duminică, 29 ianuarie 2012

5 boli tratate cu cătină



Numită şi „Ginsengul românesc”, datorită proprietăţilor ei revigorante, conţinutului bogat în vitamine şi acţiunii ei benefice asupra vaselor de sânge, cătina poate înlocui cu brio unele medicamente şi poate învinge bolile.


Uleiul de cătină este foarte eficient în afecţiunile pielii, cum ar fi psoriazisul, eczemele, arsurile, mâncărimile. El protejează pielea împotriva radiaţiilor ultraviolete, o hrăneşte şi o revitalizează, prin conţinutul de vitamine A, B1, B2, C, E, K. Uleiul se aplică extern, pe zona afectată, de 2-3 ori pe zi, dar poate fi administrat şi pe cale orală – o linguriţă de trei ori pe zi.

Combate stresul

Dacă tot vorbim despre uleiul de cătină, află că are efecte benefice şi împotriva stresului. Cătina este bogate în fosfor şi calciu, în vitamine din grupa B, în vitamina C (după măceş, are cel mai ridicat conţinut de vitamina C). Pentru cei suprasolicitaţi de efort fizic sau intelectual, se recomandă în fiecare zi 20 de picături de ulei de cătină, sau 4-5 linguriţe de fructe proaspete (ori congelate) amestecate cu miere, de trei ori pe zi.

Înlătură anemia

Datorită conţinutului bogat în vitamine şi minerale, cătina este considerată o polivitamină naturală. Persoanele aflate în convalescenţă sau care suferă de anemii, copiii peste şapte ani, femeile care doresc să-şi întărească organismul pot face timp de o lună o cură cu fructe proaspete sau cu suc de cătină. Boabele se storc, iar sucul se amestecă imediat cu miere, în părţi egale. Se lasă să macereze la rece, timp de 24 de ore, apoi se ia câte o ceşcuţă dimineaţa, pe stomacul gol.

Tratează hepatita

Acelaşi suc are efecte benefice şi-n cazul afecţiunilor hepatice acute sau cronice, întrucât cătina este un bun stimulent hepatic. Se iau 5-6 linguri de suc pe zi, simplu sau diluat cu apă, în cazul în care nu prea-ţi place gustul acrişor.

Întăreşte inima

Cătina albă duce la scăderea colesterolului, fapt care previne îngroşarea arterelor. De asemenea, conţine o cantitate mare de antioxidanţi, care protejează inima şi vasele de sânge. La aceste două proprietăţi se adăugă şi efectul ei anticoagulant. Prin urmare, cătina este recomandată şi-n afecţiunile cardiovasculare (în special hipertensiune arterială, ateroscleroză, sindromul Raynaud). Bea în fiecare zi 3-4 linguri de sirop de cătină obţinut prin presare la rece, diluat cu apă sau cu alte lichide, şi vei avea o sănătate de fier!

Arhivă blog

Etichete

10 motive pentru care e bine să bei cafea (1) 100 de alimente miraculoase pentru organism (1) 20 de plante vindecatoare pe care le puteti cultiva acasa (1) 7 moduri ca sa dai jos burta fara sa mergi la sala (1) 8 remedii naturale pentru a invinge alergiile de primavara (1) 90 de alimente miraculoase pentru organism (2) Adevarul despre plastic (2) ADRESE UTILE (1) AFECTIUNI GASTRICE (1) AFTE BUCALE (1) ALERGIILE (1) ALOE VERA (4) ALTARUL ORTODOX (1) ANEMIE (2) ANTIBIOTICE (1) APA CA TRATAMENT (3) Apa cu Miere si Lamaie in Fiecare Dimineata (1) Apa din sticla de plastic (1) APA IN CORP (4) APA OXIGENATA (1) ARGILA (1) ARGINT (2) ARMURARIUL (2) articulatii (1) Artrită (1) Aspectul limbii (1) ASPIRINA (3) ASTMUL BRONSIC (2) ATACURILE ENERGETICE (1) ATENTIE..PERICULOS (7) AU NEVOIE DE AJUTORUL NOSTRU (1) Bautura care Ucide Cancerul (1) BICARBONATUL DE SODIU (4) Bicarbonatului de sodiu (1) BITERUL SUEDEZ (1) BOLI INFLUENŢATE DE VREME (1) Bolile de tiroidă și de ficat se văd pe piele (1) BOLILE OASELOR (1) BRUSTURELE (1) BUSUIOCUL (1) CADOUL AMERICII PENTRU LUME (1) CAFEAUA SI FICATUL (1) CANCERUL (4) CAPSUNELE (1) CARTI (1) CARTI DE MEDICINA ALTERNATIVA (1) CARTI PE INTERNET (1) CARTOFUL (2) CAUZELE BOLILOR (8) Ce se întâmplă când bei apă pe stomacul gol? (1) CEAIURI (8) CHIMENUL NEGRU (1) CIROZA (4) COCA-COLA....BAUTURA RACORITOARE SAU LICHID DETERGENT...!!!? (1) COJI de CEAPA (1) CONFERINTE ...CARTI SI FILME DESPRE SANATATE (1) CONOPIDA (1) CONTRAINDICATII (1) CORPUL OMENESC (1) Cum iti dai seama daca suferi de o boala (1) Cum pot fi folosite altfel alimentele din cămară (1) Cum sa eliminati fara durere (1) CUM SA SCAPI DE MOLII (1) CUM SE FOLOSESC PLANTELE MEDICINALE (3) CUPTORUL CU MICROUNDE (1) CURA DE DEZINTOXICARE (1) CURIOZITATI ALIMENTARE (2) CURIOZITATI ALE CORPULUI (2) CURIOZITATI despre CREIER pe care trebuie sa le stii! (1) DEODORANTE (1) DEPARAZITAREA CORPULUI UMAN (2) DEPRESIE (2) DESHIDRATAREA (1) DESPRE ACNEE (1) DESPRE ALCOOL (3) DESPRE ANALIZE SI TESTE MEDICALE (3) DESPRE ARSURI (2) DESPRE BACTERII (3) DESPRE BANANE (7) DESPRE BATATURI (1) DESPRE CADEREA PARULUI (1) DESPRE CAFEA (4) DESPRE CANCER (24) DESPRE CANDIDA (3) DESPRE CARBOHIDRANTI (1) DESPRE CATINA (5) DESPRE CÂTEVA PLANTE AMINTITE ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ (1) DESPRE CEAPA (7) DESPRE CEARCANE (1) DESPRE COLESTEROL (10) DESPRE COLON (1) DESPRE CONDIMENTE (1) DESPRE DANTURA (1) DESPRE DIETE (21) DESPRE E-URI (2) DESPRE FICAT (2) DESPRE FRUCTE SI BENEFICIILE LOR (11) DESPRE GALBENELE (2) DESPRE GLANDA TIROIDA (2) DESPRE GREATA (1) DESPRE HERPES (5) DESPRE INIMA (6) DESPRE IUBIRE SI VINDECARE (1) DESPRE LEUSTEAN (2) DESPRE MAINI (2) DESPRE MARUL LUPULUI (1) DESPRE NUCI (6) DESPRE OBOSEALA (1) DESPRE OTET (3) DESPRE PLANTE (15) DESPRE POST (4) DESPRE ROSII (1) DESPRE SANZAIENE (2) DESPRE SARE (2) DESPRE SILICIUL ORGANIC. (1) DESPRE STRUGURI (2) DESPRE TELINA (1) DESPRE TRANSPIRATIE (1) DESPRE TUSE (7) DESPRE UNGHII (1) DESPRE VARICE (1) DESPRE VITAMINE (13) DETOXIFIERE (4) DIAREE (1) DIVERSE (2) DOVLEAC (1) DROGUL DIN ALIMENTE (2) DROJDIA DE BERE (4) DULCEATA (1) DURERE DE CAP (3) DUREREA IN GAT (1) DURERI DE DINTI (4) DURERI DE INCHEIETURI (1) Dureri de spate (1) EFECTELE BENEFICE ALE LEGUMELOR (5) ELECTRONICE (1) EUGEN GIURGIU (1) FICAT (39) FIECARE POFTA...ARE O CAUZA (1) FIERUL IN ORGANISM (2) FISURA ANALA (1) FLORI DE SOC (1) FOLIA DE ALUMINIU (1) FRUMUSETE (1) FUMATUL (3) GALBENELE (2) GHIMBIRUL (1) GIMNASTICA (1) GLICEMIE (1) GLUME SI ZAMBETE (2) Goji – efecte benefice şi contraindicaţii (1) Grapefruitul (1) GRAUL (1) GRIPA (10) GUMA DE MESTECAT (1) GUTUIILE (3) GUTURAIUL (1) Helicobacter pylori (1) HEMOROIZI (2) HEPATITA C (2) Hofigal... (1) IERBURI DE LEAC (1) IMPORTANT DE TINUT MINTE (1) IMUNITATE (4) Inchide pungile ermetic (1) Infectia cu Chlamydia trachomatis (1) INFECTII URINARE (4) INSECTE PERICULOASE..CAPUSELE (7) INVĂTĂTURI ORTODOXE (1) LAMAIILE (12) LĂMAIA (1) LEACURI MAGICE PENTRU BOLI (1) LEACURI PENTRU IARNA (1) LEACURI RUSESTI (1) LECŢIA DOCTORULUI YOLLOK (1) LEUCEMIE (1) LEURDA (3) LEUSTEANUL (1) Lista substantelor toxice folosite in industria cosmetica (1) MACERAT DIN COAJE DE OU (1) MACUL ROSU (1) MAGNEZIU (3) MARGARINA SAU UNT (1) MASTI PENTRU TEN (1) Mâinile îţi pot arăta semnele unei boli. (1) MEDICAMENTE SAU OTRAVA (19) MEDICINA CHINEZEASCA (1) Meiul (1) MENTA (2) MICROBI SI VIRUSI (1) MIEREA DE ALBINE SI SCORTISOARA (10) MIRODENII (4) MIROSURI URATE (1) MORCOVUL (1) NEMURIRE (1) NOUTATI MEDICALE (6) Noutăţi de la JOHN HOPKINS-- BINE DE RETINUT (1) O simplă înțepătură poate salva viața unui om (1) OBICEIURI SI TRADITII (1) ORARUL ORGANELOR NOASTRE (1) ORICE BOALA PORNESTE DIN MINTE (1) OSTEOPOROZA (1) PADUCELUL (1) PAPADIA (4) PARACETAMOLUL (1) Parintele Arsenie Boca - marturii si tratamente naturale (1) PASTE (1) PATRUNJELUL SI ALTE LEGUME (2) Păpădia (1) Pătrunjelui (1) PELINUL (1) PENTRU SANATATE (7) PESTICIDE (1) PIETRE LA FIERE. (3) PIETRE LA RINICHI (7) pietrele din fiere sau ficat (1) PILDE (1) PLANTE BIBLICE (11) Plante care ţin locul antibioticelor (1) PLANTE OTRAVITOARE (3) PNEUMONIA (1) PROBLEME DIGESTIVE (1) Probleme respiratorii (1) PURIFICAREA LIMFEI (2) REFLEXOLOGIE (2) REGIM ALIMENTAR (2) reteta Valeriu Popa (1) RETETE CULINARE (1) RETETE FOLOSITOARE (24) RETETELELE LUI VALERIU POPA (1) REUMATISM (2) ROSTOPASCA (1) SALVIA (1) SARE AMARA (1) SCLERODERMIA (1) SEL.ENIUL (1) SENTIMENTELE BUNE (1) SFATURI (17) SFATURI UTILE (3) SFATURI PENTRU CASA TA (21) SFATURI PENTRU FEMEI (5) SFATURI PENTRU GOSPODARIA TA (3) SFATURI PENTRU SANATATE (37) SFATURI VALERIU POPA (1) SFATURILE BIOTERAPEUTULUI DJUNA (1) SFECLA ROSIE (5) SISTEMUL IM UNITAR (1) SOARE SI PLAJE (1) SPONDILOZA (1) SPREIURI (1) STEATOZA (4) STEVIA (1) SUCUL DE SFECLA ROSIE MORCOV SI MAR (1) SUCURI (1) SUNATOARE (2) TELEFONUL MOBIL (3) TERAPIA CU SEMINTE (1) TERAPIA CU URINA (2) TERAPII ALTERNATIVE. (1) TOTUL DESPRE COCA- COLA (1) TOTUL DESPRE OUA (4) TOTUL DESPRE VERDETURI (3) TRATAMENT NATURAL al tuturor bolilor (1) TRATAMENT OUA DE PREPELITA (1) TRATAMENT PENTRU LUPUS (1) TRUCURI (2) TULBURARI DE VEDERE (4) ULEI DE MASLINE (5) ULEI DE OREGANO (1) ULEI DE RICIN (2) Un ucigas nevazut: gandurile negre (1) URZICILE (3) USTUROIUL (14) UTILE PENTRU TINE (3) VARZA ALBA (3) VARZA ALBA SI ROSIE (1) VIBRATIA VINDECARII (1) VITILIGO (1) ZERUL (1)

CITATELE ZILEI

Lista mea de bloguri

Postări populare