Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 25 aprilie 2012

CAPUSELE

Prevenirea bolilor declansate de muscaturile de capuse

Capusele sunt unii din cei mai des intalniti vectori pentru transmiterea bolilor la oameni, la nivel mondial, dupa tantari. Afectiunile se pot transmite prin secretiile, toxinele sau organismele continute de saliva capuselor, eliberate in urma muscaturii.

Capusele sunt artropode cum sunt si paianjenii. Multe dintre organismele care musca oamenii nu sunt capuse si nu trebuie confundate cu acestea (de exemplu, puricii si plosnitele - ambele sunt insecte, nu artropode).

Exista doua familii de capuse care pot transmite bolile la oameni: Ixodidae (capuse care au carapacea tare) si Argaside (capuse moi). Capusele tari au un invelis dur la nivelul spatelui (carapace) ca un scut care defineste aspectul lor si au tendinta de a se atasa si a se hrani cu sangele gazdei sale, timp de ore sau chiar zile.



Tipurile de capuse si afectiunile determinate de acestea

Mai jos este prezentata o lista a bolilor, tipurile de capuse (vectorii) si agentii patogeni pe care vectorii ii transmit:

- Boala Lyme (Borelioza) - capusele din familia Ixodes, capusa de caprioara inclusiv capusele tari- vectorii pentru speciile de bacterii ale boreliozei (spirochete sau bacterii in forma de spirala);

- Babesioza - capusele din familia Ixodes - vectorii pentru Babesia, un protozoar;

- Erlichioza - capusele numite amblyomma americanum (steaua singuratica) - vectori pentru ehrichia chaffeensis si speciile de bacterii ehrlichia ewingii;

- Tifosul exantematic Rocky Mountain - capusele dermatocentor andersoni (capuse dure) si dermacentor variabilis (capuse de caine) sunt vectorii principali si ocazional capusele rhipicephalus sanguineus - vectorii pentru bacteria denumita rickettsia;

- Febra recurenta declansata de capuse - capusele ornithodoros moubata sau capusele africane (capuse moi) - vectori pentru bacteria borrelia;

- Turalemia - capusele vermacentor variabilis, amblyomma americanum sau steaua singuratica - vectori pentru bacteria francisella tularensis;

- Anaplasmoza (anaplasmoza granulocitara umana) - capusele din familia Ixodes - vectori pentru bacteriile anaplasma phagocytophilum;

- Febra de colorado declansata de capuse - capusele sunt dermacentor andersoni - vectori pentru coltivirus, un virus ARN;

- Encefalita powassan - capusele din specia Ixodes si dermacentor andersoni (ambele sunt capuse tari) - vectori pentru virusul encefalitei powassan un arbovirus ARN;

- Febra Q - capusele rhipicephalus sanguineus, dermacentor andersoni si amblyomma americanum (toate trei sunt capuse tari) - vectori pentru bacteria coxiella burnetii;

Capusele au nevoie sa se hraneasca cu sange pentru a creste si a supravietui. In cazul in care capusele nu gasesc o gazda, pot muri. Atunci cand capusele au gasit o gazda (caine, om, pisica, cerb, iepure, etc) si gasesc un loc potrivit pentru atasare, acestea isi vor introduce parti ascutite din cavitatea bucala in pielea expusa, ce le permite sa ramana fixate local;

Capusele pot secreta sau regurgita cantitati mici de saliva care contine neurotoxine. Din cauza acestora, gazda nu simte senzatia de durere si iritatie provocata de muscatura. Prin urmare, multi oameni nu observa intepatura capusei.

Saliva poate contine si substante anticoagulante pentru a usura actiunea capusei de a se hrani cu sange. Unii oameni sunt alergici la aceste secretii si pot avea reactii alergice rapide si severe la muscaturile de capuse, dezvoltand unul dintre semnele de mai jos.

Simptome si semne ale muscaturilor de capuse

Muscaturile de capuse sunt, in general, nedureroase. Multi oameni chiar nu observa muscaturile acestora si nu vor vedea niciodata capusa. Capusele mici, cum ar fi capusa de caprioara, care transmite boala Lyme, este atat de mica incat este aproape nedetectabila.

Unele capuse sunt la fel de mici ca si punctul de la sfarsitul acestei propozitii. Totusi, exista unele simptome care pot sa apara, corelate cu prezenta capusei in sine. Ocazional, neurotoxina secretata cand capusa se fixeaza de gazda, desi poate fi insesizabila pentru unii oameni, poate provoca slabiciune musculara sau paralizie.

Totusi, paralizia care inhiba respiratia este rar manifestata. Actiunea simpla de scoatere a capusei opreste eliberarea de neurotoxina si de obicei, persoana in cauza se recupereaza rapid si complet. Muscatura in sine poate cauza simptome doar dupa ce cade capusa. Totusi, unele persoane pot observa roseata locala, mancarime, arsura si rareori durere intensa, locala inainte sau dupa ce cade capusa.

Manifestarile bolilor transmise de capuse debuteaza la cateva zile sau saptamani dupa muscatura de capusa. De aceea, medicii nu pot suspecta imediat o boala provocata de capuse. Este foarte important ca bolnavul sa ii transmita medicului suspiciunea sa legata de muscatura de capuse, de faptul ca a petrecut timp in aer liber (camping, drumetii, etc.), in zonele infestate de capuse (chiar daca nu-si aminteste ca l-ar fi muscat vreo capusa).

Dupa muscatura unei capuse, oamenii pot dezvolta oricare dintre urmatoarele simptome care pot fi provocate de agentii patogeni care se transmit in timpul muscaturii:
- febra;
- simptome asemanatoare gripei;
- amorteala;
- eruptii cutanate;
- slabiciune;
- durere si inflamatie a articulatiilor;
- palpitatii;
- scurtarea respiratiei;
- greata si varsaturi.

Cand se va solicita asistenta medicala?
Se va consulta medicul atunci cand sunt prezente oricare din urmatoarele manifestari sau situatii:
- persoana muscata de capusa prezinta senzatia de slabiciune, paralizie, letargie, confuzie, febra, senzatie de amorteala, durere de cap sau eruptii cutanate;
- capusa nu poate fi eliminata din piele sau capul si partile gurii capusei raman in piele dupa indepartarea acesteia;
- femeile insarcinate ar trebui sa informeze medicul legat de muscaturile de capuse in special inainte de a li se administra orice fel de medicament;
- oamenii care au sistemul imunitar scazut sau suprimat ar trebui sa informeze medicul legat de posibilitatea muscaturilor de capuse.

Mergeti imediat la camera de urgenta a unei unitati spitalicesti daca muscatura de capusa povoaca:
- febra;
- durere de cap;
- confuzie;
- slabiciune sau paralizie;
- amorteala;
- varsaturi;
- dificultati de respiratie;
- palpitatii.

Diagnostic
Nu exista nici un test care sa identifice prezenta muscaturii de capusa sau tipul acesteia in momentul in care o capusa este indepartata din organism. Totusi, medicii specializati in tratarea bolilor infectioase pot examina cu atentie corpul in cautarea unor capuse care sunt inca atasate de piele, eruptii cutanate sau semne ale unor boli cauzate de capuse.

In cazul in care capusa este identificata, medicul poate determina cel mai bine ce fel de teste trebuie facute. Constatarea tipului de capusa si a speciei acesteia va fi utila medicului pentru a-l ajuta sa recomande si alte teste suplimentare.

Cunoasterea tipului de capusa care a provocat muscatura poate restrange lista de afectiuni posibile si ii poate permite medicului sa recomande un tratament precoce inainte ca un diagnostic sa se pozitiveze.

Ingrijirea la domiciliu
Din pacate, multi oameni cred ca stiu sa elimine capusele in mod corect, dar cele mai multe metode obisnuite de indepartare a capuselor au ca rezultat cresterea riscului de infectie. Principala grija in eliminarea capuselor ramane riscul transmitere a bolilor.

In timpul procesului de inlaturare, capusa poate sa verse o cantitate mica de sange sau saliva infectata in pielea gazdei, fapt ce poate creste riscul transmiterii de boli. Metodele comune folosite pentru scoaterea capuselor pot provoca un prejudiciu suplimentar la gazda si stimuleaza capusa sa produca mai multe secretii cu agent patogen in zona muscaturii.

Este necesar sa se indeparteze toate partile capusei. Deoarece capusa se ataseaza ferm de gazda, manevrarea gresita sau cu putere a capusei poate face ca anumite portiuni ale capului sau a cavitatii bucale sa ramana adanc infipte in piele.


Cum sa indepartati o capusa

Utilizati un forceps curbat sau o penseta. Purtati manusi, astfel incat sa nu riscati raspandirea agentilor patogeni de la capusa pe pielea mainilor. Folosind penseta, intoarceti cu atentie capusa pe spate. Apucati ferm capusa cu o penseta, cat mai aproape de piele. Trageti usor, iar aceasta va iesi singura fara vreun disconfort major.

Capusa trebuie indepartata, nu strivita deoarece aceasta poate transmite o boala. Curatati bine zona muscaturii cu apa si sapun sau dezinfectant usor. Verificati zilnic zona muscaturii pentru a nu dezvolta o reactie la muscatura, cum ar fi eruptia cutanata sau chiar infectie.

Aplicati creme cu antibiotic in aceste zone. Utilizarea unui antibiotic zonal ajuta la prevenirea unei infectii locale, dar, de obicei, nu ajuta la reducerea riscului de a contacta o boala transmisa de capusa. Curatati si dezinfectati toate instrumentele de care v-ati folosit la indepartarea unei capuse.

Tratament medical

Tratamentul medical folosit pentru muscatura unei capuse, depinde de marimea muscaturii, de tipul de capusa, de bolile care sunt observate in comunitate, etc. Tratamentul medical specific depinde si de agentul sau de agentii patogeni transmisi prin intepatura capusei.

Principalele masuri de tratament sunt:

- Curatare si tratare locala cu creme ce contin antibiotic.
- Pentru mancarime, medicul poate recomanda produse care contin difenhidramina. Compusii de difenhidramina pot fi aplicati direct pe piele sau vor fi administrati pe cale orala sub forma de comprimate.
- Antibioticele orale pot fi prescrise de catre medic pentru anumite boli.

Prevenirea bolilor cauzate de muscatura capusei

Cel mai bun mod de a va proteja impotriva bolilor provocate de muscaturile de capuse este sa va feriti de muscaturile acestora. Acest lucru include si evitarea anumitor locuri care sunt cunoscute ca fiind infestate cu capuse.

In cazurile in care locuiti sau vizitati zone impadurite sau zone cu iarba inalta si buruieni, este recomandat sa respectati urmatoarele masuri de precautie pentru a ajuta la prevenirea muscaturilor si reducerea riscului de imbolnavire.

Purtati imbracaminte de protectie, cum ar fi camasi cu maneca lunga, pantaloni lungi, cizme sau incaltaminte solida si acoperiti-va capul. Capusele sunt mai usor de detectat pe haine de culoare deschisa. Daca doriti, puteti sa introduceti mansetele pantalonilor in sosete, astfel incat sa nu dati sansa capuselor sa intre in contact cu pielea dvs.

Aplicati pe pielea expusa si in primul rand, pe haine, un strat subtire de spray impotriva insectelor. Nu pulverizati direct spre fata; pulverizati intai pe maini, apoi aplicati usor si la nivelul fetei. Evitati zonele sensibile precum ochii, gura sau nasul.

Supravegheati intotdeauna copiii care au folosit astfel de produse. Verificati copiii si alti membrii ai familiei la fiecare doua-trei ore pentru ca acestia sa nu aiba capuse pe piele. In cazul in care aveti animale de companie care isi petrec timpul in aer liber, verificati daca pe pielea acestora sunt capuse.

In cazul in care descoperiti pe haine capuse, acestea pot fi indepartate cu o banda adeziva. Palma se va inveli in banda adeziva cu partea lipicioasa in exterior si se va presa pe capusa. Aceasta se va lipi pe banda. Este suficient sa pliati banda adeziva peste aceasta si sa o aruncati la cosul de gunoi.

Indepartati prompt si rapid orice capusa. Partile cavitatii bucale pe care le foloseste capusa pentru a se atasa sunt ascutite si pot sa apara infectii la locul muscaturii daca aceasta nu este eliminata imediat. Nu se va arde capusa si nici nu se va acoperi cu lac de unghii, nu folositi mainile goale pentru a elimina o capusa deoarece secretiile acestora pot declansa boala.

luni, 23 aprilie 2012

Amidonul, ingredientul minune în bucătărie


Dacă te-ai săturat să dai foarte mulţi bani pe detergenţi care nu-şi justifică preţul, merită să încerci şi amidonul. Iată la ce este util în gospodărie.
Şampon pentru animalele de companie. Amidonul poate fi folosit cu succes pentru şamponare uscată a animalelor de companie. Îl poţi folosi atunci când nu ai foarte mult timp la dispoziţie, însă animalele ale au blană murdară. Presară amidon pe blană după care periaza excesul. Amidonul va indeprta mizeria, iar blană va deveni mai stufoasă.
Desface nodurile. Nodurile de la şireturile de la pantofi sau de la divere sfori pot fi greu de desfăcut, însă soluţia este foarte simplă. Presară peste nod puţin amidon. Acesta va face că sfoară să se desfacă mult mai uşor.
Îndepărtează reziduurile de pe mobilă. După ce ai lustruit mobilă este bine să aplici şi un strat subţire de amidon, pentru a îndepărta toate reziduurile. Unge apoi mobilă cu un ulei special.
Îndepărtează petele de cerneală de pe covoare. Petele de cerneală pe covor sunt coşmarul oricărei gospodine. Nu trebuie însă să te alarmezi. Amestecă puţin lapte cu amidon, până formezi o pastă. Aplică apoi pastă peste pată de cerneală şi lasă să acţioneze câteva ore, după care o îndepărtezi şi aspiri covorul.
Oferă covoarelor un parfum proaspăt. Înainte de a aspiră, presară puţin amidon pe covor. Aşteaptă 30 de minute, după care aspiri covorul.
Îndepărtează arsurile de pe haine. Ai călcat hainele şi ai ars puţin rufele? Arsurile de la fierul de călcat pot fi foarte uşor îndepărtate cu amidon. Umezeşte zonă afectată şi apoi acoperă cu amidon. Lasă amidonul să se usuce, după care îl îndepărtezi.
Îndepărtează petele de grăsime de pe pereţi. Chiar şi cea mai atentă gospodină nu poate evită petele ocazionale de grăsime, care sare pe perete. Pentru a îndepărta aceste pete, aplică amidonul pe o cârpă şi apoi freacă bine pată până dispare.
Lustruieşte argintăria. Pentru a curată obiectele din argint, prepară o pastă din amidon şi apa. Cu ajutorul unei cârpe curate şi umede lustruieşte obiectele. Lasă apoi să se usuce după care lustruieşti cu o cârpă uscată.
Curată ferestrele. Prepară chiar tu acasă propria soluţie de curăţare a geamurilor. Amestecă 2 linguri de amidon cu o jumătate de cană de amoniac, o jumătate de cană de oţet şi 3 - 4 litri de apa călduţă. Amestecă bine şi toarnă compoziţia într-o sticlă prevăzută cu pulverizator. Aplică apoi pe ferestre şi şterge cu o cârpă umedă după care ştergi cu un prosop uscat din hârtie. Sursa: acasă.ro

joi, 19 aprilie 2012

Beneficiile oului in cura de slabire


 Oul este unul dintre alimentele despre care se spune ca detine un rol important in cresterea nivelului de colesterol. Tot oul este cel care te poate ajuta in cura de slabire. Oricat de contradictoriu ar suna, ambele afirmatii sunt adevarate, cu o conditie: sa nu consumi oua in exces si sa ai o alimentatie echilibrata.

Atunci cand realizeaza meniul de dieta, nutritionistii includ intotdeauna in alimentatia zilnica si oul. Te-ai intrebat vreodata de ce se intampla acest lucru? Descopera beneficiile oului in cura de slabire si invata sa slabesti cu ajutorul acestui aliment hranitor.

1. Oul are un continut ridicat de proteine 


Oul este un aliment foarte nutritiv,cu un continut bogat de proteine. Odata consumat, oul iti confera o senzatie de satietate pe termen indelungat, astfel ca nu vei mai simti nevoia sa mananci alte alimente. Un ou fiert are doar 75 de calorii. Nutritionistii recomanda sa consumi oua dimineata, la micul dejun, pentru a avea energie pe tot parcursul zilei.

Un ou contine vitamine absolut necesare organismului, printre care vitamina D, pe care o gasesti in putine alte alimente.

Este bine sa faci diferenta intre a fi grasa si a avea colesterol ridicat. Pentru a avea un nivel ridicat de colesterol nu este necesar sa fii grasa. Oul nu te ingrasa daca il consumi moderat. Dimpotriva, datorita lor, organismul pierde mai putina masa musculara si mai multa grasime.

2. Albusul din oua nu contine colestol

Albusul din oua contine calorii care nu se depun in jurul taliei, pe solduri sau pe posterior. In schimb, te ajuta sa-ti incarci bateriile si sa-i oferi organismului tau exact acele substante de care are nevoie pentru a completa necesarul zilnic de vitamine si minerale. Prin urmare, daca doresti sa slabesti rapid si eficient, nu ignora sub nicio forma albusurile.

Potrivit specialistilor, un albus din ou contine 88% apa si 11% proteina pura. Nu are grasimi saturate si nici colesterol. In schimb, albusul are un continut ridicat de sodiu.

2. Galbenusurile au colesterol

Galbenusurile din oua au cel mai bun gust din aliment, insa nu sunt la fel de sanatoase ca albusurile, chiar daca si de aici obtii vitamine. Nutritionistii recomanda sa consumi maxim doua galbenusuri pe zi. Daca optezi sa prepari o omleta, poti adauga un albus, dar renunta la un galbenus.

Oamenii de stiinta au constatat ca un galbenus de ou contine intre 215 si 275 de miligrame de colesterol, in functie de marimea oului. Prin comparatie, produsele fast food contin doar 150 de miligrame de colesterol la fiecare 100 de grame.

3. Ouale contin aminoacizi esentiali

Ouale contin aminoacizi esentiali, de tip hidrofob. Este vorba despre leucina. Acest aminoacid contribuie la refacerea tesuturilor osos si muscular, precum si a epidermei, in cazul unei leziuni. Leucina ajuta la reglarea nivelului de zahar in sange si provoaca organismul sa arda mai rapid caloriile.

4. Ouale imbunatatesc puterea de concentrare

Datorita proprietatilor benefice pentru organism, ouale te ajuta sa-ti imbunatatesti concentarea si sa-ti dezvolti memoria. Daca tii o cura de slabire, este indicat sa consumi oua pentru a evita oboseala si starea de moleseala, cauzate de eliminarea din alimentatie a altor produse.

Autor: Laura Galan

miercuri, 18 aprilie 2012

Mararul



Mararul si patrunjelul nu trebuie mancate doar pe post de condiment, ci in cantitati mai mari. In acelasi timp ardeii, castravetii, rosiile, ceapa, ridichile, usturoiul verde si morcovul reprezinta o sursa bogata de vitamine si minerale.
 Potrivit medicului nutritionist Mihaela Bilic "mararul este principalul inamic al celulitei, iar patrunjelul contine mai multa vitamina C decat citricele". Organismul are nevoie, mai ales dupa zilele de ospat continuu, de o "infuzie" cu vitamine si minerale, recomanda dr. Bilic.

8 beneficii ale lamaiei



1. Lamaia este un antiseptic eficient care stimuleaza intens procesele de digestie, mai ales atunci cand este consumata pe stomacul gol.

2. Poti scapa usor de infectiile din gat si problemele cu amigdalele daca faci gargara cu suc de lamaie si apa.

3. Este un medicament antiseptic natural care vindeca multe dintre problemele pielii. Sucul de lamaie previne aparitia punctelor negre, elimina celulele moarte si ridurile fine. Are efect antiimbatranire.

4. Lamaia stimuleaza eliminarea grasimilor si te ajuta sa scapi de kilogramele in plus. Pentru a pierde in greutate consuma suc de lamaie amestecat cu apa calduta si miere.

5. Sucul de lamaie este indicat in tratarea infectiilor (pulmonare, intestinale sau renale), a starilor febrile, anemie, insuficienta hepatica si pancreatica.

6. Regleaza tensiunea arteriala, alunga senzatia de ameteala si greata.

7. Poti obtine o culoare mai deschisa a parului folosind putin suc de lamaie. Culoarea parului se va deschide in functie de textura lui.

8. Elibereaza caile respiratorii. Datorita concentratiei bogate de vitamina C, sucul de lamaie poate trata problemele respiratorii.



 Zeama de lamaie este o sursa excelenta de vitamina C, vitamina B, calciu, fosfor, magneziu si potasiu. Contine flavonoide, substante care detin proprietati cu rol antioxidant si anticancerigen.

O lamaie asigura 28% din necesarul zilnic de vitamina C si aproape 5% din necesarul de vitamina A.

duminică, 8 aprilie 2012

Masajul la mâini, leac pentru migrene și ulcer



Autor: Raluca Cocriș

Ai o criză de ulcer? Masează-ți zona dintre degetul mare și cel arătător și durerile se vor atenua. Şi nu e singurul beneficiu al acestui masaj!





Studiile au dovedit că masajul mâinilor accelerează vindecarea și diminuează durerile. Acest gen de terapie se bazează pe un principiu simplu: fiecare organ corespunde unui anumit punct din palmă.


Stimulată, fiecare zonă duce la creşterea capacităţii organismului de vindecare şi de reechilibrare.


Masajul la mâini ajută în cel puţin 10 alte afecţiuni: dischinezie biliară, sindrom premenstrual, tulburări de menopauză, infertilitate, disfuncţii erectile, migrenă, reumatism, oboseală cronică, insomnie şi depresie.


Dar cum se face mai exact? Dacă îţi masezi palma dreaptă, vei „atinge“ organele şi regiunile care dor din partea dreaptă. Acelaşi lucru şi pentru partea stângă.


Spre exemplu, ca să scapi de junghiurile cardiace, masează uşor zona din palmă care corespunde inimii.


Descoperă punctele reflexe cu ajutorul figurii detaliate din pagina alăturată!


3 ponturi pentru un masaj corect


1. În general, masajul se începe de la mâna dreaptă. Fă mişcări circulare în palmă cu degetul mare, până la 5 minute în fiecare zonă.


2. Degetele se masează cu mişcări invers acelor de ceasornic de la bază până sus. Punctul de plecare este zona umerilor, care se găseşte la baza exterioară a degetului mic.


3. După ce ai terminat cu degetele, revino cu aceleaşi mişcări spre mijlocul palmei. De data asta, mişcările trebuie să fie în sensul acelor de ceasornic


La ce ajută?


Gastrită şi ulcer


Dacă ai o criză de ulcer, fă-ţi masaj în palmă în zona stomacului timp de 5 minute şi în zona intestinului subţire timp de 10 minute (găseşti zonele în figura de mai sus).


Constipaţie


Simptomele constipaţiei pot fi ameliorate prin mişcări circulare în zona stomacului (5-10 minute la fiecare mână), coborând apoi spre zona intestin subţire.


Terapia are și reacții adverse


Nu te speria dacă apar reacţii adverse, precum senzaţia de greaţă, subfebrilitate, accelerarea tranzitului intestinal, modificări de culoare şi miros ale transpiraţiei şi urinei.


Masajul reflexoterapeutic ajută la detoxifierea organismului. Este bine să eviți acest gen de masaj în caz de: sarcină, boli de inimă, cancer, hemoragii, insuficiență renală, infecții și leziuni în palmă.





Doctor Click! Sănătate vă sfătuieşte


Dr. Ruxandra Constantin, medic de familie, reflexoterapeut
tel: 0728.30.48.47


Recomandat în special copiilor


Reflexoterapia la nivelul mâinilor poate fi efectuată de către un reflexoterapeut în fiecare zi, în cure de 10-12 şedinţe sau de 2-3 şedinţe/ săptămână, atât în scop profilactic, pentru creşterea imunităţii organismului şi pentru prevenirea apariţiei unor afecţiuni, cât şi curativ, pentru ameliorarea unor boli şi pentru prevenirea complicaţiilor.


Pentru maximum de eficienţă, şedinţele de reflexoterapie trebuie combinate cu o alimentaţie adecvată, o hidratare corespunzătoare (apă, ceaiuri) şi cu un tratament cu plante şi cu produse apicole.


Masajul mâinii este folosit în scop terapeutic şi este recomandat în special copiilor, la care această zonă este mai sensibilă. La adulţi, poate fi combinat cu presopunctura sau cu masajul tălpilor.


Info: La copii, de obicei, masajul se face astfel: la fetiţe la mâna dreaptă, iar la băieţi la mâna stângă.

luni, 2 aprilie 2012

Herb - Plante medicinale: Cum se folosesc plantele medicinale

Oteturile medicinale se intrebuinteaza numai extern.URMEAZA LINCUL.....

Herb - Plante medicinale: Cum se folosesc plantele medicinale:

INFUZIA ( ceaiul ) Este forma cea mai obisnuita de extractie a substantelor active din plantele medicinale si consta in tinerea plantei...

INFUZIA ( ceaiul )


Este forma cea mai obisnuita de extractie a substantelor active din plantele medicinale si consta in tinerea plantei in contact cu apa clocotita timp de 15 minute.
Intr-un vas smaltuit sau portelan se pun1-2 lingurite din planta maruntita, peste care se toarna un sfert de litru de apa clocotita. Vasui se acopera si se lasa 15 minute, amestecand din cand in cand. Dupa trecerea acestui timp, ceaiul se strecoara si se indulceste dupa gust. In diabet si in unele afectiuni ale stomacului manifestate prin diaree, ceaiul se bea neindulcit.
Unele plante ca: florile de tei, musetel, frunzele de izma, de roinita etc. se prepara numai prin infuzie, deoarece prin fierbere principiul lor activ ( uleiul volatil ) dispare.

DECOCTIA ( fiertura )

Este operatia prin care planta se amesteca cu cantitatea prescrisa de apa rece si se fierbe un timp anumit. Decoctul se strecoara fierbinte si se completeaza cu apa la volumul cerut.
se iau 1-2 lingurite de planta maruntita si se pun intr-un vas smaltuit peste care se toarna circa 300 g apa rece. Frunzele, florile si planta intreaga se fierb 10-15 minute, iar cojile si radacinile se fierb 30-40 minute. dupa fierbere decoctul se strecoara si se completeaza cu apa la 250 g .
In general, prin decoctie se prepara numai ceaiurile din plante al caror tesut este mai lemnos, asa cum sunt radacinile si cojile.

MACERATIA ( plamadeala la rece )

Este folosita la prepararea extractelor apoase, vinurilor, tincturilor si oteturilor medicinale, deoarece uneori principiile active se extrag printr-o sedere mai indelungata a plantelor in contact cu dizovalntul.
Unele plante, ca radacina de nalba, semintele de in, se prepara numai prin macerare cu apa rece, fara a se mai fierbe. In acest caz, radacina de nalba sau semintele de in se lasa in contact cu apa rece timp de o jumatate de ora, apoi se strecoara, iar lichidul se indulceste dupa gust.
Plantele maruntite, ce urmeaza a fi supuse macerarii cu apa, vor fi spalate in prealabil. Maceratiile se prepara numai la temperatura camerei (15-25 grade Celsius). In general, durata macerarii la care dizolvantul este apa nu trebuie sa depaseasca 6-8 ore de preparatie, deoarece microorganismele gasesc un mediu favorabil dezvoltarii lor. In timpul extragerii, se agita din cand in cand. Dupa trecerea timpului indicat, maceratia se strecoara prin tifon sau vata, iar lichidul obtinut se completeaza la cantitatea prescrisa.
Maceratiile apoase se prepara pentru cel mult 24 ore si se pastreaza la rece, in sticle de culoare inchisa.




DIGESTIA (PLAMADEALA LA CALD)

Este tot o macerare a plantei cu un dizolvant oarecare. Spre deosebire de maceratie, digestia se face la cald, la o temperatura de 40-60 grade Celsius. In acest mod se prepara unele uleiuri medicinale, ca cele de sunatoare si musetel. Vasul in care se afla planta maruntita cu uleiul se aseaza pe baia de apa fierbere si se tine timp de 2-3 ore, amestecand din cand in cand. Uleiul se strecoara si se pastreaza in vase de capacitate mica la rece.

CATAPLASMA (OBLOJEALA)

Este un preparat de consistenta moale, care se obtine din planta macinata, amaestecata cu apa pana ce se formeaza o pasta. Aceasta pasta se pune intre doua bucati de panza si se aplica pe partea bolnava. In acest mod se prepara cataplasma de mustar, care se pregateste cu apa la temperatura camerei si cataplasma de in, la care se foloseste apa fierbinte.
Prin unele din aceste metode, din plante se mai pot obtine o serie de preparate medicinale cum ar fi tincturile, siropurile, vinurile, oteturile etc.

TINCTURILE MEDICINALE

Se obtin, in general, prin tratarea plantelor maruntite cu alcool de diferite concentratii. Ele sunt solutii extractive alcoolice, mai concentrate decat ceaiurile. Se iau intern, cu picatura, in putina apa sau zahar.

SIROPURILE MEDICINALE

Sunt solutii extractive apoase, la care se adauga zahar (640 g zahar la 360 g lichid).
In general, siropurle din plante medicinale se prepara dizolvand zaharul intr-o solutie de contine substantele medicamentoase sau aromatice aflate in planta. Dizolvarea zaharului se face la rece sau la cald. Siropul se prepara in vase smaltuite. Apa care se evapora in timpul fierberii se competeaza cu apa fierbinte. Siropurile se strecoara firbinti prin tifon, direct in sticle uscate, de capacitate mica, complet umplute si bine astupate. Dopurile se fierb in prealabil si se fixeaza imediat ce sticlele au fost umplute, dupa care se parafineaza si se pastreaza la rece.

VINURILE MEDICINALE

Se prepara prin macerarea plantelor maruntite, folosindu-se 30-50 g planta pentru 1000 ml vin vechi si de buna calitate. Macerarea se face la temperatura camerei. Dupa 7-8 zile se strecoara si se stoarce. Se lasa in repaus 24 ore, apoi se filtreaza printr-o panza deasa sau hartie de filtru. Se adauga zahar dupa gust si se completeaza cu vin pana la un litru.

OTETURILE MEDICINALE

Se prepara prin macerarea plantelor maruntite in otet de vin, la temperatura camerei, timp de 7-8 zile. Dupa trecerea acestui timp, intregul continut se strecoara prin panza si se stoarce, iar lichidul obtinut se completeaza cu otet pana la cantitatea initiala de la care s-a pornit. Pentru prepararea oteturilor medicinale se folosesc plante aromatice in proportie de 5-10 g la 100 g otet.

Oteturile medicinale se intrebuinteaza numai extern.

INFUZIA ( ceaiul )

Este forma cea mai obisnuita de extractie a substantelor active din plantele medicinale si consta in tinerea plantei in contact cu apa clocotita timp de 15 minute.
Intr-un vas smaltuit sau portelan se pun1-2 lingurite din planta maruntita, peste care se toarna un sfert de litru de apa clocotita. Vasui se acopera si se lasa 15 minute, amestecand din cand in cand. Dupa trecerea acestui timp, ceaiul se strecoara si se indulceste dupa gust. In diabet si in unele afectiuni ale stomacului manifestate prin diaree, ceaiul se bea neindulcit.
Unele plante ca: florile de tei, musetel, frunzele de izma, de roinita etc. se prepara numai prin infuzie, deoarece prin fierbere principiul lor activ ( uleiul volatil ) dispare.

DECOCTIA ( fiertura )

Este operatia prin care planta se amesteca cu cantitatea prescrisa de apa rece si se fierbe un timp anumit. Decoctul se strecoara fierbinte si se completeaza cu apa la volumul cerut.
se iau 1-2 lingurite de planta maruntita si se pun intr-un vas smaltuit peste care se toarna circa 300 g apa rece. Frunzele, florile si planta intreaga se fierb 10-15 minute, iar cojile si radacinile se fierb 30-40 minute. dupa fierbere decoctul se strecoara si se completeaza cu apa la 250 g .
In general, prin decoctie se prepara numai ceaiurile din plante al caror tesut este mai lemnos, asa cum sunt radacinile si cojile.

MACERATIA ( plamadeala la rece )

Este folosita la prepararea extractelor apoase, vinurilor, tincturilor si oteturilor medicinale, deoarece uneori principiile active se extrag printr-o sedere mai indelungata a plantelor in contact cu dizovalntul.
Unele plante, ca radacina de nalba, semintele de in, se prepara numai prin macerare cu apa rece, fara a se mai fierbe. In acest caz, radacina de nalba sau semintele de in se lasa in contact cu apa rece timp de o jumatate de ora, apoi se strecoara, iar lichidul se indulceste dupa gust.
Plantele maruntite, ce urmeaza a fi supuse macerarii cu apa, vor fi spalate in prealabil. Maceratiile se prepara numai la temperatura camerei (15-25 grade Celsius). In general, durata macerarii la care dizolvantul este apa nu trebuie sa depaseasca 6-8 ore de preparatie, deoarece microorganismele gasesc un mediu favorabil dezvoltarii lor. In timpul extragerii, se agita din cand in cand. Dupa trecerea timpului indicat, maceratia se strecoara prin tifon sau vata, iar lichidul obtinut se completeaza la cantitatea prescrisa.

Maceratiile apoase se prepara pentru cel mult 24 ore si se pastreaza la rece, in sticle de culoare inchisa.

DIGESTIA (PLAMADEALA LA CALD)

Este tot o macerare a plantei cu un dizolvant oarecare. Spre deosebire de maceratie, digestia se face la cald, la o temperatura de 40-60 grade Celsius. In acest mod se prepara unele uleiuri medicinale, ca cele de sunatoare si musetel. Vasul in care se afla planta maruntita cu uleiul se aseaza pe baia de apa fierbere si se tine timp de 2-3 ore, amestecand din cand in cand. Uleiul se strecoara si se pastreaza in vase de capacitate mica la rece.

CATAPLASMA (OBLOJEALA)


Este un preparat de consistenta moale, care se obtine din planta macinata, amaestecata cu apa pana ce se formeaza o pasta. Aceasta pasta se pune intre doua bucati de panza si se aplica pe partea bolnava. In acest mod se prepara cataplasma de mustar, care se pregateste cu apa la temperatura camerei si cataplasma de in, la care se foloseste apa fierbinte.

Prin unele din aceste metode, din plante se mai pot obtine o serie de preparate medicinale cum ar fi tincturile, siropurile, vinurile, oteturile etc.

TINCTURILE MEDICINALE

Se obtin, in general, prin tratarea plantelor maruntite cu alcool de diferite concentratii. Ele sunt solutii extractive alcoolice, mai concentrate decat ceaiurile. Se iau intern, cu picatura, in putina apa sau zahar.

SIROPURILE MEDICINALE

Sunt solutii extractive apoase, la care se adauga zahar (640 g zahar la 360 g lichid).

In general, siropurle din plante medicinale se prepara dizolvand zaharul intr-o solutie de contine substantele medicamentoase sau aromatice aflate in planta. Dizolvarea zaharului se face la rece sau la cald. Siropul se prepara in vase smaltuite. Apa care se evapora in timpul fierberii se competeaza cu apa fierbinte. Siropurile se strecoara firbinti prin tifon, direct in sticle uscate, de capacitate mica, complet umplute si bine astupate. Dopurile se fierb in prealabil si se fixeaza imediat ce sticlele au fost umplute, dupa care se parafineaza si se pastreaza la rece.

VINURILE MEDICINALE

Se prepara prin macerarea plantelor maruntite, folosindu-se 30-50 g planta pentru 1000 ml vin vechi si de buna calitate. Macerarea se face la temperatura camerei. Dupa 7-8 zile se strecoara si se stoarce. Se lasa in repaus 24 ore, apoi se filtreaza printr-o panza deasa sau hartie de filtru. Se adauga zahar dupa gust si se completeaza cu vin pana la un litru.

OTETURILE MEDICINALE


Se prepara prin macerarea plantelor maruntite in otet de vin, la temperatura camerei, timp de 7-8 zile. Dupa trecerea acestui timp, intregul continut se strecoara prin panza si se stoarce, iar lichidul obtinut se completeaza cu otet pana la cantitatea initiala de la care s-a pornit. Pentru prepararea oteturilor medicinale se folosesc plante aromatice in proport
ie de 5-10 g la 100 g otet.

Herb - Plante medicinale: Bananele ingrasa - Remediu naturist

Herb - Plante medicinale: Bananele ingrasa - Remediu naturist: Bananele ingrasa! Fals! Prin faptul ca au o cantitate mai mare de amidon, bananele dau senzatia de satietate mai mult decat alte fruc...URMEAZA LINCUL...

TI SE UMFLA PICIOARELE?


Dr. Burlacu Daniela, medic primar Medicina Interna, Centrul Medical Medsana ne ofera in articolul curent informatii pretioase despre cauzele, dar si posibilitatile de preventie si tratament privind umflarea picioarelor (edemele).
Umflarea picioarelor: Ce reprezinta edemul?


Edemul reprezinta acumularea anormala de lichide in tesuturi. Frecvent edemul este localizat la nivelul picioarelor (edem periferic), dar poate afecta si fata, mainile,precum si alte parti ale corpului.



Umflarea picioarelor: cauze




Desi edemul periferic este un simptom des intalnit, acesta poate fi uneori semnul unei afectiuni grave:
insuficienta cardiaca,
boli hepatice,
boli renale,
afectiuni tiroidiene,
insuficienta venoasa periferica,
flebite,
malnutritie,
preeclampsie etc.
Dar umflarea picioarelor poate aparea si in

sarcina,
in perioada menstruala,
la menopauza,
la persoanele supraponderale,
in cazul ortostatismului prelungit,
in zilele foarte calde,
in cazul unei diete bogate in sare si carbohidrati
precum si in cazul administrarii anumitor medicamente.
Picioare umflate: tratament si
preventie

In afara tratamentului specific fiecarei cauze in parte, recomandat de medic, pot fi luate anumite masuri care favorizeaza reducerea edemelor:

nutritie echilibrata, cu reducerea aportului de sare, aport suficient de lichide si exercitii fizice zilnice pot imbunatati circulatia sangelui, reducand tendinta picioarelor de a se umfla
evitati ortostatismul prelungit, pozitia "picior peste picior"
evitati sosetele cu elastic strans, pantofii ingusti si tocurile inalte, mai ales in perioada verii
persoanele supraponderale trebuie sa urmeze un program de slabit pentru a reduce presiunea exercitata asupra membrelor inferioare
masati picioarele dinspre glezne spre coapse, pentru stimularea intoarcerii venoase
in timp ce stati intinsi in pat asezati o perna sub picioare
Daca, aplicand aceste masuri, picioarele raman in continuare umflate consultati medicul.


Dr. Burlacu Daniela, Medic primar Medicina interna


Centrul Medical Medsana


Preluare din... http://healthy.kudika.ro/

duminică, 1 aprilie 2012

SELENIUL ORGANIC antidotul cancerului




* Acest remediu natural are doua virtuti formidabile: este antitumoral si stimulent imunitar. Doua proprietati care au facut din el subiectul unor experimente medicale de o amploare exceptionala si al unor adevarate miracole terapeutice *

Cu mai bine de un deceniu in urma, in Statele Unite a avut loc un experiment cu adevarat tulburator in care, pe un numar de 1300 de pacienti cu cancer, a fost verificat efectul terapeutic al seleniului organic. Bolnavii cu varste de la 18 la 80 de ani au fost impartiti in doua grupe egale: jumatate dintre pacienti au primit zilnic capsule cu seleniu natural, extras din drojdie de bere, iar cealalta jumatate au primit un remediu fals (placebo), pentru a da obiectivitate experimentului. Rezultatul obtinut dupa cinci ani de administrare a uluit lumea stiintifica si a dat un impuls extraordinar medicinii naturiste in tratarea cancerului: in grupa
care a luat seleniu organic au fost cu 63% mai putine cazuri de cancer de colon, cu 58% mai putine cazuri de cancer colorectal si cu 46% mai putine cazuri de cancer pulmonar, decat in grupa celor care au luat capsulele cu remediul placebo. Mai mult, numarul pacientilor care au murit de cancer a fost mai mic cu jumatate (!) in grupul consumatorilor de seleniu, fata de grupul martor, existand o reducere cu 37% a tuturor tipurilor de cancer, nu numai a celor enumerate mai sus. Desi are rezultate spectaculoase, studiul in cauza nu este nici pe departe singular. Multe cercetari epidemiologice, facute in toata lumea pe zeci de mii de oameni, arata ca un nivel scazut de seleniu in organism este intotdeauna asociat cu o crestere a ratei cancerului. Unii cercetatori afirma chiar ca pot prognoza posibilitatea aparitiei cancerului doar prin masurarea nivelului de seleniu din organism si din tesuturi. Dar seleniul joaca si alte roluri-cheie, de exemplu in cazul imunitatii, al fertilitatii la barbati, al activitatii glandei tiroide si in multe alte procese fiziologice, pe care le vom detalia in acest articol. Deocamdata, sa aflam mai multe despre aceasta substanta chimica.

Ce este seleniul

Este un element chimic descoperit de catre savantul suedez J.J. Berzelius, in anul 1817. Numele de botez de seleniu vine din limba greaca veche, unde "selene" inseamna "luna". Iar seleniul, la fel ca si Luna, are o afinitate deosebita pentru lumina solara: chimistul si fizicianul suedez a observat ca in prezenta luminii solare conductivitatea electrica a seleniului pur creste de o mie de ori. Altfel, dincolo de aceasta neobisnuita proprietate, seleniul este o substanta pe cat de greu de obtinut in stare pura, pe atat de nespectaculoasa, fiind gri-cenusie, cu proprietati partial asemanatoare metalelor si fara nici o alta caracteristica remarcabila. In organismul uman gasim cantitati infime de seleniu, de ordinul microgramelor, adica a milioana parte dintr-un gram. Dar proverbul cu buturuga mica care rastoarna carul mare se pare ca se verifica din plin in biologie si in medicina, asa cum vom vedea in continuare.

Rolul seleniului in corpul uman

Desi in cantitati mici, seleniul este prezent in toate tesuturile corpului, avand concentratia cea mai mare in rinichi, ficat, splina si pancreas. Functia sa biologica celebra si, probabil, cea mai importanta, se refera la rolul sau de mineral antioxidant. Seleniul este un component de baza al unor enzime care protejeaza celulele de distrugerile produse de asa-numitii radicali liberi din organism, impiedicand astfel imbatranirea accelerata si imbolnavirea. Mai mult, aceasta substanta ne protejeaza si impotriva actiunii toxice a unor metale grele, cum sunt plumbul, mercurul si arseniul. Apoi, seleniul este esential in organismul nostru pentru producerea anticorpilor, adica a acelor substante, adevarate arme chimice, pe care sistemul imunitar le foloseste pentru a se apara de virusi, de bacterii, de ciuperci parazite etc. Seleniul mai intervine in sinteza coenzimei Q10, in reglarea nivelului hormonilor masculini, in buna functionare a prostatei la barbati.

Diferenta dintre seleniul organic si alte forme ale sale





Cereale integrale

Fiind un oligoelement atat de important, seleniul a fost transformat rapid in medicament, el fiind obtinut atat prin procese de sinteza, cat si prin extractie naturala. Diferenta intre seleniul de sinteza si cel organic este insa mare, in primul rand din punctul de vedere al eficientei terapeutice. Seleniul de sinteza este obtinut ca produs secundar, in procesele industriale de obtinere a unor metale cum ar fi plumbul sau staniul. In varianta sa de sinteza, este mai greu asimilat de organism si nu are decat o parte dintre efectele antitumorale si stimulente imunitare ale variantei sale organice, deoarece nu este asociat cu bogatia naturala de vitamine, oligoelemente si aminoacizi din organismele vii. Seleniul organic este obtinut din drojdia de bere, fiind asociat in mod natural cu aminoacizi, cu vitamine din complexul B, cu vitamina A si E, precum si cu multe alte oligoelemente (fier, magneziu, crom etc.). In studiile care au demonstrat actiunea terapeutica a acestui oligoelement, au fost folosite numai extracte cu seleniu organic, natural, care are efecte vindecatoare certe. De pilda, compusii cu seleniu obtinuti din extracte de drojdie au indus apoptoza (moartea celulara programata) celulelor canceroase, atat pe culturi de celule, cat si pe animale de laborator. De asemenea, seleniul organic este cel care a crescut cantitatea de anticorpi din laptele matern (anticorpi care au rolul de a feri sugarul de boli), a activat anumite celule ale sistemului imunitar, a determinat sinteza enzimelor cu rol antioxidant etc.

Deficitul de seleniu in organism

Intr-un studiu efectuat in Finlanda, a fost verificata, vreme de 11 ani, la 20.000 barbati, corelatia dintre nivelul seleniului si sensibilitatea la cancerul la plamani. Cercetarile au evidentiat ca cei care aveau un nivel seric al seleniului mai mic decat media participantilor la studiu au fost mult mai vulnerabili la cancerul pulmonar. De asemenea, s-a observat ca susceptibilitatea la nenumarate alte forme de cancer este mult mai mare la persoanele care au deficit de seleniu. S-a mai observat ca persoanele expuse profesional la praf de carbune, la pulberi de metale grele sau la noxele din fumul de tigara au deficit de seleniu, deoarece organismul consuma mai rapid acest oligoelement, esential pentru contracararea actiunii nocive a substantelor toxice si a radicalilor liberi. Deficienta de seleniu produce si deficiente imunitare grave, scade fertilitatea la barbati, produce tiroidite auto-imune. In cazurile extreme, lipsa acestui oligoelement produce insuficienta cardiaca cronica si tulburari nervoase grave. Deficienta de seleniu mai contribuie la aparitia: xerodermiei (uscarea pielii), a cataractei, a asteniei, afectand utilizarea vitaminei E de catre organism, a gripei si a afectiunilor virale.




Modul de administrare a seleniului organic

Cautarea unei surse satisfacatoare din acest mineral in forma organica nu a fost deloc un proces usor. Inca din anii 70, cercetatorii au incercat prin diverse analize sa determine continutul de seleniu din alimente, demers al carui rezultat il redam in continua
Seleniul organic din alimente

Dntre alimentele uzuale, se pare ca sursa cea mai bogata de seleniu o formeaza algele marine, pe care le gasim si la noi in supermarketuri, in forma uscata. Plante de apa, aceste alge au de regula o sursa constanta de seleniu in chiar apele bogate in minerale ale oceanului. In schimb, continutul de seleniu din plantele care cresc pe uscat si din carnea animalelor care se hranesc cu ele depinde de solurile din zona respectiva, daca ele contin sau nu, in cantitati suficiente, acest oligoelement.

Alge

Asadar, cu conditia sa creasca pe soluri suficient de bogate in seleniu, ar exista suficiente alimente care sa asigure cantitati considerabile din acest oligoelement. Dintre acestea, mentionam: cerealele integrale (grau, orz, ovaz, secara), ciupercile, nucile (nuca braziliana contine cele mai mari cantitati de seleniu), migdalele, alunele, usturoiul, ceapa, galbenusul de ou (de la gainile furajate cu cereale bogate in seleniu). Toate aceste recomandari sunt valabile doar in masura in care solurile pe care cresc plantele sunt bogate in acest oligoelement. Or, in cea mai mare parte a Romaniei, solurile sunt sarace in seleniu, ceea ce ar putea explica si incidenta mare a bolii canceroase la noi.

Mai trebuie stiut ca prin procesele de rafinare a hranei (cum ar fi cele de obtinere a fainii albe, a uleiului rafinat etc.) continutul de seleniu scade cu 63%, in medie. Gatitul reduce si el continutul de seleniu, mai ales daca apa in care a fost fiarta hrana este aruncata. Ca atare, oamenii de stiinta au cautat solutii pentru suplimentarea acestui oligoelement, apeland la chimie si la sinteze.

Capsulele cu seleniu de sinteza

Le gasim in farmacii, cu diverse denumiri si in diverse asocieri cu vitamine si cu alte minerale de sinteza. De regula, aceste capsule contin doua substante: seleniu metionina si selenat de sodiu. Sunt substante cu toxicitate redusa, in doze mici, dar a caror absorbtie este mult mai redusa (in jur de 30%) fata de seleniul organic, produs in laboratoarele organismelor vii. Iar studii recente, efectuate pe om, indica faptul ca asimilarea seleniului de sinteza scade si mai mult in conditii de stres, in aceste situatii ajungandu-se, cu usurinta, la niveluri insuficiente de seleniu in organism. Mai mult, seleniul de sinteza, nefiind asociat cu bogatia de nutrienti din organismele vii, are efecte anticancerigene si imunostimulente mult mai reduse. Grav este ca pe multe piete se vinde un seleniu asa-zis organic, desi in realitate este vorba doar de niste saruri de sinteza asociate cu cateva vitamine, care in nici un caz nu au efectele adevaratului seleniu organic, despre care vom vorbi in continuare.

Capsulele cu extract de seleniu organic

Contin de regula 50-100 micrograme de seleniu, extras din drojdie de bere, prin procedee naturale. Acest extract este mult mai eficient decat seleniul de sinteza, dar si decat drojdia de bere, care - de regula - contine cantitati mult mai mici din acest oligoelement, fata de extractul standardizat. Capsulele cu acest extract sunt si cele folosite in majoritatea studiilor, avand efectele pe care le mentionam in acest articol. Cautati, asadar, seleniul organic, dar care are scris pe eticheta clar din ce este extras, in caz contrar fiind vorba de o contrafacere. Din acest seleniu organic, copiii peste 3 ani vor lua 100 micrograme (prescurtat: mcg) pe zi, in timp ce adultii vor lua 200-300 mcg, iar femeile care alapteaza 400 mcg pe zi. Persoanele care sufera de cancer, care fumeaza sau lucreaza in mediu toxic vor lua, de asemenea, 400 mcg pe zi. La recomandarea medicului, doza maxima de seleniu organic poate ajunge si la 700 mcg, dar - cum spuneam - numai sub supraveghere de specialitate. O cura dureaza 60-90 de zile, urmata de 15-30 de zile de pauza, dupa care administrarea se poate relua.

Tratamente interne

Dincolo de actiunea sa preventiva in cancer, care nu mai are nevoie de nici un comentariu si de nici o demonstratie suplimentara, seleniul organic are efecte benefice si in tratarea cancerului deja instalat. Mai ales in anumite forme de cancer, pe care le vom enumera in continuare, acest supliment a demonstrat reale calitati vindecatoare:

* Cancer hepatic - in studiile de medicina experimentala s-a putut demonstra faptul ca administrarea seleniului organic inhiba dezvoltarea cancerului hepatic si chiar favorizeaza intrarea in remisie a tumorilor maligne cu aceasta localizare. Se administreaza zilnic 400 de micrograme de seleniu extras din drojdie de bere, in cure de 90 de zile, urmate de alte 21 de zile de pauza, dupa care administrarea se poate relua.

* Cancer mamar si ovarian - in general, in cancerele cu aceasta localizare, inclusiv in cele cu determinare hormonala, seleniul organic a demonstrat reale calitati vindecatoare. Se tin cure de 60-90 de zile, timp in care se iau cate 400-700 micrograme de seleniu organic. In paralel, se consuma alimente bogate in vitamina A si E, care potenteaza actiunea acestui oligoelement, cum ar fi uleiul presat la rece de masline si de floarea-soarelui, radacina proaspata de morcov (suc centrifugat), nucile, catina.

* Cancer la prostata - legatura dintre seleniu si aparitia cancerului de prostata este bine demonstrata de mai multe studii si experimente. Mai mult, se cunoaste ca administrarea acestui mineral (minimum 400 mcg pe zi), impreuna cu vitamina E, incetineste sau chiar stopeaza evolutia acestei forme de cancer, marind speranta de viata si prevenind metastazarea.




Ciuperci

* Cancer de colon si de rect - se tine un tratament mai complex, in care se administreaza, pe o perioada de 2 luni, cate 400-600 mcg de seleniu organic, in asociere cu vitamine din complexul B, precum si cu alimente bogate in fibre vegetale, cum ar fi: varza cruda, radacinoasele nepreparate termic, cerealele integrale, andivele, frunzele de papadie, salata verde. Carnea si preparatele din carne sunt interzise, la fel ca si zaharul, prajelile sau cafeaua.

* Cancer la plamani - se aplica aceeasi schema de tratament, in care seleniul organic (400-700 mcg pe zi) se administreaza impreuna cu vitamina A si cu vitamina E. Acesti trei nutrienti, administrati impreuna, incetinesc evolutia bolii canceroase cu aceasta localizare si previn recidivele. In unele cazuri, s-a putut observa chiar intrarea in remisie a tumorilor pulmonare, cu ajutorul acestei combinatii, eficienta contra multor tipuri de tumori.

* Leucemie - se ia seleniu organic, cate 400 mcg pe zi, in cure de 90 de zile, urmate de alte 30 de zile de pauza, dupa care administrarea se reia. In paralel, se urmeaza un regim alimentar cu alimente foarte bogate in clorofila, cum ar fi algele verzi-albastre (chlorella, AFA), salata, spanacul, urzica, zarzavaturile, papadia, anghinarea, usturoiul si ceapa verde, leurda, untisorul.

* Infertilitate la barbati - exista studii facute pe pacienti umani, in spitale, care arata ca seleniul organic stimuleaza capacitatea de procreare in cazul barbatilor. Mai exact, acest oligoelement creste concentratia de spermatozoizi din sperma si imbunatateste motilitatea acestora. "De vina" pentru acest efect este si extractul din drojdie in sine, in care seleniul este completat de catre zinc si de unii aminoacizi esentiali, foarte importanti in procesul de producere a spermei, continuti de catre drojdie.

* Insuficienta cardiaca, infarct - in tarile sau regiunile unde se inregistreaza cele mai ridicate rate de mortalitate din lume datorata bolilor cardiace, s-a constatat si o concentratie scazuta de seleniu in sangele locuitorilor. In schimb, prin administrarea seleniului, afectiunile cardiovasculare se amelioreaza simtitor, crescand speranta de viata.

* Tiroidita autoimuna, hipertiroidie, noduli tiroidieni - seleniul este o componenta a enzimelor care asigura echilibrul la nivelul glandei tiroide. Mai merita mentionat ca problemele legate de deficienta de iod sunt mult amplificate de lipsa de seleniu si vitamina A. Nu in ultimul rand, s-a observat ca suplimentarea cu seleniu este un instrument util, alaturi de tratamentul clasic,

in hipertiroidii.

* Depresie si anxietate la varstnici- cercetatorii finlandezi au realizat un studiu pe pacienti varstnici carora li s-au administrat doze mari (300-500 mcg pe zi) de seleniu si vitamina E, timp de un an. Dupa doar 60 de zile, oamenii de stiinta au observat o imbunatatire semnificativa a starii emotionale si mentale a pacientilor care anterior prezentau oboseala, depresie, anxietate.

* Artrita reumatoida - un studiu recent realizat de medicii din Japonia arata ca seleniul si vitamina E amplifica efectele tratamentelor cu antiinflamatoare articulare asupra pacientilor cu artrita. Mai mult, un studiu danez arata ca artrita si poliartrita reumatoida se instaleaza cu predilectie la persoanele care au un nivel redus al seleniului in organism.

* Distrofia musculara - cercetari realizate in toate tarile peninsulei scandinave au aratat ca exista o corelatie intre nivelul scazut de seleniu din sange si aparitia distrofiilor musculare. In schimb, pacientii care sunt tratati cu suplimente de seleniu organic (400-500 mcg pe zi) au prezentat o ameliorare considerabila, dupa un an, a acestei afectiuni.

* Hepatita la alcoolici - studii facute in Rusia au aratat ca un nivel ridicat de seleniu in organism reduce considerabil ravagiile produse de alcool. Impreuna cu vitamina E, acest oligoelement protejeaza in mod special ficatul de actiunea nociva a alcoolului ingerat. Din pacate, alcoolicii au adesea si un nivel scazut de seleniu in organism, precum si de alte elemente antioxidante (zinc, vitamine din complexul B si vitamina E, in special), de aceea ei sunt mult mai susceptibili la aparitia hepatitei. Se poate interveni insa prin administrarea seleniului organic (400 mgc pe zi), extras din drojdia de bere, care este bogata si in ceilalti antioxidanti amintiti.

* Hepatita virala B si C - un studiu al universitatii de medicina din Taiwan, facut pe mai mult de sapte mii de persoane, a aratat ca un nivel ridicat al seleniului in organism incetineste evolutia hepatitei si reduce rata cancerului hepatic, dar si a altor complicatii ale acestei boli. Se administreaza cate 300-400 mcg de seleniu organic, zilnic, in cure de 90 de zile, urmate de alte 30-60 de zile de pauza.

* Adjuvant in intoxicatia cu mercur - seleniul organic protejeaza organismul impotriva unora dintre efectele toxice ale mercurului, arsenicului si cuprului. Acest subiect este de maxim interes in cazul celor care folosesc frecvent produse cosmetice si coloranti care contin mercur, al celor care consuma soiuri de peste, cum ar fi tonul si pestele-sabie, care adesea sunt contaminate cu mercur. Cuprul apare in organismul nostru prin conductele de apa, prin vasele de gatit si prin vopseluri, la fel ca si arsenicul.

* Adjuvant in radioterapie - suplimentarea cu seleniu reduce gravitatea efectelor secundare ale terapiei prin iradiere, pentru cancerul din zona capului si gatului. Pacientii care au luat 300-400 mcg seleniu zilnic au prezentat o salivatie mai redusa, o imbunatatire a respiratiei, o scadere a intensitatii senzatiei de voma, de inapetenta, a durerilor de cap etc.

Seleniul organic si prevenirea cancerului

Inca din anul 1969, studiile medicale au aratat ca bolnavii de cancer au o concentratie scazuta de seleniu in sange. Mai mult, pacientii bolnavi de cancer, cu niveluri ale seleniului din sange sub medie, au un numar mai mare de tumori primare, prezinta un mai mare risc de recidiva dupa tratament, un numar mai mare de metastaze (tumori care au migrat in parti indepartate ale corpului) si un interval de supravietuire mai mic.

Ceapa si usturoi

In schimb, cercetatorii au constatat ca riscul de a face cancer este semnificativ mai redus pentru cei ce traiesc si consuma alimente din regiuni ale caror soluri sunt bogate in seleniu, avand ca atare un procent ridicat al seleniului in sange. Asadar, cancerul poate fi in mod cert prevenit (inclusiv ca recidiva) si chiar tratat, prin administrarea seleniului. Problema este insa doza in care se administreaza acest oligoelement. Aceasta, pentru ca dozele de seleniu administrate populatiilor studiate au fost de aproape 400-750 mcg pe zi, fara efecte secundare toxice, fata de doar 200 mcg, cat recomanda unele organizatii internationale de sanatate. Or, multe din experimentele la care se limiteaza doza la 200 mcg de seleniu organic pe zi arata ca aceasta cantitate este prea mica pentru a asigura efectul protector al acestui mineral. In schimb, dozele mai mari de seleniu s-au dovedit capabile de protectie la cancer, atat in cazul animalelor, cat si in cazul oamenilor. La doze mari, s-a demonstrat ca apare o protectie impotriva tumorilor la ovare, col uterin, rectale, la vezica urinara, esofagiene, pancreatice, de piele, la ficat si la prostata, ca si impotriva leucemiei.

Seleniul organic si imunitatea

Mai multe cercetari arata ca seleniul organic este printre cele mai eficiente suplimente nutritive pentru stimularea imunitatii. Daca suntem foarte sensibili la raceli si gripe, daca avem infectii recidivante sau suferim de o boala infectioasa cronica, este bine sa consumam 300-400 de micrograme de seleniu zilnic. In asociere cu vitamina E, mai ales, pe care o gasim in catina, in uleiul virgin de masline sau in nuci, seleniul organic activeaza si stimuleaza productia de celule ale sistemului imunitar. Mai mult, stimuleaza productia de anticorpi specifici, care ne ajuta sa luptam cu virozele si cu gripele. Atunci cand vremea se raceste brusc, la venirea primaverii, precum si la toate schimbarile de anotimp, cand suntem foarte susceptibili la raceli si infectii, este bine sa facem o cura de 30 de zile cu seleniu 100% natural, extras din drojdie bere.

Precautii si contraindicatii

In doze de peste 2400 mcg pe zi, seleniul poate deveni toxic pentru oameni. Simptomele de intoxicatie includ un miros ca de usturoi al respiratiei (fara ca leguma in cauza sa fi fost consumata), al urinei si al transpiratiei, tulburari gastrointestinale, iar in cazurile extreme, caderea parului, leziuni nervoase grave. Studiile facute pe persoanele intoxicate cu seleniu de sinteza (provenit de la ingrasamintele chimice cu seleniu) sugereaza ca niveluri extrem de ridicate ale acestui element la femeile insarcinate pot cauza defecte din nastere.
Articol preluat din Formula As
http://www.formula-as.ro/2012/1007/medicina-naturii-44/seleniul-organic-antidotul-cancerului-14759

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Postări populare