Cancerul este o lecţie despre viaţă şi moarte !!!

Medic oncolog cu experienţă de peste zece ani în fitoterapie, Silvia Ilie este, în egală măsură, specialistă în terapii complementare pentru creşterea toleranţei la tratamentele oncologice şi prevenirea recidivelor. A studiat gemoterapia, dietoterapia, biorezonanţa şi reflexoterapia şi este unul dintre puţinii medici care consideră credinţa în Dumnezeu esenţială în procesul vindecării.

Aţi putea explica cititorilor noştri ce este de fapt cancerul, această boală cumplită care a marcat ultimul secol ?

Celula canceroasă este o celulă anormală. Ea ia naştere atunci când asupra unei celule normale acţionează în mod excesiv anumiţi stimuli, cum ar fi diverse substanţe produse în corp ca reacţie a unui stres emoţional puternic, diverse substanţe ce provin dintr-o alimentaţie nesănătoasă, expunerea la radiaţii sau pur şi simplu existenţa unei moşteniri genetice defectuoase. Cea mai mare pondere în ultimii ani o au însă stimulii fizici, reprezentaţi de alimentaţie, care a suferit degradări enorme în ultimul secol.

Felul în care mâncăm este factorul esenţial în prevenirea cancerului ?

Este un factor foarte important, dar nu unicul. 50- 75% din cancere se datorează alimentaţiei. Omul de azi mănâncă extrem de nesănătos. Hrana zilelor noastre a devenit o sursă iritativă zilnică pentru organismul nostru. Aşa se şi explică numărul extrem de mare al cancerelor digestive, care alarmează întreaga lume. Toate cancerele au o legătură directă sau indirectă cu ceea ce mâncăm, în sensul că o alimentaţie săracă slăbeşte sistemul imunitar şi, pe fondul unei breşe în sistemul imunitar, există posibilitatea dezvoltării unor celule anormale. Este important de înţeles că celulele tumorale există adesea în corpul nostru, se produc constant, fără a fi vorba însă despre boală. La o persoană echilibrată şi bine hrănită, sistemul imunitar este suficient de puternic, încât să poată să le depisteze şi să le distrugă. În momentul în care în organism apare o celulă tumorală, ea produce nişte semnale chimice, care trezesc şi atrag sistemul imunitar, iar globulele albe o reperează şi o distrug. S-a făcut inclusiv un experiment de laborator, care a constat în injectarea în cavitatea abdominală a unor şoareci a unui grup de celule tumorale de cultură. La şoarecii care fuseseră bine hrăniţi, cu toţi parametrii fizico-chimici buni, procentul de apariţie a cancerului a fost de sub 10%. Deci la majoritatea sistemul imunitar a fost destul de puternic să distrugă singur celulele canceroase. Şoarecii subnutriţi, care fuseseră, în plus, stresaţi cu diverşi stimuli sonori, s-au îmbolnăvit în procent de 75% de cancer, pentru că sistemul lor imunitar era prea slăbit.

În concluzie, o alimentaţie corectă, raţională, ne poate feri de cancer...

Da. În primul rând pentru că asta presupune să nu consumăm anumite alimente cancerigene, deci să nu contribuim singuri, pe cale orală, la declanşarea lui. Asta înseamnă să ne ferim de mâncărurile prăjite, căci în uleiul ars există foarte mulţi produşi cancerigeni. Înseamnă, de asemenea, să nu mâncăm produse arse la grătar, căci negreala aceea e şi ea extrem de cancerigenă. Să nu consumăm produse conservate în sare sau prin afumare. Fumul este cancerigen. La japonezi se constată acum o creştere alarmantă a numărului de cancere de stomac, în ciuda faptului că hrana lor este adesea crudă şi de origine marină. Explicaţia vine din faptul că o consumă conservată în sare sau prin afumare. S-a observat că în Ardeal cancerele digestive sunt mult mai frecvente, acestea fiind asociate cu bucătăria ardelenească grea, bazată pe prăjeli cu făină, cărnăraie afumată şi diverse măncăruri cu ceapă călită. O cauză evidentă este şi consumul regulat de slănină şi untură. La ţară mai există şi riscurile ce provin din apa de băut, plină de nitriţi şi nitraţi, care declanşează cancer de esofag. Aceştia ar putea fi eliminaţi prin fierberea ei prealabil`. Produsele cu conservanţi şi E-uri trebuie evitate, sunt cancerigene la nivelul tubului digestiv. Ca şi produsele cu organisme modificate genetic, care au apărut şi pe piaţa românească, ce modifică metabolismul lipidic şi mimează acţiunea hormonilor, care reprezintă un factor de creştere pentru celulele canceroase. În al doilea rând, o alimentaţie corectă ne poate feri de cancer pentru că ea contribuie la menţinerea sistemului imunitar, a[a încât organismul să fie suficient de puternic să facă faţă oricărei boli. Mâncând sănătos, oferim organismului vitaminele, mineralele şi enzimele de care are nevoie. Alimentaţie echilibrată nu înseamnă doar crudităţi sau doar cereale. Consider că este o eroare să se îndepărteze carnea din alimentaţie. Să ne aducem aminte că, atunci când Iisus i-a chemat pe oameni să le propovăduiască cuvântul Domnului, nu le-a dat măsline sau smochine, ci le-a dat peşte şi pâine. Avem nevoie de această proteină animală. Dar nu în exces, nu carne grasă sau de porc şi nu prost preparată termic. Nu o dietă vegetariană ne va ţine departe de cancer (degeaba mâncăm cartofi, dacă îi mâncăm prăjiţi), ci alimentele cât mai aproape de natură, preparate cât mai sănătos, prin fierbere, eventual la aburi, sau la cuptor, nu prin prăjire, frigere sau afumare.

Este adevărat că radiaţiile cuptorului cu microunde sunt dăunătoare ?

Nu există nişte studii clare care să ateste acest lucru. Dar există nişte studii de principiu, care arată că, sub acţiunea radiaţiilor de tip microunde, proteinele din alimente sunt denaturate, iar glucidele îşi schimbă polaritatea. O moleculă de glucidă, ca să fie eficientă şi uşor de suportat de către pancreas şi de către organism, trebuie să aibă o anumită orientare spaţială. O anumită formă, ca să spunem pe înţelesul tuturor. Se pare că acest cuptor cu microunde modifică forma glucidelor (zaharurilor), ceea ce înseamnă automat că ele vor solicita mai mult pancreasul. Creşte automat riscul apariţiei diabetului. Dar mai riscant decât asta este că aceste zaharuri care trec de bariera pancreasului vor bombarda celulele tumorale existente în organism. Celulele tumorale sunt avide de glucoză, se hrănesc cu ea, este hrana lor cea mai de preţ, care le umflă şi le face să se multiplice foarte repede. Perioadele de hiperglicemie sunt aşadar favorabile declanşării bolii. Sigur, dacă folosim cuptorul cu microunde ocazional nu este atât de grav. Dar folosirea lui regulată, de-a lungul mai multor ani, echivalează cu o biciuire permanentă a pancreasului,cu deteriorarea funcţiei lui, cu apariţia hiperglicemiilor, care vor reprezenta click-ul ce va duce la creşterea tumorală, deci la apariţia bolii.

Care sunt ceilalţi factori care contribuie la apariţia acestei boli?

Aş mai enumera doi foarte importanţi. Unul este dezechilibrul hormonal, iar celălalt dezechilibrul emoţional. Dezechilibrul hormonal este unul din responsabilii pentru apariţia cancerului mamar şi ovarian. În Statele Unite, de exemplu, 75% din cancerele mamare sunt hormono induse. Ce se întâmplă ? În mod indirect, de vină este tot alimentaţia. În procent de 35-50% din cazuri, cancerul mamar este asociat cu obezitatea şi supragreutatea. Femeile grase au un sediu suplimentar de producere a hormonilor în ţesutul adipos, în grăsime. Aşa se explică de ce incidenţa cancerelor mamare este mai mare la menopauză, deşi în mod normal atunci cantitatea de estrogeni ar trebui să scadă. Din păcate, majoritatea femeilor ajung la vârsta respectivă supraponderale sau obeze şi deţin un rezervor hormonal mai mare decât la o femeie tânără. Or, celula canceroasă se hrăneşte şi cu hormoni. Este o celulă foarte afurisită, care, chiar şi atunci când nu-i oferim zaharuri să se hrănească, ea tot creşte, nutrindu-se cu diverse substanţe produse în organismul nostru, mai ales cu hormoni. Se vehicula la un moment dat teoria postului negru. « Bea doar apă, că, dacă nu mănânci, celula canceroasă moare ! » Nu este adevărat, cancerul este ca un parazit, se foloseşte pentru a trăi de organismul gazdă şi găseşte toate mijloacele pentru a rămâne în viaţă. De asta e atât de greu de luptat împotriva lui. Iată cum nu numai calitatea alimentaţiei, ci şi cantitatea contează. Ar trebui să devenim conştienţi că supragreutatea este un risc major.

Ca să dau un exemplu pe înţelesul tuturor cititorilor, degeaba mâncăm un kilogram de struguri dulci, spunându-ne că strugurii conţin substanţe anticancerigene, dacă acel kilogram aduce 1000 de calorii pe kg-corp, pentru că asta echivalează clar cu depunere de grăsime, care la rândul ei va genera hormoni, care vor hrăni celula tumorală. În concluzie, alimentaţia trebuie să fie hipocalorică şi hipoglucidică. Este factor decisiv. Cancerul se pune în seama eredităţii doar în procent de 10%. În cazul cancerului de sân, mai există şi alţi factori externi care îl pot declanşa. Folosirea antiperspirantelor (deodorantele cu pudră) produce blocaje la nivelul vaselor limfatice mici şi, indirect, la nivelul ganglionilor limfatici. În aceste deodorante există o cantitate mare de substanţe conservante (parabeni) care acţionează ca nişte hormoni şi provoacă dereglări. Este de preferat spray-ul pe bază de alcool. Fumatul, în mod indirect, favorizează, prin substanţele volatile ce pătrund în corp, acţiunea excesivă a hormonilor asupra ovarului. Nu în ultimul rând, sutienele prea strâmte, cu arm`tur` metalic`, generează prin presiunea lor locală acţiunea prelungită şi anormală a hormonilor exogeni asupra glandei mamare.

Se spune în popor « a murit de inimă rea ». Cât de mult concură factorul emoţional în declanşarea bolii ?

Există o legătură mai mare decât se crede între suflet şi corp şi vă pot spune asta şi din punctul de vedere al medicului oncolog alopat, dar şi din cel al terapeutului naturist. Pacienţii care au avut un stres emoţional prelungit, o stare continuă de supărare de-a lungul anilor, o nefericire pe termen lung, îşi slăbesc prin această suferinţă sistemul imunitar. Pe fondul acesta de supresie a imunităţii, al dezechilibrului emoţional prelungit, la un moment dat poate apărea o criză, o dramă, un accident, un deces al cuiva drag care declanşează boala. Suferinţa deprimă foarte tare sistemul imunitar, pentru că ea declanşează eliberarea în corp a unor substanţe asemănătoare cu morfina : endorfine şi encefaline, care au rolul de a ajuta organismul să facă faţă stresului emoţional. Când suferim, mintea noastră descarcă alandala neurotransmiţători care acţionează şi asupra respiraţiei, şi asupra inimii şi asupra digestiei. Dacă aceşti neurotransmiţători n-ar fi ţinuţi în frâu, am putea muri fizic din cauza durerii şi a suferinţei. Dar Dumnezeu a lăsat endorfinele care ne ajută să supravieţuim unui astfel de şoc, ajută organismul să se reechilibreze, să se pună pe picioare, să se obişnuiască cu ideea, să nu ne punem capăt zilelor de durere şi să nu murim de supărare. Reversul medaliei este că aceste endorfine şi encefaline blochează sistemul imunitar.

De aceea când trecem printr-o grea suferinţă ne simţim fizic rău şi slăbim foarte mult. Chiar dacă avem destule celule albe în organism, care să lupte pentru noi, în perioadele de suferinţă organismul este expus şi vulnerabil, iar celulele tumorale profită şi cresc. Repede! Uneori, în doar două, trei luni se ajunge deja la metastaze. Ca să nu mai vorbim că stresul pe termen lung, mai ales la femei, produce şi un dezechilibru la nivel hipofizar, care este regina tuturor glandelor, unde se găsesc hormoni care controlează hormonii sexoizi (estrogenul, progesteronul, prolactina) şi generează secreţia excesivă de estrogen. Care hrăneşte eventualele celule tumorale.

În ce măsură expunerea la radiaţii generează cancer ?

S-a dovedit deja şi este indiscutabilă legătura între radiaţiile solare şi apariţia cancerului de piele, atât în formele lui uşoare, cât şi în cele agresive. Lecţia de învăţat de aici este că şi statul la soare şi folosirea solarului sunt dăunătoare, dacă nu sunt în doze foarte mici. Medicii ce se ocupă cu bolile profesionale au dovedit existenţa unei legături între cancerul de piele şi radiaţiile gamma, ca şi între expunerea la anumite pulberi din mină, care conduc la cancere de esofag şi plămân. Acum se fac corelaţii şi între expunerea la Radon (un gaz rar) şi apariţia cancerului hepatic. Radonul îi afectează pe cei care lucrează în mină, dar şi pe cei care locuiesc în case foarte vechi, căci pe vremuri era folosit în anumite materiale de construcţie. Cei care se ştiu supuşi riscului ar trebui să-şi monitorizeze permanent starea de sănătate a ficatului, pentru o eventuală depistare la timp. Cancerul hepatic avea până nu demult o speranţă de supravieţuire dintre cele mai mici. De la o vreme, au apărut medicamente care promit o supravieţuire mai mare, nu extraordinară, de doar câteva luni în plus, dar în faţa sfârşitului orice zi în plus contează.

Care este astăzi opinia în lumea medicală? Cancerul este considerat o boală tratabilă?

Faţă de statisticile din anii 70, când tratamentul era mai mult paliativ, ajuta la îmbunătăţirea perioadei ce a mai rămas de trăit, reducând durerile, ajutând pacientul să nu vomite, să nu scuipe sânge, să trăiască un pic mai bine ultimele luni din viaţă, în momentul de faţă există rezultate spectaculoase chiar pe fazele metastatice. S-au mărit în mod cert şansele de supravieţuire. Ca să vă dau un exemplu, în anii 70 supravieţuirea în cazurile de cancer mamar depistate în stadiul 4 era zero, adică speranţa de viaţă era sub şase luni. Astăzi 20 % din femeile atinse de cancer mamar sunt încă în viaţă peste cinci ani. Pe 10% le vom găsi şi peste 10 ani. Ceea ce e extraordinar. Am paciente care au fost depistate cu cancer acum 20 de ani, au depăşit şi faza metastatică, sunt nişte supravieţuitoare, nişte luptătoare.

Din tot ce aţi povestit rezultă că fiecare pacient bolnav de cancer ar trebui să aibă un tratament personalizat.

Sigur, pentru că diferă cauzele de la o persoană la alta. Dacă am două paciente de 30 de ani cu cancer mamar, una normală şi alta supraponderală, cu siguranţă la cea normală voi pune accentul pe partea emoţională, încercând să o ajut să se echilibreze, să elimine sursele de stres din viaţa ei, să o fac să înţeleagă cât de important este echilibrul sufletesc. În timp ce la cea supraponderală voi pune accentul pe mişcare şşi alimentaţie. Comunicarea cu pacientul este extrem de importantă. El trebuie săă înţeleagă că tratamentele au un efect oarecare, dar că acesta este întărit sau slăbit de starea lui de spirit.

Care este portretul robot al pacientului supravieţuitor ?

Pacientul care îşi spune singur că nu mai este nimic de făcut se autocondamnă la moarte. Când ştii că eşti bolnav de cancer, mintea ta este deja supusă unui stres emoţional cronic, unor gânduri negative. Dacă te laşi purtat de acest stres, permiţi endorfinelor să amputeze sistemul imunitar. Or, tratamentele oncologice, oricât de puternice ar fi, se bazează pe sistemul imunitar. Fără protejarea sistemului imunitar, boala nu se poate vindeca. Citostaticele pot reduce, de exemplu, o tumoră de la 4 cm la 2 cm, dimensiune la care rămâne însă neoperabilă. Însă sistemul imunitar o poate reduce de la 2cm la zero. Am avut pacienţi deja cu metastaze care au scăpat de ele. S-au tratat cu citostatice, dar au făcut multe alte lucruri în plus. {i-au schimbat alimentaţia, au urmat tratamente naturiste, şi-au schimbat stilul de viaţă, au făcut regulat mişcare. S-au rugat la Dumnezeu. Rugăciunea este foarte importantă şi este esenţial ca relaţia cu Dumnezeu să fie clară, să nu fie loc de tăgadă şi de întrebări de genul « Doamne, de ce mi-ai dat nenorocirea asta ? ». Este esenţial să fii ferm convins că există vindecare, indiferent cât de avansată este boala, să fii activ la vindecarea ta. Am mulţi pacienţi care îmi transferă mie responsabilitatea. Îmi spun « mă las pe mâna dumneavoastră ». Este o atitudine care nu-mi convine şi care nu ajută. Vindecarea este în acelaşi timp un proces mental, pe care trebuie să-l desfăşoare pacientul, nu am cum să-l controlez eu. El e cel care trebuie să fie dornic de vindecare, să caute şi să găsească soluţii, să fie gata să schimbe obiceiurile proaste. De aceea nu sunt de acord ca aparţinătorii să ascundă diagnosticul personelor bolnave, motivând « oricum e în vârstă, la ce să-l mai amărăsc spunându-i că are cancer ? ». Boala nu este a lor, ci a pacientului. Trebuie să i se comunice cu diplomaţie boala, dar şi care sunt metodele de a se vindeca. Trebuie încurajat să lupte. Dacă el nu înţelege ce are, cum ar putea contribui la propria vindecare ? Iar dacă e prea târziu şi nu mai sunt şanse de vindecare, măcar să fie conştient de ea, pentru ca trecerea dincolo să se facă în acord cu Dumnezeu, împăcat sufleteşte, spre odihna sufletului lui. Cancerul este o lecţie despre viaţă şi moarte. Reprezintă un avertisment dat de Dumnezeu că timp de mulţi ani din viaţa ta ai făcut ceva ce nu a fost bine. Si se spune « uite, dacă mai continui aşa, ai sa mori, daca te schimbi, te poti vindeca »