Articol preluat de aici...
http://www.parohiamacin4.org/plante_biblice.htm#1
SCORŢISOARA
NARDUL
MĂSLINUL
CEDRUL
MIRTUL
ISOPUL
VIŢA DE VIE
1. SCORȚIȘOARA
Prin scorțișoară, înțelegem scoarța aromatică a unor arbori, totdeauna verzi care se dezvoltă în zonele calde, folosită drept condiment și în medicină, datorită compoziției chimice a uleiului de scorțișoară.
Menționări și semnificații biblice
Cuvântul scorțișoară se menționează de mai multe ori în Sfânta Scriptură.
- Ieșire 30;23-25: „Să iei din cele mai bune mirodenii: cinci sute sicli (măsura evreiască având 11,5 grame) de smirnă aleasă; jumătate din aceasta, adică două sute cincizeci de sicli de scorțișoară mirositoare; două sute cincizeci de sicli trestie mirositoare; cașie (specie de arbori ornamentali, folosiți în medicină; se mai numește și siminichie) cinci sute de sicli socotiți după siclul sfânt, precum și un hin (măsura evreiască pentru lichide având 6,50 litri) de untdelemn de măsline. Din ele veți face mir pentru ungere sfântă, înmiresmat după meșteșugul făcătorilor de aromate; aceasta va fi mirul pentru ungere sfântă”.
- Apocalipsa 18;11-13: „Și negustorii pământului vor plânge. Și vor boci asupra-i, că nimeni nu le mai cumpără marfa, marfă de aur și de argint și de pietre prețioase și de mărgăritare și de vison și de porfiră și de mătase și de stofă stacojie, tot lemnul binemirositor și tot lucru de fildeș și tot lucru de lemn de mare preț și de aramă și de fier și de marmură și scorțișoară și balsam și mirodenii și mir și tămâie și vin și untdelemn și făină de grâu curat și vite și oi…”.
Cea mai bună și adevărată scorțișoară provine din Sri Lanka, dar se cultivă și în India, Madagascar, Jamaica, China.
Descriere științifică
Cinnamomum Zeylanicum Ness este un frumos arbore, totdeauna verde, din familia Lauraceae, ramurile opuse, cilindrice, frunze opuse, ovale, lucitoare, flori mici, albe-gălbui. Se cultivă pentru scoarța sa aromatică. Sunt mai multe specii de Cinnamomum (cassia, aromatica, fistula etc.). Scoarța și frunzele conțin un ulei bogat în eugenol și benzoat de benzil. În medicină, se folosesc părțile componente: scoarța, frunza, flori uscate, care pulverizate, se folosesc în combaterea unor afecțiuni.
Uleiul se obține prin distilarea cu vapori de apă a scoarțelor ramurilor tinere, a florilor și a frunzelor. Uleiul esențial are culoarea galben către maroniu deschis, cu miros caracteristic aromatic. Uleiul esențial obținut numai din frunze este relativ neiritant; cel din scoarța este iritant pentru mucoase.
Acțiunea farmacologică: antidiareic, antimicrobian, astringent, imunostimulator, afecțiuni respiratorii, genito-urinare, în tratamentele stomatologice, vermifug, în forme farmaceutice pentru scabie.
Uleiul de scorțișoară s-a folosit ca ingredient la prepararea Sfântului și Marelui Mir din anul 2002.
2. NARDUL
Prin nard se înțelege numele dat mai multor specii de plante erbacee originare din regiunea munților Himalaya.
Menționări și semnificații biblice
- Cântarea Cântărilor 1;11: „Cât regele a stat la masă, nardul meu a răspândit mireasmă”.
- Ioan 12;1-8: „Atunci Maria, luând o litră (cantitate echivalentă cu 326 grame) cu mir de nard curat, de mult preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului.”
Amintind aceste episoade din viața pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care este vorba de ungerea cu mir pe care El a primit-o înaintea Patimilor Sale, încercăm să atragem atenția asupra elementului material - „mirul de mare preț”, care prin sfințire devine Sfântul și Marele Mir, cel prin care se pune temelie sfințeniei în viața Bisericii și creștinismului. Desigur, de la ungerea cu mir, și de la însuși numele Său, Hristos, adică „Cel Uns”, folosirea Sfântului Mir exprimă „un sens de transmitere, un sens de legătură spirituală” - cum se exprimă I.P.S. Antonie Plămădeală, Mitropolit al Ardealului - de comuniune între toți creștinii, în cazul Ortodoxiei, între toți fiii unei Biserici, de aceea, și la sfințirea lui participă toți arhiereii unei Biserici.
Cu acest Sfânt și Mare Mir, care conține circa 50 de ingrediente, în care intră și uleiul de nard, se săvârșește Taina Mirungerii celor botezați și a celor care trec de la o altă religie la creștinism, se târnosesc (sfințesc) bisericile și se sfințesc antimisele, acele obiecte de cult fără de care nu se poate săvârși - canonic - Sfânta Liturghie.
Descriere științifică
Nardul este numele dat mai multor specii de plante erbacee din familia Valerianaceae. Planta are rădăcina scurtă și groasă, fibroasă și foarte aromată, cu frunze moi și flori roșii purpurii fructul nuciform. Este răspândit pe dealurile din India, China, Japonia, Himalaya, Nepal. Din rădăcina de nard se extrage, prin diferite metode, uleiul de nard, care intră ca ingredient în compoziția Sfântului și Marelui Mir, alături de frunzele de nard și este folosit frecvent în parfumerie.
Acțiune farmacologică
Uleiul din rădăcină de nard obținut prin distilare, este un lichid uleios, pal găbui, foarte plăcut mirositor, iute la gust, care are acțiune antiinflamatorie, antipiretică, bactericidă, fungicidă, laxativă și purgativă. Se ambalează în sticle de culoare închisă sau în vase de alabastru cu gât lung și îngust. Laboratoarele de parfumerie din Egipt se pare că extrag cel mai bun ulei esențial de nard. Astăzi, unii impostori falsifică uleiul natural de nard. Uleiul sintetic de nard poate să semene cu uleiul natural de nard, dar nu conferă miros permanent. Uleiul sintetic își găsește utilizare în industria parfumurilor.
Puteti gasi acest mir la pangarul manastirii Petru Voda sau puteti comanda la adresa: Manastirea Petru Voda (pentru pangar), comuna Poiana Teiului, cod 617346, judetul Neamt sau pe email la manastirea@petruvoda.ro. Pretul unei sticlute de esenta de mir de nard este de 20 RON; plata se face la primirea coletului, ramburs
Si eu am trimis mail si am primit 2 sticlute prin posta...si am platit la posta 40 lei...Doamne ajuta!
Măslinul este un arbore fructifer totdeauna verde, cu trunchiul adesea strâmb, cultivat mai mult în regiunile mediteraneene pentru lemnul și mai ales pentru fructele lui bogate în ulei. Ramura de măslin este simbol al păcii.
Menționări și semnificații biblice
- Facerea 8;11: „și porumbelul s-a întors la el spre seară, și iată avea în cioc o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că apele se scurseseră de pe fața pământului”;
- Ieșirea 25;6: „untdelemn pentru candele, miresme pentru mirul de uns și pentru tămâia cea binemirositoare”;
- Ieșirea 30;24: „cașie (specie de arbori ornamentali, folosiți în medicină; se mai numește și siminichie) cinci sute de sicli socotiți după siclul sfânt, precum și un hin (măsura evreiască pentru lichide având 6,5 litri) de untdelemn de măsline”;
- Psalmul 22;6: „Uns-ai cu untdelemn capul meu iar paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic”;
- Psalmul 51;7: „Dar eu, ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu, am nădăjduit în mila lui Dumnezeu, în veac și în veacul veacului”;
- Psalmul 127;3: „Femeia ta ca o vie roditoare în laturile casei tale; fiii tăi ca niște vlăstare tinere de măslin împrejurul mesei tale”;
- Isaia 17;6: „Vor rămâne pe urmă câteva roade, ca la scuturatul măslinului, două-trei măsline pe vârf, patru-cinci pe ramuri, zice Domnul Dumnezeul lui Israel”;
- Zaharia 4,3: „Deasupra lui, doi măslini: unul de-a dreapta candelei lui iar unul de-a stânga”.
- Luca 7;46: „Cu untdelemn capul nu Mi l-ai uns, ea însă cu mir Mi-a uns picioarele”.
- Luca 10;34: „și apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin și punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a avut grijă de el”.
Unul din cei mai importanți și mai frumoși pomi fructiferi din Țara Sfântă, este măslinul sau olivul. Alături de pâine și vin, uleiul de măsline este cunoscut ca fiind cel de-al treilea articol al binecuvântării lui Dumnezeu: „și te va iubi, te va binecuvânta, te va înmulți și va binecuvânta rodul pântecelui tău, rodul pământului tău: pâinea ta, grâul tău, vinul tău, untdelemnul tău...” (Deuteronom 7;13).
Descrierea științifică
Este un pom ce aparține florei mediteraneene. Se plantează în locuri înalte, plăcându-i pământul uscat. Măslinul are înălțimea de 6-12 m, trunchiul său este adesea strâmb, iar din cauza încolăcirii nodurilor, are o înfățișare fantastică. Lemnul este galben cu dungi negre, având diverse utilizări. Frunza măslinului în formă de lance este verde și iarna, iar ramurile sunt foarte numeroase. Florile de măslin sunt dese și mărunte, ca ale liliacului. Fructele se dezvoltă din flori albe în formă de cruce, au forma alunelor mai mari, culoarea fiind la început verde și apoi neagră. Poate ajunge la o vârstă foarte înaintată. Unii spun chiar că acest pom nu moare niciodată, deoarece mlădițele ce dau din rădăcini se pot dezvolta și rodi. Pentru aceea și Psalmistul zice: „Femeia ta ca o vie roditoare în laturile casei tale; fiii tăi ca niște vlăstare tinere de măslin împrejurul mesei tale”. Uleiul de măslin sau untdelemnul nu se extrage din sâmburi, ci din pulpa sau carnea fructului (cu cât fructul este mai cărnos, cu atât uleiul este mai puțin și inferior calitativ). Din această constatare, vechii preoți egipteni ziceau despre învățăceii lor întocmai cum se zice și despre măslină - cu cât mai multă carne pe ea, cu atât mai puțin ulei, - adică cu cât corpul este mai mare cu atât este mai puțin suflet, mai puțină minte în el.
Istorie și legendă
Homer numea uleiul de măsline „lichidul de aur”. A fost medicament, substanța magică, sursă inepuizabilă de fascinație și uimire; asemănător vinului, nu există două tipuri de ulei de măsline la fel. Fiecare tip este influențat de sol, climă, soi, vârsta, metode de obținere. Originea culturilor de măslin se pierde în negura vremii. O ipoteză spune că măslinul s-ar fi născut în vremurile preistorice, în sudul Asiei, de unde s-ar fi extins în Australia și spre Grecia. Alte teorii indică bazinul mediteranean ca loc de origine a măslinului. O altă teorie spune că ar proveni din Etiopia. Descoperirile arheologice indică faptul că măslinii sălbatici existau în insula Creta (Grecia) cu mult înainte de nașterea civilizației. Din Creta s-au răspândit în Egipt (2000 î. Hristos) și Palestina (1800 î. Hristos). În secolul al VI-lea î. Hristos apar în bazinul mediteranean, ajung în Tripoli, Tunis și Sicilia. În Spania, cultivarea măslinilor a fost introdusă în timpul dominației maritime a fenicienilor (1050 î. Hristos). După descoperirea Americii, măslinul a traversat oceanul, iar în 1580 era cultivat în Mexic, Peru, California, Chile și Argentina. În orice caz, cea mai mare producție de ulei de măsline provine din regiunea Mediteranei. Legenda spune că apariția măslinului a fost în Grecia, ca rezultat al conflictului dintre Poseidon, zeul mărilor, și Atena, zeița războiului și a înțelepciunii. Se spune că Poseidon a lovit cu tridentul său în piatră și a început să curgă apă sărată; Atena a lovit cu sulița în pământ și a răsărit un măslin. Cum pomul a fost considerat mult mai valoros pentru poporul din Atica, noul oraș a primit numele de Atena. Se spune că toți măslinii din Atena se trag exact din cel dăruit de zeiță oamenilor. Dominând maiestuos țărmurile stâncoase ale Greciei, măslinii au ajuns în scurt timp „stâlpii” societății elene. Erau atât de prețuiți, încât cel care avea nesăbuința de a tăia un pom era condamnat la moarte sau exil. La rândul lui, uleiul de măsline devenise cea mai de preț marfă. Corăbiile erau construite în scopul de a transporta din Grecia spre centrele comerciale din zona Mediteranei.
Măslinul este simbolul gloriei și păcii; el și-a dat ramurile pentru slăvirea celor victorioși, fie în jocuri prietenești, în întrecerile olimpice, fie în războaiele scăldate în sânge. Coroanele confecționate din ramuri de măslin erau oferite zeităților și persoanelor extrem de importante. Astfel de coroane au fost găsite în mormintele lui Tutankamon.
În Țara Sfântă – Palestina - măslinul este la mare preț. Regele David avea paznici care vegheau asupra culturilor și a depozitelor, astfel că prețiosul ulei din fructele sale să fie în siguranța.
Credința că uleiul de măsline conferă putere și tinerețe era răspândit în întreaga lume antică. În Egipt, Grecia și Roma se întrebuința foarte mult atât în scopuri medicinale, cât și cosmetice. De exemplu, în Mexic, a fost descoperită o listă cu ingrediente (fenicul, susan, țelină, creson, mentă, salvie, trandafir și ienupăr) adăugate uleiului de măsline pentru obținerea unor unguente.
În ciuda iernilor destul de geroase, uneori și a verilor înăbușitoare din zonele unde el este cultivat, măslinul continuă să crească, să se înalțe spre cer, să ofere fructele din care, prin diferite metode, se extrage uleiul de măsline, care să vindece și să fie privit cu adorație.
Cel mai bun și mai fin ulei se obține din măsline încă necoapte. De aceea pentru a nu se rupe crengile proaspete, măslinele nu se culeg cu mâna. În legiuirile casnice ale lui Moise se poruncește anume să nu se scuture măslinul de tot. „Când vei bate măslinul tău, să nu te întorci să culegi rămășițele, ci lasă-le străinului, orfanului și văduvei” (Deuteronom 24;20). Măslinul era cultivat în toate colțurile Țării Sfinte pe suprafețe întinse așa încât, pe drept cuvânt, se poate spune că el este emblema Palestinei. Pădurile de măslin se întindeau pe distanțe de ore, spre nord și spre nord-est de Gaza, spre șesurile Șaronului. Prielnic culturii măslinului era și șesul pe coasta feniciană. Culturile de măslin făceau bogăția Betleemului și acopereau coastele joase ale văilor Hebronului. Singura îngrijire pe care acest pom o cere este aceea de a-l altoi când este sălbatic, osteneală pe care el o răsplătește din belșug. Țăranii din Palestina - felahii - spun că vița de vie e o „sitt” - o delicată doamnă de la oraș care necesită multă îngrijire și atenție. Smochinul este o „fellaha” - o țărancă deja bine întărită, care nu are nevoie decât de puțină îngrijire. Măslinul este însă o beduină care și în locuri pustii și neumblate este încă destul de tare și capabilă de muncă.
În Ierusalim era vestit pentru culturile de măslin, așa-numitul Muntele Măslinilor cu grădina Ghetsimani, care în traducere românească înseamnă „teasc de untdelemn”. Aceasta este grădina mult iubită și de Mântuitorul, Care foarte des venea aici să se roage și unde, de altfel a fost și prins. Încă și astăzi sunt aici un număr de măslini foarte bătrâni, despre care tradiția spune că ar fi chiar din acei sub care Domnul se ruga.
În antichitate, Palestina exporta untdelemn Tirului și Egiptului. Uleiul de măsline era întrebuințat mai întâi pentru mâncare, apoi la sacrificii, la fabricarea mirului, la arderi, precum și pentru alinarea și vindecarea rănilor.
După frunzele totdeauna verzi, măslinul închipuie nemurirea. Ramura de măslin este simbolul păcii, iar ramurile multe și stufoase sunt simbolul familiei numeroase. Există și măslin sălbatic, din fructele căruia se obține un ulei de calitate inferioară.
Din lemnul măslinului se confecționează obiecte de artă. Este mult prețuit pentru lemnul său fin și dens din care au fost ciopliți heruvimii, ușile, cornișele și stâlpii Templului lui Solomon (1 Regi 6;23 și 31-33).
Măslinul este pomenit în Biblie mai mult de 40 de ori, fiind unul dintre cei dintâi arbori amintiți în Sfânta Scriptură. Așa de exemplu, după ce Potopul lui Noe încetează, prima frunză pe care o aduce porumbelul de pe pământ este frunza de măslin, lucru după care Noe cunoaște că apele au scăzut. Untdelemnul de măslin este considerat untura Orientului. Măslinele sunt mâncate fie fierte în ulei, fie conservate (murate). De cele mai multe ori un măslin dă până la 100-150 litri de ulei. În Palestina, fără pâine și ulei săteanul nu poate trăi, folosindu-l chiar și la iluminat. La serviciul divin de la Cortul Sfânt, în afară de iluminat, untdelemnul servea și la ars în candelă, precum și la ungerea sacră a regilor, profeților, preoților. Nu rareori este întrebuințat și la vindecarea rănilor. Se dădea cu el pe cap, ca simbol al curățeniei totale.
Untdelemnul de calitate inferioară se întrebuințează astăzi la obținerea săpunului. În Palestina sunt multe întreprinderi de fabricare a săpunului din untdelemn de măsline și astăzi. Pentru scoaterea untdelemnului din măsline, se săpau în stâncile Palestinei, două rezervoare sau gropi de aproximativ trei metri cubi. Cel în care se tescuiau măslinele era așezat mai sus decât cel în care se scurgea uleiul. Măslinele erau călcate cu picioarele, cum se calcă la noi strugurii, desigur după ce mai întâi erau desfăcute de sâmburi cu o roată mare de piatră. Untdelemnul curgea în rezervorul de mai jos, de unde era scos și vândut sau folosit la mâncare. Untdelemnul este folosit nu numai ca element indispensabil pentru hrana omului, ci și ca un balsam pentru vindecarea rănilor. În creștinism, untdelemnul este folosit în cult în diferite împrejurări: la Botez, la Sfântul Maslu (când se face slujba speciala pentru bolnavi și preotul îi unge de șapte ori cu untdelemnul sfințit pentru tămăduire și curățire de păcate); la sfârșitul Liturghiei când se miruiesc credincioșii, la Litie.
Uleiul de măsline este un lichid pal, galben, cu nuanță verzuie, gust ușor iute și miros plăcut, reacție acidă și se întrebuințează la prepararea Sfântului și Marelui Mir. Pentru folosirea lui la prepararea Sfântului și Marelui Mir, uleiul de măsline trebuie să aibă buletin de analiză, în care să fie specificată data de preparare și de expirare, să fie virgin, adică din prima extracție, să se importe în bidoane de 20-25 litri pentru eficiența economică, de preferință de la o singură firmă grecească sau italiană și să se procure în anul când se prepară Sfântul Mir.
Termenul de valabilitate al uleiului de măsline este limitat la cca 3 ani. El se păstrează la temperatura de + 8° C. Când se prepară Sfântul și Marele Mir, toată cantitatea de ulei va fi ținută la temperatura de 15-20° C, în jur de 48 ore pentru fluidificare.
Efectele terapeutice ale uleiului de măsline virgin
Uleiul de măsline virgin era considerat de către vechii greci cheia longevității și a păstrării integrității mentale. Acest aliment-medicament obligatoriu trebuie să facă parte din farmacia casei. Cei ce vor să-și mențină inima sănătoasă și arterele curate, fără ateroame, este suficient să ia opt săptămâni, pe lângă dieta obișnuită, două linguri de ulei de măsline pe zi. Uleiul de măsline se ia și pentru hipertensiune, trei linguri pe zi, una dimineața, una seara și una în salate. Uleiul de măsline poate înlătura diabetul zaharat la adulți dacă se administrează timp de opt săptămâni două linguri de ulei de măsline pe stomacul gol, iar pentru întreținere o lingură pe zi toată viața. În bolile de nervi, se consumă în fiecare dimineață o lingură de ulei de măsline și ar fi bine dacă gospodinele ar folosi la prepararea alimentelor numai ulei de măsline. El este și un excelent vermifug de aceea copiilor li se vor da trei linguri pe zi. În caz de constipații se iau două linguri de ulei de măsline seara, la culcare, timp îndelungat, fiind unul din cele mai blânde laxative. Uleiul de măsline este un bun antidot pentru intoxicații cu ciuperci. Până la venirea medicului înghite un amestec de praf de cărbune de lemn cu ulei de măsline din belșug, care ajută la neutralizarea otrăvii. Vezica biliară este stimulată cu una-două lingurițe de ulei de măsline, înainte de masă. Acesta declanșează secreția vezicii înainte ca mâncarea să ajungă în stomac. Datorită vitaminei E pe care o conține, uleiul de măsline ajută la vindecarea ulcerului, el funcționând ca un pansament gastric, dacă se iau doua lingurițe pe zi timp îndelungat. Uleiul de măsline este bun și pentru uz extern contra căderii părului, gutei, crăpăturilor pielii și a călcâielor. Uleiul de măsline este indicat în cazul tenurilor uscate și ridate. Cu un strat subțire de ulei, ungeți-vă fața, pe gât și pe antebrațe, prin mișcări circulare și repezi. Acest tratament menține pielea suficient de întinsă, înmoaie zbârciturile.
Condiții de calitate și conservare
Uleiul de măsline se păstrează la loc răcoros. Temperatura de coagulare este de 6-8° C. Termenul de valabilitate trebuie să fie indicat foarte clar în certificatul de calitate și pe fiecare ambalaj. În general, uleiul de măsline virgin are valabilitate 3 ani din momentul extragerii.
4. CEDRUL
Este un arbore din familia pinaceelor, cu lemnul tare, cu ramuri orizontale. Lemnul acestor arbori, de culoare brun-gălbuie este rezistent, uleios, cu miros puternic. Este folosit în construcții navale, la fabricarea mobilelor, în sculptură etc.
Menționări și semnificații biblice
Dintre toți arborii amintiți în Sfânta Scriptură, cel mai lăudat este cedrul. Este pomenit cam de 75 de ori, iar adesea este dat ca simbol al măreției. Iată câteva locuri unde este amintit cedrul: Numerii 24;6, 3 Regi 6;15: „Pereții templului i-a îmbrăcat pe dinăuntru cu scânduri de cedru; de la pardoseala templului și până la tavan și căpriori, cu lemn de cedru i-a căptușit peste tot, iar pardoseala a făcut-o din scânduri de chiparos”; 4 Regi 14;9; Cântarea Cântărilor 5;15; Isaia 2;13; lezechiel 17;22.
Solomon, rege al statului Israel (cca 973-933 î. Hristos), fiul și succesorul lui David, a construit (din cedru) vestitul complex arhitectural din Ierusalim (templul lui Iahve și palatul regal). La construcția acestui vestit templu s-a întrebuințat foarte mult lemn de cedru din Liban, fiindcă era un lemn tare și bun de construcție. Solomon, ca să obțină acest lemn pentru construirea templului, deoarece în Palestina nu se găsea, a trebuit să facă un tratat de alianță cu Hiram, regele Tirului. După cele ce aflăm din Sfânta Scriptură, tot templul era căptușit cu lemn de cedru. Chiar și astăzi, lemnăria acoperișului Sfântului Mormânt al Mântuitorului este făcută din lemn de cedru. Atât de obișnuit și vestit altădată, astăzi, cedrul Libanului este ceva foarte rar (chiar dacă pe drapelul Libanului se află cedrul). Pădurea principală se află în Siria, lângă Tripoli, pe partea superioară a văii ce duce spre Marea Mediterană, cam la 25 km de mare și la aproape 2000 m altitudine. Se mai află câțiva cedri foarte aproape de Beirut. De obicei, aici merg călătorii europeni ca să-i vadă. Ca să nu dispară, aceștia sunt păziți, cu multă severitate, de către autoritățile guvernului din Siria. De curând, o echipa de cercetători germani din Munchen, a experimentat o rețetă antică de tratare a lemnului de cedru și a descoperit că prin acest procedeu se poate extrage guaiacol (C7H8O2) un lichid incolor, cu miros specific, care este un conservant chimic foarte puternic. Aceasta este substanța care conferă mumiilor capacitatea de a rezista timp de mii de ani. Oamenii de știință au extras uleiul esențial de cedru, bogat în guaiacol, folosind o metodă străveche menționată de Plinius cel Bătrân care a scris despre îmbălsămarea cu o substanță pe care o numește „cedrium”.
Descriere științifică
După răspândire, sunt mai multe specii de cedru: Cedrus atlantica din Maroc, Cedrus brevifolia din Cipru, Cedrus libani din Liban, Cedrus deodora din Asia Centrală. Toate speciile fac parte din familia pinaceelor. Este un mare și frumos arbore totdeauna verde, cu ramurile întinse, orizontale, rigide; frunzele de un verde închis, aproape cilindrice, sunt fasciculate, scurte și rigide. Florile masculine sunt solitare pe ramuri scurte, cele feminine câte 1-2; conurile ovale, scurt pediculate, la început purpurii, brune-cenușii la maturitate, asemănătoare bradului nostru. Crește în Liban, Cipru, Maroc și Algeria. Uneori, este cultivat și ca plantă decorativă, prin aspectul său în formă de piramidă și prin înfățișarea sa maiestuoasă. Este unul dintre copacii cei mai impozanți. Poate să ajungă până la înălțimea de 30 m, iar trunchiul, cu ramurile sale, face un cerc, de 13-15 m. Din tulpina lui dreaptă ca lumânarea, pornesc crengile, care apoi se ramifică într-un mare număr de brațe ce se întind orizontal.
Uleiul se obține prin distilarea cu vapori de apă a frunzelor, conurilor și a tăieturilor proaspete din trunchiul arborilor. Nu este toxic, nu este iritant. Culoarea este oranj, gustul dulceag.
Acțiune farmacologică: antiseptic al căilor respiratorii, antiseboreic, expectorant, mucolitic, sedativ nervos, stimulent tonic.
5. MIRTUL
Mirtul este un arbust mediteranean, înalt de circa cinci metri, cu frunze alungite, persistente, aromatice, și cu flori mici, albe (Myrtus communis). Arbustul răspândește permanent un miros plăcut.
Menționări și semnificații biblice
Neemia 8;14-15. și a zis Ezdra: „Duceți-vă de căutați, în munte, crengi de măslin sălbatic, de mirt, de finici și de tufari, și faceți corturi, așa cum este scris”.
Isaia 41;19-20: „Sădi-voi în pustiu: cedri, salcâmi, mirți și măslini…”.
Isaia 55;13: „În locul spinilor va crește chiparosul și în locul urzicii va crește mirtul. A Domnului va fi slava”.
Mănunchiurile de mirt erau considerate de vechii evrei un semn de plăcută aducere-aminte a vremurilor bune, făgăduite de Domnul poporului său. Crenguțele mlădii, coaja lor fragedă și roșie și plină de frunzișoare lucitoare și totdeauna verzi, sunt parcă anume create spre a face cununi din ele. În zilele de sărbătoare, israeliții împodobeau cu frunze de mirt colibele. În antichitatea păgână, în mod special, mirtul era arbustul închinat zeiței Afrodita. Tot la păgâni, ramura sau cununa de mirt a fost simbolul învierii în lupte și întreceri. În creștinism, el este simbolul biruinței asupra morții și se planta pe morminte. Fiind apoi considerat și ca simbol al frumuseții, tinereții și fecioriei, mirtul este purtat în jerbe și cununi și de nuntași.
Descriere științifică
Myrtus communis este un frumos arbust, totdeauna verde, care răspândește un miros plăcut, din familia Myrtaceae; frunzele opuse, mici, numeroase, ovale sau lanceolate, scurt pețiolate sunt persistente; florile solitare sau câte două sunt mici și albe, fructele cărnoase sunt boabe globuloase de un albastru negricios. Este originar din regiunea mediteraneană (Europa sudică), cultivat adesea și pe la noi, ca arbust ornamental. În Palestina și în întregul Orient, mirtul ajunge la înălțimi considerabile, de trei, patru metri, deși este considerat arbust.
Lemnul de mirt este tare, fiind folosit pentru strungărie fină. În vechime, fructele puse în vin constituiau un medicament întăritor al bolilor de stomac. Sunt întrebuințate și drept condiment, datorită uleiului esențial pe care-l conține, având un gust asemănător cu piperul.
Uleiul esențial se extrage din organele arbustului (flori, frunze și ramuri), prin distilare cu vapori de apă. Este un lichid gălbui deschis, cu mirosul apropiat de camfor și eucalipt, gust arzător, nu este toxic, iritant sau sensibilizant.
Acțiune farmacologică
Uleiul esențial este: anticataral, antiseptic pulmonar și urinar, astringent, balsamic, bactericid, expectorant, sedativ.
6. ISOPUL
Menționări și semnificații biblice
Ieșirea 12;22: „Luați un mănunchi de isop și, muindu-l în sângele strâns de la miel într-un vas, să ungeți pragul de sus și amândoi stâlpii ușii cu sângele cel din vas, iar voi să nu ieșiți nici unul din casă până dimineața”.
Leveticul 14;51-52: „Va lua lemnul de cedru, ața, isopul și pasărea vie și le va muia în sângele păsării înjunghiate și în apă de izvor și va stropi casa de șapte ori. și va curăți astfel casa cu sângele păsării, cu apa de izvor, cu pasărea cea vie, cu lemnul cel de cedru, cu ața roșie răsucită și cu isop”.
Numeri 19;6: „Apoi să ia preotul lemn de cedru, isop și ața de lână roșie și să le arunce pe juninca ce se arde”.
Numeri 19;18: „Un om curat să ia isop, să-l moaie în apa aceea și să stropească din ea casa, lucrurile și oamenii câți sunt acolo și pe cel ce s-a atins de os de om”.
Psalmul 50;7: „Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți, spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi”.
Ioan 19;29: „și era acolo un vas plin cu oțet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oțet, l-au dus la gura Lui”. (ramura de isop a constituit suportul buretelui și amândouă au fost ridicate în vârful unei trestii).
Evrei 9;19: „Într-adevăr Moise, după ce a rostit întregului popor toate poruncile din Lege, luând sângele cel de viței și de țapi, cu apa și cu lâna roșie și cu isop, a stropit și cartea și pe tot poporul”.
Credința în puterea curățitoare a isopului nu a pierit nici după Moise. Din contra, ea este exprimată și dorită cu deosebită convingere și de David împăratul, în pocăința lui adâncă după păcatul săvârșit cu soția lui Urie Heteul. El zice așa cum am arătat în Psalmul 50;7: „Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți...”
Descrierea științifică
Hyssopus officinalis din familia Labiatae, este un subarbust, originar din regiunile calcaroase și aride ale Europei meridionale; la noi crește numai în cultură. Are aspect tufos, cu tulpini lemnoase la bază, erbacee și patrunghiuIare în partea superioară ce poartă frunze opuse, întregi, lineare, cu vârful ascuțit. Florile sunt mici, albastre sau albastru violaceu, reunite în spice unilaterale în regiunile terminale ale ramurilor. Înflorește din iulie până în septembrie. Produsul vegetal folosit se recoltează în timpul înfloririi, numai părțile aeriene nelignificate și se usucă la umbră.
Din părțile aeriene, se obține prin diferite metode de distilare uleiul de isop, lichid incolor, uleios, cu miros aromat plăcut.
Acțiune farmacologică: astringent, antiseptic, antiviral, carminativ, tonic-amar.
Modul de folosire: Herba Hyssopi se folosește sub formă de infuzie 2-3%, se dă intern câte 200 ml pe zi ca expectorant și antisudorific, mai ales în bronșitele cronice și astmul bronșic. Extern se folosește sub formă de cataplasme ca cicatrizant al rănilor. Intră în compoziția ceaiurilor antiasmatice, pectorale și sudorifice.
7. VIȚA DE VIE
Mărturiile arheologice dovedesc faptul că, pe teritoriul actual al României, vița de vie se cultivă din epoca fierului (secolele V-I î. Hristos). Despre amploarea pe care o luase această cultură în Dacia, în vremea regelui Burebista (82-44 i. Hristos), exista știrea oferită de istoricul grec Strabon, care spune că regele ar fi ordonat să se treacă la desființarea viilor, pentru că se depășiseră cu mult nevoile consumului. De la începuturile ei, cultura viței de vie a început să se dezvolte pe teritoriile care ofereau cele mai bune condiții naturale pentru realizarea vinurilor de calitate, cum este podgoria Murtfatlar.
Vița de vie este arbust târâtor și agățător. Ceea ce este mai important sub aspect terapeutic sunt frunzele de culoare roșiatică.
Farmacologie
Acțiunea biologică și utilitățile chimice ale preparatelor din frunzele de vița de vie de culoare roșiatică, descrise în literatura de specialitate actuală s-ar putea rezuma la acțiunea protectoare a vaselor capilare și acțiunea în insuficiența venoasă a arterelor inferioare și a complicațiilor care derivă din aceasta: varice, tromboflebite, edeme etc.. Forma cea mai simplă a acestor manifestări este caracterizată prin edeme ușoare, evidente în special seara la persoanele care lucrează cea mai mare parte a zilei în picioare. Proprietățile farmacologice ale acestor preparate se manifestă în primul rând asupra sistemului circulator, în special asupra vaselor capilare. Administrarea produselor fitoterapeutice pe baza de viță de vie reactivează microcirculația locală, ameliorează fluxul venos și ușurează îndepărtarea lichidelor interstițiale, reducând astfel edemele.
Cura de struguri. Fructele viței de vie, strugurii, sunt adevărate laboratoare chimice în miniatură, în boabele de struguri fiind „de toate, pentru toți”: apă, zahăr, vitamine, substanțe protectoare ale sistemului vascular, ale imunității vizuale, tonice, săruri minerale, diuretice, laxative etc. Proprietățile lor terapeutice depind de varietatea și de solul pe care crește vița de vie. Astfel, strugurii produși de soluri argiloase au aciditate mai mare și substanța uscată în cantitate mai mică, precum și proprietăți laxative și purgative; strugurii proveniți din vița de vie care crește pe soluri calcaroase sau silicoase au proprietăți diuretice și depurative; strugurii albi sunt ușor excitanți ai mucoasei stomacului, iar cei negri - astringenți și cu acțiune tonică.
Cura de must. Prin efectul ei diuretic și depurativ, cura de must durează 30 de zile. Se organizează în felul următor: prima zi - consumarea a 0,500 litri de must în trei reprize, cu 30 de minute înaintea meselor; a 14-a zi se ajunge la o cantitate de doi litri de must (deci cantitatea crește progresiv de la o zi la alta); zilele a 15-a, a 16-a și a 17-a: se beau zilnic câte doi litri de must, fără a mânca altceva; apoi, cantitatea începe să scadă treptat până se ajunge la 0,500 litri, adică se ajunge la cantitatea de must cu care s-a început cura.
Medicamente din struguri. Să spunem câteva cuvinte și despre medicamentele din struguri. Când spunem struguri, ne gândim imediat la vin. Nici o altă „zeamă” alcoolică naturală nu conține peste 600 de componente ca vinul. Pasteur aprecia că vinul este „cea mai sănătoasă și nobilă dintre băuturi”. Specialiștii au constatat că vinul are o serie de influențe pozitive asupra organismului uman cum ar fi proprietățile antivirale și antibactericide. Statisticile demonstrează că infarctul de miocard este de patru ori mai mic în țările viticole, comparativ cu celelalte. S-au studiat și semințele boabelor de struguri, în cele din urmă, s-au putut produce unele medicamente cu efect protector cardiovascular. De asemenea, din pielița strugurilor pentru vinurile roșii s-a obținut componentul numit „resveratrol” - cu rol protector împotriva cancerului.
Medicina naturală recomandă strugurii în următoarele boli:
Angina - faceți gargară cu suc de boabe de struguri recoltate înainte de a se coace.
Bronșite - pentru a lupta împotriva bronșitei cronice, faceți un decoct din boabe de struguri uscate în cuptor. Fierbeți 0,500 litri de apă și adăugați o lingură de struguri uscați. Lăsați să fiarbă un sfert de oră, fără capac. Strecurați apoi lichidul și beți-l cald. Poate fi reîncălzit.
Buze crăpate - aplicați o pomadă compusă din suc de struguri (30 g), unt (25 g) și ceară galbenă (12 g). Fierbeți totul într-un vas emailat sau într-o oală smălțuită, până ce amestecul atinge consistența unei alifii.
Constipație, cistită - beți suc de struguri, bine copți (must).
Diaree - faceți o infuzie din foi de viță uscată (25 g la un litru de apă). Beți câte o ceașcă de 3 ori pe zi.
Retenție de urină - presați (stoarceți) 1,5 kg de struguri albi pentru a extrage sucul. Filtrați și beți jumătate din cantitatea obținută dimineața, pe stomacul gol, iar cealaltă jumătate seara, înainte de culcare; înainte de a-l bea, adăugați câteva picături de zeamă de lămâie.
În concluzie, rețineți: vinul este prima băutură igienică după apa naturală, minerală, răcoritoare și sifon. Depinde numai de cantitatea care se bea!
Bibliografie: Farmacist primar Dumitru Ghe. Răducanu, „Arbori, plante și aromate biblice”, în B.O.R.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu