Faceți căutări pe acest blog

luni, 16 august 2010

Cum scăpaţi de nisipul la rinichi



Durerea de spate, printre primele semne care indică formarea nisipului la rinichi. ...

În funcţie de dimensiunea lor, calculii renali pot fi distruşi cu aju­torul undelor de şoc, al endoscopului, cateterului sau prin operaţie.
Pietrele la rinichi au natură, compoziţie şi consistenţă diferite.
Pietrele de dimensiuni mai mici care se gă­sesc la nivelul ri­ni­­chilor se pot eli­mi­na pe cale naturală, o dată cu urina, după ce ureterul a fost dilatat cu ajutorul unor medicamente.

Un alt tratament sunt undele de şoc extracor­porale, care pulverizează pietre­le. „Se fac una-cinci şedinţe de ma­ximum 20 de minute, în funcţie de localizarea pietrei", spune Mircea Penescu, medic nefrolog la Spitalul de Nefrologie „Carol Davila" din Bucureşti. Urete­roscopia, o altă tehnică, constă în introducerea unui endoscop special prevăzut cu o cameră video prin uretră, care vizua­lizează calculul, şi, ulterior, extra­gerea acestuia fie integral, fie în bucăţi, după distrugerea lui. În cazul bolnavilor cu pietre mari, de volum crescut, medicii recomandă intervenţia chirur­gicală deschisă. „Metoda prin care tratăm un pacient depinde de mărimea pietrei, duritatea acesteia, de localizarea ei şi de starea pacientului", spune Cris­tian Surcel, medic urolog la Spitalul Fundeni din Bucureşti. O altă metodă de distrugere a calculilor renali de peste 2,5 cm este nefrolitotomia percutanată, ce constă în introducerea unui cateter în rinichi ce vizualizează şi extrage sau distruge pietrele.

Febra poate indica o infecţie gravă

Durerile violente de la nivelul spatelui care iradiază spre or­ganele genitale pot indica pre­zenţa nisipului la rinichi. „Du­rerea este violentă, perioadele de acalmie fiind intercalate de episoade severe. Poate fi însoţită de greaţă, vărsături, balonări sau hipertensiune arterială. Când apare febra, bolnavul trebuie internat de urgenţă, pentru că urina suprainfectată se poate răspândi în tot organismul, du­când la pielonefrită acută obstructivă şi chiar la deces", afirmă Cristian Surcel. Diag­nosticul bolii se stabileşte în urma unei radiografii reno-vezicale simple, ecografii sau tomografii computerizate.

Şi copiii pot avea litiază renală

Nisipul la rinichi apare atunci când substanţele din urină de­păşesc cantitatea la care rinichii reuşesc să le menţină în stare dizolvată. Depăşirea acestei con­centraţii conduce la cristalizarea acestor componente şi astfel apar microcalculii. „Litiaza re­na­lă poate să apară şi la copii, atunci când există malformaţii con­genitale sau/şi tulburări me­ta­bolice. Rezultate foarte bu­ne se obţin prin distrugerea calculi­lor prin ESWL (n.r. - metodă minim invazivă ce foloseşte undele de şoc)", explică Surcel.

Faceţi o ecografie pe an!

Pentru a preveni formarea de nisip la rinichi, medicii vă recomandă să faceţi o ecografie pe an. „Mulţi neglijează boala şi ajung cu rinichiul distrus , în momentul în care nu se mai poate face nimic şi acesta trebuie extirpat", atrage atenţia Cristian Surcel. De asemenea, este bine să beţi peste doi litri de lichide pe zi (ceaiuri din plante, apă, supe), astfel încât cantitatea de urină eliminată zilnic să fie de peste un litru şi jumătate. În plus
, nu abuzaţi de alimentele bogate în calciu şi vitamina C, precum lactate, brânzeturi ori ciocolată, cacao.
...........................................

Cateva precizari de facut, de la un cititor, medic de profesie.
1. Pietrele la rinichi au consistenta diferita : oxalati, fosfati, urati
2. In functie de aceasta componenta, alimentatia trebuie sa excluda anumite componente. Prin analiza sedimentului urinar la un examen sumar de urina, se poate aprecia daca exista sedimente si ce contin acestea.
3. Inainte de efectuarea unei ecografii renale, primul pas in diagnosticarea litiazei este radiografia renala pe gol, ce importanta diagnostica poate avea ecografia in cazul unei litiaze la nivelul ureterului ? Radiografia renala pe gol arata tot aparatul renal, de la nivelul rinichilor pana la nivelul vezicii urinare si, daca este bine efectuata, include si uretra. De aici, modificarile in cazul litiazei urinare....
4. Intr-adevar, este indicat consumul de lichide, dar, NU in timpul colicilor, care apar datorita mobilizarii calculului de la nivel renal. Afluxul marit de lichide determina aflux sporit de urina,care accelereaza coborarea calculului si determina durere in plus. Consumul de lichide este indicat dupa ce colica renala cedeaza sub tratament antialgic si antiinflamator, ulterior, ca masura de prevenire a colicilor si ca adjuvant in terapia litiazei renala.


Ciupercile si ceaiul verde

Un studiu recent sugereaza ca femeile care mananca cantitati mari de ciuperci si beau mult ceai verde ar putea prezenta un risc mai mic de a dezvolta cancer mamar.

Studiul a fost efectuat pe un esantion de 2000 de femei din China, dintre care 1 000 paciente cu cancer mamar (intre 20 si 87 de ani) si un numar egal de femei sanatoase cu varste similare. Fiecare femeie a completat un chestionar dietetic detaliat citand mancaruri specifice consumate.

Ciupercile si ceaiul verde afecteaza cancerul mamar?

Studiul a descoperit ca, cu cat consumul de ciuperci era mai mare (atat proaspete cat si uscate), cu atat mai scazut era riscul de cancer mamar. Cele care consumau cele mai mari cantitati de ciuperci (10 g sau mai mult pe zi) aveau o sansa cu 70% mai mica de a dezvolta cancer mamar decat cele care nu mancau deloc. In cazul subiectilor care consumau 4g pe zi riscul era scazut la jumatate.

Interesant, riscul scadea si mai mult daca femeile beau si ceai verde zilnic. Riscul de cancer mamar pentru femeile care consumau ciuperci si ceai verde era de 11%, comparativ cu 18% in cazul celor care nu consumau nici una. Studiul a luat in calcul ceaiul verde, care este un ceai “mai tanar” decat cel negru dar care contine totusi cafeina.

Nici o dovada inca

Desi cercetatorii au eliminat factorii care i-ar fi putut induce in eroare, acest studiu nu dovedeste ca ciupercile si ceaiul verde au capacitatea de a reduce riscul unei femei de a dezvolta cancer mamar.





Totusi, studiile epidemiologice arata ca in tari precum China in care populatia inca mananca o dieta traditionala, rata cancerului de san este de 4 – 5 ori mai scazuta decat in tarile dezvoltate.

Deci, pofta mare!

Pana la urma, incercarea moarte n-are. O jumatate de ceasca de ciuperci crude cantareste aproximativ 35 grame, deci putin mai mult de 1/8 ceasca de ciuperci uscate pe zi (9 – 8 grame) te-ar putea ajuta sa reduci riscul de cancer mamar. In plus, ciupercile te ajuta si sa-ti pastrezi greutatea, iar ceaiul verde n-a facut niciodata rau nimanui. Chiar daca nu are nici un efect asupra cancerului mamar, o dieta bogata in ciuperci si ceai verde te-ar ajuta sa iti mentii starea generala de sanatate si silueta. Deci, pofta mare!

ele.ro

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Postări populare