Faceți căutări pe acest blog

duminică, 5 august 2012

Bolile provocate de ACARIENI


Bolile provocate de ACARIENI, DUȘMANII ASCUNȘI din aşternuturi. AFLĂ cum te protejezi

Aceşti paraziţi, cuibăriţi mai ales în lenjeria de pat şi mochete, sunt responsabili de o serie de boli, precum alergia la praf, astm, conjunctivite şi dermatite.

Acarienii sunt insecte mici, uneori microscopice, înrudite cu păianjenii, care trăiesc în praful din casă şi se hrănesc, la fel ca ţânţarii, cu sângele oamenilor şi al animalelor, dar şi cu celulele moarte de piele şi fire de păr căzute.
Mediile propice de dezvoltare a creaturilor sunt în general locurile calde (peste 20 de grade Celsius) şi umede (peste 50% umiditate), precum aşternuturile, mochetele, perdelele şi draperiile, dar şi valizele sau coşul de gunoi cu hârtii.

Astfel, o casă plină de mobilier, în care trăiesc mai multe persoane şi animale de companie este locul ideal pentru dezvoltarea acestor paraziţi.
Praful din casă, principalul pericol
Noaptea, oamenii devin "ţinta" acarienilor, fără să-şi dea seama. Iniţial, înţepătura acestor microorganisme nu se simte, întrucât injectează în corp o substanţă cu efect anestezic şi anticoagulant care le permite "să soarbă" în voie sânge.
Abia dimineaţă se pot observa înţepăturile şi petele roşii în linie, pe braţe sau în zona umerilor, adesea însoţite de mâncărimi.
De obicei, aceste reacţii locale nu necesită tratament, exceptând situaţiile când apar infecţii (mai ales din cauza scărpinatului excesiv), potrivit specialiştilor citaţi de medicinenet.com.


O problemă mai serioasă este însă alergia la praful din casă, cunoscută şi ca alergia la acarieni.
"Aproximativ 20% din populaţie prezintă o astfel de sensibilitate, care creşte riscul de a dezvolta diverse boli alergice, precum astm, rinită alergică persistentă şi dermatite atopice", explică medicul dermatolog Oana Clătici, de la Spitalul Universitar din Bucureşti.
Dacă nu prezentaţi o alergie la fecalele acarienilor, acesţia nu sunt atât de periculoşi. În caz contrar, inhalarea lor provoacă simptome precum respiraţie zgomotoasă, strănut, iritaţia ochilor, nas care curge.
Acarienii din praful de casă pot fi responsabili pentru simptomele persistente de pe tot parcursul anului ale rinitei, conjunctivitei şi astmului alergic.
Dacă vă confruntaţi tot timpul anului cu rinite sau conjunctivite, pot fi de vină acarienii


Fără flori uscate, pluş şi tapiserii

Puteţi reduce numărul acarienilor, dar şi eventualele complicaţii respectând următoarele măsuri:
Nu aplicaţi unguente sau alte soluţii pentru a trata semnele înţepăturilor şi nu vă scărpinaţi;
Eliminaţi pe cât posibil sursele de umezeală din casă: vase cu apă, ghivece cu flori;
Renunţaţi la decoraţiuni care nu se pot curăţa (animale de pluş, coşuri cu flori uscate etc.);
Renunţaţi la perdele, covoare, tapiserii;
Schimbaţi săptămânal aşternuturile de pat, spălaţi-le şi călcaţi-le la temperaturi ridicate (60 de grade Celsius);
Alegeţi materialele impermeabile pentru praf. Alegeţi bumbacul în locul fibrelor sintetice;
Depozitaţi hainele în dulapuri închise;
Ştergeţi praful din locuinţă, o dată la două zile;
Aerisiţi în fiecare zi casa şi încercaţi să menţineţi o temperatură nu foarte ridicată.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/cum-va-feriti-

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Postări populare