor bolilor (1) TRATAMENT OUA DE PREPELITA (1) TRATAMENT PENTRU LUPUS (1) TRUCURI (2) TULBURARI DE VEDERE (4) ULEI DE MASLINE (5) ULEI DE OREGANO (1) ULEI DE RICIN (2) Un ucigas nevazut: gandurile negre (1) URZICILE (3) USTUROIUL (14) UTILE PENTRU TINE (3) VARZA ALBA (3) VARZA ALBA SI ROSIE (1) VIBRATIA VINDECARII (1) VITILIGO (1) ZERUL (1)

CITATELE ZILEI

Lista mea de bloguri

Postări populare