CATEVA PLANTE DIN SFANTA SCRIPTURA

Articol preluat de aici...

http://www.parohiamacin4.org/plante_biblice.htm#1

SCORŢISOARA
NARDUL
MĂSLINUL

CEDRUL
MIRTUL
ISOPUL
VIŢA DE VIE

1. SCORȚIȘOARA

Prin scorțișoară, înțelegem scoarța aromatică a unor arbori, totdeauna verzi care se dezvoltă în zonele calde, folosită drept condiment și în medicină, datorită compoziției chimice a uleiului de scorțișoară.

Menționări și semnificații biblice

Cuvântul scorțișoară se menționează de mai multe ori în Sfânta Scriptură.

- Ieșire 30;23-25: „Să iei din cele mai bune mirodenii: cinci sute sicli (măsura evreiască având 11,5 grame) de smirnă aleasă; jumătate din aceasta, adică două sute cincizeci de sicli de scorțișoară mirositoare; două sute cincizeci de sicli trestie mirositoare; cașie (specie de arbori ornamentali, folosiți în medicină; se mai numește și siminichie) cinci sute de sicli socotiți după siclul sfânt, precum și un hin (măsura evreiască pentru lichide având 6,50 litri) de untdelemn de măsline. Din ele veți face mir pentru ungere sfântă, înmiresmat după meșteșugul făcătorilor de aromate; aceasta va fi mirul pentru ungere sfântă”.

- Apocalipsa 18;11-13: „Și negustorii pământului vor plânge. Și vor boci asupra-i, că nimeni nu le mai cumpără marfa, marfă de aur și de argint și de pietre prețioase și de mărgăritare și de vison și de porfiră și de mătase și de stofă stacojie, tot lemnul binemirositor și tot lucru de fildeș și tot lucru de lemn de mare preț și de aramă și de fier și de marmură și scorțișoară și balsam și mirodenii și mir și tămâie și vin și untdelemn și făină de grâu curat și vite și oi…”.

Cea mai bună și adevărată scorțișoară provine din Sri Lanka, dar se cultivă și în India, Madagascar, Jamaica, China.

Descriere științifică

Cinnamomum Zeylanicum Ness este un frumos arbore, totdeauna verde, din familia Lauraceae, ramurile opuse, cilindrice, frunze opuse, ovale, lucitoare, flori mici, albe-gălbui. Se cultivă pentru scoarța sa aromatică. Sunt mai multe specii de Cinnamomum (cassia, aromatica, fistula etc.). Scoarța și frunzele conțin un ulei bogat în eugenol și benzoat de benzil. În medicină, se folosesc părțile componente: scoarța, frunza, flori uscate, care pulverizate, se folosesc în combaterea unor afecțiuni.

Uleiul se obține prin distilarea cu vapori de apă a scoarțelor ramurilor tinere, a florilor și a frunzelor. Uleiul esențial are culoarea galben către maroniu deschis, cu miros caracteristic aromatic. Uleiul esențial obținut numai din frunze este relativ neiritant; cel din scoarța este iritant pentru mucoase.

Acțiunea farmacologică: antidiareic, antimicrobian, astringent, imunostimulator, afecțiuni respiratorii, genito-urinare, în tratamentele stomatologice, vermifug, în forme farmaceutice pentru scabie.

Uleiul de scorțișoară s-a folosit ca ingredient la prepararea Sfântului și Marelui Mir din anul 2002.

2. NARDUL

Eu am comandat mir de nard de la Bucuresti..am primit doua sticlute prin pachet la posta...
Prin nard se înțelege numele dat mai multor specii de plante erbacee originare din regiunea munților Himalaya.

Menționări și semnificații biblice

- Cântarea Cântărilor 1;11: „Cât regele a stat la masă, nardul meu a răspândit mireasmă”.

- Ioan 12;1-8: „Atunci Maria, luând o litră (cantitate echivalentă cu 326 grame) cu mir de nard curat, de mult preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului.”

Amintind aceste episoade din viața pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care este vorba de ungerea cu mir pe care El a primit-o înaintea Patimilor Sale, încercăm să atragem atenția asupra elementului material - „mirul de mare preț”, care prin sfințire devine Sfântul și Marele Mir, cel prin care se pune temelie sfințeniei în viața Bisericii și creștinismului. Desigur, de la ungerea cu mir, și de la însuși numele Său, Hristos, adică „Cel Uns”, folosirea Sfântului Mir exprimă „un sens de transmitere, un sens de legătură spirituală” - cum se exprimă I.P.S. Antonie Plămădeală, Mitropolit al Ardealului - de comuniune între toți creștinii, în cazul Ortodoxiei, între toți fiii unei Biserici, de aceea, și la sfințirea lui participă toți arhiereii unei Biserici.

Cu acest Sfânt și Mare Mir, care conține circa 50 de ingrediente, în care intră și uleiul de nard, se săvârșește Taina Mirungerii celor botezați și a celor care trec de la o altă religie la creștinism, se târnosesc (sfințesc) bisericile și se sfințesc antimisele, acele obiecte de cult fără de care nu se poate săvârși - canonic - Sfânta Liturghie.

Descriere științifică

Nardul este numele dat mai multor specii de plante erbacee din familia Valerianaceae. Planta are rădăcina scurtă și groasă, fibroasă și foarte aromată, cu frunze moi și flori roșii purpurii fructul nuciform. Este răspândit pe dealurile din India, China, Japonia, Himalaya, Nepal. Din rădăcina de nard se extrage, prin diferite metode, uleiul de nard, care intră ca ingredient în compoziția Sfântului și Marelui Mir, alături de frunzele de nard și este folosit frecvent în parfumerie.

Acțiune farmacologică

Uleiul din rădăcină de nard obținut prin distilare, este un lichid uleios, pal găbui, foarte plăcut mirositor, iute la gust, care are acțiune antiinflamatorie, antipiretică, bactericidă, fungicidă, laxativă și purgativă. Se ambalează în sticle de culoare închisă sau în vase de alabastru cu gât lung și îngust. Laboratoarele de parfumerie din Egipt se pare că extrag cel mai bun ulei esențial de nard. Astăzi, unii impostori falsifică uleiul natural de nard. Uleiul sintetic de nard poate să semene cu uleiul natural de nard, dar nu conferă miros permanent. Uleiul sintetic își găsește utilizare în industria parfumurilor.

Puteti gasi acest mir la pangarul manastirii Petru Voda sau puteti comanda la adresa: Manastirea Petru Voda (pentru pangar), comuna Poiana Teiului, cod 617346, judetul Neamt sau pe email la manastirea@petruvoda.ro. Pretul unei sticlute de esenta de mir de nard este de 20 RON; plata se face la primirea coletului, ramburs
Si eu am trimis mail si am primit 2 sticlute prin posta...si am platit la posta 40 lei...Doamne ajuta!

3. MĂSLINUL

Măslinul este un arbore fructifer totdeauna verde, cu trunchiul adesea strâmb, cultivat mai mult în regiunile mediteraneene pentru lemnul și mai ales pentru fructele lui bogate în ulei. Ramura de măslin este simbol al păcii.

Menționări și semnificații biblice

- Facerea 8;11: „și porumbelul s-a întors la el spre seară, și iată avea în cioc o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că apele se scurseseră de pe fața pământului”;

- Ieșirea 25;6: „untdelemn pentru candele, miresme pentru mirul de uns și pentru tămâia cea binemirositoare”;

- Ieșirea 30;24: „cașie (specie de arbori ornamentali, folosiți în medicină; se mai numește și siminichie) cinci sute de sicli socotiți după siclul sfânt, precum și un hin (măsura evreiască pentru lichide având 6,5 litri) de untdelemn de măsline”;

- Psalmul 22;6: „Uns-ai cu untdelemn capul meu iar paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic”;

- Psalmul 51;7: „Dar eu, ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu, am nădăjduit în mila lui Dumnezeu, în veac și în veacul veacului”;

- Psalmul 127;3: „Femeia ta ca o vie roditoare în laturile casei tale; fiii tăi ca niște vlăstare tinere de măslin împrejurul mesei tale”;

- Isaia 17;6: „Vor rămâne pe urmă câteva roade, ca la scuturatul măslinului, două-trei măsline pe vârf, patru-cinci pe ramuri, zice Domnul Dumnezeul lui Israel”;

- Zaharia 4,3: „Deasupra lui, doi măslini: unul de-a dreapta candelei lui iar unul de-a stânga”.

- Luca 7;46: „Cu untdelemn capul nu Mi l-ai uns, ea însă cu mir Mi-a uns picioarele”.

- Luca 10;34: „și apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin și punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a avut grijă de el”.

Unul din cei mai importanți și mai frumoși pomi fructiferi din Țara Sfântă, este măslinul sau olivul. Alături de pâine și vin, uleiul de măsline este cunoscut ca fiind cel de-al treilea articol al binecuvântării lui Dumnezeu: „și te va iubi, te va binecuvânta, te va înmulți și va binecuvânta rodul pântecelui tău, rodul pământului tău: pâinea ta, grâul tău, vinul tău, untdelemnul tău...” (Deuteronom 7;13).

Descrierea științifică

Este un pom ce aparține florei mediteraneene. Se plantează în locuri înalte, plăcându-i pământul uscat. Măslinul are înălțimea de 6-12 m, trunchiul său este adesea strâmb, iar din cauza încolăcirii nodurilor, are o înfățișare fantastică. Lemnul este galben cu dungi negre, având diverse utilizări. Frunza măslinului în formă de lance este verde și iarna, iar ramurile sunt foarte numeroase. Florile de măslin sunt dese și mărunte, ca ale liliacului. Fructele se dezvoltă din flori albe în formă de cruce, au forma alunelor mai mari, culoarea fiind la început verde și apoi neagră. Poate ajunge la o vârstă foarte înaintată. Unii spun chiar că acest pom nu moare niciodată, deoarece mlădițele ce dau din rădăcini se pot dezvolta și rodi. Pentru aceea și Psalmistul zice: „Femeia ta ca o vie roditoare în laturile casei tale; fiii tăi ca niște vlăstare tinere de măslin împrejurul mesei tale”. Uleiul de măslin sau untdelemnul nu se extrage din sâmburi, ci din pulpa sau carnea fructului (cu cât fructul este mai cărnos, cu atât uleiul este mai puțin și inferior calitativ). Din această constatare, vechii preoți egipteni ziceau despre învățăceii lor întocmai cum se zice și despre măslină - cu cât mai multă carne pe ea, cu atât mai puțin ulei, - adică cu cât corpul este mai mare cu atât este mai puțin suflet, mai puțină minte în el.

Istorie și legendă

Homer numea uleiul de măsline „lichidul de aur”. A fost medicament, substanța magică, sursă inepuizabilă de fascinație și uimire; asemănător vinului, nu există două tipuri de ulei de măsline la fel. Fiecare tip este influențat de sol, climă, soi, vârsta, metode de obținere. Originea culturilor de măslin se pierde în negura vremii. O ipoteză spune că măslinul s-ar fi născut în vremurile preistorice, în sudul Asiei, de unde s-ar fi extins în Australia și spre Grecia. Alte teorii indică bazinul mediteranean ca loc de origine a măslinului. O altă teorie spune că ar proveni din Etiopia. Descoperirile arheologice indică faptul că măslinii sălbatici existau în insula Creta (Grecia) cu mult înainte de nașterea civilizației. Din Creta s-au răspândit în Egipt (2000 î. Hristos) și Palestina (1800 î. Hristos). În secolul al VI-lea î. Hristos apar în bazinul mediteranean, ajung în Tripoli, Tunis și Sicilia. În Spania, cultivarea măslinilor a fost introdusă în timpul dominației maritime a fenicienilor (1050 î. Hristos). După descoperirea Americii, măslinul a traversat oceanul, iar în 1580 era cultivat în Mexic, Peru, California, Chile și Argentina. În orice caz, cea mai mare producție de ulei de măsline provine din regiunea Mediteranei. Legenda spune că apariția măslinului a fost în Grecia, ca rezultat al conflictului dintre Poseidon, zeul mărilor, și Atena, zeița războiului și a înțelepciunii. Se spune că Poseidon a lovit cu tridentul său în piatră și a început să curgă apă sărată; Atena a lovit cu sulița în pământ și a răsărit un măslin. Cum pomul a fost considerat mult mai valoros pentru poporul din Atica, noul oraș a primit numele de Atena. Se spune că toți măslinii din Atena se trag exact din cel dăruit de zeiță oamenilor. Dominând maiestuos țărmurile stâncoase ale Greciei, măslinii au ajuns în scurt timp „stâlpii” societății elene. Erau atât de prețuiți, încât cel care avea nesăbuința de a tăia un pom era condamnat la moarte sau exil. La rândul lui, uleiul de măsline devenise cea mai de preț marfă. Corăbiile erau construite în scopul de a transporta din Grecia spre centrele comerciale din zona Mediteranei.

Măslinul este simbolul gloriei și păcii; el și-a dat ramurile pentru slăvirea celor victorioși, fie în jocuri prietenești, în întrecerile olimpice, fie în războaiele scăldate în sânge. Coroanele confecționate din ramuri de măslin erau oferite zeităților și persoanelor extrem de importante. Astfel de coroane au fost găsite în mormintele lui Tutankamon.

În Țara Sfântă – Palestina - măslinul este la mare preț. Regele David avea paznici care vegheau asupra culturilor și a depozitelor, astfel că prețiosul ulei din fructele sale să fie în siguranța.

Credința că uleiul de măsline conferă putere și tinerețe era răspândit în întreaga lume antică. În Egipt, Grecia și Roma se întrebuința foarte mult atât în scopuri medicinale, cât și cosmetice. De exemplu, în Mexic, a fost descoperită o listă cu ingrediente (fenicul, susan, țelină, creson, mentă, salvie, trandafir și ienupăr) adăugate uleiului de măsline pentru obținerea unor unguente.

În ciuda iernilor destul de geroase, uneori și a verilor înăbușitoare din zonele unde el este cultivat, măslinul continuă să crească, să se înalțe spre cer, să ofere fructele din care, prin diferite metode, se extrage uleiul de măsline, care să vindece și să fie privit cu adorație.

Cel mai bun și mai fin ulei se obține din măsline încă necoapte. De aceea pentru a nu se rupe crengile proaspete, măslinele nu se culeg cu mâna. În legiuirile casnice ale lui Moise se poruncește anume să nu se scuture măslinul de tot. „Când vei bate măslinul tău, să nu te întorci să culegi rămășițele, ci lasă-le străinului, orfanului și văduvei” (Deuteronom 24;20). Măslinul era cultivat în toate colțurile Țării Sfinte pe suprafețe întinse așa încât, pe drept cuvânt, se poate spune că el este emblema Palestinei. Pădurile de măslin se întindeau pe distanțe de ore, spre nord și spre nord-est de Gaza, spre șesurile Șaronului. Prielnic culturii măslinului era și șesul pe coasta feniciană. Culturile de măslin făceau bogăția Betleemului și acopereau coastele joase ale văilor Hebronului. Singura îngrijire pe care acest pom o cere este aceea de a-l altoi când este sălbatic, osteneală pe care el o răsplătește din belșug. Țăranii din Palestina - felahii - spun că vița de vie e o „sitt” - o delicată doamnă de la oraș care necesită multă îngrijire și atenție. Smochinul este o „fellaha” - o țărancă deja bine întărită, care nu are nevoie decât de puțină îngrijire. Măslinul este însă o beduină care și în locuri pustii și neumblate este încă destul de tare și capabilă de muncă.

În Ierusalim era vestit pentru culturile de măslin, așa-numitul Muntele Măslinilor cu grădina Ghetsimani, care în traducere românească înseamnă „teasc de untdelemn”. Aceasta este grădina mult iubită și de Mântuitorul, Care foarte des venea aici să se roage și unde, de altfel a fost și prins. Încă și astăzi sunt aici un număr de măslini foarte bătrâni, despre care tradiția spune că ar fi chiar din acei sub care Domnul se ruga.

În antichitate, Palestina exporta untdelemn Tirului și Egiptului. Uleiul de măsline era întrebuințat mai întâi pentru mâncare, apoi la sacrificii, la fabricarea mirului, la arderi, precum și pentru alinarea și vindecarea rănilor.

După frunzele totdeauna verzi, măslinul închipuie nemurirea. Ramura de măslin este simbolul păcii, iar ramurile multe și stufoase sunt simbolul familiei numeroase. Există și măslin sălbatic, din fructele căruia se obține un ulei de calitate inferioară.

Din lemnul măslinului se confecționează obiecte de artă. Este mult prețuit pentru lemnul său fin și dens din care au fost ciopliți heruvimii, ușile, cornișele și stâlpii Templului lui Solomon (1 Regi 6;23 și 31-33).

Măslinul este pomenit în Biblie mai mult de 40 de ori, fiind unul dintre cei dintâi arbori amintiți în Sfânta Scriptură. Așa de exemplu, după ce Potopul lui Noe încetează, prima frunză pe care o aduce porumbelul de pe pământ este frunza de măslin, lucru după care Noe cunoaște că apele au scăzut. Untdelemnul de măslin este considerat untura Orientului. Măslinele sunt mâncate fie fierte în ulei, fie conservate (murate). De cele mai multe ori un măslin dă până la 100-150 litri de ulei. În Palestina, fără pâine și ulei săteanul nu poate trăi, folosindu-l chiar și la iluminat. La serviciul divin de la Cortul Sfânt, în afară de iluminat, untdelemnul servea și la ars în candelă, precum și la ungerea sacră a regilor, profeților, preoților. Nu rareori este întrebuințat și la vindecarea rănilor. Se dădea cu el pe cap, ca simbol al curățeniei totale.

Untdelemnul de calitate inferioară se întrebuințează astăzi la obținerea săpunului. În Palestina sunt multe întreprinderi de fabricare a săpunului din untdelemn de măsline și astăzi. Pentru scoaterea untdelemnului din măsline, se săpau în stâncile Palestinei, două rezervoare sau gropi de aproximativ trei metri cubi. Cel în care se tescuiau măslinele era așezat mai sus decât cel în care se scurgea uleiul. Măslinele erau călcate cu picioarele, cum se calcă la noi strugurii, desigur după ce mai întâi erau desfăcute de sâmburi cu o roată mare de piatră. Untdelemnul curgea în rezervorul de mai jos, de unde era scos și vândut sau folosit la mâncare. Untdelemnul este folosit nu numai ca element indispensabil pentru hrana omului, ci și ca un balsam pentru vindecarea rănilor. În creștinism, untdelemnul este folosit în cult în diferite împrejurări: la Botez, la Sfântul Maslu (când se face slujba speciala pentru bolnavi și preotul îi unge de șapte ori cu untdelemnul sfințit pentru tămăduire și curățire de păcate); la sfârșitul Liturghiei când se miruiesc credincioșii, la Litie.

Uleiul de măsline este un lichid pal, galben, cu nuanță verzuie, gust ușor iute și miros plăcut, reacție acidă și se întrebuințează la prepararea Sfântului și Marelui Mir. Pentru folosirea lui la prepararea Sfântului și Marelui Mir, uleiul de măsline trebuie să aibă buletin de analiză, în care să fie specificată data de preparare și de expirare, să fie virgin, adică din prima extracție, să se importe în bidoane de 20-25 litri pentru eficiența economică, de preferință de la o singură firmă grecească sau italiană și să se procure în anul când se prepară Sfântul Mir.

Termenul de valabilitate al uleiului de măsline este limitat la cca 3 ani. El se păstrează la temperatura de + 8° C. Când se prepară Sfântul și Marele Mir, toată cantitatea de ulei va fi ținută la temperatura de 15-20° C, în jur de 48 ore pentru fluidificare.

Efectele terapeutice ale uleiului de măsline virgin

Uleiul de măsline virgin era considerat de către vechii greci cheia longevității și a păstrării integrității mentale. Acest aliment-medicament obligatoriu trebuie să facă parte din farmacia casei. Cei ce vor să-și mențină inima sănătoasă și arterele curate, fără ateroame, este suficient să ia opt săptămâni, pe lângă dieta obișnuită, două linguri de ulei de măsline pe zi. Uleiul de măsline se ia și pentru hipertensiune, trei linguri pe zi, una dimineața, una seara și una în salate. Uleiul de măsline poate înlătura diabetul zaharat la adulți dacă se administrează timp de opt săptămâni două linguri de ulei de măsline pe stomacul gol, iar pentru întreținere o lingură pe zi toată viața. În bolile de nervi, se consumă în fiecare dimineață o lingură de ulei de măsline și ar fi bine dacă gospodinele ar folosi la prepararea alimentelor numai ulei de măsline. El este și un excelent vermifug de aceea copiilor li se vor da trei linguri pe zi. În caz de constipații se iau două linguri de ulei de măsline seara, la culcare, timp îndelungat, fiind unul din cele mai blânde laxative. Uleiul de măsline este un bun antidot pentru intoxicații cu ciuperci. Până la venirea medicului înghite un amestec de praf de cărbune de lemn cu ulei de măsline din belșug, care ajută la neutralizarea otrăvii. Vezica biliară este stimulată cu una-două lingurițe de ulei de măsline, înainte de masă. Acesta declanșează secreția vezicii înainte ca mâncarea să ajungă în stomac. Datorită vitaminei E pe care o conține, uleiul de măsline ajută la vindecarea ulcerului, el funcționând ca un pansament gastric, dacă se iau doua lingurițe pe zi timp îndelungat. Uleiul de măsline este bun și pentru uz extern contra căderii părului, gutei, crăpăturilor pielii și a călcâielor. Uleiul de măsline este indicat în cazul tenurilor uscate și ridate. Cu un strat subțire de ulei, ungeți-vă fața, pe gât și pe antebrațe, prin mișcări circulare și repezi. Acest tratament menține pielea suficient de întinsă, înmoaie zbârciturile.

Condiții de calitate și conservare

Uleiul de măsline se păstrează la loc răcoros. Temperatura de coagulare este de 6-8° C. Termenul de valabilitate trebuie să fie indicat foarte clar în certificatul de calitate și pe fiecare ambalaj. În general, uleiul de măsline virgin are valabilitate 3 ani din momentul extragerii.


4. CEDRUL

Este un arbore din familia pinaceelor, cu lemnul tare, cu ramuri orizontale. Lemnul acestor arbori, de culoare brun-gălbuie este rezistent, uleios, cu miros puternic. Este folosit în construcții navale, la fabricarea mobilelor, în sculptură etc.

Menționări și semnificații biblice

Dintre toți arborii amintiți în Sfânta Scriptură, cel mai lăudat este cedrul. Este pomenit cam de 75 de ori, iar adesea este dat ca simbol al măreției. Iată câteva locuri unde este amintit cedrul: Numerii 24;6, 3 Regi 6;15: „Pereții templului i-a îmbrăcat pe dinăuntru cu scânduri de cedru; de la pardoseala templului și până la tavan și căpriori, cu lemn de cedru i-a căptușit peste tot, iar pardoseala a făcut-o din scânduri de chiparos”; 4 Regi 14;9; Cântarea Cântărilor 5;15; Isaia 2;13; lezechiel 17;22.

Solomon, rege al statului Israel (cca 973-933 î. Hristos), fiul și succesorul lui David, a construit (din cedru) vestitul complex arhitectural din Ierusalim (templul lui Iahve și palatul regal). La construcția acestui vestit templu s-a întrebuințat foarte mult lemn de cedru din Liban, fiindcă era un lemn tare și bun de construcție. Solomon, ca să obțină acest lemn pentru construirea templului, deoarece în Palestina nu se găsea, a trebuit să facă un tratat de alianță cu Hiram, regele Tirului. După cele ce aflăm din Sfânta Scriptură, tot templul era căptușit cu lemn de cedru. Chiar și astăzi, lemnăria acoperișului Sfântului Mormânt al Mântuitorului este făcută din lemn de cedru. Atât de obișnuit și vestit altădată, astăzi, cedrul Libanului este ceva foarte rar (chiar dacă pe drapelul Libanului se află cedrul). Pădurea principală se află în Siria, lângă Tripoli, pe partea superioară a văii ce duce spre Marea Mediterană, cam la 25 km de mare și la aproape 2000 m altitudine. Se mai află câțiva cedri foarte aproape de Beirut. De obicei, aici merg călătorii europeni ca să-i vadă. Ca să nu dispară, aceștia sunt păziți, cu multă severitate, de către autoritățile guvernului din Siria. De curând, o echipa de cercetători germani din Munchen, a experimentat o rețetă antică de tratare a lemnului de cedru și a descoperit că prin acest procedeu se poate extrage guaiacol (C7H8O2) un lichid incolor, cu miros specific, care este un conservant chimic foarte puternic. Aceasta este substanța care conferă mumiilor capacitatea de a rezista timp de mii de ani. Oamenii de știință au extras uleiul esențial de cedru, bogat în guaiacol, folosind o metodă străveche menționată de Plinius cel Bătrân care a scris despre îmbălsămarea cu o substanță pe care o numește „cedrium”.

Descriere științifică

După răspândire, sunt mai multe specii de cedru: Cedrus atlantica din Maroc, Cedrus brevifolia din Cipru, Cedrus libani din Liban, Cedrus deodora din Asia Centrală. Toate speciile fac parte din familia pinaceelor. Este un mare și frumos arbore totdeauna verde, cu ramurile întinse, orizontale, rigide; frunzele de un verde închis, aproape cilindrice, sunt fasciculate, scurte și rigide. Florile masculine sunt solitare pe ramuri scurte, cele feminine câte 1-2; conurile ovale, scurt pediculate, la început purpurii, brune-cenușii la maturitate, asemănătoare bradului nostru. Crește în Liban, Cipru, Maroc și Algeria. Uneori, este cultivat și ca plantă decorativă, prin aspectul său în formă de piramidă și prin înfățișarea sa maiestuoasă. Este unul dintre copacii cei mai impozanți. Poate să ajungă până la înălțimea de 30 m, iar trunchiul, cu ramurile sale, face un cerc, de 13-15 m. Din tulpina lui dreaptă ca lumânarea, pornesc crengile, care apoi se ramifică într-un mare număr de brațe ce se întind orizontal.

Uleiul se obține prin distilarea cu vapori de apă a frunzelor, conurilor și a tăieturilor proaspete din trunchiul arborilor. Nu este toxic, nu este iritant. Culoarea este oranj, gustul dulceag.

Acțiune farmacologică: antiseptic al căilor respiratorii, antiseboreic, expectorant, mucolitic, sedativ nervos, stimulent tonic.

5. MIRTUL

Mirtul este un arbust mediteranean, înalt de circa cinci metri, cu frunze alungite, persistente, aromatice, și cu flori mici, albe (Myrtus communis). Arbustul răspândește permanent un miros plăcut.

Menționări și semnificații biblice

Neemia 8;14-15. și a zis Ezdra: „Duceți-vă de căutați, în munte, crengi de măslin sălbatic, de mirt, de finici și de tufari, și faceți corturi, așa cum este scris”.

Isaia 41;19-20: „Sădi-voi în pustiu: cedri, salcâmi, mirți și măslini…”.

Isaia 55;13: „În locul spinilor va crește chiparosul și în locul urzicii va crește mirtul. A Domnului va fi slava”.

Mănunchiurile de mirt erau considerate de vechii evrei un semn de plăcută aducere-aminte a vremurilor bune, făgăduite de Domnul poporului său. Crenguțele mlădii, coaja lor fragedă și roșie și plină de frunzișoare lucitoare și totdeauna verzi, sunt parcă anume create spre a face cununi din ele. În zilele de sărbătoare, israeliții împodobeau cu frunze de mirt colibele. În antichitatea păgână, în mod special, mirtul era arbustul închinat zeiței Afrodita. Tot la păgâni, ramura sau cununa de mirt a fost simbolul învierii în lupte și întreceri. În creștinism, el este simbolul biruinței asupra morții și se planta pe morminte. Fiind apoi considerat și ca simbol al frumuseții, tinereții și fecioriei, mirtul este purtat în jerbe și cununi și de nuntași.

Descriere științifică

Myrtus communis este un frumos arbust, totdeauna verde, care răspândește un miros plăcut, din familia Myrtaceae; frunzele opuse, mici, numeroase, ovale sau lanceolate, scurt pețiolate sunt persistente; florile solitare sau câte două sunt mici și albe, fructele cărnoase sunt boabe globuloase de un albastru negricios. Este originar din regiunea mediteraneană (Europa sudică), cultivat adesea și pe la noi, ca arbust ornamental. În Palestina și în întregul Orient, mirtul ajunge la înălțimi considerabile, de trei, patru metri, deși este considerat arbust.

Lemnul de mirt este tare, fiind folosit pentru strungărie fină. În vechime, fructele puse în vin constituiau un medicament întăritor al bolilor de stomac. Sunt întrebuințate și drept condiment, datorită uleiului esențial pe care-l conține, având un gust asemănător cu piperul.

Uleiul esențial se extrage din organele arbustului (flori, frunze și ramuri), prin distilare cu vapori de apă. Este un lichid gălbui deschis, cu mirosul apropiat de camfor și eucalipt, gust arzător, nu este toxic, iritant sau sensibilizant.

Acțiune farmacologică

Uleiul esențial este: anticataral, antiseptic pulmonar și urinar, astringent, balsamic, bactericid, expectorant, sedativ.

6. ISOPUL

Menționări și semnificații biblice

Ieșirea 12;22: „Luați un mănunchi de isop și, muindu-l în sângele strâns de la miel într-un vas, să ungeți pragul de sus și amândoi stâlpii ușii cu sângele cel din vas, iar voi să nu ieșiți nici unul din casă până dimineața”.

Leveticul 14;51-52: „Va lua lemnul de cedru, ața, isopul și pasărea vie și le va muia în sângele păsării înjunghiate și în apă de izvor și va stropi casa de șapte ori. și va curăți astfel casa cu sângele păsării, cu apa de izvor, cu pasărea cea vie, cu lemnul cel de cedru, cu ața roșie răsucită și cu isop”.

Numeri 19;6: „Apoi să ia preotul lemn de cedru, isop și ața de lână roșie și să le arunce pe juninca ce se arde”.

Numeri 19;18: „Un om curat să ia isop, să-l moaie în apa aceea și să stropească din ea casa, lucrurile și oamenii câți sunt acolo și pe cel ce s-a atins de os de om”.

Psalmul 50;7: „Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți, spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi”.

Ioan 19;29: „și era acolo un vas plin cu oțet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oțet, l-au dus la gura Lui”. (ramura de isop a constituit suportul buretelui și amândouă au fost ridicate în vârful unei trestii).

Evrei 9;19: „Într-adevăr Moise, după ce a rostit întregului popor toate poruncile din Lege, luând sângele cel de viței și de țapi, cu apa și cu lâna roșie și cu isop, a stropit și cartea și pe tot poporul”.

Credința în puterea curățitoare a isopului nu a pierit nici după Moise. Din contra, ea este exprimată și dorită cu deosebită convingere și de David împăratul, în pocăința lui adâncă după păcatul săvârșit cu soția lui Urie Heteul. El zice așa cum am arătat în Psalmul 50;7: „Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți...”

Descrierea științifică

Hyssopus officinalis din familia Labiatae, este un subarbust, originar din regiunile calcaroase și aride ale Europei meridionale; la noi crește numai în cultură. Are aspect tufos, cu tulpini lemnoase la bază, erbacee și patrunghiuIare în partea superioară ce poartă frunze opuse, întregi, lineare, cu vârful ascuțit. Florile sunt mici, albastre sau albastru violaceu, reunite în spice unilaterale în regiunile terminale ale ramurilor. Înflorește din iulie până în septembrie. Produsul vegetal folosit se recoltează în timpul înfloririi, numai părțile aeriene nelignificate și se usucă la umbră.

Din părțile aeriene, se obține prin diferite metode de distilare uleiul de isop, lichid incolor, uleios, cu miros aromat plăcut.

Acțiune farmacologică: astringent, antiseptic, antiviral, carminativ, tonic-amar.

Modul de folosire: Herba Hyssopi se folosește sub formă de infuzie 2-3%, se dă intern câte 200 ml pe zi ca expectorant și antisudorific, mai ales în bronșitele cronice și astmul bronșic. Extern se folosește sub formă de cataplasme ca cicatrizant al rănilor. Intră în compoziția ceaiurilor antiasmatice, pectorale și sudorifice.

7. VIȚA DE VIE

Mărturiile arheologice dovedesc faptul că, pe teritoriul actual al României, vița de vie se cultivă din epoca fierului (secolele V-I î. Hristos). Despre amploarea pe care o luase această cultură în Dacia, în vremea regelui Burebista (82-44 i. Hristos), exista știrea oferită de istoricul grec Strabon, care spune că regele ar fi ordonat să se treacă la desființarea viilor, pentru că se depășiseră cu mult nevoile consumului. De la începuturile ei, cultura viței de vie a început să se dezvolte pe teritoriile care ofereau cele mai bune condiții naturale pentru realizarea vinurilor de calitate, cum este podgoria Murtfatlar.

Vița de vie este arbust târâtor și agățător. Ceea ce este mai important sub aspect terapeutic sunt frunzele de culoare roșiatică.

Farmacologie

Acțiunea biologică și utilitățile chimice ale preparatelor din frunzele de vița de vie de culoare roșiatică, descrise în literatura de specialitate actuală s-ar putea rezuma la acțiunea protectoare a vaselor capilare și acțiunea în insuficiența venoasă a arterelor inferioare și a complicațiilor care derivă din aceasta: varice, tromboflebite, edeme etc.. Forma cea mai simplă a acestor manifestări este caracterizată prin edeme ușoare, evidente în special seara la persoanele care lucrează cea mai mare parte a zilei în picioare. Proprietățile farmacologice ale acestor preparate se manifestă în primul rând asupra sistemului circulator, în special asupra vaselor capilare. Administrarea produselor fitoterapeutice pe baza de viță de vie reactivează microcirculația locală, ameliorează fluxul venos și ușurează îndepărtarea lichidelor interstițiale, reducând astfel edemele.

Cura de struguri. Fructele viței de vie, strugurii, sunt adevărate laboratoare chimice în miniatură, în boabele de struguri fiind „de toate, pentru toți”: apă, zahăr, vitamine, substanțe protectoare ale sistemului vascular, ale imunității vizuale, tonice, săruri minerale, diuretice, laxative etc. Proprietățile lor terapeutice depind de varietatea și de solul pe care crește vița de vie. Astfel, strugurii produși de soluri argiloase au aciditate mai mare și substanța uscată în cantitate mai mică, precum și proprietăți laxative și purgative; strugurii proveniți din vița de vie care crește pe soluri calcaroase sau silicoase au proprietăți diuretice și depurative; strugurii albi sunt ușor excitanți ai mucoasei stomacului, iar cei negri - astringenți și cu acțiune tonică.

Cura de must. Prin efectul ei diuretic și depurativ, cura de must durează 30 de zile. Se organizează în felul următor: prima zi - consumarea a 0,500 litri de must în trei reprize, cu 30 de minute înaintea meselor; a 14-a zi se ajunge la o cantitate de doi litri de must (deci cantitatea crește progresiv de la o zi la alta); zilele a 15-a, a 16-a și a 17-a: se beau zilnic câte doi litri de must, fără a mânca altceva; apoi, cantitatea începe să scadă treptat până se ajunge la 0,500 litri, adică se ajunge la cantitatea de must cu care s-a început cura.

Medicamente din struguri. Să spunem câteva cuvinte și despre medicamentele din struguri. Când spunem struguri, ne gândim imediat la vin. Nici o altă „zeamă” alcoolică naturală nu conține peste 600 de componente ca vinul. Pasteur aprecia că vinul este „cea mai sănătoasă și nobilă dintre băuturi”. Specialiștii au constatat că vinul are o serie de influențe pozitive asupra organismului uman cum ar fi proprietățile antivirale și antibactericide. Statisticile demonstrează că infarctul de miocard este de patru ori mai mic în țările viticole, comparativ cu celelalte. S-au studiat și semințele boabelor de struguri, în cele din urmă, s-au putut produce unele medicamente cu efect protector cardiovascular. De asemenea, din pielița strugurilor pentru vinurile roșii s-a obținut componentul numit „resveratrol” - cu rol protector împotriva cancerului.

Medicina naturală recomandă strugurii în următoarele boli:

Angina - faceți gargară cu suc de boabe de struguri recoltate înainte de a se coace.

Bronșite - pentru a lupta împotriva bronșitei cronice, faceți un decoct din boabe de struguri uscate în cuptor. Fierbeți 0,500 litri de apă și adăugați o lingură de struguri uscați. Lăsați să fiarbă un sfert de oră, fără capac. Strecurați apoi lichidul și beți-l cald. Poate fi reîncălzit.

Buze crăpate - aplicați o pomadă compusă din suc de struguri (30 g), unt (25 g) și ceară galbenă (12 g). Fierbeți totul într-un vas emailat sau într-o oală smălțuită, până ce amestecul atinge consistența unei alifii.

Constipație, cistită - beți suc de struguri, bine copți (must).

Diaree - faceți o infuzie din foi de viță uscată (25 g la un litru de apă). Beți câte o ceașcă de 3 ori pe zi.

Retenție de urină - presați (stoarceți) 1,5 kg de struguri albi pentru a extrage sucul. Filtrați și beți jumătate din cantitatea obținută dimineața, pe stomacul gol, iar cealaltă jumătate seara, înainte de culcare; înainte de a-l bea, adăugați câteva picături de zeamă de lămâie.

În concluzie, rețineți: vinul este prima băutură igienică după apa naturală, minerală, răcoritoare și sifon. Depinde numai de cantitatea care se bea!

Bibliografie: Farmacist primar Dumitru Ghe. Răducanu, „Arbori, plante și aromate biblice”, în B.O.R.

NR. 1-4, ian. - apr. 2004, pag. 229.

http://www.parohiamacin4.org/plante_biblice.htm#1

Salvia, planta Maicii Domnului

"Îţi dau putere să vindeci oamenii de orice boală..."

Dintr‑o frumoasă carte veche despre plante medicinale reiese cît de mult era stimată pe vremuri salvia: "Cînd Maica Domnului a trebuit să fugă cu copilul Iisus din faţa lui Irod, a rugat toate florile de cîmp s‑o ajute; dar nici una nu i‑a oferit adăpost. Atunci s‑a înclinat către salvie si iată, aici a găsit refugiu. Sub frunzele sale dese, ocrotitoare, s‑a ascuns pe sine însăşi şi a adăpostit pruncul în faţa aprozilor lui Irod. Aceştia au trecut pe lîngă ei fără a‑i vedea. După ce pericolul a trecut, Maica Domnului a vorbit afectuos salviei: *De azi înainte şi pînă în vecii vecilor vei fi o floare preferată a oamenilor. Îţi dau putere să vindeci oamenii de orice boală; salvează‑i de la moarte, cum ai făcut şi cu mine+". De‑atunci, salvia înfloreşte orişicînd întru salvarea şi ajutorarea oamenilor.
Utilizări terapeutice interne
Încă din antichitate, salvia are faima unui panaceu (leac universal), fiind considerată ca fiind unul dintre cele mai renumite tonice digestive şi nervoase. Ceaiul de salvie, băut mai des, fortifică întregul organism, ne fereşte de atacuri de apoplexie şi are un efect foarte favorabil asupra paraliziilor. Este recomandat celor cu astenie nervoasă şi convalescenţilor, deoarece combate stările de slăbiciune, lipsa poftei de mîncare, surmenajul, depresia, tremurăturile membrelor şi paralizia.
Mulţi doctori au recunoscut proprietăţile remarcabile ale salviei: ei o administrează în spasme, afecţiuni ale măduvei spinării, dereglări glandulare şi tremurul membrelor cu cele mai bune rezultate. În cazul acestor afecţiuni, se beau 2 ceşti pe parcursul zilei, înghiţitură cu înghiţitură.
Salvia este cel mai bun remediu antisudorific. În combaterea transpiraţiei nocturne este singura plantă, în afară de levănţică, de mare ajutor oamenilor: ea vindecă maladia care provoacă această transpiraţie în timpul nopţii şi îndepărtează, prin puterile ei înviorătoare, slăbiciunea care însoţeşte boala.
Ceaiul de salvie are un efect benefic şi asupra ficatului bolnav, înlăturînd toate indispoziţiile legate de dereglările funcţionării ficatului. Stimulează funcţiile stomacului şi calmează spasmele, înlătură greţurile, durerile intestinale şi stopează diareea (mai ales la sugari). Are acţiune depurativă şi elimină mucozităţile abundente din aparatul respirator şi stomac.
Salvia regularizează şi face să apară menstrele după naşteri, restabilizînd tonusul uterului. Uşurează naşterile. Favorizează fecundaţia, combate sterilitatea şi impotenţa. Ajută la scăderea zahărului din sînge la diabetici, opreşte lactaţia la femei.
Infuzia de salvie este diuretică, antifebrilă, tonică şi stimulentă. Activează funcţiile circulatorii (previne infarctul), vindecă reumatismul, astmul, nevralgiile, edemele, combate guta.
http://talusa1946.forumculture.net/t9195-salvia

Plante care stimulează activitatea cerebrală şi ajută memoria

Fitoterapeuţii consideră că plantele ne pot ajuta în activitatea cerebrală, pentru a elimina cât mai mult stânjenitoarele pierderi de memorie. Plantele nu ne menţin doar un trup sănătos, ci şi o minte sănătoasă, având o acţiune binefăcătoare asupra memoriei.
Pentru stimularea activităţii creierului, în farmacii există o gamă de medicamente fabricate prin sinteză chimică. Totuşi, s-a constatat că principiile active cele mai sănătoase sunt oferite direct de plante, care elaborează, în mod natural, substanţe ale căror acţiuni se exercită la nivelul circulaţiei cerebrale.
Remediu pentru întărirea memoriei şi limpezirea ideilor
Salvia (Salvia officinalis) este o plantă aromatică folosită, în mod curent, la prepararea diverselor mâncăruri. Prea puţin însă se ştie faptul că ea a avut întotdeauna un rol important în medicină. În China, salvia era considerată o plantă sacră, având efecte benefice asupra creierului, a nervilor, a ochilor şi a glandelor. În Evul Mediu, salvia era numită "ochi limpezi", datorită efectului său binefăcător asupra ochilor.
După cum ne-a spus dl prof.univ.dr. Constantin Milică, doctor în fiziologie vegetală şi specialist în fitoterapie, coordonator al Centrului Aroma Iaşi, în textele de farmaceutică, salvia este clasificată ca antiseptic natural: "Această plantă conţine un ulei volatil, răşină, tanin şi un principiu amar. Frunzele proaspete furnizează cantităţi apreciabile de vitamina A şi C. Amintim că vitamina A este, în general, considerată "vitamina ochilor". S-a mai observat că salvia acţionează asupra cortexului cerebral, mărind capacitatea de concentrare, ceea ce este binefăcător în cazul oboselii mentale. Salvia a fost descoperită ca fiind foarte bună pentru întărirea memoriei şi limpezirea ideilor, în cazurile de oboseală. S‑a constatat, de asemenea, că salvia facilitează relaxarea în cazurile de hipersensibilitate generalizată şi de iritaţie cerebro‑spinală".
Ceaiul de salvie, spune dl Milică, dacă este consumat în mod regulat, fortifică organismul, previne atacurile de apoplexie şi are un efect favorabil asupra înlăturării paraliziilor. "Pe lângă avantajele oferite în dezvoltarea mentală, ceaiul de salvie are efect curativ în caz de spasme, afecţiuni ale măduvei spinării, dereglări glandulare şi tremurul membrelor. Înlătură balonările şi indispoziţiile legate de dereglările funcţionării ficatului. Mai are acţiune depurativă, elimină mucozităţile prea abundente din aparatul respirator şi stomac, stimulează pofta de mâncare şi combate tulburările intestinale".
Ceaiul de salvie se prepară dintr-o linguriţă de plantă uscată la 250 ml de apă clocotită, în care se lasă să stea câteva minute. Pentru oţetul de salvie, se umple o sticlă până la gât (fără a o îndesa) cu flori de salvie de câmp, peste care se toarnă deasupra oţet natural, în aşa fel încât să acopere florile şi se lasă sticla să stea 14 zile la soare sau la căldură.
Pelinul, un foarte bun tonic cerebral
Pelinul comun sau pelinariţa (Artemisia vulgaris) se deosebeşte de ruda sa mai cunoscută, pelinul amar (Artemisia absinthium), prin culoarea şi forma frunzelor, care sunt verzi pe deasupra, albicioase în partea inferioară şi foarte incizate. În scop terapeutic se folosesc doar părţile aeriene ale plantei: "Fitoterapeuţii moderni clasifică pelinul comun ca tonic, nervin, stimulent, diaforetic şi emenagog. Există numeroşi specialişti în medicină care afirmă că legătura dintre creier şi măduva spinării este atât de strânsă, încât plantele care influenţează coloana vertebrală au mari şanse să acţioneze asupra unei regiuni de pe creier. Pelinul, de exemplu, stimulează măduva spinării şi acţionează în congestia cerebrală. Deseori, somnambulismul este combătut cu pelin. Acesta este un excelent tonic cerebral".
Pe lângă avantajele sale, de tonic cerebral, ceaiul de pelin este recomandat şi la nivel digestiv, având proprietatea de a reda pofta de mâncare: "Datorită uleiurilor volatile pe care le conţine, pelinul măreşte secreţiile gastrice şi favorizează producerea sucului gastric, redând pofta de mâncare şi normalizând scaunul. Fitoterapia recomandă utilizarea plantei sub formă de infuzie, câte o ceaşcă înaintea meselor principale sau sub formă de pulbere, câte 2-5 g/zi, ca stomahic amar în anorexiile convalescenţilor şi în dispepsii cu constipaţii". Pelinul nu este recomandat gravidelor şi bolnavilor cu afecţiuni nervoase sau cu afecţiuni acute intestinale.
Contra îmbătrînirii cerebrale
Ginkgo biloba este un arbore originar din China şi prezintă frunze în formă de evantai, conţinând diferite substanţe de mare activitate în sfera circulatorie. Diverse cercetări efectuate cu extracte din frunzele sale au arătat că specia merită să fie recomandată pentru efectul protector la nivelul celulelor neuro-senzoriale ale creierului şi în cazul îmbătrânirii cerebrale cu dificultăţi relaţionale. În geriatrie, mai multe medicamente sunt făcute pe baza extractelor de Ginkgo biloba, foarte bogate în flavonoide. Într-un litru de apă rece se adaugă 40 g de frunze uscate. Se pune la fiert cel puţin patru ore, fierbându-se la foc mic, într-un recipient închis. Se beau 2-3 căni pe zi.
Pentru a reda mai multă energie funcţiilor memoriei se poate prepara o infuzie după modelul anterior, din 20 g de frunze uscate de brebenel şi 20 g frunze uscate de Ginkgo.
Stimularea capacităţii de concentrare
Micul brebenel (Vinca minor) a devenit o plantă foarte importantă pentru farmacologie. Recoltarea acestei plante se poate face pe durata tuturor anotimpurilor, căci frunzele sale, singurele care se folosesc, sunt persistente. Dintre proprietăţile sale cele mai importante: creşterea facultăţilor memoriei, de concentrare şi a capacităţilor auditive. Alcaloidul prezent în "micul brebenel" măreşte debitul sanguin al capilarelor cerebrale şi stimulează oxigenarea ţesuturilor irigate. La 1/2 l de apă se pun 5 g de frunze uscate. Se infuzează 10 minute şi se beau 2-3 ceşti pe zi.
Consumul de urzici alungă oboseala intelectuală
Există, de asemenea, o plantă mai puţin specifică activităţii cerebrale decât cele două amintite mai sus dar care este eficace în favorizarea facultăţilor intelectuale - urzica sălbatică (Urtica major). Aceasta este o plantă de la care se folosesc numai părţile aeriene tăiate în timpul înfloririi, adică de la sfârşitul lunii aprilie şi până în septembrie. Ea constituie o sursă remarcabilă de multiple vitamine, minerale şi oligoelemente. Administrarea unui tratament pe bază de urzică sălbatică proaspătă, urmat timp de 3 săptămâni, permite creşterea facultăţilor atenţiei, ideaţiei şi scăderea netă a componentei psihice a oboselii. Pentru un litru de apă se folosesc 50-60 g de frunze şi tulpini de urzică. Se infuzează timp de 10 minute şi se beau 3-4 căni pe zi, după masă.
http://www.evenimentul.ro/articol/plante-care-stimuleaza-activitatea-cerebrala-si-ajuta-memoria-0.html

Solidaritate civica: Flora biblica tamaduitoare

Solidaritate civica: Flora biblica tamaduitoare: Marea Carte a intelepciunii, Biblia, descrie cateva din plantele, arborii si arbustii pe care Dumnezeu ni le-a lasat si care, pe langa alte ...urmeaza lincul...

Calugarul vindecator Mihai Neamtu ne-a lasat mostenire zeci de retete de ceaiuri cu care el a tamaduit, in timpul vietii, peste un milion de romani

Bine de stiut

Toti il stiau cu numele de Unchiul Mihai. Era un calugar de prin partile Ardealului de Nord, harazit de Dumnezeu cu puteri vindecatoare. A salvat multi oameni de la interventii chirurgicale, prin tratamente cu plante. Pe langa aceste ceaiuri de viata lunga, calugarul tamaduia suferinta insufland credinta. Cei care i-au urmat sfaturile au ajuns sa se bucure de viata. Unchiul Mihai nu mai e in lumea pamanteasca, dar ne-a lasat retetele lui miraculoase. Ingredientele sunt acestea: plante si rugaciune. Asa a reusit el sa vindece peste un milion de romani.
O viata pentru cei suferinzi
Calugarul Mihai Neamtu s-a nascut la 12 octombrie 1924 in satul Prilog, judetul Satu-Mare. si-a dedicat intreaga viata credintei crestine si a suferit prigoana comunista, fiind izgonit de la Manastirea Bixadului. Din 1970, a inceput sa mearga din sat in sat sa vindece oamenii cu ajutorul tratamentelor cu ceaiuri si indemnandu-i la rugaciune. Cu timpul, vestea i s-a dus in toata tara, si au inceput sa vina zilnic sute de oameni bolnavi la Prilog. Toti cei care l-au cautat au fost primiti. Dar calugarul vindecator refuza bani pentru binele pe care-l facea celor suferinzi. Programul de primire a celor bolnavi era de la ora 9 dimineata pana tarziu in noapte, astfel incat Unchiul Mihai, cum i se zicea, avea doar doua pauze de masa pe zi. Chiar extenuat, continua sa primeasca bolnav dupa bolnav. Nu se plangea niciodata de nimic, ca si cum el n-ar fi avut nici un necaz. La 23 iunie 2000, s-a stins din viata la Prilog. La inmormantare au participat mii de pelerini, oameni care l-au iubit, l-au ascultat si pe care i-a vindecat trupeste si sufleteste. Acesti credinciosi i-au ridicat Unchiului Mihai o biserica in gradina casei sale, sfiintita in 1997. Inca din timpul vietii lui, biserica a devenit loc de pelerinaj pentru cautatori de adevar si sanatate.
Minuni cu plante si rugaciuni
Orice boala poate fi vindecata, cu exceptia bolilor aflate in ultimul stadiu. Aceasta era credinta calugarului Mihai. El nu recomanda sa se renunte la terapia medicamentoasa aducatoare si ea de efecte benefice. Spunea doar ca medicamentele trebuie ajutate cu ceaiuri naturiste. In plus, indemna la rugaciune. In modestia lui credea cu toata convingerea ca orice om are in el o particica de Dumnezeu, de aceea fiecare bolnav se poate vindeca. „Nu fiti tristi, caci bucuria Domnului este Puterea voastra“, spunea el. Ii cunostea bine pe toti care ii calcau pragul. Le raspundea la intrebari legate de boala, de tratamente, la intrebari legate de viata de zi cu zi. Cine urmeaza terapia indicata de Unchiul Mihai trebuie sa tina cont de cateva sfaturi generale. Ceaiurile se pot indulci doar cu sirop natural de afine, lamaie, brad, zmeura, mure. Lichidele nu trebuie baute reci sau fierbinti, la fel si mancarea. Periodic, bolnavul trebuie sa faca analize si controale medicale. Impartasania, luata constient, conduce spre sanatate sufleteasca si trupeasca. Cele doua ceaiuri de baza
Iata un ceai care este recomandat si persoanelor sanatoase. Va revigora organismul si va ameliora toate suferintele. Nu are nici o contraindicatie. Se iau cate trei linguri din fiecare planta: frunze de alun, brusture, cicoare, coada-calului, coada-soricelului, frunze de corn, frunze si fructe de mar paduret, frunze de nuc, flori si fructe de paducel, de porumbar, frunze de stejar, tataneasa, flori de trifoi rosu, troscotel si urzica. Se pun intr-un saculet de panza subtire, deasa. Se fierb doua minute in 4 litri de apa. Ceaiul se toarna intr-un cazan peste care se pun inca 8 litri de apa rece. Se sta cu mainile si picioarele in baia de ceaiuri timp de 20-25 de minute. In timpul baii se transpira mult. Este preferabil sa se faca seara inainte de culcare, produce somn profund. Plantele din saculet se pot folosi timp de 5 zile, dupa care se arunca. Frunze de alun, cicoare, maces, menta, mur, musetel, mesteacan, coada-soricelului, patrunjel, stejar si trifoi rosu, cate trei linguri, se pun in saculet. Se fierb doua minute in 4-5 litri de apa. Se face gargara pentru afectiuni ale gatului, dintilor si ale corzilor vocale. Se fac bai de sezut intr-un lighean timp de 10-15 minute pentru hemoroizi si dereglari menstruale. Ceaiul se bea pentru vindecarea majoritatii afectiunilor.
Ceaiul care „taie“ boala
Cele doua ceaiuri de mai sus se folosesc in aproape orice suferinta. In plus, calugarul recomanda si tratamente ajutatoare. Contra caderii parului, se iau cate trei linguri din fiecare planta: cimbrisor de camp, coada-soricelului, flori de trifoi salbatic, salcie galbena, salcie rosie, sunatoare, porumbar, urzica vie, alun, paducel, mur si nuc. Amestecul se fierbe un minut in doi litri de apa. In fiecare seara se fac bai la cap. Nu se sterge parul, ci se infasoara capul cu un material din lana de culoare alba (o caciula) si se tine pana a doua zi dimineata. Un alt ceai care „taie“ boala, actionand in sensul vindecarii: se ia cate o lingura rasa din: albastrele, catina, cicoare, ciubotica-cucului, patrunjel, patlagina, salcie, porumb, plop, lumanarica, soc, visin, vasc, trei-frati-patati, troscotel, urzica moarta. Se pun in 1,5-2 litri de apa care fierbe. Se lasa aproximativ doua minute la fiert, dupa care se stinge focul. Dupa ce se raceste, se strecoara si se poate bea. In timpul tratamentului nu se bea apa. Nu se ia mai mult de sase zile la rand. Ceai contra diareei: chimion, corn, grau, iarba mare, maces, paducel, urzica vie, urzica moarta, dud, fasole, mesteacan, rachitan, vasc, volbura.
Ca sa arati la 80 de ani ca la 50
Cu acest ceai, vom obtine o stare de liniste sufleteasca si mai multa putere de munca. Procesul de imbatranire este mult incetinit. Unchiul Mihai spunea ca acest ceai baut permanent ajuta persoana respectiva sa ajunga la varsta de 80 de ani si sa arate ca la 50. Trebuie baut 21-22 zile pe luna. Gustul e bun, iar in caz de indulcire, aceasta se face cu miere. Ceaiul contine catina, ciubotioca-cucului, coada-calului, coada-soricelului, cimbrisor, cires, crusin, dud, levantica, musetel, maces, menta, mesteacan, paducele. Se pune cate o lingura in 2 litri de apa aflata la fiert. Se beau, din 30 in 30 de minute, cate 50 mililitri sau se bea o ceasca de 250 de mililitri inainte si una dupa masa de dimineata, de pranz si de seara. O alta combinatie cu acelasi efect: papadie, patlagina, patrunjel, pir, porumb, vasc, volbura, traista-ciobanului, troscotel, urzica moarta, vasc, volbura, trifoi. „Fumuri“ pentru pietrele de la rinichi
Pentru probleme de canal urinar si blocaj urinar, calugarul recomanda ceai concentrat de carpen, mesteacan, vasc, scai vanat, indulcit cu miere sau sirop natural. Pentru coloana vertebrala dureroasa, se amesteca spuma de lapte fiert cu coada-soricelului, musetel si patrunjel si se fierb in apa. Se poate pune compresa 10 pe locurile dureroase. Pentru descompunerea pietrelor de la rinichi, ficat si fiere: se ia cate un bob de rasina de brad si clei de cais, cires, piersic, visin, prun. Se pun pe o plita incinsa sau pe jar. Se pune o palnie de metal peste continut, cu teava in sus. Se trage o gura de fum plina si se inghite. Bolnavul va tusi de patru ori la rand. Se iau patru guri de fum inainte de mancare cu o ora, dimineata. Dupa o jumatate de ora, se ia o lingurita de ulei de masline, apoi 100 ml de bere proaspata si 100 ml de apa cat mai sulfuroasa. Dupa o jumatate de ora se poate manca.
Un copac vindeca de cancer Contra cancerului, se alege un trunchi de mesteacan care sa aiba scoarta sanatoasa. Se taie trunchiul de la 5-10 cm deasupra solului. Trunchiul trebuie sa aiba lungimea de 2 m. La inaltimea pe care o are bolnavul, trunchiul trebuie sa aiba circumferinta egala cu circumferinta capului bolnavului. Pentru a se pastra bine pe durata tratamentului, partea inferioara a trunchiului se pune in apa. Se decojeste lemnul, inelar, in forma de dreptunghiuri cat palma bolnavului. Se iau bucatile de coaja si se maruntesc. Se pun la fiert 3 litri de apa. Se pun 7 linguri de grau si se fierb incet pana ce graul devine comestibil, adica plesneste. Se adauga coaja de mesteacan maruntita si se mai fierbe inca doua minute impreuna cu graul. Ceaiul se bea. La indicatiile calugarului Mihai, la tratament se adauga si un trunchi de rachita care se alege si se pregateste la fel. Comprese de oblojit ranile
Pentru oprirea hemoragiei: se macina o lingura de cafea naturala prajita, una de seminte de chimion, alta de scortisoara, alta de zahar si un varf de lingura de cuisoare. Se adauga trei linguri de sare mare. Din amestec, se ia cate o lingurita la fiecare ora, dupa care se beau 100-200 ml lapte fiert si racit. Pentru cicatrizarea ranilor, se fierbe un litru de lapte in vas emailat. Dupa ce se raceste se toarna in alt vas curat. Fierberea se repeta de cinci ori. Se curata un cartof rosu cu pielita groasa si se taie cat se poate de marunt cu un cutit cromat sau de lemn de stejar uscat. Se introduce in lapte cand fierbe a 5-a oara si se amesteca pana se face pasta. Se pune pe orice fel de rana, un cm grosime si se leaga cu un tifon alb, sterilizat. Se pastreaza legatura doua zile si doua nopti. In caz de puroi cu febra, calugarul Mihai recomanda comprese asezate mai jos de locul care supureaza. Se folosesc 4 bucati de panza alba subtire si deasa, imbibate in lapte fiert, tuica de prune de 50-55 grade, vin alb-cristalin si vin rosu. Peste ele se aplica un strat subtire de frunza de sfecla de zahar sau o felie subtire de sfecla taiata in lung. In loc de sfecla de zahar se mai pot pune frunze de podbal sau brusture. Prima compresa, cea cu lapte trebuie sa fie pusa pe piele, a doua peste prima, si tot asa, pana la cea cu vin rosu.
Contra reumatismului si prostatei
Pentru prostata, se ia un fier magnetizat, incalzit si invelit intr-o carpa cu vin si se pune pe basica. De cate ori se incalzeste fierul, se schimba pozitia corpului. In timpul celor 20 de zile de tratament nu se bea apa, ci doar ceaiuri din ametec de patlagina, scai vanat, troscotel, grau, galbenele, vasc, volbura, catina, patrunjel, musetel, crusin, fasole, traista
ciobanului, salcie. Ceaiul din cimbrisor, busuioc, menta, mesteacan si maces e bun pentru cei care vor sa se ingrase. Pentru slabire, e bun ceaiul din frunze de nuc, talpa-gastei si papadie. Se bea o ceasca inainte de fiecare masa. Ceai contra reumatismului: se pune la fiert un litru de apa. Se ia o lingura rasa din fiecare planta (galbenele, mesteacan, carpen, cimbrisor, coada-soricelului, coada calului, cires, dud, mar paduret, mur si menta) si se pun toate deodata in apa care fierbe. Se lasa aproximativ doua minute la fiert. Dupa racire, se strecoara si se poate bea.
Leacuri pentru tensiune si probleme de vedere
Pentru anemie, se mananca in fiecare zi la fiecare masa un ou proaspat cu coaja cat mai rosiatica si o bucata de carne de vanat de marimea unui ou. Apoi se bea un pahar de vin de butuc. Pentru tensiune mare, se iau 6 boabe de fasole, se macina si se amesteca cu apa. Se formeaza un fel de pasta. Se bea o lingurita la fiecare 4 ore. Pentru deficiente de vedere, sa se priveasca lumina soarelui in apa curgatoare la rasarit si la asfintit. Se poate si intr-un lighean. In caz de dezechilibru hormonal, se bea ceai din urmatorul amestec: flori de coada-soricelului, coada-calului, coada-racului, marul-lupului, urzica moarta, urzica vie, lacramioare, mar paduret, trifoi cu flori rosii, catina, mesteacan. Pentru boli genitale, se bea si se fac spalaturi cu infuzii de coada-calului, coada-racului, coada-soricelului, iarba mare, papadie, patlagina, osul-iepurelui, patrunjel de camp, tataneasa.
Ceaiuri si frectii pentru sanatatea mintii
Ceai pentru tematori, pentru cei ce n-au incredere, n-au curaj si sunt nelinistiti: trifoi rosu, stir de apa, osul-iepurelui. Se pun la fiert 400-500 ml de apa. Se ia din fiecare planta cate o jumatate de lingura si se pune in apa. Se fierb doua minute. Se maseaza, de la umar, prin spatele urechii, pe deasupra urechii, pe frunte si pe deasupra ochilor. Se incepe o data din stanga si apoi din dreapta. Ceai pentru memorie: soc, musetel, patrunjel, cimbrisor, albastrele, flori de narcise. Se ia cate o lingura din fiecare planta si se pun intr-un litru de apa care fierbe. Ceaiul se toarna in spirt sanitar si se face frectie. Nu se bea. Frectia se face circular in partea de jos, sub buric si la organele sexuale. Calugarul mai recomanda, pentru cei cu boli psihice ca, in fiecare an, in luna martie, sa se bea seva de mesteacan si de carpen.
Pentru inima si plamani
Ceai pentru boli de inima: paducel, troscotel, trifoi cu foi rosii, trifoi cu foi albe, macris domnesc, nalba mare, nalba mica, talpa-gastii, mesteacan, cimbrisor de camp, menta, macris de padure, cicoare, musetel. Ceai pentru boli de plamani: fenicul, musetel, alun, par paduret, scai vanat, anason, ovaz, salvie, par de livada, arnica, chimion, paducel, potbal, tataneasa. Contra tusei convulsive: crenguta de par, ovaz, soc, frunze de alun, urzica moarta, scai vanat. Se pune la fiert un litru de apa. Se ia o lingura rasa din fiecare planta si se pun toate deodata in apa care fierbe. Se lasa aproximativ doua minute la fiert. Se beau 700-1.000 ml pe zi, o ceasca inainte de fiecare masa.
„Fiti buni si faceti bine!“
Pe langa retetele de sanatate, Unchiul Mihai ne-a transmis si invataturile lui pline de intelepciune, care ne vor face viata mai buna. „Fiti veseli!“, „Inainte de orice, fii moral!“, „Nu te enerva!“, aceastea sunt principiile de baza ale filosofiei lui. „Certaretii au fata urata, brazdata de riduri, iar cei buni, care sunt gata sa ierte oricand si orice greseala, au fata linistita, placuta si luminoasa. Daca de la noi pleaca o fapta buna, locul nu ramane gol, ci se va inmulti binele de 10 ori in acel loc. Incercati sa urmariti si voi cand faceti un lucru bun: va simtiti mai bine si asa se va simti si cel caruia ii faceti binele. Invata si pe altii care aud sau vad fapta, sa o faca si ei. Daca sunteti toata ziua binedispus, puteti observa cum creste puterea in voi. Cand ne certam cu cineva, suntem nervosi, nu mai putem manca, nu ne putem odihni, imprastiem agitatie in jurul nostru si, daca se repeta des, ne imbolnavim“, aceasta era credinta calugarului intelept. Cat priveste rugaciunea ca metoda de tamaduire, el spunea: „Vindecarea depinde de harul dat de la Dumnezeu persoanei respective si de credinta cu care este spusa rugaciunea“.
„Cele 24 de cuvinte care nu trebuiesc rostite“
Parintele ne indeamna sa nu mai folosim deloc anumite cuvinte si expresii, eventual sa le inlocuim cu altele, pozitive, aducatoare de dumnezeire:
1. Sudalma
2. Blestemul
3. Dracul
4. Raul
5. De ce ai facut?
6. Nu a trebuit sa faci!
7. Nu ai facut bine
8. Nu stiu
9. Nu pot
10. Nu reusesc
11. Baiul
12. Greul
13. Necazul
14. Nu merg
15. Nu fac
16. Nu vreau
17. Nu vad
18. Nu aud
19. Nu gasesc
20. Nu inteleg
21. Am uitat
22. Am pierdut
23. Am spart
24. Am stricat
Ca sa se stearga efectul pronuntarii acestor cuvinte, sa se rosteasca urmatoarea rugaciune: „O, Fecioara Maria, conceputa fara de prihana stramoseasca, roaga-Te pentru noi, care alergam la Tine, si pentru cei ce nu alearga. Amin.“

.Ceaiurile părintelui Neamţu - leacuri sfinte

   Călugărul vindecător Mihai Neamţu ne-a lăsat moştenire zeci de reţete de ceaiuri cu care el a tămăduit, în timpul vieţii, peste un milion de români


Toţi îl ştiau cu numele de Unchiul Mihai. Era un călugăr de prin părţile Ardealului de Nord, hărăzit de Dumnezeu cu puteri vindecătoare. A salvat mulţi oameni de la intervenţii chirurgicale, prin tratamente cu plante. Pe lîngă aceste ceaiuri de viaţă lungă, călugărul tămăduia suferinţa insuflînd credinţă. Cei care i-au urmat sfaturile au ajuns să se bucure de viaţă. Unchiul Mihai nu mai e în lumea pămîntească, dar ne-a lăsat reţetele lui miraculoase. Ingredientele sînt acestea: plante şi rugăciune. Aşa a reuşit el să vindece peste un milion de români.

O viaţă pentru cei suferinzi

Călugarul Mihai Neamţu s-a născut la 12 octombrie 1924 în satul Prilog, judeţul Satu-Mare. Şi-a dedicat întreaga viaţă credinţei creştine şi a suferit prigoana comunistă, fiind izgonit de la Mănăstirea Bixadului. Din 1970, a început să meargă din sat în sat să vindece oamenii cu ajutorul tratamentelor cu ceaiuri şi îndemnîndu-i la rugăciune. Cu timpul, vestea i s-a dus în toată ţara, şi au început să vină zilnic sute de oameni bolnavi la Prilog. Toţi cei care l-au căutat au fost primiţi. Dar călugărul vindecător refuza bani pentru binele pe care-l făcea celor suferinzi.
Programul de primire a celor bolnavi era de la ora 9 dimineaţa pînă tîrziu în noapte, astfel încît Unchiul Mihai, cum i se zicea, avea doar două pauze de masă pe zi. Chiar extenuat, continua să primească bolnav după bolnav. Nu se plîngea niciodată de nimic, ca şi cum el n-ar fi avut niciun necaz. La 23 iunie 2000, s-a stins din viaţă la Prilog. La înmormîntare au participat mii de pelerini, oameni care l-au iubit, l-au ascultat şi pe care i-a vindecat trupeşte şi sufleteşte. Aceşti credincioşi i-au ridicat Unchiului Mihai o biserică în grădina casei sale, sfinţită în 1997. Încă din timpul vieţii lui, biserica a devenit loc de pelerinaj pentru căutători de adevăr şi sănătate.

Minuni cu plante şi rugăciuni

Orice boală poate fi vindecată, cu excepţia bolilor aflate în ultimul stadiu. Aceasta era credinţa călugărului Mihai. El nu recomanda să se renunţe la terapia medicamentoasă aducătoare şi ea de efecte benefice. Spunea doar că medicamentele trebuie ajutate cu ceaiuri naturiste. În plus, îndemna la rugăciune. În modestia lui credea cu toată convingerea că orice om are în el o părticică de Dumnezeu, de aceea fiecare bolnav se poate vindeca. „Nu fiţi trişti, căci bucuria Domnului este Puterea voastră“, spunea el. Îi cunoştea bine pe toţi care îi călcau pragul. Le răspundea la întrebări legate de boală, de tratamente, la întrebari legate de viaţa de zi cu zi. Cine urmează terapia indicată de Unchiul Mihai trebuie să ţină cont de cîteva sfaturi generale. Ceaiurile se pot îndulci doar cu sirop natural de afine, lămîie, brad, zmeură, mure. Lichidele nu trebuie băute reci sau fierbinţi, la fel şi mîncarea. Periodic, bolnavul trebuie să facă analize şi controale medicale. Împărtăşania, luată conştient, conduce spre sănătate sufletească şi trupească.

Cele două ceaiuri de bază

Iată un ceai care este recomandat şi persoanelor sănătoase. Va revigora organismul şi va amelora toate suferinţele. Nu are nicio contraindicaţ ie. Se iau cîte trei linguri din fiecare plantă: frunze de alun, brusture, cicoare, coada-calului, coada-şoricelului, frunze de corn, frunze şi fructe de măr pădureţ, frunze de nuc, flori şi fructe de păducel, de porumbar, frunze de stejar, tătăneasă, flori de trifoi roşu, troscoţel şi urzică. Se pun într-un săculeţ de pînză subţire, deasă. Se fierb două minute în 4 litri de apă. Ceaiul se toarnă într-un cazan peste care se pun încă 8 litri de apă rece. Se stă cu mîinile şi picioarele în baia de ceaiuri timp de 20-25 de minute. În timpul băii se transpiră mult. Este preferabil să se facă seara înainte de culcare, produce somn profund. Plantele din săculeţ se pot folosi timp de 5 zile, după care se aruncă. Frunze de alun, cicoare, măceş, mentă, mur, muşeţel, mesteacăn, coada-şoricelului, pătrunjel, stejar şi trifoi roşu, cîte trei linguri, se pun în săculeţ. Se fierb două minute în 4-5 litri de apă. Se face gargară pentru afecţiuni ale gîtului, dinţilor şi ale corzilor vocale. Se fac băi de şezut într-un lighean timp de 10-15 minute pentru hemoroizi şi dereglări menstruale. Ceaiul se bea pentru vindecarea majorităţii afecţiunilor.

Ceaiul care „taie“ boala

Cele două ceaiuri de mai sus se folosesc în aproape orice suferinţă. În plus, călugărul recomandă şi tratamente ajutătoare. Contra căderii părului, se iau cîte trei linguri din fiecare plantă: cimbrişor de cîmp, coada-şoricelului, flori de trifoi sălbatic, salcie galbenă, salcie roşie, sunătoare, porumbar, urzică vie, alun, păducel, mur şi nuc. Amestecul se fierbe un minut în doi litri de apă. În fiecare seară se fac băi la cap. Nu se şterge părul, ci se înfăşoară capul cu un material din lînă de culoare albă (o căciulă) şi se ţine pînă a doua zi dimineaţa. Un alt ceai care „taie“ boala, acţionînd în sensul vindecării: se ia cîte o lingură rasă din: albăstrele, cătină, cicoare, ciuboţica-cucului, pătrunjel, patlagină, salcie, porumb, plop, lumînărică, soc, vişin, vîsc, trei-fraţi-pătaţ i, troscoţel, urzică moartă. Se pun în 1,5-2 litri de apă care fierbe. Se lasă aproximativ două minute la fiert, după care se stinge focul. După ce se răceşte, se strecoară şi se poate bea. În timpul tratamentului nu se bea apă. Nu se ia mai mult de şase zile la rînd. Ceai contra diareei: chimion, corn, grîu, iarbă mare, măceş, păducel, urzică vie, urzică moartă, dud, fasole, mesteacăn, răchitan, vîsc, volbură.

Ca să arăţi la 80 de ani ca la 50

Cu acest ceai, vom obţine o stare de linişte sufletească şi mai multă putere de muncă. Procesul de îmbătrînire este mult încetinit. Unchiul Mihai spunea că acest ceai băut permanent ajută persoana respectivă să ajungă la vîrsta de 80 de ani şi să arate ca la 50. Trebuie băut 21-22 zile pe lună. Gustul e bun, iar în caz de îndulcire, aceasta se face cu miere. Ceaiul conţine cătină, ciuboţioca-cucului, coada-calului, coada-şoricelului, cimbrişor, cireş, cruşin, dud, levănţică, muşeţel, măceş, mentă, mesteacăn, păducele. Se pune cîte o lingură în 2 litri de apă aflată la fiert. Se beau, din 30 în 30 de minute, cîte 50 mililitri sau se bea o ceaşcă de 250 de mililitri înainte şi una după masa de dimineaţă, de prînz şi de seară. O altă combinaţie cu acelaşi efect: păpădie, pătlagină, pătrunjel, pir, porumb, vîsc, volbură, traista-ciobanului, troscoţel, urzică moartă, vîsc, volbură, trifoi.

„Fumuri“ pentru pietrele de la rinichi

Pentru probleme de canal urinar şi blocaj urinar, călugărul recomandă ceai concentrat de carpen, mesteacăn, vîsc, scai vînăt, îndulcit cu miere sau sirop natural. Pentru coloana vertebrală dureroasă, se amestecă spumă de lapte fiert cu coada-şoricelului, muşeţel şi pătrunjel şi se fierb în apă. Se poate pune compresa 10 pe locurile dureroase. Pentru descompunerea pietrelor de la rinichi, ficat şi fiere: se ia cîte un bob de răşină de brad şi clei de cais, cireş, piersici, vişin, prun. Se pun pe o plită încinsă sau pe jar. Se pune o pîlnie de metal peste conţinut, cu ţeava în sus. Se trage o gură de fum plină şi se înghite. Bolnavul va tuşi de patru ori la rînd. Se iau patru guri de fum înainte de mîncare cu o oră, dimineaţa. După o jumătate de oră, se ia o linguriţă de ulei de măsline, apoi 100 ml de bere proaspătă şi 100 ml de apă cît mai sulfuroasă. După o jumătate de oră se poate mînca.

Un copac vindecă de cancer

Contra cancerului, se alege un trunchi de mesteacăn care să aibă scoarţă sănătoasă. Se taie trunchiul de la 5-10 cm deasupra solului. Trunchiul trebuie să aibă lungimea de 2 m. La înălţimea pe care o are bolnavul, trunchiul trebuie să aibă circumferinţa egală cu circumferinţa capului bolnavului. Pentru a se păstra bine pe durata tratamentului, partea inferioară a trunchiului se pune în apă. Se decojeşte lemnul, inelar, în formă de dreptunghiuri cît palma bolnavului. Se iau bucăţile de coajă şi se mărunţesc. Se pun la fiert 3 litri de apă. Se pun 7 linguri de grîu şi se fierb încet pînă ce grîul devine comestibil, adică plesneşte. Se adaugă coaja de mesteacăn mărunţită şi se mai fierbe încă două minute împreună cu grîul. Ceaiul se bea. La indicaţiile călugărului Mihai, la tratament se adaugă şi un trunchi de răchită care se alege şi se pregăteşte la fel.

Comprese de oblojit rănile

Pentru oprirea hemoragiei: se macină o lingură de cafea naturală prăjită, una de seminţe de chimion, alta de scorţişoară, alta de zahăr şi un vîrf de lingură de cuişoare. Se adaugă trei linguri de sare mare. Din amestec, se ia cîte o linguriţă la fiecare oră, după care se beau 100-200 ml lapte fiert şi răcit. Pentru cicatrizarea rănilor, se fierbe un litru de lapte în vas emailat. După ce se răceşte se toarnă în alt vas curat. Fierberea se repetă de cinci ori. Se curăţă un cartof roşu cu pieliţă groasă şi se taie cît se poate de mărunt cu un cuţit cromat sau de lemn de stejar uscat. Se introduce în lapte cînd fierbe a 5-a oară şi se amestecă pînă se face pastă. Se pune pe orice fel de rană, un cm grosime şi se leagă cu un tifon alb, sterilizat. Se păstrează legătura două zile şi două nopţi. În caz de puroi cu febră, călugărul Mihai recomandă comprese aşezate mai joc de locul care supurează. Se folosesc 4 bucăţi de pînză albă subţire şi deasă, îmbibate în lapte fiert, ţuică de prune de 50-55 grade, vin alb-cristalin şi vin roşu. Peste ele se aplică un strat subţire de frunză de sfeclă de zahăr sau o felie subţire de sfeclă tăiată în lung. În loc de sfeclă de zahăr se mai pot pune frunze de podbal sau brusture. Prima compresă, cea cu lapte trebuie să fie pusă pe piele, a doua peste prima, şi tot aşa, pînă la cea cu vin roşu.

Contra reumatismului şi prostatei

Pentru prostată, se ia un fier magnetizat, încălzit şi învelit într-o cîrpă cu vin şi se pune pe băşică. De cîte ori se încălzeşte fierul, se schimbă poziţia corpului. În timpul celor 20 de zile de tratament nu se bea apă, ci doar ceaiuri din ametec de pătlagină, scai vînăt, troscoţel, grîu, gălbenele, vîsc, volbură, cătină, pătrunjel, muşeţel, cruşin, fasole, traista-ciobanului, salcie. Ceaiul din cimbrişor, busuioc, mentă, mesteacăn şi măceş e bun pentru cei care vor să se îngraşe.
Ceai contra reumatismului: se pune la fiert un litru de apă. Se ia o lingură rasă din fiecare plantă (gălbenele, mesteacăn, carpen, cimbrişor, coada-şoricelului, coada calului, cireş, dud, măr pădureţ, mur şi mentă) şi se pun toate deodată în apa care fierbe. Se lasă aproximativ două minute la fiert. După răcire, se strecoară şi se poate bea.
Pentru slăbire, e bun ceaiul din frunze de nuc, talpa-gîştei şi păpădie. Se bea o ceaşcă înainte de fiecare masă.

Leacuri pentru tensiune şi probleme de vedere

Pentru anemie, se mănîncă în fiecare zi la fiecare masă un ou proaspăt cu coaja cît mai roşiatică şi o bucată de carne de vînat de mărimea unui ou. Apoi se bea un pahar de vin de butuc.
Pentru tensiune mare, se iau 6 boabe de fasole, se macină şi se amestecă cu apă. Se formează un fel de pastă. Se bea o linguriţă la fiecare 4 ore. Pentru deficienţe de vedere, să se privească lumina soarelui în apa curgătoare la răsărit şi la asfinţit. Se poate şi într-un lighean.
În caz de dezechilibru hormonal, se bea ceai din următorul amestec: flori de coada-şoricelului, coada-calului, coada-racului, mărul-lupului, urzică moartă, urzică vie, lăcrămioare, măr pădureţ, trifoi cu flori roşii, cătină, mesteacăn.
Pentru boli genitale, se bea şi se fac spălături cu infuzii de coada-calului, coada-racului, coada-şoricelului, iarbă mare, păpădie, pătlagină, osul-iepurelui, pătrunjel de cîmp, tătăneasă.

Ceaiuri şi frecţii pentru sănătatea minţii

Ceai pentru temători, pentru cei ce n-au încredere, n-au curaj şi sînt neliniştiţi: trifoi roşu, ştir de apă, osul-iepurelui. Se pun la fiert 400-500 ml de apă. Se ia din fiecare plantă cîte o jumătate de lingură şi se pune în apă. Se fierb două minute. Se masează, de la umăr, prin spatele urechii, pe deasupra urechii, pe frunte şi pe deasupra ochilor. Se începe o dată din stînga şi apoi din dreapta. Ceai pentru memorie: soc, muşeţel, pătrunjel, cimbrişor, albăstrele, flori de narcise. Se ia cîte o lingură din fiecare plantă şi se pun într-un litru de apă care fierbe. Ceaiul se toarnă în spirt sanitar şi se face frecţie. Nu se bea. Frecţia se face circular în partea de jos, sub buric şi la organele sexuale. Călugărul mai recomandă, pentru cei cu boli psihice ca, în fiecare an, în luna martie, să se bea sevă de mesteacan şi de carpen.

Pentru inimă şi plămîni

• Ceai pentru boli de inimă: păducel, troscoţel, trifoi cu foi roşii, trifoi cu foi albe, măcriş domnesc, nalbă mare, nalbă mică, talpa-gîştii, mesteacăn, cimbrişor de cîmp, mentă, măcriş de pădure, cicoare, muşeţel. Ceai pentru boli de plămîni: fenicul, muşeţel, alun, păr pădureţ, scai vînăt, anason, ovăz, salvie, păr de livadă, arnică, chimion, păducel, potbal, tătăneasă. Contra tusei convulsive: crenguţă de păr, ovăz, soc, frunze de alun, urzică moartă, scai vînăt. Se pune la fiert un litru de apă. Se ia o lingură rasă din fiecare plantă şi se pun toate deodată în apa care fierbe. Se lasă aproximativ două minute la fiert. Se beau 700-1.000 ml pe zi, o ceaşcă înainte de fiecare masă.

„Fiţi buni şi faceţi bine!“

• Pe lîngă reţetele de sănătate, Unchiul Mihai ne-a transmis şi învăţăturile lui pline de înţelepciune, care ne vor face viaţa mai bună.
„Fiţi veseli!“, „Înainte de orice, fii moral!“, „Nu te enerva!“, aceastea sînt principiile de bază ale filosofiei lui. „Certăreţii au faţa urîtă, brăzdată de riduri, iar cei buni, care sînt gata să ierte oricînd şi orice greşeală, au faţa liniştită, plăcută şi luminoasă. Dacă de la noi pleacă o faptă bună, locul nu rămîne gol, ci se va înmulţi binele de 10 ori în acel loc. Încercaţi să urmăriţi şi voi cînd faceţi un lucru bun: vă simţiţi mai bine şi aşa se va simţi şi cel căruia îi faceţi binele. Învaţă şi pe alţii care aud sau văd fapta, să o facă şi ei. Dacă sînteţi toata ziua binedispus, puteţi observa cum creşte puterea în voi. Cînd ne certăm cu cineva, sîntem nervoşi, nu mai putem mînca, nu ne putem odihni, împrăştiem agitaţie în jurul nostru şi, dacă se repetă des, ne îmbolnăvim“, aceasta era credinţa călugărului înţelept. Cît priveşte rugăciunea ca metodă de tămăduire, el spunea: „Vindecarea depinde de harul dat de la Dumnezeu persoanei respective şi de credinţa cu care este spusă rugăciunea“.

Ceaiurile părintelui Neamţu - leacuri sfinte

Cele 7 alimente din Biblie

Daca deschidem Biblia la Deuteronom 8:8 si 8:9 vedem ca Dumnezeu le promite evreilor “o tara in care se afla grau, orz, vita de vie, smochine si rodii … maslini, untdelemn si miere, in care fara lipsa vei manca si nu vei duce lipsa de nimic”.
Desi profetii antici precum Moise (Deuteronomul se mai numeste si A cincea carte a lui Moise) nu invatasera inca despre termenul “antioxidant”, ei cunosteau secrete bine pastrate, oferite direct de divinitate.
Astfel, a luat nastere lista biblica de “super alimente”. Iata mai jos care sunt acestea si de ce sunt atat de sanatoase pentru organism.
1. Graul

Aceasta cereala pe care o putem regasi atat in painea cea de toate zilele, cat si in paste ori prajituri, este mai sanatoasa atunci cand este procesata cat mai putin posibil.

Produsele din grau integral contin peste 30% din doza zilnica de fibre de care organismul uman are nevoie. De asemenea, sunt foarte bogate in mangan si magneziu.

O dieta bogata in cereale integrale este extraordinara deoarece creste nivelul de energie din corp si totodata scade riscul de diabet de tip II, pietre la rinichi si alte probleme de sanatate, mai mult sau mai putin grave.
2. Orzul

Orzul este o alta cereala integrala pe care o putem regasi in paine, cerealele de la micul dejun sau supele sanatoase de iarna.

Foarte bogat in fibre, orzul este extraordinar pentru sanatatea intestinala si poate sa reduca nivelul colesterolului dar si riscul de cancer la colon, diabet de tip II (in special daca este consumat cu regularitate).

De asemenea, orzul contine cupru, despre care a fost descoperit ca ajuta la reducerea simptomelor de artrita.
3. Strugurii (vita de vie)

Cu totii stim ca sucul de struguri si vinul sunt gustoase, insa sunt ele bune pentru sanatatea noastra? Ei bine, strugurii contin compusi nutritionali denumiti flavonoide despre care se cunoaste ca pot reduce riscul formarii de cheaguri de sange in organism si protejeaza organismul uman de colesterolul “rau”.

Bogati in antioxidanti, strugurii ofera protectie impotriva bolilor cardiovasculare, mai ales in cazul femeilor.
4. Smochinele

Aceste fructe extrem de dulci ce pot fi mancate atat uscate, cat si crude, contin un nivel foarte ridicat de potasiu, o minerala ce ajuta la controlul tensiunii arteriale.

Smochinele sunt de asemenea bogate in fibre dietetice ce ne pot ajuta sa scadem in greutate si sunt o sursa majora de calciu, protejand densitatea oaselor.

Desi nu sunt consumate de om ca atare, frunzele de smochin sunt prelucrate intr-un extract despre care se crede ca poate reduce nivelul de insulina al diabeticilor.
Atunci cand a pictat Capela Sixtina, Michelangelo a reprezentat “fructul interzis” printr-o smochina si nu un mar (ideea ca fructul interzis este un mar vine dintr-o confuzie din limba latina – malum inseamna atat rau – Pomul cunostintei binelui si raului – cat si mar).
5. Rodia

Acest fruct cu o infatisare oarecum ciudata este foarte in voga in zilele noastre. Poate fi consumat atat in stare naturala, cat si sub forma de suc.

Fiind bogat in antioxidanti, ne apara de colesterolul “rau” si imbunatateste circulatia sangelui in organism.

Rodiile pot de asemenea sa reduca riscul de cancer la san si sa domoleasca simptomele de artrita.

6. Uleiul de masline

Maslinele si uleiul extra-virgin de masline obtinut prin presarea la rece a acestora contin numerosi antioxidanti care reduc nivelul colesterolului negativ din organismul nostru.

Ele sunt bogate si in acizi grasi nesaturati, in “grasimi bune” care diminueaza efectele colesterolului “rau” si “produc” colesterolul benefic pentru om.

Continand vitamina E, uleiul de masline protejeaza impotriva cancerului la colon, lupta impotriva gastritei si a altor probleme la stomac.

7. Mierea

Pe langa faptul ca este un indulcitor natural, mierea abunda in antioxidanti si este considerata a fi o substanta anti-virala, anti-bacteriala si anti-fungica.

Prin proprietatea de a atrage si de a retine umiditatea, mierea este un hidratant natural ce intra in compozitia produselor cosmetice hidratante (creme, lotiuni, sampoane si balsamuri).

Prin efectul antiiritant, este utilizata pentru pielea sensibila si produsele de ingrijire a bebelusului.

Prin proprietatea de a atrage si de a retine umiditatea, mierea este un hidratant natural ce intra in compozitia produselor cosmetice hidratante (creme, lotiuni, sampoane si balsamuri).

Prin efectul antiiritant, este utilizata pentru pielea sensibila si produsele de ingrijire a bebelusului.

SALVIA ...FLOAREA MAICII DOMNULUI

De mii de ani, cea mai mare atenţie a persoanelor preocupate de sănătatea celor din jur a fost îndreptată spre planta Salvia officinalis, considerată „iarbă sfântă“ la greci, şi „simbolul sănătăţii“, la orientali. Pentru romani devenise un panaceu universal, care vindeca toate bolile umane sau planta celor 1.000 de virtuţi terapeutice. De altfel, denumirea speciei derivă de la cuvântul latin „salvare“ - a salva, a vindeca, având multiple întrebuinţări terapeutice.

Un vechi dicton păstrat din Roma Antică formula categoric: „Cum să moară omul dacă are salvie în grădină?“ Într-o carte foarte veche se arăta că proprietăţile vindecătoare ale acestei plante se datoresc Fecioarei Maria, care fugea cu pruncul Iisus în braţe fiind urmărită de soldaţii regelui Irod. Când Maria a rugat florile de pe câmp să o ascundă, prima plantă care i-a sărit în ajutor a fost salvia, care a adăpostit-o în bogăţia sa de frunze şi a scăpat-o de urmăritori. Atunci Maica Domnului a spus: „De azi înainte şi până în veci, tu vei fi floarea preferată a oamenilor. Îţi dau puterea să vindeci pe om de toate bolile şi să-i salvezi de la moarte, aşa cum ai făcut tu pentru mine.“ De atunci, salvia înfloreşte în fiecare an pentru salvarea şi ajutorarea oamenilor, fiind ocrotită de mâinile Sfintei Fecioare.
Medicii greci şi romani atribuiau salviei proprietăţi multiple: diuretice, întăritoare, hemostatice şi antibronşitice. Salvia a pătruns de timpuriu în Europa prin intermediul călugărilor benedictini, mai ales din mânăstirea St. Gallen. Walafried Strabo, stareţul mânăstirii Reichen a lăudat salvia în poemul său „Hortulus“.
În Evul Mediu, salvia a avut un rol deosebit atât în medicină, cât şi în arta culinară, ceea ce a permis preotului Konrad von Megenberg să o considere drept „hrana zeilor“.
Acest semiarbust peren, cu înălţime până la un metru, originar din regiunea mediteraneană, a ocupat suprafeţe tot mai mari în Grecia, Spania, Italia, Turcia şi, treptat, în Germania, Franţa, Anglia şi coasta Dalmaţiei.
În România, salvia găseşte condiţii bune de cultură, îndeosebi în judeţele din sudul ţării, mai ales pe terenuri pietroase şi calcaroase, expuse la soare, unde îşi menţine foarte bine coloritul frunzelor şi parfumul. Frunzele argintii sau alb-cenuşii, păroase, se recoltează la începutul înfloririi şi apoi de încă 2-3 ori în decursul verii şi toamnei, pe timp însorit. Se usucă în poduri, şoproane şi în camere bine aerisite, în locuri umbrite pentru a nu pierde din uleiul eteric, uşor volatilizabil.

MULTIPLE PROPRIETĂŢI BIOACTIVE
Puţine plante medicinale sintetizează în frunze o diversitate atât de mare de compuşi organici, cu însuşiri bioactive aşa cum se constată la savie.
În primul rând mirosul plăcut, aromatic, specific odorant, camforaceu, lemnos şi ierbaceu precum şi gustul condimentat, puţin amărui, derivă dintr-un ulei eteric complex (0,4 % în frunze proaspete şi 1-2,5% în frunze uscate).
În afara uleiului eteric, frunzele conţin şi alţi compuşi organici care diversifică şi măresc valoarea terapeutică (taninuri, saponine, gume, mucilagii, flavonoide, acid rosmarinic, camfor, vitamine (B1, C, PP) şi principii amare (picrosalvină).
Dacă în Antichitate se constatau efectele vindicative ale salviei numai pe baza experienţei, în prezent, prin analizele biochimice efectuate, ne explicăm modul de acţionare a acestei plante în prevenirea şi combaterea multor afecţiuni maladive, fapt respectat de atâtea secole în medicina tradiţională la majoritatea popoarelor din Europa.

POTENŢIALUL CURATIV AL SALVIEI
Principalale proprietăţi curative în care intervine în mod benefic sunt:
- digestive, carminative, coleretice, astringente, antiinflamatoare, antidiareice, antiseptice, bacteriostatice, aperitive şi tonic-amare;
- expectorante, antispastice, bronşice, antifebrile, antisudorifice;
- calmante ale sistemului nervos, antinevralgice, uşor sedative;
- uşor hipoglicemiante.
În tratamente externe are efecte cicatrizante, vulnerare, astringente, antiseptice, emoliente şi calmante.
Salvia opreşte transpiraţia nocturnă la bolnavii de tuberculoză.
Atât frunzele, cât şi vârfurile înflorite, se utilizează în stare uscată în prevenirea multor afecţiuni.
Din cele mai vechi timpuri, salvia a fost apreciată ca cel mai bun remediu în oprirea transpiraţiei nocturne la bolnavii de tuberculoză (mai ales în amestec cu flori de lavandă). De asemenea, intervine în bronşite cronice, astm bronşic, angină, catar pulmonar, expectoraţii, tuse, laringite, amigdalite şi stări de slăbiciune care însoţesc alte boli de piept.
Tot din Antichitate datează practica tratamentelor în unele afecţiuni feminine: tulburări dureroase în timpul ciclului menstrual, dismenoree, metroanexită, metrită, ulceraţii, vaginită atrofică, bufeuri de căldură în timpul menopauzei. În plus, are bune efecte în restabilirea tonusului uterului după naştere. De reţinut, că nu se recomandă la femeile care alăptează deoarece micşorează cantitatea de lapte, efectul fiind benefic numai la mamele care îşi înţarcă copilul şi doresc reducerea lactaţiei. Să nu se uite că salvia favorizează fecundaţia, combate sterilitatea şi impotenţa sexuală.
În cazul apariţiei unor afecţiuni la nivelul organelor digestive nu poate fi neglijată această plantă minune. Cunoscutul fitoterapeut, părintele Sebastien Kneipp, prezenta efectele salviei în reglarea funcţiilor stomacului şi ale ficatului, în inflamaţii gastrointestinale, indigestii, colici, spasme şi dureri ale stomacului. Ceaiul de salvie înlătură greţurile, diareea (mai ales la sugari), intensifică secreţiile vezicii biliare, vindecă dischinezia biliară, balonările şi flatulenţa la stomac şi intestine, halena, lipsa poftei de mâncare.
Datorită proprietăţilor antiseptice, salvia reduce ritmul fermentaţiilor intestinale, mai ales cele provocate de microbii implicaţi în infecţiile intestinale, curăţind mucoasele şi eliminând mucozităţile.

CEAIUL DE SALVIE REGLEAZĂ GLICEMIA DIABETICILOR
La persoanele cu diabet zaharat, ceaiul de salvie are efecte bine cunoscute în reducerea glicemiei între limite normale.
Acţiuni remarcabile ale tratamentelor cu salvie au fost înregistrate contra stărilor de nervozitate, oboseală mentală, pierderea memoriei, migrene, dureri de cap, astenie nervoasă, surmenaj, depresii psihice, tremurături ale membrelor (boala Parkinson), epilepsie, paralizie şi stări de slăbiciune, mai ales la copiii debili şi la convalescenţii după operaţii sau după boli prelungite.

BUN TONIC PENTRU VÂRSTNICI
La vârstnici, salvia întreţine vitalitatea întrucât acţionează ca un distrugător al radicalilor liberi care declanşează unele boli grele şi grăbesc îmbătrânirea.
Tratamentele cu salvie au dovedit eficacitate şi în bolile reumatismale, cardio-vasculare, gută atonică, circulaţie defectuoasă a sângelui, prevenirea infarctului, reglarea tensiunii arteriale şi fortificarea organismului.
În utilizări externe, planta este indicată sub formă de gargară în abcese dentare cu puroi, gingivite sângerânde, paradontoze, afte şi ulceraţii bucale, stomatite şi amigdalite. La mulţi copii ar putea fi evitată operaţia de amigdalită, dacă ar bea zilnic ceai de salvie.
Uleiul de salvie este cicatrizant în răni sângerânde sau purulente, în ulceraţii ale pielii, degerături, transpiraţii excesive la mâini şi picioare, hemoroizi, acnee, seboreea feţei, dezumflarea nasului, întărirea vederii şi a auzului.

MODALITĂŢI DE ADMINISTRARE
În majoritatea afecţiunilor menţionate mai sus se recomandă infuzia din flori şi frunze uscate de salvie (1-2 linguriţe la 250 ml apă clocotită care se infuzează acoperit timp de 15 minute) consumându-se câte 2 ceaiuri pe zi, băute prin înghiţituri rare.
În cazuri speciale se utilizează şi alte forme de administrare, atât intern cât şi extern.
- Tinctură (20 g frunze macerate 10-14 zile în 100 ml alcool) din care se iau câte 15-20 picături de 3 ori pe zi în caz de acnee, orgelet şi alopecie.
- Vin de salvie (80 g frunze uscate şi mărunţite, macerate în 1 litru de vin alb timp de 10-14 zile) din care se iau 2-3 linguri după mese în cazuri de astenie nervoasă, impotenţă sexuală, surmenaj fizic, psihic şi intelectual.
- Pulbere din frunze uscate şi măcinate (se iau 3 capsule pe zi) în caz de tulburări menstruale, bufeuri şi transpiraţii excesive la menopauză.
- Inhalaţii cu infuzie în caz de sinuzită.
- Gargară cu apă de salvie sau cu o soluţie din 200 ml infuzie de salvie, 25 ml glicerină ,10 ml tinctură de lavandă şi 30 g clorură de sodiu folosită în caz de halenă (miros neplăcut al gurii).
- Spălături cu infuzie concentrată (100 g frunze la 1 litru apă clocotită) făcute de 2 ori pe zi pentru metroanexită şi metrite ulcerate.


- Supozitoare cu extract hidroalcoolic din frunze de salvie pentru refacerea uterului infantil, reglarea fluxului menstrual, favorizarea concepţiei şi păstrarea sarcinii.
- Băi de salvie preparat din 2 pumni de frunze macerate la rece peste noapte; a doua zi se încălzeşte până dă în clocot, iar extractul se toarnă în apa de baie având bune efecte la femei cu tulburări abdominale, la persoane cu depresii psihice şi la copii debili.
- Cataplasme din frunze uscate şi măcinate, amestecate cu unt şi plasate pe suprafaţa gâtului în caz de amigdalite şi alte inflamaţii.
- Cataplasme din frunze proaspete şi mărunţite, aplicate pe locul înţepăturilor de insecte.
- Pulbere din frunze de salvie presurată pe peria de dinţi cu care se freacă dinţii pentru albire, întărirea gingiilor şi împrospătarea mirosului din gură.
Constantin I. Milică, profesor, Iaşi
– articol preluat după ziarul Lumina –

Salvia, floarea Maicii Domnului