Faceți căutări pe acest blog

joi, 30 septembrie 2010

Ia-ti portia de sanatate din legumele de toamna


legume
Natura iti ofera toamna cele mai bogate si sanatoase roade. Profita din plin de aceste daruri minunate, bucura-te de ele si consuma-le zilnic pentru o sanatate cat mai buna. Gogosarii, varza, vinetele sau conopida sunt doar cateva dintre legumele de iarna, pline de vitamine.
Gogosar

Dulce si aromat, gogosarul este o leguma prezenta in casele tuturor in aceasta perioada, cu atat mai mult cu cat din el ies niste muraturi grozave. Gogosarul este bogat in beta-caroten, adica un antioxidant extrem de necesar pentru ca organismul nostru sa fie protejat de radicalii liberi. In plus, beta carotenul este bun pentru a impiedica aparitia tulburarilor de vedere.

Gogosarii contin, de asemenea, o cantitate ridicata de vitamina C, atat de necesara la inceputul sezonului rece pentru a da organismului puterea sa lupte impotriva virozelor. De asemenea, gogosarii au in compozitia lor vitamina A, esentiala pentru un par frumos si o piele sanatoasa.

In plus, consumati in cure mai lungi, gogosarii pot preveni boli grave cum ar fi cancerul de prostata, de col uterin, de pancreas sau reumatismul.


Varza


Varza este o sursa excelenta de vitamina C, dar contine si cantitati importante de fibre, mangan, folati, vitamina B si acizi grasi omega-3. Aceasta poate fi consumata atat proaspata, cat si murata sau fiarta (supe sau ciorbe), iar beneficiile sale sunt la fel de puternice.

Varza este o leguma foarte constistenta si satioasa care ajuta in curele de slabire, insa mai mult decat atat, ajuta la detoxifiere organismului.

In plus, studii recente au dezvaluit faptul ca persoanele care consuma in mod frecvent varza, sunt mai ferite de cancer de prostata, cancer ovarian, de san sau vezica urinara.


Conopida


Conopida este o leguma care contine proteine, fibre, potasiu, magneziu, calciu, vitaminele B1, B2, B6, C, E si K. Si aceasta face parte parte din lista legumelor care lupta cu succes impotriva cancerului daca este consumata pe termen lung.  In plus, este o leguma consistenta care desi tine de foame, nu ingrasa pentru ca are un numar scazut de calorii.

Asadar, toamna este o ocazie excelenta pentru a te bucura de beneficiile acestei legume.


Telina


Telina
este oleguma recunoscuta pentru faptul ca poate reduce colesterolul, indeparteaza constipatia, scade tensiunea arteriala, imbunatateste functiile, renale, ajuta la detoxifierea organismului  si este de baza intr-o cura de slabit. Mai mult decat atat, telina grabeste eliminarea pietrelor renale, regleaza hormonii si calmeaza sistemul nervos.

Telina poate fi consumata atat cruda, cat si in diverse mancaruri, avand o aroma foarte placuta.



Vinete


Delicioase in salata, vinetele au in compozitia lor o serie de vitamine si minerale esentiale pentru organism. Calciul, magneziul si vitaminele A si C iti vor asigura oase si dantura puternice, piele frumoasa si sanatoasa, iar in plus vei fi ferit de viroze.

Vinetele contin foarte multa apa, iar daca iti este teama ca te vei ingrasa, poti sta fara griji: vinetele sunt sarace in calorii si nu ingrasa.Acestea protejeaza si stimuleaza inima datorita continutului ridicat de potasiu.
 

Cele mai puternice alimente anticancer


Salveaza in format PDF Imprimare Trimite unui prieten prin email
alimente_anticancer.jpg
Este timpul sa constientizam ca alegerile alimentare la intamplare pe care le facem zi de zi ne pot afecta sanatatea pe termen lung.

Si nu te amagi cu ideea ca nu ti se va intampla tie sau ca bolile grave nu apar decat la batranete. Gresit! Statisticile arata ca tot mai multi tineri se confrunta cu afectiuni grave. In rapoartele despre starea de sanatate a populatiei din Romania se arata ca adolescentii sunt obezi si bolnavi, ca sindromul metabolic se declansseaza de la 20 de ani, ca poti face accident vascular cerebral sau stop cardiac de la 30, 40 de ani, ca suferim de toate bolile (cancer, diabet, colesterol marit, osteoartrite, boli hepato-renale), deoarece sistemul nostru imunitar nu mai face fata, explica prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. 

Una dintre cauzele favorizante este alimentatia proasta si dezechilibrata pe care o imbratisam in fiecare zi. Practic mancam fara sa ne hranim organismul cu nutrientii care sunt vitali pentru buna lui functionare. De aceea, 70% din bolile care ne macina sanatatea sunt cauzate de stilul de viata sedentar si alimentatia nesanatoasa. 

Potrivit dr. David Servan Schreiber, autorul celebrei carti "Anticancer" (un medic neurolog care a invins cancerul la creier), alimentatia nesanatoasa cuprinde grasimi, zahar, carne, alimente industriale, surse de dezechilibru dezastruoase pentru sanatate, pentru ca animalele si agricultura sunt saturate cu produse chimice cancerigene. Iata o lista cu alimentele care nu trebuie sa lipseasca din alimentatia ta zilnica, cu proprietati anticancerigene dovedite si testate de Dr. Schreiber in lupta sa cu cancerul:

Legumele crucifere

Consuma cat mai multa varza, broccoli, conopida, varza de Bruxelles, napi, gulie, ridichi, deoarece curata organismul si au proprietati anticancerigene. Studiile recente arata ca previn cancerul de prostata si colon. Consuma-le in salate, pe cat posibil in stare cruda, dar si gatite cat mai simplu (fierte la abur, calite usor in tigaie).

Pestele gras

Datorita continutul bogat in acizi grasi omega 3 si vitamina A, pestele gras este un aliment indicat de toti medicii. Trebuie si incluzi in meniul tau macar de trei ori pe saptamana cate o portie de macrou, somon, hering, ansoa sau sardine. Consumul de peste previne cancerul de san, colon si prostata, potrivit ultimelor cercetari in domeniu.

Rosiile

Pentru a te bucura de proprietatile lor curative, consuma rosiile gatite pentru a-ti elibera licopenul, substanta cu proprietati anticancerigene. Potrivit cercetarilor facute la Universitatea Harvard, rosiile au capacitatea de a ne proteja de cancerul de prostata, colon, san, dar si de cel cervical si pulmonar. Licopenul se gaseste si in morcovi, capsune, ardei si piersici.

Ceaiul verde

Datorita continutului bogat in polifenoli, ceaiul verde inhiba angiogeneza (formarea noilor vase de sange, esentiale pentru dezvoltarea tumorilor), facilitand moartea celulelor cancerigene. Alege ceaiul verde japonez, lasa-l la infuzat 10 minute si consuma-l intr-o ora. Dr. Schreiber recomanda 6 cesti pe zi.

Usturoiul, ceapa, arpagicul verde, prazul

Împiedica formarea vaselor de sange noi care alimenteaza celulele cancerigene. Aceste alimente-medicament previn cancerul de prostata, san, colon, plamani si rinichi. Consuma-le in stare cruda in salate.

Ghimbirul

Ucide celulele canceroase. Dr. Schreiber recomanda sa folosirea ghimbirului proaspat ras peste o salata de legume fierte la abur sau gatite usor in tigaie sau prepararea unei infuzii (cateva bucatele de ghimbir lasate la infuzat 10-15 minute in apa clocotita). Trebuie doar sa te obisnuiesti cu gustul ghimbirului, il gasesti in supermarket la un pret decent.

Curcuma

Curata sangele si inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. Este un condiment de culoare galbena, il gasesti pe magazinele naturiste, iar ca sa fie absorbit de organism trebuie amestecat cu piperul negru, dupa cum recomanda dr. Schreiber. Amesteca 1/2 lingurta pudra de curcuma cu 1 lingurita ulei de masline si un varf de cutit cu piper negru si adauga la salate, supe, mancaruri.

Mirodeniile

Rozmarinul, cimbrul, oregano, busuiocul, menta, mararul, patrunjelul, tarhonul sunt bogate in uleiuri esentiale care impiedica inmultirea celulelor cancerigene si raspandirea lor in tesuturile invecinate.

Legumele si fructele bogate in caroten

Morcovii, dovleceii, bostanul, sfecla, caisele si toate celelalte legume si fructe colorate viu, in portocaliu, rosu, galben si verde au mari cantitati de licopen si vitamina A. Ele impiedica dezvoltarea celor mai agresive celule canceroase. Efecte similare au si fructele de padure (capsuni, zmeura, afine, mure, merisor), citricele (portocale, mandarine, lamai si grepfrut) si sucul de rodie.

Ciocolata neagra

Numai ciocolata care contine peste 70% cacao si niciodata amestecata cu lapte sau alte arome/creme artificiale. Datorita continutul ridicat in polifenoli si antioxidanti impiedica dezvoltarea celulelor cancerigene. Poti sa consumi zilnic 20 de grame, iar in combinatie cu o ceasca de ceai verde proprietatile anticancerigene cresc.

Vinul rosu

Este bogat in polifenoli si incetineste progresia cancerului. Nu este recomandat sa consumi mai mult de 1 pahar pe zi, deoarece in cantitati mari s-a demonstrat ca alcoolul poate sa favorizeze dezvoltarea cancerului.

Sursa: Eva.ro .

Vitamine de toamna


Odata cu venirea toamnei incepe lupta organismului cu riscul de imbolnaviri cauzate de temperaturile in scadere si vantul tot mai puternic.

Dar tot toamna ne ofera si cele mai bune resurse pentru cresterea imunitatii si, prin urmare, pregatirea scutului in fata schimbarilor vremii.

Dr. Luigi Gratton, Vice President Medical Affairs & Nutrition Education in cadrul Herbalife Ltd. si membru in „Programul de analiza a obezitatii ca factor de risc” derulat de Centrul pentru Nutritie Umana din cadrul Universitatii din Los Angeles (UCLA), ne prezinta cateva dintre legumele si fructele bogate in rezerve de vitamine si minerale necesare organismului in lunile de toamna.

Strugurii contin unul dintre cei mai eficace antioxidanti recunoscuti la momentul actual, flavonoidele (lupta impotriva radicalilor liberi, incetinesc imbatranirea celulelor si stimuleaza imunitatea organismului), si contin potasiu, avand valoare energetica importanta.

Marul are efect depurativ pentru sange (scade colesterolul), tonic pentru nervi si muschi, prevenind instalarea infectiilor intestinale, bronsice, reumatismale.

Prunele au efect decongestionant pentru ficat, stimulent al functiilor nervoase.

Nucile asigura un aport de grasimi nesaturate, minerale, vitamina E, sulf si arginina, mentinand arterele flexibile si inima intr-o stare buna de functionare.

Varza si ardeiul ocupa primele locuri in topul legumelor care contin vitamina C. Pentru a obtine doza zilnica de vitamina C este suficient un ardei gras proaspat sau 200 de grame de varza proaspata.

• Pentru rezervele de vitamina A avem nevoie de morcovi. Un pahar de suc de morcovi pe zi are efect antiseptic, anti-inflamator, cu efecte impotriva cancerului si revigoreaza culoarea pielii.

• Vitamina E este cel mai puternic antioxidant natural. Vitamina E se gaseste din abundenta in uleiurile vegetale (de floarea soarelui, masline, migdale).

• Vitamina B6 este o vitamina speciala pentru imunitate si se gaseste in mai multe legume: cartofi, morcovi, varza, pastai, boabe.

„Nu va faceti griji ca au trecut zilele de vara. Vremea este in continuare de partea voastra, oferindu-va resurse de sanatate. Profitati de legumele si fructele parfumate ale toamnei, in toata splendoarea lor coloristica si a compozitiei, pentru a va intari organismul si a fi pregatiti pentru o lupta si mai apriga, cand se apropie lunile de iarna”, a adaugat dr. Luigi Gratton.

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Postări populare