Apa săracă în deuteriu este creaţia „gulerelor albe“ de la Institutul Naţional de Cercetare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice, din Râmnicu Vâlcea n Foto: Gândul/Valeriu Tanasof
Apa săracă în deuteriu a fost inventată de români şi premiată în străinătate. Un doctor din Timişoara o foloseşte pe bolnavii de cancer, pentru a le dubla durata de viaţă. NASA a studiat-o ca să o ia pe Marte. O jumătate de litru costă 15 lei şi nu e medicament. Se cumpără mai mult online
Gianina M. din Lugoj ar fi trebuit să fie demult pe lumea cealaltă. La 17 ani are un cancer mai vechi. Au trecut deja trei ani, boala ei e perfect stabilă şi fata trăieşte ca tot omul sănătos. S-a făcut bine bând în fiecare zi "apa vie", produsă la Râmnicu - Vâlcea de gulerele albe ale Institutului Naţional de Cercetare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice. Apă sărăcită în deuteriu, au numit-o cercetătorii; lumea i-a zis direct "apă miraculoasă".
"De trei ani, Gianina bea numai apă din aceasta, cam un litru jumătate pe zi şi nu mai foloseşte deloc citostatice. Mama îi prepară şi supa cu apa respectivă. Nu a făcut metastază, deci practic e ca şi vindecată", ne-a spus doctorul Nicola Trăilă, şeful Clinicii de chirurgie oncologică din Spitalul Municipal Timişoara. Numai cu apa a prelungit vieţile a câteva zeci de canceroşi. "La cazurile avansate nu a vindecat boala, ci a dublat durata de viaţă. Cele mai bune rezultate au fost la cazurile incipiente, la copii şi la tineri. Iar la chimioterapie taie greaţa, bolnavul nu mai varsă şi e mai puternic. Atenţie, nu este un medicament, ci doar completează medicamentaţia", ne-a mai explicat doctorul Trăilă. Şi el bea zilnic apă, dimineaţa, în ceai. Ca să aibă efect, trebuie să bei fără pauze.
Japonez îndrăgostit de apa miraculoasă: a luat 20 de tone
Există, însă, un japonez care se şi îmbăiază în "apă vie" cumpărată din România. Avea un cancer esofagian şi doctorii îi mai dăduseră câteva luni. Profesor universitar fiind, ştia de apă. A luat avionul din Tokyo, s-a dus la Râmnicu - Vâlcea, s-a întors acasă cu promisiunea că i se pun rapid 20 de tone pe vapor. Au trecut opt ani, omul se simte ca şi cum n-ar fi fost bolnav niciodată. "A ajuns cel mai înfocat fan al apei. Zice că se îmbăiază în ea fiindcă e bună pentru epidermă, ba chiar îşi face şi sake din ea", râde profesorul Ioan Ştefănescu, directorul institutului. Şi el bea de vreo 15 ani, la cafea.
"Aproape toată lumea din secţie consumă şi de aia sunt toţi foarte zglobii şi cu poftă de viaţă", zice. S-au făcut cercetări pe şoareci şi pe găini; rezultatul a fost că cei adăpaţi cu apă vie au trăit mai mult şi au fost mai sănătoşi. Deuteriul este un izotop al hidrogenului considerat responsabil pentru îmbătrânire şi nu numai. Cu cât ai mai puţin deuteriu în sânge, cu atât e mai bine, zic cercetătorii.
Doctorul dermatolog Ioan Nedelcu a folosit apa pe pacienţii săi. A şi creat o gamă de creme pentru întreţinere pe bază de apă echilibrată în deuteriu. "Încetineşte îmbătrânirea cutanată, e spectaculoasă. Şi pentru acnee e grozavă, şi pentru psoriazis. Mi-a luat patru ani să realizez această gamă, iar acum conţine 19 produse diferite pe bază de apă. Produsele sunt unice, dar nu foarte cunoscute. Pentru a populariza linia este nevoie de multe sute de mii de euro, dar nu am aceşti bani", spune doctorul Nedelcu.Mai demult au ajuns la institut şi nişte cercetători de la NASA, dornici să ia apa pe Marte, pentru "un transport de fiinţe vii". Au studiat, s-au minunat, dar urmarea nimeni n-o ştie. Asta s-a întâmplat după ce invenţia fusese copleşită de premii şi medalii, la Saloanele de la Bruxelles, Geneva, Londra şi Budapesta.
Ungurii cumpără jumate din producţie, japonezii - 15%
Cum s-a "născut" apa? S-a întâmplat prin anii '80 şi a avut doi "tătici"; unul este chiar directorul institutului de astăzi. Atunci ei studiau apa grea. La apa vie au ajuns fără să vrea, că intra în tehnologia de producere a apei grele. Abia după patru ani au obţinut... un litru de apă săracă în deuteriu. "Primul nostru şoc: nu avea nici un element de toxicitate, nici o urmă de nenatural. Prin '86 am obţinut şi brevetul, iar bolnavii au început să curgă la uşa institutului", zice profesorul Ştefănescu.
Afacerea a început odată cu un anunţ - un ungur cumpăra sute de tone de apă. "Noi ne chinuiam cu un litru... ce să facă, ăla, domne, cu sute de tone? Ne-a cumpărat o tonă, a doua şi am început să ne dezvoltăm. Noi, până la el, nu ştiam că e atât de bună pentru sănătate. Prin 2000 exportam până la 150 de tone pe an (adică 150.000 de litri). El o cumpăra de la noi ca apă distilată, îmbuteliată sub un nume ales de el, şi o vindea bolnavilor ca apă potabilă, terapeutică". Pe sticlă nu scria unde e făcută. Când ungurul n-a mai putut plăti, directorul şi-a luat alt partener. Inginerul Cristian Mladin s-a angajat să cumpere şi să plătească regulat. Directorul i-a făcut şi un transfer de brevet, legal, iar acum partenerul său este cel care o produce în institut şi o vinde mai departe sub numele de Qlarivia. O jumate de litru costă 15 lei şi conţine de cinci ori mai puţin deuteriu decât apa obişnuită.
Cel mai mult o cumpără tot ungurii (40%-50%) şi japonezii (10-15%). Restul se duce la românii bolnavi şi la câţiva pacienţi din SUA, Germania şi Turcia. Însă un american a cumpărat 180 litri fără a fi bolnav, numai pentru întreţinere. "Ne aflăm exact unde trebuie. Procentul vânzărilor în ţară e în creştere, mergem cu paşi mărunţi, pentru a testa piaţa. Exportăm maximum 150 de tone pe an fiindcă e încă afacere la scală mică", zice inginerul Mladin. E scumpă fiindcă se face puţină apă, iar 60% din preţul de cost e energie pură. "Una e să distribui cu furgoneta, alta cu camionul. E mai mult un hobby, deocamdată trăiesc din alte afaceri", zice stăpânul afacerii.
Dacă respiri pe instalaţia de îmbuteliere, o speli opt ore
La institut, apa se produce continuu, zi şi noapte, într-un turn înalt de 30 de metri care "munceşte" 8.000 de ore pe an, cu cinci angajaţi. E ca un imens cazan: se pompează apă normală de Bistriţa, urcă pe conducte până în vârf, este distilată, curăţată de deuteriu şi revine jos, în jet anemic, pe un furtunaş. Se pune în nişte containere din plastic alb, se ozonifică, se decontaminează, apoi merge în altă parte, la instalaţia de îmbuteliere. Asta e ca-n filmele SF, a costat 70.000 de euro - e un soi de vitrină perfect curată, cu comandă computerizată şi plină de tot soiul de ţevi, furtune şi orificii.
Vreo patru oameni îmbrăcaţi în alb, cu măşti, mişună concentraţi pe lângă ea.
Vreo patru oameni îmbrăcaţi în alb, cu măşti, mişună concentraţi pe lângă ea.
Dacă respiră vreunul pe instalaţie, dacă strănută sau dacă lasă o amprentă pe anumite piese, trebuie spălată toată instalaţia! Iar spălarea durează opt ore. În alt birou se face analiză izotopică a apei, cu nişte aparate de o "tehnologie incredibilă"; nişte fire ultrasubţiri, de abia le vezi cu ochiul liber. Prin ele circulă tot felul de substanţe. Numai instalaţia asta a mai costat un milion de euro. Scump, dar merită. Căci "părinţii" apei vii sunt siguri că invenţia lor va salva multe vieţi, de aici încolo.
