Ştiai că un os uman de marimea unei cutii de chibrituri poate suporta presiunea unui bloc de nouă tone sau fiecare centimetru pătrat de piele conţine cel puţin 32 de milioane de bacterii?
1. Persoanele care fumează un pachet de tigari pe zi beau, practic, o ceaşcă de gudron pe an.
2. Oamenii sunt singurele animale capabile să traseze o linie dreaptă.
3. ADN-ul unui om conţine 80.000 de gene.
4. Aşa cum amprentele digitale sunt unice, amprenta limbii fiecarei persoane este diferită faţă de celelalte.
5. Un adult are mai puţine oase în organism decât un copil. Ne începem viaţa cu 350 de oase dar, pentru că anumite oase se unesc în timpul creşterii, la maturitate mai avem doar 206.
6. Chiar dacă nu este la fel de sensibil precum cel al unui câine, nasul uman poate percepe până la 50.000 de mirosuri diferite.
7. Acizii digestivi prezenţi în stomacul uman sunt atât de puternici încât pot dizolva zincul şi coroda otelul. Din fericire pentru noi, celulele din mucoasa gastrică a stomacului se înnoiesc la maxim 3-4 zile, nelăsând timp acizilor să le dizolve.
8. Un plămân uman conţine peste 300.000 de milioane de vase capilare. Dacă aceasta ar fi puse cap la cap, s-ar întinde pe o distanţă de 2400 de kilometri.
9. Testiculele unui bărbat produc 10 milioane de spermatozoizi în fiecare zi - suficient pentru ca acesta să poata repopula planeta în doar şase luni.
10. Oasele umane sunt le fel de rezistente precum granitul. Un os de marimea unei cutii de chibrituri poate suporta presiunea unui bloc de nouă tone - de patru ori mai mult decat poate suporta betonul.
11. Cel mai mare organ al corpului uman este pielea. Ea poate acoperi, în cazul unui adult, o suprafaţa de 1,9 metri paătrati. De asemenea, în timpul vieţii unui om, acesta pierde până la 18 kilograme de piele moartă.
12. Când doarme, un om creşte în medie cu 8 milimetri, pentru că dimineaţa să revină la înalţimea iniţială. Motivul este simplu... forţa gravitaţională care acţionează asupra cartilagiilor.
13. Un om consumă, în medie, 50 de tone de mancare şi bea circa 50.000 de litri de lichide de-a lungul vieţii.
14. Muşchii unui ochi se mişcă de circa 100.000 de ori pe zi. Pentru a ne imagina ce înseamnă acest lucru, gândiţi-vă că echivalentul unui asemenea efort pentru muşchii picioarelor înseamna un traseu de 80 de kilometri în fiecare zi.
15. În 30 de minute, corpul uman degajă suficientă căldură încât să poate fierbe 3,5 litri de apă.
16. O picătură de sânge are nevoie de numai 30 de secunde pentru a face un circuit complet al corpului uman.
17. Ochiul uman percepe doar 90% dintre informaţiile pe care le primeste.
18. Ovarele conţin aproximativ jumătate de milion de ovule. Cu toate acestea, doar 400 dintre ele vor avea ocazia de a da naştere unei noi vieţi.
19. Fiecare centimetru pătrat de piele conţine cel puţin 32 de milioane de bacterii. Din fericire, cele mai multe dintre ele sunt inofensive.
20. Numai picioarele conţin peste 500.000 de glande sudoripare, glande care pot elimina până la jumătate de litru de transpiraţie pe zi.
21. Viteza cu care aerul este eliminat în timpul unui strănut este de cel putin 160 de kilometri pe oră.
22. În timpul unei vieţi, un om poate produce până la 24.000 de litri de salivă, suficient cât pentru a umple doua piscine olimpice.
23. Un om poate rezista până la 40 de zile fără mâncare, 6 zile fără apă şi 6 minute fără aer. De asemenea, el nu poate rezista, în mod normal, fără să doarmă mai mult de 11 zile.
24. Capul unui copil cântăreşte cât un sfert din greutatea corpului acestuia. La maturitate, capul reprezinta doar a opta parte din greutatea trupului.
25. Unghiile de la degetele mâinilor cresc, în medie, de şase ori mai repede decat cele ale picioarelor.
26. Aproximativ 50.000 de celule din corpul tau au murit şi au fost înlocuite chiar în timp ce citesti acest articol. Scheletul tau este unul nou la fiecare trei luni şi ai o piele nouă în fiecare lună..
27. Fiecare centimetru pătrat din pielea ta conţine 6 metri de vase de sânge, 3,5 metri de nervi, 1300 de celule nervoase, 100 de glande sudoripare şi 3 milioane de celule.
28. Pentru a te încrunta, eşti nevoit să foloseşti 43 de muschi ai fetei. Pentru a zâmbi nu ai nevoie decât de 17.
29. Din cele 206 oase ale corpului uman, mai mult de jumătate din ele se afla în mâini şi picioare.
30. Inima unui om bate de aproximativ 3 miliarde de ori în timpul vieţii acestuia.
31. Aorta este cel mai mare vas sanguin din corpul uman. În cazul unui om adult, ea are diametrul unui furtun de grădină. La polul opus se afla capilarele. Acestea sunt atât de subţiri, încât este nevoie de 10 astfel de vase, puse unul lângă altul, pentru a egala grosimea unui fir de păr.
32. Orice persoana pierde, în medie, 100 de fire de păr pe zi şi peste 10 miliarde de particule de piele moartă.
33. Ochiul uman este capabil să distingă aproximativ 1 milion de culori diferite şi să obţină mai multe informaţii decât cel mai performant telescop construit vreodată.
34. Atunci când atingi un obiect, semnalul circula prin corp, prin intermediul nervilor, cu peste 200 de kilometri pe oră.
35. Un om inspiră şi expiră de circa 23.000 de ori pe zi.
36. Locul în care părul uman creşte cel mai repede este barba. Daca nu ar fi tăiata periodic, o barbă ar putea atinge până la 10 metri lungime.
37. În prima lună de viaţă, un copil învaţă atât de multe lucruri, încât sinapsele din creierul său cresc de la 50 de trilioane la 1 quadrilion. Dacă şi corpul sau s-ar dezvoltă cu aceeaşi viteza, copilul ar cântări 77 de kilograme după numai o lună de viaţă.
38. Stomacul unui adult poate cuprinde până la 1,5 litri de hrană.
39. Unghiile şi părul sunt alcătuite din aceeaşi substanţa: cheratina.
40. Degetele mari de la picioare sunt unele dintre cele mai importante structuri ale corpului nostru. Datorita acestor degete, un om îşi poate păstra poziţia verticală şi îşi poate menţine echilibrul.
41. Bărbaţii mai scunzi de 1,28 metri şi femeile mai scunde de 1,18 centimetri sunt considerati pitici.
42. Fiecare om îşi îndoaie degetele de 25 de milioane de ori într-o viaţă.
43. Mărimea inimii unui om este egală cea cea a propriului său pumn.
44. Creierul uman generează într-o zi mai multe impulsuri electrice decât toate telefoanele mobile din lume la un loc.
45. În corpul fiecăruia dintre noi trăiesc bacterii a caror greutate însumată ar atinge cifra de 2 kilograme.
46. Plămânul drept reţine, întotdeauna, mai mult aer decât cel din partea stângă.
47. Numai în gură, un om are până la 40.000 bacterii.
48. În momentul naşterii, creierul unui copil conţine circa 14 miliarde de celule, număr care nu mai creşte până la sfârşitul vieţii. După vârsta de 25 de ani, creierul uman începe să piardă până la 100.00 de celule zilnic. După vârsta de 50 de ani creierul uman îşi reduce simţitor volumul.
49. Femeile clipesc de două ori mai des decât o fac bărbaţii.
50. Cele mai mici celule din corpul unui bărbat sunt spermatozoizii.
http://www.libertatea.ro