Faceți căutări pe acest blog

vineri, 10 decembrie 2010

Degetul arătător poate indica cancerul la prostată

Lungimea degetului arătător, invers proporţională cu riscul de a dezvolta cancer la prostată
Bărbaţii al căror index este mai lung decât inelarul prezintă mai puţine riscuri de a dezvolta cancer la prostată, potrivit unui nou studiu, care ar putea contribui la diagnosticarea precoce a acestei boli, publicat în British Journal of Cancer.

Lungimea degetelor este determinată încă din viaţa intrauterină şi este asociată cu nivelul de testosteron înainte de naştere, potrivit studiului realizat de cercetătorii de la Universitatea din Warwick şi de la Institute of Cancer Research din Marea Britanie.

O expunere mai mică la testosteron este asociată cu un index mai lung, acest fenomen având efect de protejare în ceea ce priveşte cancerul la prostată.

La studiu, efectuat între anii 1994 şi 2009, au participat 1.524 de pacienţi atinşi de cancer la prostată şi 3.044 de persoane sănătoase, cărora li s-a analizat forma mâinilor.

Peste jumătate dintre participanţii la studiu aveau indexul mai scurt decât inelarul.

Participanţii al căror inelar era mai scurt decât indexul prezentau un risc de a dezvolta un cancer la prostată mai mic cu 33%, iar în cazul persoanelor cu vârsta sub 60% riscul era redus cu 87%, potrivit studiului.

"Lungimea indexului ar putea fi utilizată ca un test simplu pentru stabilirea riscului de cancer la prostată, în particular pentru bărbaţii cu vârste sub 60 de ani", a spus Ros Eeles, unul dintre autorii acestui studiu. Acest factor însă trebuie combinat cu alţii, precum cei familiali şi genetici.

Bărbaţii cu un index mai scurt decât inelarul - cum este cazul a jumătate din populaţie - nu trebuie să se înspăimânte, potrivit specialiştilor Prostate Cancer Charity din Marea Britanie.

Rolul expunerii hormonale intrauterine a fost pus în asociere şi cu alte boli, precum artroza şi cancerul mamar.

Doar lungimea indexului nu este suficientă însă pentru a diagnostica un cancer la prostată.

Depistarea sistematică a cancerului constituie un subiect controversat. Unii experţi spun că acest lucru poate conduce la un supradiagnostic şi la supratratarea unui cancer care poate nu ar fi evoluat niciodată şi în urma căreia rămân sechele importante - incontinenţă urinară, tulburări de erecţie.
http://www.mediafax.ro

Ce ar trebui sa stim despre cacao?


Acesta nu este doar un ingredient alimentar care sa ofere gust si culoare bauturilor si dulciurilor noastre. Este un izvor de sanatate de care ar trebui sa invatam sa profitam cat mai mult posibil.

In primul rand, cacao ajuta la prevenirea bolilor cardiovasculare si a unor boli mortale, cum ar fi cancerul. Epicatecina, un compus din cacao, ajuta la marirea capacitatii de relaxare a vaselor sanguine. Acest flavonol se gaseste si in ceaiul verde, in sucul de grefe si in vinul rosu, toate recomandate pentru prevenirea bolilor de inima si pentru mentinerea nivelului de colesterol sub control. Persoanelor cu diabet le este indicat sa consume cat mai mult din acest ingredient. In acest mod colesterol bun se va mari, implicit nivelul de colesterol rau va scadea.

Totodata, cacao contine antioxidanti care, luptand impotriva radicalilor liberi, ajuta la mentinerea unui ten tanar odata cu trecerea anilor. De asemenea, imputerniceste sistemul imunitar, marind rezistenta de la boli usoare pana la cancer. Conform unui studiu, antioxidantii hidrosolubili imbunatatesc circulatia sanguina in creier. In acest mod sunt prevenite congestiile cerebrale sau bolile mintale, datorita efectelor asupra comportamenului cognitiv.

Pe langa antioxidantii pe care ii contine, cuprinde si antiinflamatori ajutand astfel la ameliorarea starilor de inflamatie.

Persoanelor care sunt la cura de slabire le este nu numai permis sa consume ciocolata amaruie, ci chiar recomandat. Daca aceasta are continutul de peste 60% de cacao, atunci valoare nutritionala a acesteia este foarte ridicata, continand si acizi grasi omega 3 care ajuta la randul lor la prevenirea bolilor cardiovasculare.

La fel ca in cazul oricarui aliment, orice exces strica. Ai grija de sanatatea ta, nu o neglija. Consuma cacao pentru ca, dupa cum vezi, ai suficiente motive puternice pentru a o face, Insa nu exagera deoarece te vei alege cu un surplus de calorii care probabil se vor vedea in scurt timp in grasimea de pe burta. Daca vrei un capriciu alimentar, nu uita de ciocolata neagra. Pe langa beneficiile enumerate anterior, iti vei face plinul si de magneziu, fibre si arginina de care organismul tau are atata nevoie. Insa, nu uita, nu e nevoie sa o mananci pe toata singur!
http://www.pro-sanatate.com



Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Postări populare