Faceți căutări pe acest blog

vineri, 11 noiembrie 2011

Alimente de ajutor pentru un somn liniştit

Câteva ore de somn neîntrerupt sunt o adevărată sursă de energie pentru a doua zi. Stările de insomnie, apneea din timpului somnului sau alte probleme de acest gen pot influenţa starea psihică a persoanei. Ştiai că unele alimente pot fi de ajutor când vine vorba de un somn liniştit?
Migdalele
Alunele nesărate sau migdalele te pot ajuta să ai parte de un somn odihnitor. Magneziul din conţinutul lor ajută la relaxarea musculaturii şi induc starea de somnolenţă. Pe de altă parte, proteinele ajută la stabilizarea nivelulului glucozei. 2-3 migadale sunt varianta ideală pentru o mică gustare înainte de somn.
Cerealele
Cerealele integrale sunt de ajutor nu numai când vine vorba de micul dejun. Consumate alături de un iaurt înainte de culcare, cerealele ajută la activarea serotoninei din creier, hormon responsabil pentru starea de spirit. Dacă nivelul serotoninei este mai mare, persoana are o stare de somnolenţă.
Produsele lactate
Brânza, laptele sau iaurtul sunt o bună sursă de triptofan, aminoacid esenţial cunoscut ca fiind un bun antidepresiv natural, dar şi un inductor al stării de somn. Mai mult, calciu ajută la calmarea nervilor, fiind un stabilizator al fibrelor nervoase.

marți, 8 noiembrie 2011

Iată ce boli pot ascunde tulburările de vedere


Tumorile pe creier pot avea ca simptom tulburările de vedere
Tumorile pe creier pot avea ca simptom tulburările de vedere
Vedere înceţoşată sau scurte momente când văzul devine tulbure, din cauza unor pete albe, cerculeţe sau puncte luminoase ca nişte steluţe sunt doar câteva dintre simptomele tulburărilor de vedere.
Sunt probleme pe care circa jumătate dintre români le au cel puţin o dată pe săptămână.

Aceste modificări pot fi semnul unor boli ale ochilor, cât şi cel al unor afecţiuni interne. Iată care pot fi acestea:

- cataracta, o boală care apare în special la persoanele de vârsta a treia şi se manifestă prin vedere înceţoşată şi prin dublarea imaginii

- glaucomul, care poate apărea treptat sau brusc, în cazul glaucomului cu unghi închis, de aceea, dacă vederea scade dintr-o dată, este însoţită de vărsături şi dureri de cap, trebuie să mergi de urgenţă la medic

- dezlipirea de retină, o afecţiune nedureroasă, care apare în special la bărbaţi, după vârsta de 40 de ani şi care are drept simptom percepţia unui văl în câmpul vizual

- tumorile pe creier pot avea ca simptom tulburările de vedere (înceţoşare, "luminiţe", pierdere temporară a vederii) dar numai asociate cu vărsături, cu dificultăţi la mers sau în vorbire

- migrenele (dureri de cap puternice, doar pe o anumtă parte) pot fi însoţite de puncte luminoase şi de puncte negre, de linii, de vedere distorsionată

- hipertensiunea arterială, pe lângă manifestări ca dureri de cap, ameţeli, poate fi însoţită şi de apariţia de puncte luminoase sau negre în campul vizual

- diabetul zaharat, o boală care are ca simptom vederea înceţoşată, setea excesivă, scădere în greutate

- hipotensiune arterială, atunci când tulburările apar din senin, fiind însoţite de ameţeli, de leşin sau de greaţă


În aceste situaţii, este indicat să mergi la un control la medicul de familie. El va fi cel care te va consulta şi cel care te va trimite la un medic specialist, care va stabili exact cauzele tulburărilor de care suferi. Totodată, trebuie să te prezinţi de urgenţă la doctor dacă, brusc, suferi de junghiuri puternice în zona tâmplelor, cu senzaţie de vomă şi ameţeală.
Când mai pot apărea

Este important de ştiut că tulburările de vedere mai pot apărea şi din cauza oboselii cronice, dacă te afli sub tratament medicamentos sau dacă treci printr-o perioadă stresantă, la serviciu sau acasă. În aceste cazuri, tulburările trec de la sine, dacă recurgi la plimbări în aer liber, la odihnă, cel puţin opt ore pe noapte şi la o alimentaşie sănătoasă.

Si calculatorul tulbură vederea

Unul dintre principalii vinovaţi în cazul tulburărilor de vedere este calculatorul. Studiile arată că peste 80% dintre cei care petrec cel puţin două ore, zilnic, în faţa monitorului, acuză anumite simptome:De aceea, dacă eşti una dintre persoanele care utilizează calculatorul, este indicat să iei o pauză de privit în monitor. Astfel, o dată la circa zece minute, ridică-ţi ochii şi mută-ţi privirea asupra unui obiect aflat la cinci-şase metri în faţa ta, cel puţin zece secunde. Totodată, este indicat să ai un monitor curat şi să foloseşti un ecran protector sau ochelari de protecţie.

Cum previi aceste probleme

- poartă ochelari de soare pentru a proteja ochii
- renunţă la fumat
- mergi cel puţin o dată pe an la un control oftalmologic
- încearcă să eviţi stresul
- este bine să dormi cel puţin opt ore pe noapte

Alimente care întăresc vederea

Legume şi fructe care conţin beta-caroten: morcovi, piersici, kiwi, caise, mango
Alimente bogate în luteină si zeaxantină: varză, spanac, ouă, napi
Fructe şi legume cu un conţinut bogat de vitamina C: lămâi, kiwi, portocale, roşii, ardei, conopidă
Alimente bogate în acizi graşi Omega 3: sardine, macrou, ton, somon, nuci, fasole
Alimentele care contin zinc: carne de vită, ficat, lapte, cereale

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Postări populare