PAPADIA

Păpădia deschide sezonul recoltării plantelor medicinale din flora spontană. Înfloreşte în martie-aprilie pe aproape orice suprafaţă cu iarbă. Ca plantă medicinală, are două proprietăţi remarcabile: ajută în bolile biliare şi în cele hepatice. Întreaga plantă are efect tămăduitor: primăvara, înainte de înflorire, se colectează frunzele, toamna rădăcinile, iar tulpinile se culeg în timpul înfloririi.

Rădăcinile de păpădie conţin taraxacină – un principiu amar deosebit de valoros în tratarea bolilor digestive. Frunzele conţin proteine, glucide, vitaminele A, B, C şi D.

De regulă, medicii specialişti în bolile de ficat ştiu că păpădia are o influenţă cât se poate de benefică asupra ficatului. Tulpinile proaspete, din care se consumă câte 5-6 pe zi, în stare crudă, ajută rapid în hepatita cronică. În icter şi în afecţiunile splenice, păpădia se foloseşte, de asemenea, cu succes.

Persoanele bolnăvicioase, care se simt obosiţi, ar trebui să facă o cură de 14 zile cu tulpini proaspete de păpădie. Aceste tulpini ajută la creşterea poftei de mâncare, îmbunătăţesc sucul gastric şi curăţă stomacul de tot felul de substanţe care se elimină greu. Tijele proaspete pot dizolva fără dureri calculii biliari, stimulând activitatea hepatică şi biliară.

Pe lângă săruri minerale, păpădia conţine substanţe curative şi de sinteză foarte importante pentru înlăturarea tulburărilor de metabolism. Datorită efectului său depurativ, ajută în artrită şi reumatism; inflamaţiile ganglionilor se retrag, dacă se ţine până la sfârşit cura de 3-4 săptămâni, cu tulpini proaspete.

Rădăcinile mâncate crude, la fel ca şi cele uscate din care se prepară ceai, au efect depurativ, de stimulare a digestiei, sudorific şi diuretic, precum şi stimulant. Ele fac sângele foarte fluid, fiind considerate un mijloc excelent contra sângeului îngroşat. Pentru prepararea ceaiului, se pun peste noapte 1-2 linguriţe (cu vârf) de rădăcini într-un litru de apă rece, se încălzeşte a doua zi până începe să fiarbă şi se filtrează. Această cantitate se bea, înghiţitură cu înghiţitură, cu o oră înainte şi o oră după micul dejun.

Planta mai este recomandată ca remediu în toate bolile unde există un dezechilibru glandular. Astfel, ceaiul de păpădie este indicat în cazurile de obezitate, în boli de ficat (mărind secreţia biliară), în normalizarea circulaţiei sângelui şi pentru mărirea poftei de mâncare. Preparatele din păpădie au efect benefic în tratamentul hipertensiunii arteriale, insuficienţei cardiace, aterosclerozei, gutei şi reumatismului. De menţionat că, în hipertensiune şi boli cardiace, în special în faza decompensată, administrarea remediilor din păpădie necesită o atentă supraveghere medicală şi se face numai cu acordul şi sub îndrumarea medicului curant.

Este folosită cu succes în multe cazuri de gastrite hipoacide şi dispepsii, precum şi în tratarea dischineziei biliare şi pentru prevenirea formării calculilor biliari. Efectul diuretic este exploatat şi în cazul calculilor renali sau uretrali, prin mărirea fluxului de urină urmărindu-se eliminarea acestora din căile urinare. Prin diureza pe care o produce, păpădia face ca toxinele din corp să se elimine şi ajută indirect în tratarea eczemelor şi altor boli de piele.

Datorită conţinutului de vitamine A şi C, păpădia mai este menţionată şi ca un posibil agent antioxidant şi anticanceros.

Cura cu tije de păpădie

Este cea mai simplă şi mai eficientă formă de administrare a acestei plante medicinale. După cum spun specialiştii în fitoterapie, este bine să se consume tijele de culoare mai gălbuie, înainte de înflorire, care se mănâncă pe stomacul gol, câte 5-10 tulpini pe zi, timp de 10-14 zile. Cura nu trebuie prelungită după ce păpădia a înflorit. Pentru cei care nu suportă gustul foarte amar, se recomandă ca aceste tulpini să fie amestecate şi consumate în miere de albine.

SURSA
http://www.doctorulzilei.ro/planta-care-tine-la-distanta-bolile-hepatice-si-obezitatea/

Hepatita virala C

Hepatita C este o infecție cauzatǎ de virusul hepatitei C care atacă ficatul şi duce la inflamarea acestuia. Majoritatea persoanelor infectate cu virusul hepatitei C (HCV) nu au simptome și nu știu cǎ au acest virus până cȃnd ficatul ȋncepe sǎ fie afectat. Afectarea ficatului poate apǎrea dupǎ mulți ani și este descoperitǎ în timpul testelor medicale de rutinǎ.

Hepatita C se transmite prin contact cu sângele contaminat, prin intermediul acelor comune în timpul utilizării de droguri, prin sȃnge contaminat, prin ustensile care nu sunt sterilizate ȋn mod corect.

Organizația Mondialǎ a Sǎnǎtǎții estimeazǎ cǎ 3% din populația lumii (adicǎ aproximativ 170 de milioane de oameni) au hepatita cronicǎ C, şi până la patru milioane de persoane sunt infectate în fiecare an cu virusul hepatitei C.

Cauzele care duc la apariția hepatitei C

Virusul HCV se transmite prin contactul cu sȃngele contaminat, adicǎ atunci cȃnd sȃngele contaminat ajunge sǎ ia contact cu sȃngele nostru, prin intermediul unei rǎni deschise sau prin perfuzii de sȃnge. Factorii de risc ȋi reprezintǎ: schimbul de ace ȋn cazul consumatorilor de droguri, realizarea tatuajelor sau a piercingurilor cu echipamente care nu au fost corect sterilizate, realizarea manichiurii sau a pedichiurii cu instrumente incorect sterilizate, transfuzii de sȃnge contaminat.

Hepatita C poate fi transmisǎ și prin contact sexul, ȋnsǎ posibilitatea este mult mai redusǎ fațǎ de factorii de mai sus. De asemenea, virusul hepatitei C poate fi transmis prin intermediul periuţei de dinţi şi a aparatelor de ras utilizate ȋn comun. Existǎ posibilitatea ca mama purtǎtoare a virusului sǎ transmitǎ copilului ei virusul HCV, ȋnsǎ foarte rar au fost raportate astfel de cazuri.

Hepatita C nu se transmite prin salivǎ, nici prin contactul de zi cu zi și nici prin utilizarea ȋn comun a scaunului de toaletǎ.

Simptomele hepatitei C

Virusul hepatic C cauzeazǎ hepatita acutǎ C cȃt și hepatitǎ cronicǎ C. Forma acutǎ a hepatitei C se referǎ la primele șase luni de la infectarea cu VHC. Ȋnsǎ simptomele care apar sunt nespecifice (inapetențǎ, obosealǎ, durere abdominalǎ, icter și simptome pseudo-gripale) simptome care rareori trimit pacientul la medic.

Dacǎ virusul dǎ simptome o perioadǎ mai lungǎ de șase luni, atunci se poate vorbi de o afecțiune hepaticǎ cronicǎ. Ca și faza acutǎ, faza cronicǎ este de asemenea asimptomaticǎ sau cu simptome nespecifice, boala fiind de cele mai multe ori descoperită ȋn urma unor controale de rutinǎ.

Statisticile aratǎ faptul cǎ peste 80% din pacienții infectați cu virusul hepatic C vor dezvolta hepatitǎ cronicǎ C. Dacǎ boala nu este tratatǎ, o treime va dezvolta cirozǎ hepaticǎ ȋn 20 de ani, o altǎ treime va dezvolta aceeași afecțiune ȋn 30 de ani, iar restul de o treime este probabil sǎ nu dezvolte aceastǎ afecțiune niciodatǎ.

Hepatita C nu produce semne sau simptome în timpulul primelor sale etape, ȋnsǎ existǎ cȃțiva pacienți care pot avea simptome nespecifice, asemanatoare gripei: oboseală, febră, greaţă sau lipsa poftei de mȃncare, dureri musculare sau articulare, sensibilitate în zona ficatului.

Complicațiile hepatitei C

Cicatrizarea ţesutului ficatului (ciroza). Dupǎ aproximativ 20, 30 de ani de la dezvoltarea hepatitei C.

Cancer hepatic. Un număr relativ mic de persoane cu hepatita C vor dezvolta cancer de ficat.

Insuficienţă hepatică. Un ficat care este grav afectat de hepatita C va fi în imposibilitatea de a mai funcţiona.

Conform statisticilor Organizației Mondiale de Sǎnǎtate, 60-70% din persoanele infectate vor dezvolta forma cronicǎ a bolii, ȋntre 5-20% vor dezvolta cirozǎ, iar ȋntre 1-5% din pacienți decedeazǎ din cauza cirozei sau a cancerului hepatic.

Diagnosticul hepatitei C

Virusul hepatic C are o perioadǎ de incubație ce variazǎ ȋntre 14 și 180 de zile, ceea ce ȋnseamnǎ cǎ orice persoanǎ care crede cǎ a fost expusǎ la virus prin diferite metode poate realiza testul de sȃnge anti HCV, care depisteazǎ anticorpii pe care organismul ȋi produce la contacul cu virusul hepatic.

Testul nu poate face distincția ȋntre infecția acutǎ și cea cronicǎ. Anticorpii se depistează ȋn medie la 7-8 sǎptǎmȃni de la debutul infecției. Ȋn cazul eradicǎrii spontane a infecției, anticorpii pot sǎ persiste toatǎ viața sau sǎ disparǎ ȋn cȃțiva ani.

Rezultatele pozitive trebuie confirmate printr-o analizǎ suplimentarǎ și anume RIBA (recombinant immunoblot assay).

Testele de sânge pentru a diagnostica hepatita C ajutǎ pacientul sǎ determine dacǎ are virusul hepatitei C, iar acesta poate mǎsura, de asemenea, încărcătura virală și poate evalua „ machiajul genetic" al virusului (genotiparea), care ajută la determinarea opţiunilor de tratament.

Testarea mostrelor de țesut hepatic este recomandatǎ pentru a determina severitatea leziunilor hepatice. Medicul poate recomanda o procedură ȋn care un mic eşantion de ţesut hepatic este testat ȋn laborator. O biopsie hepaticǎ poate ajuta la determinarea severitǎții bolii și la decizia de tratament. În timpul unei biopsii hepatice, medicul va introduce un ac subțire prin piele ȋn ficat pentru a recolta o mostrǎ de țesut.

Tratamentul hepatitei C

Tratamentul hepatitei C are ca scop eradicarea virusului și oprirea extinderii pentru ca pacientul sǎ nu dezvolte ciroza și cancer hepatic, acolo unde eradicarea nu este posibilǎ. Un diagnostic de hepatita C nu înseamnă neapǎrat cǎ pacientul are nevoie de tratament. Dacă aveţi doar anomalii hepatice uşoare, medicul poate recomanda sǎ nu se ȋncepǎ tratamentul deoarece riscul de probleme hepatice viitoare este foarte scăzut. Ȋn schimb, veți face teste periodice pentru screeningul afecțiunii.

Tratamentul medicametos

Tratamentului cu interferon şi ribaviron sunt medicamentele principale ȋn tratamentul pentru VHC. Aceste medicamente ajutǎ sistemul imunitar sǎ lupte ȋmpotriva virusului şi sunt adesea utilizate împreună, ca terapie dublă sau de asociere, care s-a dovedit a fi eficace în 55% din cazuri. Anumite tulpini sau genotipuri ale virusului hepatitei C sunt mult mai probabil sǎ rǎspundǎ la acest tratament decȃt altele. Chiar dacǎ virusul nu este complet eliminat, tratamentele pot reduce inflamația și cicatrizarea ficatului. Din pǎcate, aceste terapii nu sunt ȋntotdeuna bine tolerate de organismul pacienților, mai ales pentru cǎ pot da efecte adverse.

O serie de antivirale cu acţiune directă sunt în curs de dezvoltare, fiind special create pentru a lupta pentru eradicarea virusului. Douǎ dintre aceste medicamente, care sunt cunoscute sub numele de inhibitori de proteazǎ, blocheazǎ enzimele vitale de care virusul hepatitei C are nevoie pentru a se multiplica.

Ȋn SUA sunt deja utilizați inhibitorii de proteazǎ, care au ajutat pacienții care nu au rǎspuns la tratamentul cu interferon şi ribaviron. Din luna august 2012, medicamentul va ajunge și ȋn Europa, fiind deja lansat ȋn cȃteva țǎri.

Modificarea stilului de viațǎ

Medicul vǎ poate recomanda vaccinul împotriva virusurilor hepatitei A şi B. Acestea sunt douǎ virusuri diferite, dar destul de periculoase deoarece pot provoca leziuni hepatice şi pot complica tratamentul hepatitei C.

Regimul alimentar. Acesta trebuie sǎ fie unul sǎnǎtos și sǎ excludǎ alcoolul. De asemenea, medicul poate recomanada suplimente de vitamina E.

Evitaţi medicamentele care pot duce la dezvoltarea de leziuni hepatice.

Ajutați la prevenirea transmiterii cǎtre alte persoane. Acoperiți orice răni care le aveţi şi nu utilizați la comun lame de ras sau periuța de dinți. De asemenea, nu trebuie sǎ donați sȃnge si nici organe.

Tratament chirurgical

Dacǎ ficatul a fost grav deteriorat, intervenția chirurgicalǎ potrivitǎ este transplantul. În timpul unui transplant de ficat, chirurgul ȋndepǎrteazǎ ficatul deteriorat şi ȋl înlocuieşte cu un ficat sănătos.

Pentru persoanele cu hepatita C, un transplant de ficat nu vindecǎ ȋnsă boala. Tratamentul cu medicamente antivirale, de obicei, continuă după un transplantul de ficat, deoarece infecţia cu virusul hepatitei C este probabil să reapară.

Prevenirea hepatitei C

Nu există vaccin pentru a preveni infecția cu VHC, spre deosebire de cele pentru hepatita A şi B. Ȋnsǎ riscul de transmitere poate fi evitat prin cȃteva mǎsuri de igienǎ proprie:

• Nu utilizați ace și nici seringi folosite.

• Nu ȋmpǎrtǎșiți aparatul de ras și nici periuța de dinți

• Utilizați corect prezervativul ȋn cazul ȋn care partenerul este unul instabil sau este infectat cu virusul hepatitei C.

• Asigurați-vǎ că instrumentarul de la saloanele cosmetice sunt corect sterilizate

• Nu utilizați obiectele persoanele ascuțite ale altor persoane

• Aveți grijǎ ca echipamentul sǎ fie corect sterilizat cȃnd sunt efectuate tatuaje, piercing-uri sau acupuncturǎ.

Citește și:

Vaccin experimental impotriva hepatitei C