Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

10 secrete pe care nu le ştiai despre mierea de albine


În Egipt şi în India antică mierea era considerată un dar al zeilor. Se pare că mana care a fost dată poporului în drum spre Ţara Canaanului era de fapt miere.
Soldaţii din India antică primeau înainte de luptă o punguţă de piele plină cu miere care se lega la brâu. S-au găsit papirusuri care îndeamnă la consumul de miere pentru că “este bună”.
Nu era doar un aliment extraordinar de hrănitor şi energizant, ci şi un antiseptic şi un conservant de excepţie.
- Mierea conţine toate vitaminele, mineralele, enzimele cunoscute vreodată în lumea medicală
Are toţi aminoacizii esenţiali cunoscuţi, ceea ce o face o hrană proteică de excepţie, are glucide şi chiar hormoni. Sunt foarte multe asemănări între organismul uman şi produsele stupului. Inclusiv hormonii, care sunt de o asemănare uluitoare cu cei umani şi care nu au nici o contraindicaţie sau efect negativ, faţă de cei de sinteză.
- Mierea este perfect igienică, antiseptică şi un antibiotic de excepţie
În mierea de calitate nu rezistă nici un microb.Orice microb, inclusiv agentul patogen al ciumei bubonice, care în Evul Mediu a distrus oraşe intregi, dacă stă în miere, este ucis.
- Cu cât o miere este mai vânturată, cu atât este mai bogată în enzime
Mierea vânturată natural de albine este densă, ajunge la o consistenţă de maximum 18% apă şi conţine foarte multe enzime, căci la fiecare mutare în altă celulă i se mai adaugă enzime, mai ales inhibină, care este un antioxidant redutabil.
Procesul de vânturare are loc în timpul cursul nopţii, când albinele lucrătoare se aşază într-o anumită ordine şi încep să bată din aripi în timp ce altele iau nectarul dintr-o celulă şi-l mută în alta şi iar şi iar, până ce acest aer încărcat cu vaporii din nectar iese prin urdiniş. Pentru un kilogram de miere albina trebuie să aducă în stup 4 litri de nectar, din care jumătate este apă, ce va fi vânturată.
- Cum ne putem da seama că mierea pe care o cumpărăm este de calitate?
Cel mai sigur indiciu este greutatea. O sticlă de un litru ar trebui să aibă 1,450 kg miere.Apoi este gustul, dar gustul mai poate înşela.
Important de ştiu este faptul că mierea cristalizează. Dacă sunt cristale mari, ca sarea grunjoasă, mierea e bună. Mierile bine vânturate sunt mai onctuoase, au cristale mai mici, mai finuţe.
- Nu ar trebui cumpărată mierea care stă pe tarabe în plin soare
Aceea are cu 40%mai puţine calităţi. Mierea este creată de albine la întuneric, ea nu trebuie expusă luminii solare, ci doar la lumina încăperii şi la o temperatură constantă, ce nu depăşeşte sub nici o formă 40 de grade.
De aceea, mierea nu se pune nici în ceaiul fierbinte. Toate mierile bune zaharisesc după câteva luni, deci dacă vreţi să fiţi siguri că luaţi o miere naturală, cumpăraţi una zaharisită.
- Ce alte produse ale stupului se recomandă în cadrul tratamentelor ?
Lăptişorul de matcă este un fel de vitamină naturală, cel mai energizant aliment care a fost creat vreoată de lumea vie. Nu există ceva mai energizant.
Polenul, elementul mascul al florii, este un rezervor de acizi ribo şi dezoxiribonucleici. Are o valoare colosală în alimentaţia şi medicaţia umană. Este un aliment impresionant de complet, conţine toţi aminoacizii esenţiali şi neesenţiali, care îl transformă într-o hrană proteică absolut completă.
Căpăceala de pe faguri are şi ea o importanţă medicală mare, căci conţine un antibiotic extrem de important în bolile aparatului respirator, care este însă distrus imediat de soare. Căpăceala trebuie extrasă într-o încăpere unde nu intră soarele şi depozitată în vase cu pereti opaci.
Propolisul este o răşină pe care albinele o recoltează de pe mugurii unor arbori.Este un concentrat de hormoni steroidieni, substanţa care stă la baza tratamentului făcut în bolile autoimune.
Ceara este folosită în cosmetică, are aplicaţii medicale şi multe aplicaţii industriale.
Mai există veninul, arma de apărare a albinei, din care s-au obţinut extracte standardizate, cu efecte pozitive în tratarea artritelor, poliglobuliilor, a reumatismelor şi bolilor autoimune.
- Câtă miere avem voie să mâncăm?
Ar trebui consumate zilnic1- 3 grame pe kilogram corp, ceea ce înseamnă cam 120 de grame la o persoană de 60 de kg. În timpul copilăriei este însă indicată o doză mai mare. Copiii au un consum mai ridicat de energie, ard mai multe calorii.
- Ce tipuri de boli pot fi vindecate cu produse apicole?
Absolut toate. Produsele apicole intervin inclusiv în cancere.Mierea şi derivatele au capacităţi antitumorale, antivirale, combat toate tipurile de anemie şi, în anumite dozări, ajută imens în leucemii. Efecte foarte importante au şi în tratarea bolilor autoimune.
- Apiterapia vindecă infertilitatea, fibroamele, chisturile ovariene, dar şi endometrioza
- Produsele apicole ajută la fixarea calciului
Calciul nu are nevoie doar de vitamina D2, ci de încă 22 de elemente, minerale, vitamine, enzime şi hormoni pentru a deveni bioactiv.
Bolile autoimune nu se vindecă până ce calciul nu ajunge la valori normale or corticoterapiile de sinteză spală calciul.
[financiarul.ro]

joi, 28 ianuarie 2016

DESPRE NUCI


          Nucile sunt unele dintre cele mai uimitoare alimente de pe planeta. Sunt pline de fibre, nutrienti si grasimi sanatoase pentru inima. Sunt lipsite de zahar si contin o minima cantitate de carbohidrati, si, cel mai bun lucru dintre toate, au un gust ceresc. In ciuda acestor fapte, exista multi oameni care le evita ca pe ciuma datorita inaltului continut in grasimi si calorii. Nu te teme! Nucile pot si ar trebui sa fie parte a dietei tale dintr-o varietate de motive de sanatate si culinare.

Cele mai importante motive provin din doua studii gigantice publicate in ultimii doi ani. Ele au aratat ca mancatorii de nuci traiesc mai mult decat cei ce nu le consuma, si au o incidenta mai scazuta a deceselor datorate cancerului sau bolilor cardiovasculare. Aici sunt sapte nuci, sapte fapte si sapte utilizari care sa te innebuneasca dupa nuci, pe care eu le denumesc “cealalta carne alba”!

                            1. Nucile caju nu sunt dusmanul – dar cojile lor, da!


Te miri de ce nu gasesti o nuca de tipul caju dormitand intr-o cochilie lemnoasa, precum alte nuci? Deoarece aceasta coaja de fapt ar putea sa iti dauneze. Caju este din aceeasi familie de plante cu iedera otravitoare si otetarul otravitor, iar uleiul datator de mancarimi se gaseste aproape doar in coaja nucii. De aceea gasesti nuci caju vandute doar fara coaja. Odata ce treci de coaja, innebunesti! Mancatul nucii de caju te ajuta sa indepartezi sau sa controlezi diabetul prin ajutorul stimulator dat absorbtiei de zahar din sange de catre celulele muschilor, potrivit autorilor unui studiu din 2010. Caju este un fruct utilizat in mod obisnuit in bucatariile indiana, tailandeza si chinezeasca ca garnitura sau adaugat in sosul curry. Aceste nuci mai pot fi transformate intr-o smantana caju ca un substitut vegan fara lactate.

2. Fructul fisticului (da, este realmente un fruct) si leguma spanac au foarte multe in comun.

De ce? Pentru ca amandoua sunt verzi! Fisticul is capata culoarea verde de la acelasi pigment (clorofila) care aprinde culoarea spanacului, a verzei kale si a altor fabuloase alimente vegetale. Consumul de fistic a fost pus in legatura cu sporirea antioxidantilor din sange, o sanatate mai buna a inimii si s-ar putea chiar sa scada riscul de cancer pulmonar. Fisticul mai poate fi mancat integral, ca gustare, utilizat ca unt sau pasta pentru a aromatiza mancarurile sau faramitat ca topping de salata.

3. Dintre toate toate felurile de nuci care exista, doar nucile romanesti au asta! nucile

Nucile romanesti se bucura de o distinctie cum nu este alta – ele sunt singurul fel de nuci care au acizi grasi omega-3! Cercetarile facute asupra nucilor se citesc precum editia de duminica a ziarului New York Times – sunt extinse si pline de informatii! In plus pe langa beneficiile de sanatate cardiaca (inclusiv imbunatatiri ale functiei endoteliale) pe care le vei capata de la nuci, vei mai obtine si un risc scazut de cancer la prostata sau san, si abilitati motorii imbunatatite la persoanele mai varstnice. Foloseste nucile ca pe un aliment de baza fara gluten pentru orice are nevoie de o crusta (placinte si tarte sanatoase).

                                           4. Arahidele nu sunt deloc nuci .

Asa este! Ele sunt legume. Si ar trebui sa le incluzi in dieta ta de sarcina. Un studiu din 2013 din Journal Pediatrics a gasit ca mamele care au mancat arahide si alte nuci din copaci pe durata sarcinii au avut copii nascuti cu o incidenta semnificativ mai scazuta a alergiilor la nuci. Desi alergiile la nuci s-au triplat la copii in ultimii 15 ani, iar datele anterioare au aratat o conexiune intre consumul de nuci pe durata sarcinii si riscul sporit de alergii, in general dovezile lipsesc.
De fapt, Academia Americana de Pediatrica a retras in 2008 afirmatia despre evitarea nucilor de copac la femeile insarcinate. Cea mai larg utilizata modalitate de a folosi arahidele – ai ghicit! Unt de arahide! Asa ca nu trebuie sa ai arahibutirofobie (frica de unt de arahide lipit de cerul gurii), bucura-te chiar azi de niste unt de arahide Asigura-te doar ca unicul ingredient din untul tau de arahide sunt arahidele (fara zahar si uleiuri partial hidrogenate).

                 5. Intestinele tale iubesc migdalele mai mult decat pe oricare alte nuci

Un studiu din 2008 a descoperit ca migdalele (si in mod specific grasimea din migdale) ar putea juca un rol in sporirea numarului de bacterii sanatoase din intestine. Desi studiul este mai vechi si a fost finantat de Consiliul Migdalelor, rezultatele au trezit totusi curiozitatea de a vedea daca exista vreo asociere intre consumul de nuci si imbunatatirea florei intestinale.
In continuarea acestui fapt, un studiu din 2013 a gasit ca consumul de migdale a ajutat la sporirea senzatie de satietate fara riscul cresterii in greutate. De aceea migdalele ar putea fi o excelenta optiune, atat pentru intestinele tale, cat si pentru burtica ta (excesul de greutate). Devino adept adevarat raw prin producerea propriului tau lapte de migdale. Vei gasi cateva moduri de a-l face, printr-o cautare pe internet.

                              6. Nucile macadamia ne spun cand sunt gata pentru consum!

Marea parte a cultivatorilor de macadamia culeg nucile dupa ce au cazut din copac pe jos. Este acel timp cand nuca este pe deplin coapta, deci intr-un sens, nucile determina momentul in care sunt gata de a fi mancate! Desi nucile macadamia au o faima proasta datorita inaltului nivel al caloriilor, se mai intampla si ca au minunate beneficii cand vine vorba de sanatatea generala a inimii.
Doar fii atent la controlul portiilor. Impreuna cu nucile pecan, macadamia se mandreste cu cel mai mare numar de calorii din lumea nucilor. Foloseste uleiul de macadamia pentru o aroma diferita, totusi delicioasa, in urmatorul fel de mancare!

                               7. Nucile de Brazilia ii favorizeaza pe barbati.

Baieti, nu mai aruncati nucile mari de Brazilia din mixul de nuci pe care il cumparati! Nucile de Brazilia sunt bogate in seleniu, un mineral gasit ca fiind eficient in lupta impotriva cancerului la prostata. Un punct cheie in legatura seleniului cu cancerul sta in sursa. Un studiu din 2014 a gasit ca cei care isi capata seleniul din suplimente, in loc sa il capete din alimente adevarate precum nucile de Brazilia, au o incidenta sporita a cancerului la prostata. Bucurati-va de careva nuci in fiecare zi ca gustare de dimineata pentru a capata tot seleniul de care aveti nevoie, fara a depasi masura.

La urma urmei, pentru a obtine maxime beneficii de pe urma unei diete cu nuci, trebuie sa te bucuri cu moderatie de ele. Ele sunt totusi pline de grasimi (chiar daca majoritatea acestora sunt sanatoase) si calorii. Asta inseamna ca o gustare din nuci in fiecare zi este excelenta pentru controlul greutatii, optimizarea sanatatii si sporirea sentimentelor de satisfactie, dar daca o tii in gustari cu nuci toata ziua… nu asa de mult. Mai evita nucile care au fost “drese”, precum nucile pentru bere, cele glazurate cu miere si varietatile gen bomboane. Ideal ar fi sa consumi nucile crude si hidratate inainte. Citeste mai mult despre acest lucru in articolul: De ce trebuie sa inmoi nucile!
SURSA
http://viataverdeviu.ro/7-lucruri-traznite-despre-nuci-pe-care-probabil-nu-le-stii/

miercuri, 27 ianuarie 2016

Bautura care Ucide Cancerul


Un articol de Cristian Iacov


Patrunjelul contine nutrienti care afecteaza pozitiv sanatatea noastra, mentinandu-ne corpul alcalin. Acestia sunt impartiti in doua grupe - uleiuri esentiale in primul rand si flavonoide in al doilea rand. Patrunjelul este, de asemenea, bogat in vitaminele C, A si K, expertii in domeniul sanatatii recomandandu-l in special toamna si iarna.

Iata reteta :

1.5l de apa
Patrunjel, aproximativ 3 legaturi
½ kg lamai
2 lingurite de bicarbonat de sodiu
½ litri de otet de mere


Mod de preparare:

In primul rand trebuie sa ne asiguram ca lamaile sunt bine curatate in special de pesticide. Asa cum v-am prezentat intr-un articol precedent, nu trebuie sa faceti foarte multe, ci sa lasati lamaile scufundate pentru 30 de minute in otetul de mere, apoi sa le spalati la jet de apa foarte bine.

Dupa ce v-ati asigurat ca lamaile sunt bine curatate, taiati-le felii si adaugati-le in cei 1.5 litri de apa. Maruntiti patrunjelul si puneti-l de asemenea in apa respectiva. Nu uitati si de cele 2 lingurite de bicarbonat de sodiu, acesta fiind ultimul ingredient pe care trebuie sa-l adaugati.

Gata! Reteta impotriva cancerului este completa. Nu va ramane decat sa agitati bine continutul si sa-l bagati 12 ore la frigider. Dupa cele 12 ore puteti consuma din preparat in felul urmator: 100 de ml in fiecare dimineata pe stomacul gol.

Consumand acest preparat timp de 1 luna in fiecare an, te vei alege cu un organism alcalin (cancerul nu se poate dezvolta in mediul alcalin) si pregatit sa lupte cu orice boala necrutatoare. Chiar merita incercat!

Sanatate maxima!

Acest articol este oferit sub licenta Creative Commons. Il puteti republica oriunde incluzand autorul, sursa si sa lasati toate link-urile intacte.

Despre Autor:

Cristian Iacov este autor pentru Secretele.com . „Imi doresc sa va dezvalui secretul sanatatii naturale pentru cunoasterea beneficiilor asupra organismului uman. Trebuie sa lasam o mostenire fara secrete generatiilor viitoare!”. Pe Cristian Iacov il puteti gasi si pe Facebook

- See more at: http://www.secretele.com/2014/12/medicul-dumneavoastra-va-solicita.html#sthash.IuyivlW9.Zx4cE0GU.dpuf

miercuri, 9 decembrie 2015

Băutură miraculoasă

Un bărbat a pus 12 căței de usturoi în vin și apoi a consumat băutura ce a rezultat. Până și el a fost uimit de rezultate, nimeni nu se aștepta să pățească ASTA, potrivit Bewoman.ro.

Băutură miraculoasă
Foto: bewoman.ro
Aceasta bautura miraculoasa din usturoi si vin rosu poate vindeca zeci de boli. Ar trebui sa luati cate o lingura de trei ori pe zi, in cursul unei luni si puteti repeta tratamentul dupa sase luni.
Fiecare persoana careia ii pasa de sanatatea ei, ar trebui sa faca aceasta bautura cu usturoi si vin rosu. Este important sa retineti ca o astfel de bautura face minuni in mentinerea starii de sanatate.
In plus, este utila pentru eliminarea depunerilor de sare din organism, imbunatateste capacitatea de lucru a corpului, purifica sangele, intareste sistemul imunitar, vasele de sange si inima.
Citeste continuarea pe BEWOMAN.RO

miercuri, 11 noiembrie 2015

Aspectul limbii poate trăda anumite semne de boală,





Aspectul limbii poate trăda anumite semne de boală, examinarea ei oferind indicii importante pentru un medic experimentat în depistarea eventualelor probleme de sănătate.

Dacă în societatea occidentală se acordă o atenţie tot mai redusă examenului clinic, în medicina chineză examinarea limbii este un pas important în stabilirea diagnosticului. Limba, spun medicii chinezi, este un instrument la fel de util ca stetoscopul pentru observarea dezechilibrelor din organism, notează Daily Mail, citat de Adevarul.ro

Vârful limbii reprezintă zona pieptului, partea de mijloc reprezintă zona abdominală şi plexul solar (parte a sistemului nervos, situată în spatele stomacului), iar secţiunea din spate reprezintă regiunea inferioară a abdomenului / zona lombară.Având în vedere că limba unui om sănătos este roz, umedă, are o formă plată uniformă şi fără depozite, linii sau pete, orice abatere de la aceste caracteristici semnalează o problemă.

Cele mai întâlnite semne şi semnificaţiile acestora


Limba roşie poate demasca un proces inflamator sau deshidratare în zona specifică. Consumul adecvat de apă – cel puţin opt pahare mari pe zi – ar trebui să ajute.

Limba pală indică o anemie, cauzată de o carenţă de fier sau anumite vitamine. O dietă bogată în vitamine şi minerale ar putea corecta dezechilibrul creat. Atenţie, paloarea mai poate demasca un sistem imunitar slab.

Limbă purpurie vorbeşte despre o slabă circulaţie a sângelui în organism, poate fi semn de sindrom premenstrual sau oboseală.

Limba de culoare neagră apare astfel atunci când papilele gustative se alungesc şi capătă o tentă întunecată. Acest aspect este deseori determinat de abuzul de antiseptice, de antibiotice sau de fumatul excesiv. De multe ori poate fi semnul unei igiene orale necorespunzătoare sau a unui consum insuficient de fibre, fructe sau legume.

Limba cu depozite semnifică prezenţa toxinelor în organism. Cu cât mai gros este stratul depozitelor de pe limbă cu atât este mai mare nivelul de acumulare. Este absolut normal ca la suprafaţa limbii să existe o peliculă albicioasă subţire, dar când învelişul acesta ajunge să fie alb mat, poate fi un semn de digestie lentă.

De asemenea, o limbă prea albă poate anunţa şi o infecţie cu candida. Învelişul gălbui gros scoate la iveală existenţa unor probleme degestive cronice, precum constipaţia, dar poate fi şi un semn de probleme la plămâni.

Limba umflată poate semnala o infecţie în gât, o dereglare a tiroidei sau chiar cancer. O limbă umflată şi pufoasă denotă hipercolesterolemie.

Limba dantelată, cu semne ale dinţilor arată un deficit de energie al splinei, ceea ce poate duce la oboseală, senzaţie de frig şi diaree. Crăpăturile pe limbă indică o problemă la organul corespunzător acelei zone. De exemplu, o brazdă dreaptă pe mijlocul limbii anunţă afecţiuni ale coloanei vertebrale. Crăpăturile mai pot sugera exces de căldură în organism sau o deshidratare. Crăpăturile pe vârful limbii indică un nivel crescut de stres şi probleme emoţionale, dar n-ar strica şi nişte investigații la inimă.

mai multe cititi aici...

http://cyd.ro/aspectul-limbii-poate-trada-anumite-semne-de-boala/

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

O simplă înțepătură poate salva viața unui om


.Accidentul vascular cerebral este situat în top-ul celor 5 cauze ale fatalității pe plan mondial. Puțini sunt cei care scapă fără sechele în urma acestuia. Persoanele afectate de acesta, dar care au rămas în viață, pot avea mâna și/sau piciorul de pe o parte a corpului paralizat aproape în întregime, vorbirea neclară, fața asimetrică și pot fi imobilizați la pat pentru tot restul vieții etc. Este greu de închipuit viața de după accident a acestor oameni…Atacul vascular cerebral poate fi de mai multe tipuri, cele mai cunoscute fiind: ischemic – când este întreruptă circulația sângelui spre una din arterele creierului și hemoragic – când are loc o sângerare la nivelul creierului.
Simptomele unui astfel de atac sunt: paralizie treptată a aparatului locomotor, fața începe să capete o formă asimetrică, persoana nu mai poate vorbi. Toate acestea se întâmplă foarte repede și trebuie acționat imediat.
Conform unui profesor chinez, efectele unui atac vascular cerebral hemoragic pot fi diminuate substanțial cu o simplă înțepătură de ac. Acesta este un mod neconvențional de prevenire a unor consecințe dezastruoase și poate fi efectuat cu o seringă sterilă sau cu un ac simplu trecut prin flacără. preview




Se vor înțepa mai întâi vârful tuturor degetelor de la mâini, iar dacă sângerarea nu începe, aceasta se va forța “storcând” degetele. Apoi se vor masa bine urechile, până se înroșesc (ceea ce înseamnă că circulația sanguină a acestora este bună) și se înțeapă lobii urechilor. O să observați cum victima ușor ușor începe să-și revină







Nu uitați: primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să așezați victima în pat ca nu cumva să se dezechilibreze și să cadă, aceasta afectând și mai mult starea sa și să chemați de urgență ambulanța, iar mai apoi să urmați sfaturile medicinei tradiționale chineze prezentate mai sus!

Metoda s-a dovedit a fi foarte eficientă și cu adevărat salvează vieți.

Distribuiți mai departe ce ați aflat acum, trebuie să fim cu toții informați căci doar astfel putem salva vieți!

Autor text: Perfect-ask.com

duminică, 13 septembrie 2015

Bolile de tiroidă și de ficat se văd pe piele


Culoarea pielii şi consistenţa se modifică în boli de ficat, în unele boli pulmonare, sau în afecțiunile tiroidei.


“În unele afecţiuni endocrine pielea poate să îşi schimbe consistenţa , gradul de hidratare, stratul lipidic sau să îşi schimbe culoarea. În afecţiuni ale ovarelor (sindrom de ovar polichistic) pielea poate deveni “grasă”, la fel şi părul, în afecţiuni tiroidiene (hipotiroidii sau hipertiroidii) poate fi foarte uscată şi pergamentoasă, rece, sau umedă şi caldă, în afecţiuni ale suprarenalelor şi hipofizei poate să îşi schimbe culoarea sau consistenţa, etc”, explică dermatologul Anca Zranca.

Piele uscată

Dacă pielea devine uscată şi apare senzaţia de mâncărime, poate fi o simplă alergie la unul dintre produsele cosmetice pe care le folosiţi sau poate indica lipsa fierului din organism, afecţiuni ale tiroidei sau anemie. În cazul în care aveţi o iritaţie care nu dispare cu niciun tratament, poate fi un semn că sunteţi prea stresat.

Palorea=boli de rinichi

Paloarea pielii, însoțită de mâncărimi, poate fi semnul unor boli de rinichi. „La cei cu insuficiență renală cronică apare un miros de uree prin piele și respirație.

Mâncărimile pielii apar tocmai din cauza cristalelor de uree care se elimină prin aceasta”, explica Loredana Pop, medic nefrolog. Părul uscat și fragil, dar și oboseala completează semnele care pot indica prezența insuficienței renale.

Bataturi care nu se vindeca, indiciu al diabetului

Nevoia de a bea cinci-șase litri de lichide pe zi și cantitatea mare de urină eliminată în 24 de ore sunt semne ale diabetului zaharat, când valorile glicemiei sunt ridicate.

Tot la diabetici mai apar candidoze bucale sau vaginale, dar și infecții urinare care se vindecă greu. „Atunci când apar complicații ale diabetului, se observă leziuni tipice de eczemă la picioare.

De asemenea, din cauza pierderii unor substanțe la nivelul pielii, unele răni provocate de bătături ajung să se vindece foarte greu”, afirmă Eduard Adamescu, medic specialist diabet zaharat.

Afecțiunile tiroidei vă albesc timpuriu

Cei cu hipertiroidie sunt slabi, agitați, transpiră ușor, au ochii măriți, și au alopecie. „În cazul hipotiroidiei, pielea este uscată și palidă.

În plus, bolnavul albește precoce și este lent în mișcări”, spune Luiza Vitan, endocrinolog.

Pilozitatea în exces și acneea pot indica alte afecțiuni endocrine, precum boala Cushing, cauzată de hiperactivitatea glandelor suprarenale, sau tulburări de ovare.

Palmele roșii anunță probleme cu ficatul

Hepatita acută se manifestă prin semne pseudogripale, precum dureri de mușchi, de oase, astenie sau lipsa poftei de mâncare. În plus, la hepatici, urina este foarte colorată, iar scaunele, decolorate.

„În hepatitele cronice apar steluțe vasculare pe piele, pete mici și roșii. Palmele sunt, de asemenea, roșii. Scăderea densității firelor de păr, accentuarea desenului venos, mai ales la nivelul abdomenului, și scăderea masei musculare indică tot hepatită cronică”, afirmă Doru Cristian Gavrilă, medic internist.

Riduri – afecţiune posibilă: osteoporoză

Ridurile faciale pot trăda osteoporoza, arată un studiu recent al cercetătorilor de la Şcoala de Medicină Yale. După ce au examinat 114 femei la menopauză, cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani, au ajuns la concluzia că femeile cu cele mai adânci riduri aveau cele mai fragile oase.

“Oasele şi pielea au ca element comun colagenul. Un nivel scăzut de colagen favorizează apariţia ridurilor şi deterioarea oaselor”, subliniază autorul studiului.

Înroşirea pielii – afecţiuni posibile: lupus, boli de inimă, menopauză

Roşeaţa pielii poate fi semn de lupus eritomatos, afecţiune care provoacă o iritaţie în formă de fluture pe obraji şi nas.

“Cei care suferă de boli cardiovasculare se confruntă cu roşeaţa pielii. Efectul este mai evident pe faţă, deoarece pielea este mai subţire şi vasele de sânge sunt mai apropiate”, explică dr.Oana Clătici, medic dermatolog la Spitalul Universitar din Bucureşti.

Schimbarea culorii pielii – afecţiuni posibile: bronşită, astm, icter

Boli respiratorii precum bronşita, enfizemul pot colora pielea în galben sau gri, deoarece nu există suficient oxigen în organism.

“Pielea gălbuie poate fi semn de icter, o afecţiune cauzată de acumularea în sânge a bilirubinei (pigmentul hemoglobinei, componentă a sângelui) sau alte afecţiuni hepatice, biliare, chiar cancer gastric”, adaugă dermatologul Clătici.

Buze uscate – afecţiuni posibile: anemie, diabet

Crăpăturile sau rănile la colţul gurii pot fi semnul unei anemii, cauzate de lipsa fierului în organism. Producţia de celule roşii încetineşte, iar rănile se vindecă mai greu. Alte cauze posibile pot fi diabetul sau infecţia locală cu candida.

Faţă umflată, pufoasă – afecţiuni posibile: hipertiroidie, oreion

Atunci când glanda tiroidă nu produce suficientă tiroxină (care controlează nivelul de energie consumată de organism) metabolismul este încetinit, ceea ce duce la îngrăşare, inclusiv la nivelul feţei.


Sursa: http://www.doctorulzilei.ro/

O TAINA MEDICALA!




SAREA DE BUCĂTĂRIE
Va dezvaluim azi o taina ținută cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii "prostimii".
Lipsa sării din sange!! Interesant, dar LOGIC.
Aceeasi problema cu tensiunea arteriala: inainte 130/80 era tensiune de aviator, acum este limita superioara a "normalului". Sa aiba aceeasi justificare?
Va dezvaluim azi o taina tinuta cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii "prostimii". „Excesul de sare, zahar si grasimi, dauneaza grav sanatatii !”
Asta da avertisment medical! Ce înseamna exces nu ne explica însa nimeni!!!
La prima citire, exces înseamna.prea mult, dar raportat la greutatea fiecaruia !!! Între copilul de 20 de kilograme si adultul de 80 sau 120 de kilograme... e o marjă de eroare foarte mare, ca sa pronunti exces, sau sa recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi. Între omul de la munte... care bea apa puternic magnetizata si aproape pura si cel de la ses sau de la oras care primește apa cea mai infecta, cel de la munte va "dizolva" si elimina mult mai repede chimicalele!
Nu uitati ca nu suntem la fel, ca nu avem aceeasi grupa sanguina, ca difera si RH-ul - purtatorul de oxigen din sange! Unii au în sânge predominant Cuprul (RH negativ) altii, cei mai multi, au Fierul (RH pozitiv)!
Nu uitati ceea ce multi vor sa ascunda:
- orice reactie a apei cu sarea produce... caldura!!! Iar sarea formeaza pricipalul electrolit care, scos din sânge, reduce de... 11 000 de ori viteza transferului informational catre creier!!! Mai simplu spus, lipsa sării din sânge...prostește!!!
Intuitia îmi spune ca asta este scopul lor real: sa devenim legume! La munca si înapoi acasă, la televizor, unde ni se repeta zilnic prostiile astea: „excesul de sare zahar si grăsimi dăunează grav sanatatii!”
Dar excesul de alcool, tutun si medicamente? De ce nu se fac campanii la TV cu acest subiect? De ce nu se fac campanii contra drogurilor ??? Nu este vorba de boala si moarte, mai ales în rândul tinerilor? Ba da! Dar este vorba si de bani, de multi bani, atât de multi încât viata copiilor si a tinerilor...nu mai conteaza!!!
Este vorba de profituri imense, accize si taxe! Si, în fond este bine sa ai multe "legume" în sistem ! Pentru ca legumele îsi plătesc taxele la zi! Amintiti-vă! Ce face medicul prima data când ajungi în spital? Îti schimba regimul alimentar: fără sare!!!! Adică taie legăturile informationale cu creierul, ca sa poata trimite medicamentele peste tot în corp. Amorteste creierul pentru ca altfel, acesta, ar reactiona imediat la chimicalele administrate! Ar declansa alergii!
ZAHĂRUL
Zaharul e purtator de un cu totul alt tip de informatii ! Nu vorbim de "clasicul" zahar alb, tos, chimizat la maxim!!! Vorbim de zaharul natural din fructe sintetizat de natură cu ajutorul apei ! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine, naturala! Glucoza participa direct la formarea acidului dezoxiribonucleic (ADN) adica a evoluției. Vitalitatea dvs. si a copiilor dvs., atentia, concentrarea, vin din zaharurile naturale! Si evolutia dv. genetică!
Grasimile ?!
Sa vedem ce spun studiile! Colesterolul ajuta la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în glandele suprarenale si în ovar!!! Colesterolul este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformarii de catre ficat în acid biliar. Nivele joase ale colesterolului, induse cu ajutorul medicamentelor, duc la aparitia depresiei, comportamentului violent, sinucidere, cresterea riscului de infarct miocardic si, mai ales, o slaba functionare a sistemului imunitar.
În trecut, cineva cu un regim alimentar ce continea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. Asta până când, cei de la OMS, au hotarât sa schimbe normele! Sa le coboare la 200! Urmarea? Au aparut brusc 36 de milioane de "bolnavi", si 4,3 de miliarde de dolari pe an, câstig; dintr-un foc!.
Între vrajeala stiintifica a unora si intuitia lui stramoseasca, ciobanul român a ales intuitia!... tot cu slanina, pita, ceapa si palinca traieste! Nu face exces si traieste mult si bine... cum ati vrea sa-si creasca altfel oile, sa lupte cu frigul, cu ploile, cu lupii? Si toate astea pâna pe la 60-70 de ani... cu un cojoc mitos de 40 de kilograme pe umeri si bâta în mâna?
Acum, trageti dvs concluziile.
APA.
„Ce face apa daca e baută inainte de a mânca si imediat după masă!”
Un articol foarte bun. Nu doar despre apa calda dupa mancare, dar si despre atacul de cord. Chinezii si japonezii beau ceai fierbinte in timpul mesei, nu apă rece. Poate e timpul să adoptam și noi obiceiul lor la masa.
Pentru cei carora le place sa bea apa rece, acest articol li se adreseaza direct. Este plăcut sa bei un pahar cu apa rece după masa, dar apa rece solidifica hrana uleioasa pe care tocmai ai inghitit-o. Va incetini digestia. Cand aceasta reactioneaza cu acidul, va fi absorbita de intestine mai repede decat mâncarea solidă.Trece in intestine si foarte rapid se transforma in grasime si duce la cancer. Este cel mai bine sa se bea supa fierbinte sau apa calda dupa masă.
Simptome comune de atac de cord.
Un punct serios referitor la atacul de cord.
Ar trebui sa stiti ca nu fiecare simptom de atac de cord se manifestă prin „durerea bratului stang”.
Atentie la dureri intense in zona falcilor. S-ar putea sa nu aveti niciodata prima durere in piept in timpul atacului de cord. Nausea (ameteala) si transpiratia intensa sunt tot simptome comune. 60% din cei care au atac de cord in timpul somnului nu se trezesc. Durerea la fălci te poate trezi din somnul adanc. Sa fim atenti. Cu cat stim mai mult, cu atat avem mai multe sanse de supravietuire.

Un cardiolog spune ca fiecare care citeste acest mesaj si-l trimite la 10 oameni poate salva cel putin o viata. Citeste si trimite unui prieten. Ai putea salva o viata. Deci, fii un prieten adevarat si trimite-l tuturor prietenilor tai.
Secretul dezvăluit
Licoarea ce ne-ar scăpa de coşmarul chimioterapiei
Zilnic, în jurul nostru mor striviţi de necruţătoarea boală
canceroasă prieteni, rude sau colegi. Cu toţii îşi leagă speranţele de chimioterapie, metodă terapeutică folosită în lumea întreagă, crezând că această metodă îi va ajuta să scape de cumplitul flagel. Este cutremurătoare suferinţa bolnavilor de cancer întâlniţi în secţiile de oncologie!
Am cunoscut atâţia bolnavi de cancer care înfruntă efectele secundare ale acestei terapii, adulată şi dispreţuită în egală măsură... Uneori, după multă suferinţă, rezultatele chimioterapiei au prelungit viaţa unor bolnavi.
Alteori, celula canceroasă hrăpăreaţă n-a mai dat nici o şansă bolnavilor. O alternativă...După ce ani de zile au spus pacienţilor că această terapie (chimioterapia) este singura cale pentru a încerca să se elimine cancerul, medicii de la Clinica John Hopkins din Statele Unite s-au hotărât să prezinte şi o cale alternativă de tratament a cancerului. Într-un studiu, aceşti temerari specialişti, au prezentat efectele negative ale chimioterapiei. Printre altele, cercetătorii menţionează că tratamentul prin chimioterapie care presupune "otrăvirea" celulelor canceroase cu rată mare de creştere sunt distruse şi alte celule cu creştere rapidă din măduva spinării, tractul gastro-intestinal etc., iar organe importante cum ar fi ficatul, inima, rinichii sau plămânii sunt iremediabil afectate.
Specialiştii renumitei clinici au demostrat că o metodă modernă în
lupta cu această cumplită boală poate fi aceea a înfometării celulei
canceroase. De aceea medicii au prezentat alimentele care trebuie evitate, tocmai pentru a împiedica celula canceroasă să se multiplice.
Dar există un miracol anticancer, păstrat în mare secret.
O sursă de mare încredere, Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu
competenţe în fitoterapie şi nutriţie, ne-a transmis o informaţie care ne-a tăiat respiraţia!
Două ingrediente la îndemâna oricărui bolnav de cancer reprezintă o alternativă sănătoasă la chimioterapie.
Timp de trei ani, în America, s-a experimentat un produs natural,
foarte simplu şi foarte eficient, pe un lot de 70.000 de subiecţi. Rezultatele au fost remarcabile !
O limonadă a fost administrată bolnavilor de cancer: celor care au
făcut chimioterapie, dar şi unui număr semnificativ din lotul martor, care n-a început acest tratament. Rezultatele au fost uluitoare: starea de sănătate a bolnavilor din fiecare grupă s-a îmbunătăţit în mod remarcabil şi boala n-a mai recidivat. În cazul bolnavilor care se temeau că zilele lor sunt numărate, boala n-a avansat şi nu s-au observat metastaze. Tratamentul este benefic şi ca metodă de prevenţie.
Preparatul poate să ucidă celulele canceroase şi este de 10.000 de ori mai eficient decât chimioterapia.
Lămâia are numeroase proprietăţi terapeutice şi studiile au dovedit că modestul fruct este un remediu împotriva cancerului, remediu verificat în diferite forme de cancer. După mai bine de 20 de probe de laborator, realizate începând din anii 1970, frotiurile au arătat că extractul de lămâie distruge celulele maligne în 12 tipuri de cancer, inclusiv cel de colon, de plămâni, de sân, de prostată şi de pancreas. În comparaţie cu produsul Adryamicin, un drog chimioterapeutic, folosit în mod uzual, extractul din lămâie cu bicarbonat acţionează de 10.000 de ori mai bine, încetinind creşterea celulelor canceroase, spun specialiştii.
Şi mai uimitor este faptul că limonada aceasta distruge doar celulele maligne, dar nu le afectează pe cele sănătoase.În privinţa bicarbonatului de sodiu, acesta schimbă PH-ul corpului şi se afirmă că este de mare folos în toate formele de cancer.
Mod de preparare:
Extrasul de lămâie cu bicarbonat, alternativa naturală la
chimioterapie, se prepară astfel:
- într-un litru de apă, se fierbe timp de un minut, coaja unei
lămâi,apoi se lasă la macerat, de seara până dimineaţa.
- în dimineaţa zilei următoare, lichidul se filtrează.
În acest macerat se stoarce sucul lămâii, se adaugă miere (după
gust) şi o linguriţă de bicarbonat.
Bolnavii trebuie să consume zilnic un litru de limonadă preparată în
acest mod.

De asemenea, leacul miraculos se poate administra preventiv, fiind un tonic pentru întregul organism.
O persoană puternică ştie cum să îşi ordoneze viaţa. Chiar şi cu
lacrimi în ochi, tot are puterea să spună zâmbind "e în ordine".
Nu vă costă nimic să încercați, fiti deschisi la minte si nu vă mai lăsați manipulati; simtiti ce este bun pentru dumneavoastra.
Acest mesaj nu spune sa renuntati la recomandarile medicale; fiecare face ce i se potriveste cel mai bine.

Trimite acest mesaj cel putin unei persoane de care iti pasa!
Pentru că nouă ne pasă.
sursa...
as: O TAINA MEDICALA!: IMPORTANT! Lifeline Romania; ·

marți, 9 iunie 2015

20 de plante vindecatoare pe care le puteti cultiva acasa


Obositi de barajul permanent de chimicale artificiale si efecte secundare indoielnice, multe persoane s-au intors catre solutii stravechi si complet naturale pentru a incerca sa vindece diferitele lor boli si anume catre o serie cunoscuta de plante vindecatoare.. Totusi este intotdeauna o idee buna sa faci multe cercetari inainte de a te porni sa scoti remedii din aceste plante vindecatoare. Evident, nu orice climat este convenabil pentru orice plante, asa ca fiti siguri sa cercetati care dintre aceste plante se dezvolta bine intr-o regiune anume.

In al doilea rand, trebuie sa fie consultat un doctor si/sau un farmacist inainte de a incepe orice tratament pe baza de plante. Ele nu sunt reglementate de Agentia Medicamentului, asa ca este nevoie de precautie atunci cand este vorba de alergii, reactii negative in anumite conditii medicale sau toxicologice. Niciodata nu porniti un tratament orbeste, desi atentia responsabila si utilizarea la fel de responsabila a unei plante vindecatoare poate cu siguranta sa produca o gramada de recompense sanatoase.

1. Menta
Buna pentru mult mai multe decat doar mojito, respiratie reimprospatate, calmeaza stomacul si joaca alte numeroase roluri valoroase.

2. Mararul
Aceasta micuta si vioaie planta ajuta la digestie, combate halitoza(respiratia urat mirositoare), combate si micsoreaza inflamatiile, abcesele, crampele – printre multe alte beneficii.

3. Busuiocul
Un element popular in bucatariile din intreaga lume, busuiocul se bucura de laude pentru apararea impotriva nivelului scazut de zahar in sange si proprietatile lui antioxidante aproape la fel de mult pe cat se bucura de apreciere pentru aroma lui bogata.

4. Patrunjelul
Mesteca-l pentru o binefacatoare crestere a nivelului de vitamina C si A, ca si pentru o modalitate de a stabiliza tensiunea sanguina, un reimprospatator natural al respiratiei si pentru multe altele!

5. Salvia
Salvia este o suplimentare foarte comuna la gradinile de plante de langa casa, datorita valorii ei ca un agent de aromatizare si ingrijire. Dar multi nu realizeaza ca ajuta de asemenea si la alinarea taieturilor, inflamatiilor si problemelor de memorie.

6. Rozmarinul
Una dintre cele mai aromate plante disponibile, rozmarinul mai are beneficiul suplimentar de a introduce intr-o dieta antioxidantii necesari pentru a mentine corpul neafectat de compusii daunatori.

7. Cimbrul
Gradinarii casnici cultivatori de plante vidnecatoare si in cautarea unui dezinfectant, natural, ajutor la digestie sau leac pentru infectie, ar face bine sa planteze si niste cimbru.

8. Coriandrul
Pentru aceia care nu au gust de sapun in gura cand gusta din coriandru, gustul proaspat, usor iute ii fac sa se buure de miriada de beneficii pe care le ofera impotriva oxidantilor, tulburarilor stomacale, colesterolului si a altor probleme de sanatate.

9. Feniculul
Multe parti ale excelentei plante de fenicul cu aroma ei de lemn dulce – indeosebi semintele – isi gasesc calea in remediile pe baza de plante ca reimprospatator de respiratie, pesticid natural si remediu impotriva tulburarilor stomacale.

10. Musetelul
De multe ori musetelul este promovat ca benefic pentru “nervi de otel”. Aceasta populara floare adesea se gaseste jucand un rol principal in ceaiurile de plante pentru a stimula relaxarea muschilor, a potoli depresiile si anxietatea, si a favoriza somnul – toate acele lucruri de care are nevoie corpul pentru a ramane alert si a functiona la maximum.

11. Iasomia
Iasomia insotita in principal de ceaiul verde, intotdeauna pretios, face ca gradinarii sa adauge o tusa de aroma delicata portiei lor de antioxidanti. Multi pretind de asemenea ca are mari beneficii asupra sanatatii si bunastarii oculare si dermatologice!

12. Lavanda
Blanda lavanda se mandreste cu o dulce, alinatoare mireasma perfecta pentru a inspira relaxare si a favoriza modele de somn sanatoase – intr-atat de mult incat multi specialisti in plante vindecatoare o recomanda ca un tratament natural pentru dureri de cap si migrene.

13. Catusnica(iarba matelor)
Crescuta in principal ca un stimulent pentru prietenele noastre feline care se innebunesc dupa ea, dar oamenii pot folosi bunatatea ei mentolata ca pe un agent relaxant, diuretic si laxativ pentru a se bucura de toate acestea in timp ce privesc la pisici, care se dezlantuie frenetic in contact cu aceasta.

14. Arpagicul (Allium Schoenoprasum)
Partenerul perfect pentru o mancare acrisoara, acest membru al familiei usturoiului si cepei reduce inflamatiile, previne cancerul, respinge insectele si serveste ca o excelenta sursa de betacaroten si vitamina C – printre multe, multe alte uimitoare beneficii
(a nu se confunda cu bulbii mici din care va rasari ceapa, este o planta cu gust similar, dar diferita de ceapa).

15. Sunatoarea
Cantitati moderate de sunatoare se crede ca ar alina – desi nu ar vindeca – depresia si anxietatea. Multi o folosesc de asemenea cu scopul de a combate durerile musculare. Totusi oricine ia in considerare cultivarea plantei ar dori sa discute aceasta actiune cu un profesionist din domeniul medicinei inca inainte de a o creste, intrucat ingerarea unei cantitati mai mari ar putea cauza cateva probleme de sanatate.

16. Usturoiul
Pentru o cale simpla, ieftina, sanatoasa si extrem de savuroasa de a preveni cancerul si a scapa de periculosii radicali liberi dintr-o singura(desi puternic mirositoare) miscare, luati o muscatura din acest iubit bulb.

17. Ceapa
In ciuda reputatiei lor puternic mirositoare, cepele de fapt au mult de oferit corpului uman. Aceste beneficii anti-inflamatorii si anti-bacteriene sunt oferite sistemelor cardiovascular, osos si digestiv, in acelasi timp lucrand la prevenirea cancerului.

18. Dafinul
Ceaiurile fierte din frunzele de dafin se stie ca ii ajuta pe cei suferinzi de matreata pentru a scapa de micii fulgi albi si de asemene stavileste durerea cauzata de artrita si alte boli inflamatorii.

19. Kava
Radacinile de kava au fost utilizate din plin in zona Pacificului pentru proprietatile ei linistitoare care actioneaza fara socuri si mahmureala, desi este ilegala in Canada si Franta. Dar dincolo de efectele anestezice, kava serveste ca alinare pentru maladii foarte diverse precum migrenele si gonoreea.

20. Papadia
Cei ce intampina cu placere aceasta comuna (si gresit perceputa astfel) buruiana vor fi tratati cu un diuretic si laxativ natural care ajuta la restaurarea functiilor ficatului si ai rinichilor. Doar fiti siguri sa nu consumati dintre cele salbatice, care ar putea veni in contact cu pesticidele si ierbicidele daunatoare.

Va rog sa completati mai departe lista de plante vindecatoare

 sursa
 https://www.facebook.com/Viata.In.Verde.Viu?fref=nf

luni, 8 iunie 2015

Afectiunilor Tiroidei si Cum poti sa le Vindeci Natural


Acestea sunt Simptomele 


Un articol de Cristian Iacov

Tiroida este o glanda in forma de fluture situata in regiunea antero-laterala a gatlui, ea avand un impact foarte puternic asupra multor functii vitale ale organismului. Unii experti cred ca femeile trecute de varsta de 35 de ani, au cu 30% mai mari sanse sa sufere de afectiuni ale glandei tiroide.

Potrivit Asociatiei Americane de Endocrinologie, aproximativ 30 de milioane de americani se lupta cu afectiuni ale tiroidei, iar aproximativ jumatate dintre pacienti nu sunt diagnosticati inca. Estimarile lor au aratat ca femeile au de zece ori mai multe sanse sa experimenteze probleme cu glanda tiroida.

Daca observati oricare dintre aceste simptome adresati-va imediat medicului dumneavoastra pentru a va verifica tiroida:



- Senzatie de epuizare

- Stare de nervozitate si de nerabdare

- Modificari ale apetitului precum si modificarea gustului produselor alimentare

- Pierderea libidoului

- Uscaciunea pielii

- Ciclu menstrual neregulat

- Dureri musculare si ale membrelor

- Hipertensiune arteriala

- Variatii ale temperaturii corpului

- Voce ragusita si un sentiment ciudat in gat

- Somn necorespunzator

- Subtierea parului

- Probleme de fertilitate

- Niveluri ridicate ale colesterolului

In cazul in care ati fost diagnosticat cu probleme ale glandei tiroide, va invit sa cititi mai jos un remediu realizat in casa, extrem de eficient in vindecarea acestor conditii de sanatate. Va asigur ca o singura doza a acestui „medicament” va imbunatatii starea dumneavoastra de sanatate intr-un mod cat se poate de natural!

Iata ce trebuie sa faceti:

Ingrediente:

40 de nuci verzi

1 kg de miere

Mod de preparare:

Se spala bine nucile se lasa sa se usuce. Folosind un cutit, fie faceti cateva taieturi mici pe suprafata lor, fie le taiati pe jumatate sau doar intepati-le cu ajutorul unui ac. Puneti nucile intr-un borcan, peste care adaugati mierea. Dupa ce ati adaugat mierea, borcanul trebuie sa stea undeva la lumina soarelui. Nu-l inchideti!

Dupa cele 40 de zile , se consuma 1 lingurita dimineata pe stomacul gol.

Tratamentul se face pe o perioada de 30 de zile.

Acest remediu este indicat persoanelor care sufera de hipotiroidie! Pentru cei cu hipertiroidie, nucile verzi nu sunt indicate!

Acest articol este oferit sub licenta Creative Commons. Il puteti republica oriunde incluzand autorul, sursa si sa lasati toate link-urile intacte.

Despre Autor:
Cristian Iacov este autor pentru Secretele.com . „Imi doresc sa va dezvalui secretul sanatatii naturale pentru cunoasterea beneficiilor asupra organismului uman. Trebuie sa lasam o mostenire fara secrete generatiilor viitoare!”. Pe Cristian Iacov il puteti gasi si pe Facebook


- See more at: http://www.secretele.com/2015/02/acestea-sunt-simptomele-afectiunilor.html#sthash.AjFYpf19.dpuf

duminică, 17 mai 2015

Eliminarea pietrelor la fiere





Ficatul si bila sunt strans legate intre ele, motiv pentru care acest tratament natural va fi extrem de eficient in cazul persoanelor care au probleme la ficat si bila. Cu toate acestea, metoda doctorului Chiu Nan nu va oferi aceleasi rezultate pentru toata lumea. Au existat persoane al caror organism a reactionat imediat, eliminand pietrele, insa exista si persoane la care tratamentul nu a avut efectul imediat, acesta realizandu-se in timp.

Iata mai jos metoda de eliminare a pietrelor la bila si ficat astfel:

Mananca 4-5 mere pe zi, timp de 5 zile, sau daca ai posibilitatea, bea 3-4 pahare de suc natural de mere in fiecare zi. Sucul de mere trebuie preparat in casa, nu trebuie cumparat de la magazin, intrucat acela nu va avea nici un efect, neavand nici o valoare nutritiva.

O alta conditie este sa aveti mese regulate.

Incepand cu ziua nr.6, nu mai servi masa de pranz.

Masa de pranz va fi inlocuita cu un consum al unui pahar de 200 de ml de apa, amestecat cu o lingurita de sare amara (sare Epsom – o puteti gasi la orice magazin cu produse naturale)

Repetati acest lucru pana in ziua nr.10, sarea amara stimuland functionarea bilei.

Dupa cele 10 zile, tot in locul mesei de pranz, va trebui sa consumati un amestec alcatuit din 150 de ml de apa, 2 lingurite de ulei de masline si sucul de la o jumatate de lamaie.

Repetati acest procedeu timp de 5 zile la rand. Uleiul va „unge” pietrele, permitandu-le sa treaca mai usor prin canale.

Veti observa singuri cum pietrele vor fi eliminate in mod natural. Este posibil ca eliminarea sa inceapa dupa prima zi de utlizare a amestecului cu ulei. Asadar, tratamentul complet va fi de 15 zile. Dupa scurgerea celor zile, efectele le veti resimti singuri.

Acest articol este oferit sub licenta Creative Commons. Il puteti republica oriunde incluzand autorul, sursa si sa lasati toate link-urile intacte.

Despre Autor:

Cristian Iacov este autor pentru Secretele.com . „Imi doresc sa va dezvalui secretul sanatatii naturale pentru cunoasterea beneficiilor asupra organismului uman. Trebuie sa lasam o mostenire fara secrete generatiilor viitoare!”. Pe Cristian Iacov il puteti gasi pe Facebook sau Google+.

- See more at: http://www.secretele.com/2015/05/un-medic-chinez-sustine-ca-acest-mod.html?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed:+Secretele+(secretele)#sthash.cxgwyuu9.5ZSm51XY.dpuf

vineri, 8 mai 2015

Tratamente naturale pentru Helicobacter pylori



undefined
Helicobacter Pylori (HP) este o bacterie care infectează mucoasa peretelui stomacului uman. Bacteria Helicobacter pylori este responsabilă de gastritele cronice, de ulcerele duodenale şi joacă un rol important în generarea anumitor forme de gastric. Cunoscută doar din 1980, această este contactată în copilărie şi în marea majoritate a cazurilor ea devine cronică şi este însoţită de o inflamaţie a mucoasei gastrice şi este cauza a 90% dintre toate gastritele cronice.
Transmiterea este intra-familiară (mamă/copil) şi infecţia poate dura decenii, poate chiar toată viaţa persoanei infectate. Aproximativ 10% dintre persoanele infectate dezvoltă peptic.
40% din populaţia europeană este suferă de această infecţie şi în mai mult de 80% în ţările slab dezvoltate.
HP trăieşte exclusiv în stomacul uman şi este singurul organism cunoscut care poate supravieţui într-un mediu atât de . Această bacterie are o formă elicoidală (de unde şi numele de „Helicobacter”) şi poate să se fixeze în peretele stomacului pentru a-l coloniza. Stomacul produce două substanţe, acidul clorhidric şi pepsina. Aceste substanţe sunt ţinute la distanţă de peretele stomacal de către mucus.
apare în cazul unei secreţii prea mari de acid sau a unei protecţii insuficiente de către mucus.
Prezenţa de Helicobacter Pylori multiplică cu 30 riscul de cancer de stomac şi se pare că acest tip de cancer nu se poate dezvolta în absenţa acestei bacterii.
În prezent, este recomandabilă eradicarea sistematică a Helicobacter pylori printr-un preventiv pentru pacienţii cu gastrectomie parţială pentru cancer, şi depistarea la rudele de gradul I şi la pacienţii cu leziuni preneoplazice histologice (atrofie, metaplazie).
Alcoolul, stresul, anumite (acidul acetil salicilic şi alte antiinflamatoare nesteroidiene) şi infecţia primară cu Helicobacter Pylori sunt cauzele principale pentru numeroase boli gastro-duodenale.
În mod obişnuit, bacteriile nu rezistă în mediul acid din stomac, în timp de HP secretă o enzimă (urează) care îi permite să supravieţuiască în sucul gastric, neutralizându-l. Bacteria acţionează in două moduri: ea creşte secreţia de suc gastric şi slăbeşte structura mucoasei gastro-duodenale. Fiind mai puţin protejat, peretele stomacului sau al duodenului este atacat de sucurile gastrice.

Metode de detecţie

Convenţional, o biopsie ce se realizează la orice endoscopie, poate determina prezenţa de Helicobacter Pylori.


Au fost puse la punct şi alte teste. Depistarea prin analiza aerului expirat, cu uree marcată. Depistarea din sânge poate fi utilă, dar din nefericire testul rămâne pozitiv după multe luni de la eradicarea bacteriei Helicobacter pylori şi de aceea este dificil de utilizat. O tehnică de diagnostic de ultimă oră se bazează pe depistarea antigenelor acestui germen din fecale prin teste imunologice, iar acest test are o sensibilitate de 96%, o specificitate de 93% şi valori predictive pozitive de 92% şi negative de 96%, iar în prezent nu este un test de rutină.

Tratamentul clasic Helicobacter pylori

În medicina clasică tratamentul, o triterapie de şapte zile care asociază un inhibitor al pompei de protoni cu două antibiotice, permite vindecarea în 70% dintre cazuri. Pentru pacienţii car au o rezistenţă la acest tratament, un al doilea tratament, o quadriterapie, mult mai puternică şi de mai lungă durată, face ca bacteria dâsă dispară în 63% din cazuri. Per total, gradul de vindecare este de 90%. Inflamaţia însă, se menţine timp de 6 până la 24 de luni până când mucoasă redevine normală. Dacă mucoasa a fost deja atinsă, leziunile persistă, dar extinderea şi agravarea lor este stopată definitiv.

Tratamentul natural pentru Helicobacter pylori

Uleiurile esenţialeTratamentul acestei infecţii se face în general prin uleiuri esenţiale. Uleiurile esenţiale sunt numărul unu în lupta împotriva Helicobacter pylori. Luptă atât împotriva infecţiei cât şi împotriva recidivelor.
Uleiuri cu proprietăţi antiinfecţioase sunt mai ales uleiurile esenţiale cu fenol, cum este uleiul de oregano (Origanum compactum), sau cu timol, cum este uleiul de (Thymus vulgaris), uleiul de arbore de (Melaleuca alternifolia), de scortisoara(cinnamomum zeylanicum). Cuişoarele (Eugenia caryophyllata) inhibă creşterea bacteriei Helicobacter pylori.
Concentraţia medie inhibitoare (CMI) este de 40 μg/ml pentru cuişoare.
Sunt uleiuri esenţiale cu o importantă acţiune antiinflamatoare, bogate în aldehide, cum este cel de scorţişoară, sau bogate în seschiterpene cum este uleiul esenţial de (Chamomilla recutita) sau uleiul de ghimbir (Zingiber officinalis).
Uleiurile de tarhon (Artemisia dranunculus) şi uleiul de ghimbir au acţiune antispastică.
Mai multe uleiuri cum sunt cel de (Mentha piperita) şi cel de lemongrass au arătat in vitro o inhibiţie netă a proliferării Helicobacter pylori.

Plante eficiente in tratarea Helicobacter pylori

Fitoterapia s-a dovedit a fi utilă în tratamentul bolilor gatro-duodenale.
Anumite inhibă creşterea bacteriei Helicobacter pylori. Această acţiune este mai puţin importantă decât decât acţiunea lor estrogenică care limitează folosirea lor în formă standardizată. Este vorba de glicină (Glycina max), lucerna (Medicago sativa) şi cohoş negru (Cimifuga racemosa).
Glicirizina are o acţiune anti-inflamatoare, ea inhibă producerea de PGE2 şi creşte producţia de mucus stomacal şi durata de viaţă a celulelor epiteliale din stomac şi inhibă secreţia de pepsinogen.
Acidul gliciretic blochează parţial degradarea hormonilor suprarenalieni şi în special a cortizolului. Astfel, se prelungeşte efectul biologic al acestuia.
În vitro, extractul hidro-alcoolic de licorice inhibă suşele de Helicobacter pylori, cu o concentraţie minimă inhibitorie (CMI) de 50 până la 400 mg/ml.
Anumite Brasicaceae cum sunt varza sau brocoli conţin glucozinolaţi care sub acţiunea unei enzime sunt transformaţi în sulforafan. Această moleculă inhibă creşterea bacteriei Helicobacter pylori în 8 din 11 cazuri. Activitatea antiacidă a acestor legume dispare prin gătire.
Afinele au o acţiune antiinfecţioasă şi permit o mai bună absorpţie a vitaminei în gastritele atrofice. Polizaharidele cu masă moleculară mare din inhibă adeziunea bacteriei Helicobacter pylori la mucusul gastric uman.
Musetelul a demonstrat într-o meta-analiză o diminuare a dispepsiei şi a acidităţii stomacale. Acţiunea sa antiinflamatoare locală este bine cunoscută şi a fost comparată cu cea a inhibitorilor ai pompei de protoni. Uleiul esenţial de muşeţel a demonstrat o inhibiţie in vitro a Helicobacter.
Genţiana conţine triterpene şi xantone care au o acţiune antiinflamatoare directă asupra mucoasei stomacale, dar prin xantone are şi o acţiune antistres şi antidepresiv, foarte utilă în problemele stomacului. Pentru axtractul alcoolic CMI a Helicobacter este de 100 μg/ml.
Hameiul pare să aibă un efect calmant asupra stomacului, modul său de acţiune nu a fost încă elucidat, dar ar putea fi vorba de o acţiune apropiată de cea a plantelor estrogenice.
În prezent există noi piste de cercetare. Grelina este un polipeptid, un hormon care stimulează pofta de mâncare, secretat în principal de către stomac şi în mică măsură de către intestin, pancreas, rinichi, hipotalamus şi hipofiză. Grelina accelerează golirea stomacului şi tranzitul intestinal. Infecţiile cu HP sunt asociate cu o reducere a concentraţiei de grelinăcirculantă, indiferent de sex şi de indicele de masă corporală.
Grelina are o acţiune gatro-protectoare dependentă de doză ce poate avea implicaţii clinice în gastroenterologie.
Din păcate este vorba de sabie cu două tăişuri deoarece acest polipeptid creşte pofta de mâncare, ceea ce, desigur, este interesant pentru persoanele care suferă de boli cronice provocate de Helicobacter pylori, dar este contraindicat în cazul persoanelor supraponderale.
Anumite plante, cum sunt ovăzul şi ghimbirul acţionează prin creşterea grelinei. Efectul lor de creştere a apetitului este bine cunoscut. Extractul alcoolic şi pudra de rădăcină de ghimbir proaspăt conţin componente ca de exemplu 6,8,10-gingerol, care inhibă Helicobacter pylori.
Probioticele şi prebioticele
Asocierea dintre mai multe pre şi probiotice adică bifidobacteriile, Saccharomyces şi lactobacillus a fost studiată şi s-a demonstrat în mod evident o mai bună toleranţă a tripla terapie clasică. Aceste substanţe par să aibă un rol important în prevenţie dar nu a fost realizat încă. Cu toate acestea, având în vedere modul lor de acţiune şi având în vedere lipsa de contra-indicaţii, este justificată folosirea lor în tratamentul împotriva Helicobacter pylori.
Vitaminele
Folosirea vitaminei C naturale în timpul tratamentului împotriva HP implică o diminuare a riscurilor de precancerizare a ţesutului stomacal.
Suplimentele alimentare
Folosirea uleiului de peşte are un efect pozitiv, completând tratamentul de eradicare a Helicobacter pylori. Dar acest aport este insuficient pentru a trata bacteria, de aceea el trebui întotdeauna asociat cu substanţele clasice.

Concluzii

Eradicarea bacteriei Helicobacter pylori este esenţială de îndată ce a fost pusă în evidentă, în special pentru a evita riscurile de cancer la stomac. Această eradicare prin tratament clasic (triterapia cu antibiotice) nu este întotdeauna suficientă. Adăugarea unui tratament natural la tratamentul clasic va limita riscurile de recidivă. Studiile au arătat că există numeroase plante care au o acţiune netă asupra Helicobacter pylori şi diminuează riscurile.

Alte article asemanatoare:
  1. Ceai de Tei: tratamente, indicatii si modul de folosire corect
  2. Celulita si remedii pentru a scapa de ea
  3. Argintul coloidal distruge microbii si celulele tumorale
  4. Ceai de Salvie: Tratamente si modul de folosire corect

marți, 28 aprilie 2015

Cum poţi renunţa la fumat


SIMPLU! cu ajutorul bicarbonatului de sodiu


Cel mai frumos dar pe care ti-l poti oferi este acela de a te lasa de fumat, si acum o poti face printr-o metoda simpla si eficienta, care a ajutat milioane de fumatori. Suntem siguri ca incercand-o , peste o perioada de timp ne veti multumi.
bicarbonat
                                               Iata ce trebuie sa faceti:
Puneti o lingurita de bicarbonat de sodiu si amestecati-o cu un pahar de 250 de ml de apa. Se amesteca pana cand bicarbonatul de sodiu este complet dizolvat.
De fiecare data cand simtiti nevoia sa fumati, clatiti-va gura cu acest amestec, si apoi inghititi.
Puteti purta acest amestec cu dumneavoastra intr-o sticluta si il puteti folosi oriunde ati merge, ori de cate ori simtiti nevoia de a fuma.
La inceput sunt sigur ca veti fi reticenti in a folosi aceasta metoda, insa va asigur ca dupa prima utilizare, nevoia de a va aprinde o tigara va fi mult diminuata, ajungand in cateva zile sa nu mai fie deloc, scrie secretele.com.
Datorita proprietatilor sale uimitoare, bicarbonatul de sodiu actioneaza ca un inhibator al acestei dorinte, ajutand organismul sa elimine acumularile de substante nocive, care au acaparat intregul corp de-a lungul anilor in care ati fumat.
http://onlinereport.ro/simplu-cum-poti-renunta-la-fumat-cu-ajutorul-bicarbonatului-de-sodiu/

marți, 21 aprilie 2015

8 remedii naturale pentru a invinge alergiile de primavara


Odata cu venirea primaverii, apar si stranuturile, iritatiile sau inflamarea ochilor, reactii ce sunt asociate cu alergiile sezoniere. Rinita alergica, un cauzator cunoscut al stranutatului, al congestiei nazale si al iritatiilor ochilor, afecteaza pana la 30% din populatie la nivel mondial.

De multe ori apelam la medicamente industriale pentru alergii, variind de la antihistaminice, care reduc stranutatul, la decongestionante, care ajuta la eliminarea mucusului. Daca acestea se dovedesc ineficiente, unii oameni se adreseaza, in final, medicului pentru a le fi prescrise retete cu combinatii de medicamente.

Insa antihistaminicele produc somnolenta la unul din cinci utilizatori. Potrivit Fundatiei Americane pentru Astm si Alergii, antihistaminicele pot combate pana la 80% din simptome, insa rar le elimina pe toate. Iar decongestionantele orale pot produce dureri de cap, insomnie si batai rapide ale inimii.

Asadar, in cazul in care nu iti place sa dai fuga la farmacie cand incepe sezonul alergiilor, incearca aceste alternative si remedii naturale pentru a contracara efectul factorilor alergeni.

1. Consuma brusture

Brusturele este o planta care se foloseste pentru dureri de cap, febra si alergii nazale, precum si pentru a bloca substantele chimice care pot cauza umflarea cailor nazale. Intr-un studiu din 2002 asupra a 125 de pacienti, s-a constatat ca brusturele are efecte similare cu un antihistaminic, insa fara a provoca somnolenta. Poti cumpara comprimate de brusture din magazinele plafar sau il poti bea sub forma de ceai.

2. Nu evita frunzele de urzica

Utilizarea radacinei acestei plante este documentata inca din timpurile medievale ca diuretic. In zilele noastre, capsulele de urzica sunt utilizate pentru cei afectati de rinita alergica. S-a dovedit ca ajuta la reducerea cantitatii de histamine din organism. Deci, daca nu ai probleme cu urinarea, foloseste frunzele, dar nu si radacina.

3. Soarbe niste otet de mere

Bea otet de mere pentru a-ti creste nivelul de potasiu, ceea ce te va ajuta la eliminarea mucozitatilor nazale. Aceasta bautura ajuta la eliminarea mucusului din organism, permitandu-ti sa respiri din nou. Nu il bea simplu, ci incearca sa il diluezi in apa sau prepara-l cu suc de lamaie.

4. Mananca alimente probiotice

Consuma deserturi cu fructe si iaurt. Desi utilizate in special pentru echilibrarea bacteriilor intestinale, s-a dovedit ca probioticele (care se gasesc in iaurt) protejeaza sistemul imunitar al copiilor care sufera de rinita alergica.

5. Spala-ti nasul prin irigari nazale

Irigarea nazala este drenarea cu o solutie salina dintr-o nara in cealalta, pentru a elimina mucusul, folosind recipiente specifice, cum ar fi vasele Neti, ce arata ca niste mici ceainice, sau seringi cu forma de bulb. Un studiu din 2006 a aratat ca irigarea nazala a fost benefica pentru pacientii care sufereau de rinita alergica.

6. Fa un dus fierbinte

Nu numai ca aburul ajuta la curatarea temporara a sinusurilor, dar Academia Americana de Astm, Alergii si Imunologie recomanda sa faci un dus odata ce intri in casa, pentru a te curata de tot polenul luat din aer.

7. Inspira ulei de eucalipt

Uleiul parfumat, obtinut din frunzele uscate ale acestei plante, este frecvent utilizat pentru ameliorarea alergiilor, datorita capacitatii sale de a reduce inflamatia. Un studiu din 2010 a constatat ca uleiul de eucalipt este benefic pentru anumite probleme respiratorii, cum ar fi astmul.

Uleiul de eucalipt pus intr-un vas pe masa de lucru sau masat usor pe piept (doar 3 picaturi), te poate ajuta sa respiri mai usor.

8. Mananca alimente picante

Sa mesteci mancare calda condimentata cu piper cayenne, ceapa, usturoi sau ghimbir te va ajuta sa reduci vascozitatea mucusului.

vineri, 3 aprilie 2015

Aceasta Reteta Miraculoasa Va Elimina Durerile de Spate, de Articulatii si de Picioare in Doar 7 zile!


Un articol de Cristian Iacov

Cu mult timp in urma am citit sfatul unui medic militar despre cum sa pastram articulatiile in stare buna si, in acelasi timp, sa eliminam multe dintre problemele asociate cu acestea. Am verificat acest remediu pe propria piele si pot sa va spun ca m-am convins ca aceasta reteta este cu adevarat un miracol.

Eu unul te sfatuiesc in felul urmator : daca ai probleme cu articulatiile, daca ai dureri de spate, picioare sau gat, sa incercati aceasta reteta si va asigur ca veti ramane uimiti de eficienta ei.

Iata ce trebuie sa faceti:





- Cumpara de la orice magazin 150de grame de gelatina comestibila (aceasta cantitate este suficienta pentru un tratament de 30 de zile)

- Seara, adauga 5 grame de gelatina intr-un sfert de cana de apa rece.

- Amestecati bine si lasati remediul sa stea pana dimineata, la temperatura camerei.

- Gelatina va transforma apa intr-un fel de jeleu.

- Dimineata, dupa ce v-ati spalat pe dinti, conumati amestecul pe stomacul gol. Daca nu puteti sa-l consumati gol, puteti sa-l amestecati cu miere sau cu iaurt, sau in orice alt mod in care vi se potriveste.

- Acest remediu functioneaza cu adevarat, si va asigur ca toti oamenii (cu dureri de spate, picioare sau articulatii) pe care ii cunosc mi-au marturisist ca dupa o saptamana durerea le-a despurut. Printre acesti oameni m-am numarat si eu!

- Tratamentul complet se face pentru 30 de zile, putandu-se repeta dupa 6 luni.

Aceasta metoda practic restabileste „ungerea" articulatiilor.

Este ceva uimitor!

Multi oameni nu vor crede, si vor continua sa cumpere si sa foloseasca analgezice scumpe, pline de chimicale. Este alegerea lor, insa un tratament de acest gen eu unul cred ca ar trebui incercat de orice persoana care sufera de aceste conditii de sanatate.

De ce este gelatina atat de benefica pentru articulatii si nu numai ?

Gelatina este un produs de origine animala, ce se obtine din oasele si pielea animalelor. Ea este o substanta foarte bogata in colagen avand proprietati excelente asupra sanatatii.

Printre aminoacizii ce se regasesc in gelatina se regasesc prolina si hidroxiprolina. Cei doi aminoacizi au un impact pozitiv asupra recuperarii tesutului conjunctiv. Gelatina este capabila sa stimuleze dezvoltarea si intinderea tesutului conjunctiv, ceea ce este foarte important in cazul articulatiilor bolnave.

Gelatina este un produs util, de o calitate exceptionala pentru imbunatatirea starii de sanatate astfel:

- Intareste articulatiile

- Imbunatateste metabolismul

- Creste capacitatea mentala

- Mentine pielea sanatoasa

- Da elasticitate si rezistenta tendoanelor si ligamentelor

- Previne aparitia osteoporozei

- Este extrem de benefica pentru cresterea si mentinerea sanataoasa a unghiilor, dintilor si parului

- Ajuta digestia si elimina constipatia

- Intareste oasele

- Curata ficatul de toxine

- Regleaza nivelul hormonal, ajutand la scaderea in greutate.

Ca efecte secundare, gelatina poate provoca un gust neplacut in gura (insa acesta poate fi evitat daca este amestecata cu miere, iaurt sau orice alte alimente preferi), o senzatie de greutate in stomac, balonare, arsuri la stomac, si eructatii (râgâieli). Gelatina, de asemenea, poate provoca reactii alergice la unele persoane.

Din experienta personala pot sa va spun ca in numai 7 zile, durerile de spate s-au , iar rigiditatea gatului a disparut. Aceste probleme le-am avut multe luni inainte sa descopar acest remediu, mai ales ca munca mea presupune petrecerea multor ore in fata calculatorului. Asadar, dupa un tratament complet va marturisesc ca m-am simtit mult mai bine iar durerile de spate mi-au disparut complet.

Acest articol este oferit sub licenta Creative Commons. Il puteti republica oriunde incluzand autorul, sursa si sa lasati toate link-urile intacte.

Despre Autor:

Cristian Iacov este autor pentru Secretele.com . „Imi doresc sa va dezvalui secretul sanatatii naturale pentru cunoasterea beneficiilor asupra organismului uman. Trebuie sa lasam o mostenire fara secrete generatiilor viitoare!”. Pe Cristian Iacov il puteti gasi pe Facebook sau Google+.

- See more at: http://www.secretele.com/2015/03/aceasta-reteta-miraculoasa-va-elimina.html#sthash.gNa9fS5k.dpuf

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Postări populare