ULEI DE RICIN

Uleiul de ricin este un ulei vegetal obtinut din semintele plantei ricin (Ricinus communis). Uleiul de ricin (presat la rece) nu miroase, nu are gust si este transparent, necolorat.  Este cunoscut in special pentru proprietatile sale exceptionale de regenerare a parului, dar si laxative. Asa il cunosteam si eu inca din copilarie, cand mama mi-l punea pe gene ca sa imi creasca lungi (ceea ce nu a ajutat, doar imi facea ochii unsurosi si greu de deschis :-D ).

Prima data cand am aflat si de celelalte proprietati uimitoare ale uleiului de ricin a  fost in urma cu sapte ani. Eram in timpul unei lectii de aromaterapie cand o durere ingrozitoare ce pornea din ovarul drept si se lasa in picior m-a lasat fara respiratie. Aceasta durere imi era cunoscuta, dar era prima data cand trebuia sa o suport intr-un loc public, fara posibilitatea de a ma intinde. Atunci profesoara mea mi-a pregatit o compresa cu ulei de ricin si mi-a pus-o pe burta. Durerea a disparut in jumatate de ora (de obicei ma tinea cateva ore bune indiferent de cate pastile luam – si disparea deodata exact cum a venit).

Din cauza acestei intamplari (si a mirarii mele) in restul lectiei am vorbit numai de proprietatile uleiului de ricin. De atunci, uleiul de ricin nu imi lipseste din casa si este un ingredient important in tratamentele pe care le prescriu clientelor mele. Si in acesti 7 ani nu m-a dezamagit nici macar o data.

Conform unui raport de cercetare publicat intr-un numar din International Journal of Naturopathic Medicine au fost gasite seminte de ricin  in mormintele egiptene (considerate in varsta de 4000 de ani) si scrierile istorice au dezvaluit utilizarea uleiului de ricin in Egipt (pentru iritatiile ochilor), in India, in China (pentru inducerea nasterii si expulzarea placentei), in Persia (pentru epilepsie), Africa, Grecia, Roma, Europa sudica si America. In Roma antica, planta ricin era cunoscuta sub numele de Palm Christi ce inseamna palma lui Hristos. Acest nume este inca folosit in unele parti ale lumii.

In zilele noastre, uleiul de ricin este folosit pentru nenumarate conditii. Uleiul de ricin are proprietati antiinflamatoare, de curatare, de detoxifiere si de vindecare. Acesta absoarbe toxinele din organism si imbunatateste circulatia sanguina, limfatica si nervoasa. Cu toate ca anumiti terapeuti vor recomanda folosirea uleiului de ricin atat intern cat si extern, eu prefer sa il folosesc doar extern. Intern poate fi foarte puternic pentru organism si sa dea reactii adverse nedorite si chiar periculoase (cum ar fi diareea excesiva, deshidratarea si intoxicarea). Dar extern acest ulei poate fi folosit aproape in orice situatie.

Utilizari

Pentru ingrijirea sanilor – poate fi folosit la masajul sanilor, ca compresa sau pur si simplu uns pe zona dorita.  Uleiul de ricin va ajuta in urmatoarele cazuri:

    sani sensibili, umflati inainte de menstruatie – se folosesc comprese calde (nu fierbinti!) cu ulei de ricin
    noduli, chisturi, umflaturi – se maseaza locul cu ulei de ricin, dupa care se pun comprese calde cu ulei de ricin
    la femeile ce alapteaza – masajul sanilor cu ulei cald ajuta la stimularea fluxului de lapte, comprese calde cu ulei de ricin ajuta atunci cand sanii sunt durerosi si au loc diferite inflamatii; de asemenea sfarcurile si areola pot fi unse dupa fiecare alaptat pentru a trata/ preveni ranile – se spala sanul inainte de alaptare cu o o solutie de bicarbonat de sodiu si apa (o lingurita la o cana de apa calda) si pe urma se clateste cu apa

De asemenea compresele cu ulei de ricin au efecte minunate atat  in tratarea cat si in prevenire problemelor ginecologice si de fertilitate. Se pun comprese pe zona uterului, a ovarelor si a zonei lombare (zona salelor) in urmatoarele situatii:

    dereglari hormonale mai ales in cazul hormonilor estrogen, testosteron si progesteron (atat valori crescute cat si cele sub limita)
    chisturi ovariane, sindromul ovarelor polichistice, fibroame, endometrioza, amenoree (lipsa sau intarzierea menstruatiei), menstruatii excesive si sangerari disfunctionale (care nu au legatura cu menstruatia), lipsa ovulatiei, noduli si polipi uterin, infectii pelviene
    infertilitate
    pregatirea corpului pentru sarcina – comprese in zona abdominala, pelviana si lomabara
    istorie cu avorturi repetate (atat spontane cat si cele la cerere)
    trompe uterine infundate, adeziuni pelviene
    infectii urinare si pelviene (cum ar fi cistita, anexita, cervicita etc)
    pentru inducerea nasterii sau in cazul in care sunt contractii inefective (colul uterin nu se dilata), dar si in cazul in care durerile contractiilor sunt greu de suportat, abdomenul si zona lombara sunt masate usor (cu miscari circulare ) cu ulei de ricin cald dupa care se  acopera/infasoara cu un prosop

Atentie!!! Compresele abdominale, pelviene si lombare cu ulei de ricin nu se folosesc in timpul menstruatiei (sau a oricarei sangerari masive – dar se pot folosi daca sunt acele scurgeri maronii/spotting), dupa ovulatie daca incerci sa ramai insarcinata si in timpul sarcinii (doar inaintea si in timpul travaliului)

Pe deasupra uleiul de ricin poate fi folosit si in cazurile:

    reumatism, artrita, dureri de genunchi/articulatii, dureri musculare, dureri de spate  – se maseaza zona cu ulei de ricin si pe urma se aplica comprese
    varice – masaj si comprese
    inflamari ganglionare/limfatice – comprese
    detoxifiere – comprese pe zona ficatului (doar comprese calde), intestinelor, stomacului
    intarirea imunitatii si reglarea glandei tiroide – comprese calde pe zona glandei tiroide
    cosmetic – regenerarea parului, acne, regenerarea si intarirea unghiilor, ciuperci ale pielii, negi, psoriazis (mai ales cel purgator)

Uleiul de ricin (folosit ca comprese si la masaj) poate fi folosit si in caz de cancer. De asemenea locul in care sunt facute razele sau chimioterapia poate fi unsa cu o combinatie din ulei de ricin si ulei de catina, dupa fiecare tratament pentru ameliorarea arsurilor si a ranilor.

Cum se pregatesc compresele

Compresele sunt usor de pregatit. Ai nevoie de ulei de ricin, o bucata de material din bumbac, flanel sau lana, o bucata de nailon/sacosa si o sticla cu apa fierbinte.

Se impatureste materialul in patru (marimea este in functie de marimea zonei pe care vrei sa o ingrijesti) si se toarna ulei de ricin pe o parte a materialului. Materialul trebuie sa fie imbibat cu ulei, dar fara sa curga. Se aplica materialul pe zona dorita, se acopera cu un nailon/punga si pe urma cu un prosop. Peste acestea se pune sticla cu apa fierbinte  cat de mult suporti(doar in zonele ficatului, sanilor si a glandei tiroide apa trebuie sa fie calda nu fierbinte!!!!). Se sta cu compresa minimum 1 ora (se poate sta si o noapte intreaga, dar trebuie avut grija sa pastrezi locul cat se poate de cald). Se repeta de cel putin 3 ori pe saptamana pentru rezultate bune.

Poti sa faci aceste comprese la orice ora din zi, in functie de timpul pe care il ai la dispozitie. Eu de multe ori imi prepar o compresa in timp ce vad un film sau ma aflu in fata calculatorului (si scriu pe Feminitate :-) ) Atunci cand am timp, stau intinsa, cu o perna sub genunchi si fac exercitii de respiratie si relaxare in timp ce compresa si face efectul. De obicei, imi pun compresele pe zona abominala sau lombara. Dupa aceea imi fac un masaj – zona este calda, relaxata, iar masajul este mult mai efectiv si nedureros astfel.

Atentie!!! Aceste comprese nu sunt indicate pe zona rinichilor (in spate, pe zona moale de sub coaste). Aceasta zona nu are voie sa fie prea incalzita. Daca te doare aceasta zona (sau ai o alta problema) poate fi facut un masaj cu ulei de ricin cald, dupa care se acopera zona cu un prosop.

Ai grija ca uleiul de ricin pateaza foarte tare. De aceea este de preferat sa folosesti un prosop vechi si sa fii imbracata cu haine, de care sa nu iti para rau daca sunt patate cu ulei.

Salvia, floarea Maicii Domnului

SALVIA

---

De mii de ani, cea mai mare atenţie a persoanelor preocupate de sănătatea celor din jur a fost îndreptată spre planta Salvia officinalis, considerată „iarbă sfântă“ la greci, şi „simbolul sănătăţii“, la orientali. Pentru romani devenise un panaceu universal, care vindeca toate bolile umane sau planta celor 1.000 de virtuţi terapeutice. De altfel, denumirea speciei derivă de la cuvântul latin „salvare“ - a salva, a vindeca, având multiple întrebuinţări terapeutice.


Un vechi dicton păstrat din Roma Antică formula categoric: „Cum să moară omul dacă are salvie în grădină?“ Într-o carte foarte veche se arăta că proprietăţile vindecătoare ale acestei plante se datoresc Fecioarei Maria, care fugea cu pruncul Iisus în braţe fiind urmărită de soldaţii regelui Irod. Când Maria a rugat florile de pe câmp să o ascundă, prima plantă care i-a sărit în ajutor a fost salvia, care a adăpostit-o în bogăţia sa de frunze şi a scăpat-o de urmăritori. Atunci Maica Domnului a spus: „De azi înainte şi până în veci, tu vei fi floarea preferată a oamenilor. Îţi dau puterea să vindeci pe om de toate bolile şi să-i salvezi de la moarte, aşa cum ai făcut tu pentru mine.“ De atunci, salvia înfloreşte în fiecare an pentru salvarea şi ajutorarea oamenilor, fiind ocrotită de mâinile Sfintei Fecioare.
Medicii greci şi romani atribuiau salviei proprietăţi multiple: diuretice, întăritoare, hemostatice şi antibronşitice. Salvia a pătruns de timpuriu în Europa prin intermediul călugărilor benedictini, mai ales din mânăstirea St. Gallen. Walafried Strabo, stareţul mânăstirii Reichen a lăudat salvia în poemul său „Hortulus“.


În Evul Mediu, salvia a avut un rol deosebit atât în medicină, cât şi în arta culinară, ceea ce a permis preotului Konrad von Megenberg să o considere drept „hrana zeilor“.
Acest semiarbust peren, cu înălţime până la un metru, originar din regiunea mediteraneană, a ocupat suprafeţe tot mai mari în Grecia, Spania, Italia, Turcia şi, treptat, în Germania, Franţa, Anglia şi coasta Dalmaţiei.
În România, salvia găseşte condiţii bune de cultură, îndeosebi în judeţele din sudul ţării, mai ales pe terenuri pietroase şi calcaroase, expuse la soare, unde îşi menţine foarte bine coloritul frunzelor şi parfumul. Frunzele argintii sau alb-cenuşii, păroase, se recoltează la începutul înfloririi şi apoi de încă 2-3 ori în decursul verii şi toamnei, pe timp însorit. Se usucă în poduri, şoproane şi în camere bine aerisite, în locuri umbrite pentru a nu pierde din uleiul eteric, uşor volatilizabil.

MULTIPLE PROPRIETĂŢI BIOACTIVE



Puţine plante medicinale sintetizează în frunze o diversitate atât de mare de compuşi organici, cu însuşiri bioactive aşa cum se constată la salvie.
În primul rând mirosul plăcut, aromatic, specific odorant, camforaceu, lemnos şi ierbaceu precum şi gustul condimentat, puţin amărui, derivă dintr-un ulei eteric complex (0,4 % în frunze proaspete şi 1-2,5% în frunze uscate).
În afara uleiului eteric, frunzele conţin şi alţi compuşi organici care diversifică şi măresc valoarea terapeutică (taninuri, saponine, gume, mucilagii, flavonoide, acid rosmarinic, camfor, vitamine (B1, C, PP) şi principii amare (picrosalvină).
Dacă în Antichitate se constatau efectele vindicative ale salviei numai pe baza experienţei, în prezent, prin analizele biochimice efectuate, ne explicăm modul de acţionare a acestei plante în prevenirea şi combaterea multor afecţiuni maladive, fapt respectat de atâtea secole în medicina tradiţională la majoritatea popoarelor din Europa.

POTENŢIALUL CURATIV AL SALVIEI



Principalale proprietăţi curative în care intervine în mod benefic sunt:
- digestive, carminative, coleretice, astringente, antiinflamatoare, antidiareice, antiseptice, bacteriostatice, aperitive şi tonic-amare;
- expectorante, antispastice, bronşice, antifebrile, antisudorifice;
- calmante ale sistemului nervos, antinevralgice, uşor sedative;
- uşor hipoglicemiante.
În tratamente externe are efecte cicatrizante, vulnerare, astringente, antiseptice, emoliente şi calmante.
Salvia opreşte transpiraţia nocturnă la bolnavii de tuberculoză.
Atât frunzele, cât şi vârfurile înflorite, se utilizează în stare uscată în prevenirea multor afecţiuni.
Din cele mai vechi timpuri, salvia a fost apreciată ca cel mai bun remediu în oprirea transpiraţiei nocturne la bolnavii de tuberculoză (mai ales în amestec cu flori de lavandă). De asemenea, intervine în bronşite cronice, astm bronşic, angină, catar pulmonar, expectoraţii, tuse, laringite, amigdalite şi stări de slăbiciune care însoţesc alte boli de piept.
Tot din Antichitate datează practica tratamentelor în unele afecţiuni feminine: tulburări dureroase în timpul ciclului menstrual, dismenoree, metroanexită, metrită, ulceraţii, vaginită atrofică, bufeuri de căldură în timpul menopauzei. În plus, are bune efecte în restabilirea tonusului uterului după naştere. De reţinut, că nu se recomandă la femeile care alăptează deoarece micşorează cantitatea de lapte, efectul fiind benefic numai la mamele care îşi înţarcă copilul şi doresc reducerea lactaţiei. Să nu se uite că salvia favorizează fecundaţia, combate sterilitatea şi impotenţa sexuală.
În cazul apariţiei unor afecţiuni la nivelul organelor digestive nu poate fi neglijată această plantă minune. Cunoscutul fitoterapeut, părintele Sebastien Kneipp, prezenta efectele salviei în reglarea funcţiilor stomacului şi ale ficatului, în inflamaţii gastrointestinale, indigestii, colici, spasme şi dureri ale stomacului. Ceaiul de salvie înlătură greţurile, diareea (mai ales la sugari), intensifică secreţiile vezicii biliare, vindecă dischinezia biliară, balonările şi flatulenţa la stomac şi intestine, halena, lipsa poftei de mâncare.
Datorită proprietăţilor antiseptice, salvia reduce ritmul fermentaţiilor intestinale, mai ales cele provocate de microbii implicaţi în infecţiile intestinale, curăţind mucoasele şi eliminând mucozităţile.

CEAIUL DE SALVIE REGLEAZĂ GLICEMIA DIABETICILOR



La persoanele cu diabet zaharat, ceaiul de salvie are efecte bine cunoscute în reducerea glicemiei între limite normale.
Acţiuni remarcabile ale tratamentelor cu salvie au fost înregistrate contra stărilor de nervozitate, oboseală mentală, pierderea memoriei, migrene, dureri de cap, astenie nervoasă, surmenaj, depresii psihice, tremurături ale membrelor (boala Parkinson), epilepsie, paralizie şi stări de slăbiciune, mai ales la copiii debili şi la convalescenţii după operaţii sau după boli prelungite.

BUN TONIC PENTRU VÂRSTNICI

La vârstnici, salvia întreţine vitalitatea întrucât acţionează ca un distrugător al radicalilor liberi care declanşează unele boli grele şi grăbesc îmbătrânirea.
Tratamentele cu salvie au dovedit eficacitate şi în bolile reumatismale, cardio-vasculare, gută atonică, circulaţie defectuoasă a sângelui, prevenirea infarctului, reglarea tensiunii arteriale şi fortificarea organismului.
În utilizări externe, planta este indicată sub formă de gargară în abcese dentare cu puroi, gingivite sângerânde, paradontoze, afte şi ulceraţii bucale, stomatite şi amigdalite. La mulţi copii ar putea fi evitată operaţia de amigdalită, dacă ar bea zilnic ceai de salvie.
Uleiul de salvie este cicatrizant în răni sângerânde sau purulente, în ulceraţii ale pielii, degerături, transpiraţii excesive la mâini şi picioare, hemoroizi, acnee, seboreea feţei, dezumflarea nasului, întărirea vederii şi a auzului.

MODALITĂŢI DE ADMINISTRARE



În majoritatea afecţiunilor menţionate mai sus se recomandă infuzia din flori şi frunze uscate de salvie (1-2 linguriţe la 250 ml apă clocotită care se infuzează acoperit timp de 15 minute) consumându-se câte 2 ceaiuri pe zi, băute prin înghiţituri rare.
În cazuri speciale se utilizează şi alte forme de administrare, atât intern cât şi extern.
- Tinctură (20 g frunze macerate 10-14 zile în 100 ml alcool) din care se iau câte 15-20 picături de 3 ori pe zi în caz de acnee, orgelet şi alopecie.
- Vin de salvie (80 g frunze uscate şi mărunţite, macerate în 1 litru de vin alb timp de 10-14 zile) din care se iau 2-3 linguri după mese în cazuri de astenie nervoasă, impotenţă sexuală, surmenaj fizic, psihic şi intelectual.
- Pulbere din frunze uscate şi măcinate (se iau 3 capsule pe zi) în caz de tulburări menstruale, bufeuri şi transpiraţii excesive la menopauză.
- Inhalaţii cu infuzie în caz de sinuzită.
- Gargară cu apă de salvie sau cu o soluţie din 200 ml infuzie de salvie, 25 ml glicerină ,10 ml tinctură de lavandă şi 30 g clorură de sodiu folosită în caz de halenă (miros neplăcut al gurii).
- Spălături cu infuzie concentrată (100 g frunze la 1 litru apă clocotită) făcute de 2 ori pe zi pentru metroanexită şi metrite ulcerate.
- Supozitoare cu extract hidroalcoolic din frunze de salvie pentru refacerea uterului infantil, reglarea fluxului menstrual, favorizarea concepţiei şi păstrarea sarcinii.
- Băi de salvie preparat din 2 pumni de frunze macerate la rece peste noapte; a doua zi se încălzeşte până dă în clocot, iar extractul se toarnă în apa de baie având bune efecte la femei cu tulburări abdominale, la persoane cu depresii psihice şi la copii debili.
- Cataplasme din frunze uscate şi măcinate, amestecate cu unt şi plasate pe suprafaţa gâtului în caz de amigdalite şi alte inflamaţii.
- Cataplasme din frunze proaspete şi mărunţite, aplicate pe locul înţepăturilor de insecte.
- Pulbere din frunze de salvie presurată pe peria de dinţi cu care se freacă dinţii pentru albire, întărirea gingiilor şi împrospătarea mirosului din gură.

Raspuns primit de la -namaste_7

Pe langa cele scrise aici, imi permit sa completez cu cateva informatii ...culinare...Eu folosesc salvia si atunci cand gatesc.
"Un vechi proverb roman spune:
„Dorinta salviei este sa-i faca pe oameni nemuritori.“

Iata,asadar, confirmate de cunostintele si cercetarile moderne, calitatile care au facut, inca din vechime, faima salviei si carora le datoreaza poate si numele. La ele se adauga si aceea de renumita planta aromatica, utilizata cu precadere in industria mezelurilor, oprind rancezirea grasimilor si nelipsita din pizze, sosuri, sosuri picante, umpluturi pentru peste sau pasare.
Salvia este un condiment renumit in zona Mediteranei, tara care utilizeaza cel mai mult aceasta mirodenie fiind Italia.
Datorita proprietatiilor pe care le are, de a face mai usor digerabile mancarurile grase, satioase, carnurile grele, salvia este foarte mult folosita la fripturi, mai cu seama din vanat sau carne de porc, dar si la condimentarea preparatelor din oua.Nu este nelalocul ei nici in salate sau alaturi de legume mai fade, carora le da gust si aroma. Trebuie doar sa retinem ca sunt necesare cantitati mici, cel putin pana ne obisnuim bine cu ea.

Inca de pe vremea grecilor si romanilor era utilizata la impanarea carnii de vanat, gasca, sau adaugata la preparatele din pasare si peste. Sosurilor, mai ales celui de rosii, le da o savoare deosebita, iar legumelor greu digerabile – mazare, linte, fasole - pe langa aroma placuta, le mareste digestibilitatea.
Este deasemenea recomandata pentru pregatirea marinatelor.

Condimentand cu salvie ficatul de pasare, ruladele de carne, toate mancarurile in componenta carora se folosesc tomatele, capata un gust mirific. Gurmanzii spun ca savoarea unei fripturi impanate adanc cu salvie, asa cum procedam cu cateii de usturoi, nu poate fi egalata cu nimic. Ba chiar, mai mult, frunzele uscate si macinate fin se adauga in aluatul pentru biscuiti, prajituri si cozonaci. In anumite zone se coc "prajituri si cozonaci de salvie". La aluat se adauga frunze de salvie taiate foarte fin, asemenea anasonului.

In prepararea branzeturilor amestecate cu verdeturi (cu mirodenii) si a sosurilor condimentate ar trebui sa ne gandim la salvie, macar din motive de sanatate.

Este o planta tonica si stimulanta, care din punct de vedere yoga, este dublu yang.

Efectul carminative, antispastic se manifesta si prin condimentarea carnii de oaie, berbec, miel, batal, dar si a slaninei, a preparatelor din spanac. Cu un usor gust piperat, salvia si-a castigat dreptul de a fi una dintre cele mai apreciate si folosite plante aromatice. Americanii pun salvie si ceapa la umpluturile pentru pui si porc, dar si in sosuri, englezii prepara un sortiment de carnati in care salvia predomina, iar francezii o folosesc la carnea alba si la supele de legume. Nu in ultimul rand, italienii folosesc salvia sotata in ulei de masline peste care pun pastele, iar orientalii, pentru condimentarea carnii de oaie."

---