Hepatita virala C

Hepatita C este o infecție cauzatǎ de virusul hepatitei C care atacă ficatul şi duce la inflamarea acestuia. Majoritatea persoanelor infectate cu virusul hepatitei C (HCV) nu au simptome și nu știu cǎ au acest virus până cȃnd ficatul ȋncepe sǎ fie afectat. Afectarea ficatului poate apǎrea dupǎ mulți ani și este descoperitǎ în timpul testelor medicale de rutinǎ.

Hepatita C se transmite prin contact cu sângele contaminat, prin intermediul acelor comune în timpul utilizării de droguri, prin sȃnge contaminat, prin ustensile care nu sunt sterilizate ȋn mod corect.

Organizația Mondialǎ a Sǎnǎtǎții estimeazǎ cǎ 3% din populația lumii (adicǎ aproximativ 170 de milioane de oameni) au hepatita cronicǎ C, şi până la patru milioane de persoane sunt infectate în fiecare an cu virusul hepatitei C.

Cauzele care duc la apariția hepatitei C

Virusul HCV se transmite prin contactul cu sȃngele contaminat, adicǎ atunci cȃnd sȃngele contaminat ajunge sǎ ia contact cu sȃngele nostru, prin intermediul unei rǎni deschise sau prin perfuzii de sȃnge. Factorii de risc ȋi reprezintǎ: schimbul de ace ȋn cazul consumatorilor de droguri, realizarea tatuajelor sau a piercingurilor cu echipamente care nu au fost corect sterilizate, realizarea manichiurii sau a pedichiurii cu instrumente incorect sterilizate, transfuzii de sȃnge contaminat.

Hepatita C poate fi transmisǎ și prin contact sexul, ȋnsǎ posibilitatea este mult mai redusǎ fațǎ de factorii de mai sus. De asemenea, virusul hepatitei C poate fi transmis prin intermediul periuţei de dinţi şi a aparatelor de ras utilizate ȋn comun. Existǎ posibilitatea ca mama purtǎtoare a virusului sǎ transmitǎ copilului ei virusul HCV, ȋnsǎ foarte rar au fost raportate astfel de cazuri.

Hepatita C nu se transmite prin salivǎ, nici prin contactul de zi cu zi și nici prin utilizarea ȋn comun a scaunului de toaletǎ.

Simptomele hepatitei C

Virusul hepatic C cauzeazǎ hepatita acutǎ C cȃt și hepatitǎ cronicǎ C. Forma acutǎ a hepatitei C se referǎ la primele șase luni de la infectarea cu VHC. Ȋnsǎ simptomele care apar sunt nespecifice (inapetențǎ, obosealǎ, durere abdominalǎ, icter și simptome pseudo-gripale) simptome care rareori trimit pacientul la medic.

Dacǎ virusul dǎ simptome o perioadǎ mai lungǎ de șase luni, atunci se poate vorbi de o afecțiune hepaticǎ cronicǎ. Ca și faza acutǎ, faza cronicǎ este de asemenea asimptomaticǎ sau cu simptome nespecifice, boala fiind de cele mai multe ori descoperită ȋn urma unor controale de rutinǎ.

Statisticile aratǎ faptul cǎ peste 80% din pacienții infectați cu virusul hepatic C vor dezvolta hepatitǎ cronicǎ C. Dacǎ boala nu este tratatǎ, o treime va dezvolta cirozǎ hepaticǎ ȋn 20 de ani, o altǎ treime va dezvolta aceeași afecțiune ȋn 30 de ani, iar restul de o treime este probabil sǎ nu dezvolte aceastǎ afecțiune niciodatǎ.

Hepatita C nu produce semne sau simptome în timpulul primelor sale etape, ȋnsǎ existǎ cȃțiva pacienți care pot avea simptome nespecifice, asemanatoare gripei: oboseală, febră, greaţă sau lipsa poftei de mȃncare, dureri musculare sau articulare, sensibilitate în zona ficatului.

Complicațiile hepatitei C

Cicatrizarea ţesutului ficatului (ciroza). Dupǎ aproximativ 20, 30 de ani de la dezvoltarea hepatitei C.

Cancer hepatic. Un număr relativ mic de persoane cu hepatita C vor dezvolta cancer de ficat.

Insuficienţă hepatică. Un ficat care este grav afectat de hepatita C va fi în imposibilitatea de a mai funcţiona.

Conform statisticilor Organizației Mondiale de Sǎnǎtate, 60-70% din persoanele infectate vor dezvolta forma cronicǎ a bolii, ȋntre 5-20% vor dezvolta cirozǎ, iar ȋntre 1-5% din pacienți decedeazǎ din cauza cirozei sau a cancerului hepatic.

Diagnosticul hepatitei C

Virusul hepatic C are o perioadǎ de incubație ce variazǎ ȋntre 14 și 180 de zile, ceea ce ȋnseamnǎ cǎ orice persoanǎ care crede cǎ a fost expusǎ la virus prin diferite metode poate realiza testul de sȃnge anti HCV, care depisteazǎ anticorpii pe care organismul ȋi produce la contacul cu virusul hepatic.

Testul nu poate face distincția ȋntre infecția acutǎ și cea cronicǎ. Anticorpii se depistează ȋn medie la 7-8 sǎptǎmȃni de la debutul infecției. Ȋn cazul eradicǎrii spontane a infecției, anticorpii pot sǎ persiste toatǎ viața sau sǎ disparǎ ȋn cȃțiva ani.

Rezultatele pozitive trebuie confirmate printr-o analizǎ suplimentarǎ și anume RIBA (recombinant immunoblot assay).

Testele de sânge pentru a diagnostica hepatita C ajutǎ pacientul sǎ determine dacǎ are virusul hepatitei C, iar acesta poate mǎsura, de asemenea, încărcătura virală și poate evalua „ machiajul genetic" al virusului (genotiparea), care ajută la determinarea opţiunilor de tratament.

Testarea mostrelor de țesut hepatic este recomandatǎ pentru a determina severitatea leziunilor hepatice. Medicul poate recomanda o procedură ȋn care un mic eşantion de ţesut hepatic este testat ȋn laborator. O biopsie hepaticǎ poate ajuta la determinarea severitǎții bolii și la decizia de tratament. În timpul unei biopsii hepatice, medicul va introduce un ac subțire prin piele ȋn ficat pentru a recolta o mostrǎ de țesut.

Tratamentul hepatitei C

Tratamentul hepatitei C are ca scop eradicarea virusului și oprirea extinderii pentru ca pacientul sǎ nu dezvolte ciroza și cancer hepatic, acolo unde eradicarea nu este posibilǎ. Un diagnostic de hepatita C nu înseamnă neapǎrat cǎ pacientul are nevoie de tratament. Dacă aveţi doar anomalii hepatice uşoare, medicul poate recomanda sǎ nu se ȋncepǎ tratamentul deoarece riscul de probleme hepatice viitoare este foarte scăzut. Ȋn schimb, veți face teste periodice pentru screeningul afecțiunii.

Tratamentul medicametos

Tratamentului cu interferon şi ribaviron sunt medicamentele principale ȋn tratamentul pentru VHC. Aceste medicamente ajutǎ sistemul imunitar sǎ lupte ȋmpotriva virusului şi sunt adesea utilizate împreună, ca terapie dublă sau de asociere, care s-a dovedit a fi eficace în 55% din cazuri. Anumite tulpini sau genotipuri ale virusului hepatitei C sunt mult mai probabil sǎ rǎspundǎ la acest tratament decȃt altele. Chiar dacǎ virusul nu este complet eliminat, tratamentele pot reduce inflamația și cicatrizarea ficatului. Din pǎcate, aceste terapii nu sunt ȋntotdeuna bine tolerate de organismul pacienților, mai ales pentru cǎ pot da efecte adverse.

O serie de antivirale cu acţiune directă sunt în curs de dezvoltare, fiind special create pentru a lupta pentru eradicarea virusului. Douǎ dintre aceste medicamente, care sunt cunoscute sub numele de inhibitori de proteazǎ, blocheazǎ enzimele vitale de care virusul hepatitei C are nevoie pentru a se multiplica.

Ȋn SUA sunt deja utilizați inhibitorii de proteazǎ, care au ajutat pacienții care nu au rǎspuns la tratamentul cu interferon şi ribaviron. Din luna august 2012, medicamentul va ajunge și ȋn Europa, fiind deja lansat ȋn cȃteva țǎri.

Modificarea stilului de viațǎ

Medicul vǎ poate recomanda vaccinul împotriva virusurilor hepatitei A şi B. Acestea sunt douǎ virusuri diferite, dar destul de periculoase deoarece pot provoca leziuni hepatice şi pot complica tratamentul hepatitei C.

Regimul alimentar. Acesta trebuie sǎ fie unul sǎnǎtos și sǎ excludǎ alcoolul. De asemenea, medicul poate recomanada suplimente de vitamina E.

Evitaţi medicamentele care pot duce la dezvoltarea de leziuni hepatice.

Ajutați la prevenirea transmiterii cǎtre alte persoane. Acoperiți orice răni care le aveţi şi nu utilizați la comun lame de ras sau periuța de dinți. De asemenea, nu trebuie sǎ donați sȃnge si nici organe.

Tratament chirurgical

Dacǎ ficatul a fost grav deteriorat, intervenția chirurgicalǎ potrivitǎ este transplantul. În timpul unui transplant de ficat, chirurgul ȋndepǎrteazǎ ficatul deteriorat şi ȋl înlocuieşte cu un ficat sănătos.

Pentru persoanele cu hepatita C, un transplant de ficat nu vindecǎ ȋnsă boala. Tratamentul cu medicamente antivirale, de obicei, continuă după un transplantul de ficat, deoarece infecţia cu virusul hepatitei C este probabil să reapară.

Prevenirea hepatitei C

Nu există vaccin pentru a preveni infecția cu VHC, spre deosebire de cele pentru hepatita A şi B. Ȋnsǎ riscul de transmitere poate fi evitat prin cȃteva mǎsuri de igienǎ proprie:

• Nu utilizați ace și nici seringi folosite.

• Nu ȋmpǎrtǎșiți aparatul de ras și nici periuța de dinți

• Utilizați corect prezervativul ȋn cazul ȋn care partenerul este unul instabil sau este infectat cu virusul hepatitei C.

• Asigurați-vǎ că instrumentarul de la saloanele cosmetice sunt corect sterilizate

• Nu utilizați obiectele persoanele ascuțite ale altor persoane

• Aveți grijǎ ca echipamentul sǎ fie corect sterilizat cȃnd sunt efectuate tatuaje, piercing-uri sau acupuncturǎ.

Citește și:

Vaccin experimental impotriva hepatitei C

Armurariu în bolile de ficat

Cu mult înainte ca bolile de ficat sa fie tratate dupa cauza lor oamenii

consumau preparate din armurariu. Chiar astazi silimarina-un extract de

armurariu-este des folosit de bolnavii de ficat.

Silimarina este unul dintre preparatele cu cele mai putine efecte

secundare, cînd se folosesc doze mari s-au observat aparitia diareelor, a

alergiilor.

În acest articol vom vorbi despre silimarina si silibina.

Silimarina este un extract din armurariu care în principal este constituit

din silibina, sylidianina, sylichristina toate aceste trei substante facînd

parte din clasa flavonolignanelor.

Silibina este principala substanta a clasei flavonolignanelor. Ea este

extrasa din armurariu printr-un procedeu relativ complicat, purificata si

folosita ca hemisuccinat pentru perfuzii.

Efectul silimarinei este în continuare controversat în timp ca efectul

silibinei este dovedit în special împotriva hepatitei C. Va prezentam în

continuare datele despre aceste substante si în ce directie se fac fac

cercetarile.

Silimarina

Se administreaza sub forma de tablete sau capsule si se vinde fara

reteta în farmacie. De regula nu-i platita de casele de asigurari. Dupa

unii pacienti ea îmbunatateste starea generala dupa altii nu are nici un

efect. Ce spun datele stiintifice? În eprubeta sau pe animalele de

laborator(2), silimarina administrata în doze mari a avut un efect

antioxidant si inhibitor al fibrozei. La oameni nu s-a putut înca

demonstra acest efect: studii care au comparat silimarina cu placebo nu

au aratat nici o diferenta sau diferente minime în privinta valorilor

hepatice sau a fibrozarii. Dupa unele date ar avea un efect în calitatea

vietii.

Silimarina în ciroza alcoolica si în cea nealcoolica

La pacientii cu ciroza datele sînt contradictorii. Un studiu a lui Ferenci si

colaboratorii din 1989 a urmarit pe 170 de pacienti cu ciroza efectul în

privinta supravietuirii. 91 aveau ciroza alcoolica. La 79 pacienti, ciroza

era de alta natura (nespecificata). Pacientii au fost împartiti în doua si

au primit fie silimarina fie un preparat placebo. Dupa 4 ani mai traiau

58% dintre pacientii cu silimarina si doar 39% dintre cei cu placebo. În

plus îmbucurator a fost ca nu s-au constatat efecte secundare.(3) Acest

succes nu a mai putut fi demonstrat în studii ulterioare.

Intre 1986 si 1989 Pares & co. au urmarit acelasi tel, tratînd 200 de

pacienti cu ciroza alcoolica. Nu s-au constatat diferente între pacientii cu

placebo si cei cu silimarina nici în privinta supravietuirii, nici a înaintarii

în boala.(4)

O lucrare a lui Saler & co. din anul 2008 a analizat mai multe zeci de

studii cu silimarina si silibina si efectul lor asupra cirozei alcoolice. S-a

constatat o îmbunatatire sub silimarina a valorii hepatice GOT dar nu si

a fosfatazei alcaline AP. Mortalitatea sau alte complicatii au fost cu 7%

mai reduse la pacientii cu silimarina. (5)

Silimarina în ciroza primara biliara (PBC)

S-a încercat administrarea de silimarina la pacientii cu CPB la care

tratamentul standard cu acid-ursodeoxicolic singur n-a fost suficient.

Studiul lui Angulo & co. A fost publicat în anul 2000. Nici aici silimarina

n-a adus avantaje în raspunsul la terapie sau îmbunatatirea valorilor de

laborator cum ar fi bilirubina, fosfataza alcalina. Autorii au ajuns la

concluzia ca alte studii despre silimarina in PBC nu-si mai au rostul.

Efectul asupra tesutului hepatic nu a fost cercetat.(6)

Silimarina în hepatita autoimuna

Nu este cunoscut vreun efect al silimarinei asupra pacientilor cu hepatita

autoimuna, nu s-au facut niciodata cercetari în aceasta directie. Pentru

ca in hepatita autoimuna lipsa imunosupresoarelor duce rapid la

distrugerea ficatului, silimarina nu poate fi în niciun caz un înlocuitor de

tratament! Un chestionar facut pe 249 de pacienti cu Hep.AI a aratat ca

doua treimi dintre ei iau si silimarina pe lînga tratamentul

imunosupresor fara sa aibe efecte pozitive în calitatea vietii sau în

valorile hepatice.(7)

Silimarina în hepatita virala acuta

Inca din anul 1970 a fost studiat efectul silimarinei în hepatita acuta (în

cea de tip B desigur, cea de tip C înca nu era cunoscuta). Intr-un studiu,

valorile hepatice s-au normalizat, în altul n-a fost nici o diferenta. (9)

In anul 2009 într-un studiu egiptean, sub silimarina s-a normalizat

bilirubina indirecta la pacientii cu hepatita acuta, ceva mai repede decît

la cei cu placebo, urina inchisa la culoare, coloratia galbena au disparut

ceva mai repede. In privinta valorilor hepatice GOT, GPT, bilirubinei

directa, silimarina nu a avut niciun efect.(10)

Silimarina în hepatita B

Despre silimarina în hepatita cronica B nu exista practic nici o data. Intro

lucrare din anul 2005 a lui Mayer care cuprinde peste o suta de studii,

niciunul dintre studii nu a fost facut pe pacienti doar cu hepatita B ci

împreuna cu pacienti cu hepatita C. Autorii n-au gasit niciun indiciu ca

silimarina ar influenta pozitiv scaderea viremiei sau îmbunatasirea

tesutului hepatic la bolnavii cronici de hepatita B sau C.(11)

Silimarina în hepatita C

In hepatita C, silimarina a fost cel mai des studiata dar si aici datele sînt

contradictorii. Asta-i valabil doar pentru silimarina administrata oral sub

forma de tablete. Silibina administrata intravenos are efect dovedit, dar

despre asta vom vorbi mai tîrziu. In Egipt au fost tratati în anul 2004 in

cadrul unui studiu, 141 de pacienti cu hepatita cronica C, care au primit

fie silimarina sub forma de tablete fie un preparat multi-vitaminic. Dupa

un an toti pacientii au raportat ca se simteau mult mai bine indiferent ca

li s-a administrat silimarina sau vitamine. Pe de alta parte nici silimarina

nici vitaminele n-au avut vreo influenta asupra viremiei, a valorilor

hepatice sau a starii ficatului.

Date interesante vin din studiul HALT_C cu 1049 de pacienti cu hepatita

c din anul 2007. De fapt acest sudiu a fost facut pentru interferon,

datele despre silimarina find doar un „produs secundar”, datele nu au

fost acumulate in conditii de control. Multi participanti au recunoscut ca

au luat pe lînga tratamentul standard si diferite preparate cu silimarina

asa ca s-au strîns si aceste date.

178 din cei 1049 pacienti (17%) au luat-dupa propiile declaratii-cel putin

odata silimarina, 170 (16%) iau actual astfel de produse. 2/3 dintre

pacienti (701/67%) nu au luat niciodata silimarina. Dozajul a fost de

asemenea diferit.

Seff si colegii au prezentat în anul 2008 prima data datele despre

silimarina extrase din studiul HALT-C. Ca si în studiul egiptean,

silimarina nu a avut efecte asupra viremiei si a valorilor hepatice la unii

pacienti unele efecte ale terapiei au aparut mai rar: s-a diminuat

oboseala, raul, durerea în zona ficatului, a crescut apetitul, starea

generala s-a imbunatatit. (13)

Freedmann si colegii au mai sintetizat odata datele din acest studiu

dorind sa stie daca silimarina a avut efect asupra tesutului hepatic.

Raspunsul a fost: NuDa.

Fibrozarea a fost, la cei care au luat silimarina timp îndelungat (16-17

luni), mai redusa. Este prima data cînd se constata un efect antifibrotic

dar sa nu uitam ca (,) concomitent s-a facut tratamentul cu interferon.

Din pacate numarul pacientilor cu complicatii ale hepatitei c cum ar fi

hemoragii ale varicelor, transplant, cancer hepatic, moartea, a fost la fel

de mare la pacientii care au luat silimarina ca si la cei care nu au luat.

Cum s-a ajuns la acest paradox nu poate fi explicat. (14)

Dozele mari de silimarina sînt promitatoare?

Inca nu se stie.

La ora actuala în SUA sînt doua studii în desfasurare pe pacientii cu

hepatita c si pe pacienti cu hepato-steatoza în care se administreaza

doze mari de silimarina, mult mai mari decît doza actuala.

Studiul pentru bolnavii de hepatta c este facut de ministerul sanatatii

NIH, cel pe bolnavii cu NASH, de firma Rottapharm/Madaus. Rezultatele

sînt asteptate.

Silibina

Aceasta se administreaza ca infuzii cu concentratie mare pe parcursul a

mai multor ore. Ca atare este destul de complicat, scump si se poate

face de regula doar într-o clinica.

Silibina a fost pîna acum folosita în intoxicatia cu o ciuperca

asemanatoare ciupercii Champignon, intoxicatie care duce în citeva zile

la colapsul hepatic si moarte. (15;16)

Silibina în hepatita c

Acum cîtiva ani, cercetatorul vienez Ferenci a surprins lumea medicala

prin cercetarile sale în care silibina avea un puternic efect asupra

virusului hepatitei C. (17). Silibina actiona ca un inhibitor de polimeraza

(18) si împiedica înmultirea virala. Pentru vindecare însa nu ajungea

doar silibina. In anul 2010 la Congresul Hepatic din Viena, prof. Ferenci

declara: „Silibina singura nu-i o solutie în hepatita C.”

Actual efectul silibinei este studiat în doua directii: 1.) Pentru un raspuns

mai bun la terapia cu interferon. 2.) Exista doua cazuri unde silibina a

impiedicat reinfectarea ficatului transplantat.

1.Silibina pentru îmbunatatirea terapiei HCV

a)Terapia-rescue- Terapia-rescue (engl=salvare) este cercetata

pentru cazurile unde terapia normala cu Interferon si Ribavirina nu a dat

rezultate.

Un studiu a Dr. Biermer/Berlin si Dr. Berg/Leipzig arata ca unele cazuri

de non-responder pot fi rezolvate prin administrarea de silibina. La 12

din 20 de pacienti s-a ajuns la nedetectabil. La 3 dintre acestia –pîna

acum-s-a ajuns la vindecare. La 4 nu s-a reusit, iar 5 sînt înca sub

observatie.(19)

Surprinzator a aparut stirea din Austria ca infuziile cu silibina au fost

admise in tratamentul non-responderilor aflati deja în tratament care se

indreapta spre non-responder dar în continuare nu este acceptat

tatamentul doar cu silibina infuzabil. Doza este de 20mg silibina/Kg ,

intravenos timp de 2-4 ore. Durata terapiei este de cel putin 14 zile, iar

functie de viremie poate fi repetata la o distanta de cel putin 4

saptamîni.

In restul tarilor din UE nu se prevede o astfel de posibilitate.

b) Silibina ca tratament introductiv

Intr-un studiu a lui Scherzer si colegilor sai, silibina a fost administrata

timp de 2-3 saptamîni unui grup de 64 de non-responderi dupa care s-a

început terapia cu interferon/ribavirina. La jumatate dintre pacientii greu

de tratat, viremia a ajuns sub limita de detectabilitate.!!!! Cîti se vor

vindeca pîna la urma ramîne de vazut.(20)

Silibina împotriva reinfectiei consecutive transplantului hepatic

In anul 2010, doua rapoarte din Berlin si Viena au anuntat ca s-a oprit

reinfestarea organului transplantat prin infuzarea de silibina. Viremia a

fost negativa si la 6 luni dupa operatie ceea ce este echivalent cu

vindecarea. Stirea este senzationala pentru ca reinfestarea noului ficat

era pîna acum de neevitat. In plus noul organ era mult mai repede

distrus de virus decît cel vechi.

Inca este prea devreme sa discutam rolul silibinei în transplantul

hepatic. Ambii pacienti aveau o viremie mica, nu se stie daca în cazul

unei viremii mai mari s-ar obtine aceleasi rezultate. Berg si colegii

presupun ca s-ar putea administra silibina si/sau interferon/Ribavirina

înaintea operatiei. Mai exista o problema: silibina nu se gaseste peste

tot, iar cind este posibil un transplant este de asemenea un lucru incert.

Odata un organ gasit trebuie trecut direct la operatie.

De asemenea nu se stie cum este suportata silibina la cei cu ciroza

avansata. Berg spune ca bilirubina indirecta creste adesea în urma

administrarii de silibina la cei cu ciroza avansata.

CONCLUZII pentru Silimarina/Silibina

Folosirea silimarinei oral, sub forma de tablete nu are nici un efect

asupra viremiei bolnavilor de hpatita B sau C, efectul asupra valorilor

hepatice este de asemenea controversat. Adesea se vorbeste de

îmbunatatirea calitatii vietii pacientului dar efectele nu-s diferite de a

celor care au luat placebo.

Nu este înca clar daca doze mari de silimarina au vreun efect antifibrotic

sau nu. Se asteapta rezultatul studiilor in USA.

Perfuziile cu silibina din potriva s-au dovedit ca avînd efect asupra

virusilor hepatitei C. De asemena poate favoriza terapia cu interferon

sau impiedica reinfestarea organului transplantat.Nu exista date ca

silibina actioneaza si asupra virusului B.

Speram ca în ciuda costurilor ridicate, cercetarile asupra silibinei vor fi

continuate.

I.van Thiel

Prof. Dr. Med. T. Berg, Leipzig