Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 5 mai 2012

5 teste medicale care-ţi pot salva viaţa


Deşi anual faci o serie de analize uzuale pentru a-ţi verifica starea generală de sănătate, există teste pe care dacă le faci la timp îţi pot salva viaţa. Iată cum poţi depista dacă prezinţi risc de boli cardiovasculare, sifilis, SIDA şi nu numai.

Ai grijă de inima ta!

Inima este bunul tău cel mai de preţ. Ea este practic motorul întregului organism, pe care trebuie să-l îngrijeşti cu cea mai mare atenţie.

Pentru a afla dacă suferi deja sau eşti predispus la afecţiuni cardiovasculare, îţi poţi face o analiză a sângelui prin care să fie măsurat nivelul de proteină C reactivă. De fapt, acest test depistează prezenţa inflamaţiilor în organism.

Corpul reacţionează în mod natural împotriva infecţiilor şi rănilor, dar nivelurile crescute ale acestei proteine pot duce la îngroşarea sau înfundarea arterelor.

De fapt, nivelul crescut de proteină C reactivă reprezintă un risc de boli cardiovasculare chiar mai mare decât colesterolul.

Excesul de proteină C reactivă (peste 3 mg/l) poate fi, de asemenea, asociat cu apariţia altor probleme de sănătate, inclusiv diabet, hipertensiune arterială şi Alzheimer.

Cine trebuie să-l facă?

Femeile care prezintă factori de risc pentru boli cardiovasculare, mai exact cele care au colesterolul mare (peste 200 mg/dl), tensiune arterială crescută (peste 140/90 mm Hg) sau care au rude cu boli de inimă.

Sifilisul trebuie depistat din timp

Urmează să te căsătoreşti, să naşti un copil, să te angajezi sau pur şi simplu să faci analizele anuale obligatorii? În oricare din situaţiile amintite ţi se va cere să faci testul Wasserman. Acesta este o metodă de diagnosticare a sifilisului, mai exact de depistare a bacteriei spiralate care produce boala, numită Treponema pallidum.

Sifilisul e o afecţiune contagioasă care se transmite, în 90% din cazuri, pe cale sexuală. Poţi lua însă boala şi prin înţepături, tăieturi, muşcături, sărut sau de la mamă la făt în timpul sarcinii. Sifilisul congenital este extrem de sever şi invalidant, putând fi fatal pentru nou-născut.

La adulţi, sifilisul netratat, ajuns în stadiu avansat, poate afecta sistemul cardiovascular, pe cel nervos, oasele şi organele interne. Boala poate fi vindecată, cu condiţia ca tratamentul să fie făcut cât mai repede după infectare.

Cine trebuie să-l facă?

Persoanele de vârstă matură, active din punct de vedere sexual, în mod special cele care au avut un contact sexual neprotejat, cele care au rude bolnave, personalul medical şi femeile însărcinate.

Anual fă un Papanicolau

Periodic, orice femeie adultă trebuie să facă un consult ginecologic. Anual însă este obligatoriu să faci testul Papanicolau pentru a descoperi dacă ai vreo afecţiune genitală sau dacă eşti predispusă la cancer de col uterin.

Testul nu este dureros, durează puţin şi constă în recoltarea unei probe de celule din mucoasa colului uterin. Prin această metodă sunt descoperite leziuni inflamatorii, infecţii vaginale sau modificări celulare caracteristice, induse de virusul papiloma de tip uman (HPV), o infecţie cu transmitere sexuală ce afectează 85% dintre femei.

Cine trebuie să-l facă?

Orice femeie, anual, după debutul vieţii sexuale. Chiar şi femeile care şi-au încetat viaţa sexuală sau care au trecut de perioada menopauzei trebuie să facă, de asemenea, în fiecare an acest test.

Atenţie! HIV nu se vede!

Virusul HIV se poate transmite prin contact sexual, prin contactul cu sânge infectat sau de la mamă la copil în timpul sarcinii, al naşterii sau al alăptării. Este important să-ţi faci testul HIV, chiar dacă consideri că riscul de a fi infectat este scăzut, pentru că cei care au virusul nu prezintă semne ale bolii şi adesea nici nu ştiu că sunt purtători.

Testul arată prezenţa în organism a anticorpilor împotriva HIV, virusul ce cauzează SIDA, iar pentru ca rezultatul examenului să fie concludent, trebuie să treacă între 3 şi 6 luni din momentul presupusei infectări.

Cine trebuie să-l facă?

Persoanele care au avut un contact sexual neprotejat sau au parteneri sexuali multipli cele care au suferit o intervenţie chirurgicală sau o transfuzie de sânge, persoanele care folosesc droguri injectabile, femeile însărcinate sau care doresc copii.

Testul care depistează orice

Poţi afla date despre sănătatea ta pe care alte tipuri de investigaţii nu le pot procura dacă faci un RMN. Testul de rezonanţă magnetică nucleară este nedureros şi este una dintre cele mai sigure metode de diagnostic. Este utilizată pentru a afla dacă suferi de afecţiuni cum sunt cele osoase, articulare, ale coloanei vertebrale, ale venelor, ale arterelor, tumori sau infecţii.

Cine trebuie să-l facă?

Orice persoană căreia medicul îi recomandă investigarea unui segment sau organ.
Această recomandare poate veni atunci când alte metode de diagnostic nu au reuşit să evidenţieze o disfuncţie.

Sfatul specialistului

În cadrul programului actual de evaluare a stării de sănătate există un minimum de analize aşa-zis vitale. Printre cele mai importante investigaţii medicale se numără: probele hepatice, cele renale, colesterolul, trigliceridele, proteina C reactivă, fibrinogenul, VSH-ul, HIV, sifilis.

Periodic, este bine să facem şi o electrocardiogramă, o radiografie cord-pulmonară, o ecografie tiroidiană, abdominală, o ecografie mamară şi testul Babeş-Papanicolau.

vineri, 4 mai 2012

Varza vindecă aproape orice fel de rană


Varza face parte din familia cruciferelor şi este originară din Europa Centrală. Se cultivă de peste 4.000 de ani şi este folosită pentru tratarea multor probleme de sănătate încă din cele mai vechi timpuri. În zilele noastre s-a redescoperit efectul benefic al verzei asupra sănătăţii, oamenii de ştiinţă aplecându-se asupra proprietăţilor sale şi introducând-o în componenţa unui medicament.

Elimină toxinele
Varza se utilizează atât intern, cât şi extern. Cea mai importantă proprietate a sa este de dezintoxicare, având o afinitate deosebită pentru toxine, pe care le atrage şi le elimină, contribuind la curăţarea organismului de „deşeurile” ce întreţin boala. Totodată, asigură şi o cicatrizare perfectă, fiind de neînlocuit în tratarea unor răni. În mod intern, cea mai indicată este sub formă de salate sau de sucuri, cu menţiunea că persoanele cu o mare sensibilitate digestivă pot consuma varza ca salată numai după ce au scufundat frunzele în apă clocotită pentru un minut.

Eficientă în anemii
Varza este indicată în afecţiuni respiratorii, gastrice, intestinale (colite ulceroase, parazitoze), slăbiciune generală, anemie. Profesorul Garnett-Cheney, de la Şcoala de medicină din Stanford, a tratat cu suc de varză 65 de persoane cu ulcer gastric, dintre care s-au vindecat 63 în numai trei săptămâni de tratament. În tratamentul cirozei şi al ascitei se recomandă tratament cu 400 g de varză zilnic, jumătate crudă, jumătate fiartă. S-a dovedit că varza este cel mai eficient mijloc de a trata scorbutul, descoperire făcută cu totul întâmplător. Datorită conţinutului mare de fier, mangan şi cupru este foarte eficientă în anemii.

Reglează glicemia
Un cercetător de la Universitatea din Texas a extras din varză un produs pe care l-a numit glutamină şi pe care l-a folosit cu succes în vindecarea alcoolismului. Varza mai conţine şi o substanţă bactericidă capabilă să reducă anumiţi germeni Gram negativi. S-a constatat că are proprietatea de a regla glicemia, fiind astfel indicată în alimentaţia diabeticilor.

Proprietăţi cicatrizante

Sucul de varză conţine: 0,63% feculă verde, 0,29% albumină vegetală, 0,05% răşină, 2,89% extract gomos, 2,84% extract solubil în apă şi în alcool, sulfat nitrat de potasiu, oxizi de fier, sulf. La 100 g de varză se găsesc: 3 g protide, 0,3 g lipide, 6 g glucide şi următoarele minerale: 50 mg fosfor, 50 mg calciu, 1-3 mg de fier; vitamine hidrosolubile: 80 mg vitamina C, 0,15 mg vitamina B1, 0,12 mg vitamina B2, 0,6 mg vitamina PP şi vitaminele liposolubile provitamina A 0,5 mg şi 2183 U.I. din vitamina A. După unii autori ar conţine şi vitamina D2, antirahitică. Proprietăţile cicatrizante ale sucului de varză folosit în tratarea colitelor ulceroase par să se datoreze mucilagiilor, sulfului, sărurilor de potasiu, vitaminei U pe care le conţine, ca şi vitaminei K, antihemoragică. Vitamina U se distruge prin fierbere, de aceea se foloseşte sucul de varză crudă.

Suc, salată sau murată
Deoarece gustul lui nu este foarte plăcut, sucul de varză se bea împreună cu alte sucuri, cum ar fi cel de mere şi de morcov. Varza se foloseşte şi tocată mărunt, sub formă de salată, fiind un aperitiv foarte apreciat. Fierberea ei în mod tradiţional o face foarte indigestă şi îi distruge aproape toate proprietăţile curative, pe când o fierbere uşoară, astfel încât varza să rămână destul de crocantă, o face foarte digestivă, înmuind puţin celuloza şi păstrând toate calităţile, devenind aliment-medicament.

Dezinfectează tractul intestinal
De asemenea, varza acră, aşa cum se prepară la noi în ţară, prin procedee naturale, îşi păstrează toate proprietăţile, iar fermenţii obţinuţi prin murare ajută la digestia celulozei şi a grăsimilor. Ea devine greu digerabilă prin tocăturile ce i se adaugă. Fermenţii lactici ai verzei acre sunt dezinfectanţi puternici ai tractului intestinal şi de aceea este indicat să nu spălăm varza acră, pentru a nu-i distruge. Datorită bogăţiei în sulf, arsenic, calciu, fosfor, cupru, iod este indicată ca remineralizant şi reconstituent. Este un aliment-medicament reechilibrant general în buna funcţionare a organismului.

Ne apără de cancer!
Prin vitamina A, varza întreţine nutriţia ţesuturilor şi întârzie semnele exterioare ale îmbătrânirii. Vitamina B este un echilibrant nervos, favorizând absorbţia oxigenului la nivelul celulei şi metabolismul glucidelor. Datorită sulfului este dezinfectantă şi tonifiantă în afecţiunile aparatului respirator, în anumite eczeme, în seboree şi în protecţia cutanată. Prin magneziu, potasiu şi calciu apără organismul împotriva maladiilor, inclusiv cele canceroase. Prin clorofilă este antianemică, prin protide şi glucide este energetică şi constructoare.

Aplicaţii de frunze pentru ulcer varicos
Extern se folosesc frunzele de varză, sub formă de aplicaţii în următoarele cazuri: plăgi din cele mai grave, contuzii, crăpături, ulcere varicoase, arsuri, cangrene, necroze, eczeme, acnee, hemoroizi, infecţii de toate felurile, nevralgii reumatismale, lombagii, ascite, colici nefritice, migrene, cefalee, afecţiuni gastrointestinale şi hepatice, afecţiuni pulmonare, muşcături de animale, tumori. În unele cazuri, reacţia imediată după aplicarea frunzelor de varză este o amplificare a durerii şi a supuraţiei, dar acest fenomen este dovada că varza lucrează şi nu trebuie să vă speriaţi sau să renunţaţi la tratament! Dacă reacţiile sunt prea violente, se întrerupe aplicarea frunzelor de varză şi se ung locurile cu ulei de măsline presat la rece, ulei de migdale, iar când inflamaţia s-a mai redus, se reia aplicarea de frunze de varză.

Mod de folosire externă
Pentru aplicare se procedează astfel: se folosesc de preferinţă frunzele de la suprafaţa verzei, cele care sunt mai intens colorate în verde şi au fost expuse la soare, adică pe cele pe care de obicei la gătit le dăm la o parte. Se spală bine cu apă rece, se şterg cu un şervet curat de bumbac, se pun pe o planşetă, de asemenea foarte curată, se scot cu cuţitul nervurile mari şi apoi cu un făcăleţ sau cu o sticlă se strivesc uşor frunzele pe ambele părţi. Se pune pe locul afectat o bucată de finet, apoi se pun frunzele şi după aceea iarăşi finet, şi se leagă locul nu foarte strâns. Se iau măsurile necesare să nu alunece pansamentul, în funcţie de locul unde se fac aplicaţiile. Frunzele trebuie să fie proaspete, şi când luăm mai multe din piaţă le ţinem la frigider într-o pungă de plastic. Vom constata a doua zi că frunzele se subţiază foarte mult, parcă se topesc, şi, după gravitatea bolii, uneori chiar de la prima aplicare, depun un strat albicios sau se îmbibă bandajul cu un lichid purulent. Când se fac aplicaţii pe răni deschise sau pe ulcere varicoase supurânde se recomandă înmuierea frunzelor prin scufundarea timp de unu-două minute în apă fierbinte. Unii terapeuţi recomandă şi folosirea frunzelor de varză roşie. Cele mai bune rezultate le are aplicarea frunzelor pe timp de noapte. Dacă pacientul este friguros se recomandă încălzirea frunzelor de varză înainte de aplicare, punându-le pe un capac de vas cu apă fierbinte, pentru câteva momente. Şi în caz de afecţiuni dureroase (nevralgii reumatismale, lombagii), cataplasmele cu frunze de varză aduc o rapidă uşurare bolnavilor.
Anda Postolache

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Postări populare