Faceți căutări pe acest blog

marți, 27 decembrie 2011

SFATUL SPECIALISTULUI



Când vine vorba de alimentaţie, fiecare dintre noi are opinii. De exemplu, multe persoane cerd că trebuie să excludă pâinea din alimentaţie pentru a se menţine supli sau că trebuie să ocolească produsele fără grăsimi. Specialiştii în nutriţie contrazic aceste idei preconcepute.

1. Apa minerală este cea mai bună pentru consumul zilnic

Ea conţine săruri minerale benefice pentru sănătate, însă există riscul ca un consum zilnic să favorizeze formarea pietrelor la rinichi sau să influenţeze negativ evoluţia unor afecţiuni. Pentru a preîntâmpina aceste probleme, cel mai indicat este să alternezi mărcile de apă minerală, pentru că fiecare are o concentraţie diferită de săruri.

2. Pâinea îngraşă, aşa că trebuie exclusă din alimentaţie

Este adevărat doar în cazul în care alegi pâinea albă, obţinută din făină rafinată. Pâinea obţinută din făină integrală conţine vitamine din complexul B, săruri minerale şi fibre alimentare, fiind deci hrănitoare şi recomandată în alimentaţia zilnică. Cu specificaţia că, precum orice alt aliment, trebuie consumată cu moderaţie.

Un alt aspect important este asocierea cu alte alimente. Şi pâinea integrală îngraşă dacă este consumată cu alţi carbohidraţi, precum cartofii şi orezul. Foarte important este să eviţi pâinea care are în compoziţie ingrediente precum E-urile (conservanţii, coloranţii, emulgatorii) şi zahărul.

3. Sarea de mare este mai sănătoasă decât cea normală

O linguriţă de sare obişnuită conţine 2.300 de miligrame de sodiu. Sarea de mare conţine aceeaşi cantitate de sodiu, aşa încât, din acest punct de vedere, nu există diferenţe între cele două. Despre sarea de mare se spune că are în compoziţie şi alte minerale benefice pentru sănătate, cum ar fi magneziul şi fierul, însă mulţi nutriţionişti susţin că sunt în cantităţi nesemnificative. Pentru că sarea de masă are în compoziţie şi iod, poate constitui un avantaj, fiind necesară pentru menţinerea echilibrului hormonilor tiroidieni.

4. Ouăle cresc nivelul colesterolului

Acest mit rezistă de multe decenii, în ciuda faptului că au apărut o multitudine de studii care au demonstrat că nivelul colesterolului „rău" nu este influenţat semnificativ de consumul de ouă. Nutriţioniştii chiar insistă ca acest aliment să fie parte a unui regim alimentar sănătos, datorită faptului că are o compoziţie complexă. Oul conţine proteine de calitate şi toţi cei nouă aminoacizi esenţiali, pe care corpul nu-i poate produce.

5. Doar produsele „fără grăsimi" sunt bune

Cu toţii încercăm să ne ferim de grăsimi, însă aceasta nu înseamnă că alimentele care nu le conţin nu au o cantitate mare de calorii. Multe dintre produsele etichetate astfel sunt bogate în carbohidraţi, sare sau zahăr. Aceste ingrediente sunt un duşman al siluetei şi al sănătăţii în egală măsură ca grăsimile. În plus, nu ar trebui să evităm în totalitate grăsimile, pentru că ele fac posibilă absorbţia unor vitamine şi susţin activitatea cerebrală. Alege grăsimile „bune" din peşte, uleiuri vegetale, alune, nuci şi migdale.

6. Bio este mai sănătos

Alimentele ecologice nu conţin aditivi, arome artificiale şi nu sunt obţinute cu îngrăşăminte sau cu hormoni, însă aceasta nu înseamnă că sunt neapărat mai bune. Dacă echivalentul convenţional nu este sănătos, atunci nici produsul ecologic nu va avea această calitate. De exemplu, zahărul este la fel de nociv, indiferent dacă este bio sau convenţional, atâta vreme cât îl consumăm în cantitate mare. Prin urmare, atât alimentele bio, cât şi cele obişnuite trebuie să se supună regulilor nutriţionale.

7. Sucurile fără zahăr sunt inofensive

În locul zahărului, în acestea se adaugă îndulcitori artificiali care „păcălesc" creierul. Însă pentru că el nu primeşte caloriile aferente acestor băuturi fals-dulci, le va lua din alte alimente, ba mai multe decât dacă am fi băut un suc cu zahăr. O explicaţie este că aspartamul, sucraloza şi alţi îndulcitori stârnesc pofte alimentare greu de controlat, după cum s-a observat în urma unui studiu publicat recent. Cercetătorii Universităţii din Texas au constatat că persoanele care consumă sucuri de tip „diet" de trei ori pe săptămână au un risc cu 40% mai mare de a deveni obezi.

Surse: Afinele, cătina, măceşele şi pătrunjelul conţin mult mai multă vitamina C decât citricele.

Nu există nicio diferenţă de calitate sau de aromă între ouăle cu coaja albă şi cele cu coaja brună. Culoarea acestora depinde de rasa de găină.


Contrar unor opinii, carnea, atât cea albă, cât şi cea roşie, nu este nocivă pentru sănătate. Ea constituie una dintre sursele esenţiale de proteine complete. Proteinele sunt esenţiale în creştere şi în dezvoltare, pentru că alimentează organismul cu energie şi contribuie la producerea hormonilor, anticorpilor, enzimelor şi ţesuturilor. Însă ele pot proveni şi din alte surse decât carnea, prin urmare consumul ei este o problemă de opţiune. Organismul se poate adapta şi funcţiona perfect şi în lipsa cărnii. Ea ar putea deveni nocivă doar dacă este consumată în exces, mai ales la vârste înaintate. De asemenea, poate fi nocivă în cazul în care este consumată de către persoane cu anumite afecţiuni, cum ar fi cele renale. În aceste situaţii, medicul este cel care trebuie să stabilească dacă şi în ce cantitate se poate consuma carnea. Livia Nena, biolog nutriţionist, Bio Nutriliv

luni, 26 decembrie 2011

Somnul., 10 lucruri pe care nu le ştiaţi


Una dintre cele mai plăcute activităţi ale omului este somnul. Somnul este o stare fiziologică în care funcţiile conştiente sunt reversibil oprite, iar restul funcţiilor sunt diminuate. Scopul somnului este de a reface organismul după activitate.




De asemenea, somnul are rolul de a întări legăturile neuronale nou-formate şi de a estompa informaţiile inutile. Despre somn se poate spune multe, dar în cele ce urmează vom prezenta 10 lucruri probabil puţin cunoscute.

1.    Sforăitul, o mare problemă a partenerilor de somn, poate fi tratat prin injectarea unei substanţe chimice în ţesutul moale al osului palatin.

2.    Mit spulberat! Un studiu al Universităţii Oxford din 2002 a demonstrat că număratul oilor în gând pentru a adormi mai uşor, este ineficient. Această activitate foarte plictisitoare scoate la suprafaţă alte probleme sau griji, mult mai apăsătoare. Aşa se explică de ce, într-una dintre nopţile mele albe, am ajuns să număr 5175 de oi...



3.    Durata de viaţă a unei saltele este în medie de 8-10 ani. În  tot acest timp, o igienă deficitară, face ca în saltea să apară tot felul de bacterii, unele dintre ele fiind răspunzătoare pentru sindromul de moarte subită al copiilor. Din micro-ecosistemul ce apare în saltea, fac parte şi acarienii. Aceste creaturi se hrănesc cu pielea moartă de pe noi, dar cel mai important este că sunt una dintre cauzele apariţiei astmului. Ca o curiozitate despre acarieni, aceştia aparţin clasei arahnidelor, din care fac parte şi păianjenii.

4.    SUA suferă de insomnie! Numai în 2004, la nivel central, au fost peste 35 de milioane de reţete medicale pentru pastile anti-insomnie. În ultimii 4 ani, numărul adulţilor ce apelează la pastile pentru somn s-a dublat.

5.     S-a dus cu regula celor 8! Un studiu ce a durat 6 ani efectuat pe un milion de adulţi a arătat că cei care dorm între 6 şi 7 ore pe noapte au o rată mai mică de deces, decât cei care dorm 8 ore pe noapte.

6.    Recordul de privare de somn, este deţinut de Rany Gardner, încă din 1964. Acesta a reuşit performanţa de a sta treaz 264 de ore şi 12 minute.

7.    Ce poate face somnul de după/amiază? În cazul spaniolilor, mai mult rău. Datorită pauzei de somn sau „siesta”, spaniolii au media de ore dormite pe noapte cu 40 de minute mai puţin decât media europeană. Tot raportat la media Europei, spaniolii sunt pe locul trei în topul statelor cu cea mai slabă rată de producţie. Dar, vestea bună e, că odată cu intrarea în U.E. au început o campanie „anti-siesta”.

8.    Cum dorm mamiferele marine? Delfinii sau balenele au, ca restul animalelor, nevoie de somn. Totuşi, trebuie să iasă constant la suprafaţa apei pentru a respira. Soluţia a fost ca una dintre emisferele cerebrale să doarmă, în timp ce cealaltă rămâne activă. Astfel, cele două emisfere se vor odihni, dar pe rând.

9.    Visele sunt corelate cu somnul de tip REM, iar activitatea cerebrală din timpul viselor poate fi comparată cu cea din timpul unui calcul matematic. În medie, o persoană, de-a lungul unei vieţi, doarme 6 ani.

10.    Există până şi frica de somn. Se numeşte hipnofobie! Se poate datora unor coşmaruri din timpul somnului şi poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii.

duminică, 25 decembrie 2011

SENTIMENTELE BUNE NE FAC SANATOSI


Nu e nevoie sa fi expert in psihologie ca sa intuiesti ca sanatatea se afla in stransa legatura cu sentimentele noastre si ca depinde de ele. O banuiala care astazi e dovedita stiintific *

Un ucigas nevazut: gandurile negre

Gandurile negative pot pune in miscare forte uriase, izbutind sa provoace chiar moartea unor persoane sanatoase. Dar si in situatia cand nu se ajunge la un deznodamant fatal, starile depresive ne fac mai vulnerabili in fata bolilor. Frica si stresul accentueaza tendinta de coagulare a sangelui, iar acesta se ingroasa. In urma unui studiu efectuat cu participarea a 20.000 de oameni, cercetatorii britanici au ajuns la concluzia ca rata deceselor cauzate de un infarct miocardic este de aproape trei ori mai mare la depresivi decat la pacientii de aceeasi varsta care nu au inclinatii depresive.
E un adevar pe care medicina oficiala, cu pragmatismul ce o caracterizeaza, a refuzat multa vreme sa-l recunoasca: sentimentele noastre influenteaza corpul, starea noastra de spirit se reflecta in functionarea organelor. Si nu intr-un viitor oarecare, ci instantaneu. Nu intr-un fel oarecare, ci in modul cel mai concret. Tot mai multi neurobiologi, geneticieni, internisti si chirurgi se implica in aceste investigatii, descoperind ce transformari pot declansa in organismul nostru mania si ura, bucuria si fericirea. Observatiile lor de data recenta sunt pe punctul de a revolutiona stiinta medicala. In prezent, specialisti de prim rang confirma pe baza de experimente ceea ce a fost trecut multa vreme drept sentimentalism ieftin sau veleitati ale profanilor, nonsens ezoteric si leacuri aduse din Extremul Orient, aruncate pe piata din simpla dorinta de a face bani.
Andrew Steptoe, de la Universitatea din Londra, a demonstrat prin cercetarile sale ca afectele pozitive pot ameliora starea de sanatate. Sentimentele bune nu reduc doar tensiunea arteriala, frecventa batailor inimii si hormonii stresului; si factorii inflamatori si valorile coagularii sangelui regreseaza datorita emotiilor placute. Desi sangele persoanelor optimiste devine si el mai putin fluid, in situatii conflictuale si stresante, valorile revin mai rapid la normal. Asa se explica riscul mai redus de infarct, tromboze si accidente vasculare cerebrale, la semenii nostri fericiti. Care, in treacat fie spus, sufera mai rar si de tuse, guturai si raguseala.
Oamenii de stiinta gasesc mereu noi dovezi ce atesta forta trairilor noastre afective. Astfel, la membrii de familie ai bolnavilor de Alzheimer s-a evidentiat faptul ca ingrijirea neintrerupta a pacientilor, 24 de ore din 24, produce un stres cronic, care genereaza pesimism si, totodata, slabeste sistemul imunitar. Aceste rude apropiate, care isi asuma indatoriri de insotitor si infirmier, se imbolnavesc mai des, sunt mai sensibile la virusii herpetici si Epstein-Barr, iar leziunile li se cicatrizeaza mai lent.

Puterea tamaduitoare a iubirii

Sentimente ca bucuria si speranta, linistea sufleteasca si entuziasmul imbunatatesc sanatatea: afectiunea si optimismul calmeaza durerile si grabesc vindecarea. De exemplu, un numar de pacienti cu hipertensiune au fost tinuti sub observatie, pentru a vedea ce efect produce asupra inimii si sistemul lor circulator sprijinul afectuos, primit din partea tovarasului de viata. Cei carora seara li se oferea ocazia sa spuna tot ce aveau pe suflet si primeau un sarut dragastos de noapte buna au avut tensiunea redusa cu 2,5 puncte. De asemenea, grosimea peretelui stang al inimii s-a micsorat, in vreme ce la bolnavii care aveau relatii lipsite de caldura sufleteasca, a crescut. Dilatarea peretelui cardiac indica anomalii provocate de hipertensiune.

Rata infarctului este de trei ori mai mare la depresivi

"Sotia dvs. arata ca va iubeste?" - aceasta intrebare le-a fost pusa tuturor pacientilor de sex masculin. In grupul celor ce au raspuns afirmativ, bolnavii care au suferit un infarct au fost de doua ori mai putini, comparativ cu cei ce nu aveau sentimentul ca sunt iubiti. Chiar atunci cand colesterolul si tensiunea sunt marite, barbatii par sa beneficieze de o anumita protectie, asigurata de sentimentul ca sunt iubiti. Constatarea este valabila si pentru ulcerul duodenal. Cei ce nu se simteau ocrotiti de iubirea unei femei erau mai frecvent afectati de suferinte abdominale. La femeile cu cancer mamar, sansele de supravietuire au fost mai mari daca partenerul le-a acordat sprijin moral. Dimpotriva, daca bolnavele cu tumori maligne au avut sentimentul ca primesc prea putina afectiune, ele au murit mai curand.
Chiar si gripele, disconfortul gastric si crizele de bila sunt mai dese la femeile maritate cu barbati care prefera sa priveasca un meci la televizor ori sa joace carti cu prietenii, in loc sa le scoata pe ele la o plimbare. Cand au o relatie armonioasa, ambii parteneri se imbolnavesc mai rar. Si, oricat de absurd ar putea sa para: cine are un caine sau un hamster, cateva orhidee, un ficus ori un cactus, risca mai putin sa faca un infarct sau un accident vascular cerebral. Ingrijirea unui animal de companie, ca si a unei plante de camera, mareste rezistenta la boli. Asa cum reiese din rezultatele unui studiu, animalele de casa ii sunt mai de folos inimii decat partenerul. Probabil pentru ca nu poarta discutii in contradictoriu.
Aceste observatii ar trebui, de fapt, sa produca o cotitura in medicina contemporana. In prezent, aproape jumatate din pacientii care se prezinta la un cabinet medical sufera de tulburari psihosomatice. Adica, ii chinuie durerile de cap, inima le bate neregulat, ii tine un junghi in spate, digestia o ia razna - dar pentru toate aceste neplaceri, nu se gaseste nici o cauza organica. Simptomele au origine psihica - enervari la serviciu, necazuri cu partenerul, probleme nerezolvate.
Pacientilor de acest tip nu le sunt de folos endoscopiile si examenele radiologice, operatiile si medicamentele. Medicina ar trebui sa se bazeze pe resursele bolnavilor insisi, activandu-le capacitatea de autovindecare. In felul acesta, medicul ar deveni un partener ce acorda sustinere pacientului, ajutandu-l sa-si depaseasca problema cu forte proprii. In loc sa faca asta, doctorii privesc resemnati cum deprimarea si proasta dispozitie ne scurteaza viata. Consecinta: bolnavii alearga de la un cabinet la altul si, in final, se simt frustrati, fiindca nici unul din medici nu-i asculta, nu-i crede si, mai ales, nu-i poate ajuta.
Cat de puternica este influenta exercitata de afecte asupra starii noastre de sanatate o dovedeste si urmatorul experiment. Cativa pacienti, carora le fusese extirpata vezica biliara, au fost instalati pentru recuperare in saloane diferite. Unii aveau vedere spre parc, pe cand ferestrele celorlalti dadeau catre o parcare. Cei ce se putusera bucura de privelistea naturii s-au refacut cu mult mai repede.
O intamplare traita de scriitorul Mark Twain ne arata cum te poate insela imaginatia. Intr-o vara fierbinte, el a innoptat intr-un hotel din Mississippi. Se sufoca din pricina aerului inchis si nu reusea sa adoarma. Dupa ce se rasucise in asternut cateva ceasuri, ajuns la limita rabdarii, a luat un pantof si l-a azvarlit in fereastra. A auzit zgomotul de sticla sparta, a simtit adierea unui vanticel racoros si a adormit. A doua zi dimineata, Twain s-a desteptat odihnit. Atunci a vazut ca, de fapt, sparsese o oglinda. Ceea ce ajutase sa se racoreasca fusese numai puterea gandului. Cat de importanta este imaginatia pentru procesul de vindecare - aceasta este o tema studiata deja de mai multa vreme de cercetatorii efectului placebo. Ei au observat, de exemplu, ca pacientii considera o injectie cu atat mai eficienta, cu cat acul este mai gros, iar pastilele le inspira incredere, cu cat sunt mai mari, mai scumpe si mai colorate.
Mai puternic decat propria imaginatie actioneaza insa energia pe care doi oameni si-o pot da unul altuia. Neurologul Michael Meany a evidentiat faptul ca soarecii dezvolta mai multi receptori pentru hormonii stresului si suporta mai bine solicitarile, daca au fost linsi mult de mamele lor, pe vremea cand erau pui. Psihosomaticienii au afirmat dintotdeauna in mod insistent ca o legatura stransa cu mama in prima etapa de viata confera copilului o rezistenta fizica mai buna.
Specialistii gasesc acum dovezi in sprijinul acestei teorii. In cadrul unui studiu, au fost constituite trei grupuri de femei care avusesera o convietuire mai indelungata cu partenerul lor. Toate au fost supuse unui test de stres. Primele nu si-au vazut partenerul inainte de test. Altora li s-a permis sa stea de vorba cu el. Al treilea grup a avut contact fizic timp de zece minute, sub forma unui masaj la ceafa si umeri. Participantelor li s-a cerut sa rezolve o serie de exercitii dificile, contra-cronometru si cu prezenta unui public in sala. Cele ce fusesera atinse de partenerul lor au avut o cantitate mai mica de hormoni ai stresului in saliva, inima le batea mai regulat, iar rezolvarea exercitiilor a fost mai rapida. Femeile sustinute verbal de partenerii lor n-au avut acelasi randament de gestionare mai buna a stresului - atat nivelul substantelor de alarma din sange, cat si pulsul erau marite, la fel ca in cazul femeilor care nu-si intalnisera partenerul inainte de a intra la test. In aceeasi ordine de idei, s-a constatat ca, printre cei divortati sau ramasi singuri prin decesul partenerului, bolile de inima, diabetul si cancerul sunt mai frecvente decat la oamenii casatoriti.

Infarctul sufletesc

Desigur, conflictele si certurile lasa si ele urme in corpul nostru. E important sa retineti: gresim, crezand ca facem bine organismului, daca "ne descarcam". Sa spunem deschis ce ne supara, da - insa ocarile si insultele n-au salvat nici o relatie si, in plus, dauneaza starii noastre de sanatate. Pentru a proba acest lucru, li s-au facut unor cupluri leziuni superficiale pe brat, de marimea unei monede.

Imbratisarile reduc tensiunea, suferintele abdominale si cancerul mamar

Mai intai, participantii la test au fost consiliati de psihologi, care le-au explicat cum pot fi rezolvate conflictele in spirit constructiv. Apoi au fost pusi sa dezbata impreuna o tema sensibila, care isca mereu certuri intre ei. Tuturor li s-au vindecat ranile mai repede dupa aceste discutii. Fusesera activate coagularea sangelui si sistemul imunitar. Dimpotriva, dupa o cearta fara consiliere psihologica, sistemul de alarma al organismului s-a ambalat vizibil: leziunile s-au cicatrizat mai lent, iar germenii patogeni n-au fost combatuti cu tot atata eficienta. Surprinzator pentru cercetatori a fost faptul ca, la cuplurile care pastrau o atitudine cordiala in timpul disputei, vindecarea ranilor a fost prejudiciata doar intr-o foarte mica masura. In schimb, la partenerii care au strigat unul la celalalt si si-au aruncat cuvinte jignitoare, factorii inflamatori din sange erau inca mariti, chiar si in dimineata zilei urmatoare.
In prezent, starile depresive sunt socotite un risc de infarct la fel de periculos ca hipertensiunea. In sangele depresivilor se gasesc mai multe substante inflamatoare. "Este uimitor", remarca psihocardiologul Karl-Heinz Ladwig din Mnchen, "ca organismul reactioneaza cu o crestere a valorilor inflamatorii nu numai la intoxicatii si raniri, ci si la suferinta sentimentala". Efectele sunt diferite, in functie de tipul solicitarii psihice: frica provoaca mai curand aritmii cardiace, depresiile duc la rigidizarea vaselor coronariene, enervarea si frustrarile accentueaza riscul de ateroscleroza.
Depresia dauneaza chiar si oaselor. La oamenii melancolici, continutul de minerale din schelet se reduce dramatic - probabil din cauza nivelului ridicat al cortizonului - incat, cu prilejul unui studiu desfasurat pe o perioada de zece ani, specialistii au inregistrat, la depresivi, cu 40% mai multe fracturi.

Sentimentele care ataca pielea

Si bolile de piele se agraveaza, adesea, din pricina stresului. Specialistii au urmarit simptomele unor pacienti cu neurodermita sau psoriazis, punandu-i intr-o situatie stresanta. Li s-a cerut sa simuleze un interviu de angajare, sub ochii publicului. Apoi au trebuit sa numere inapoi, din 17 in 17, pornind de la un numar cu patru cifre. Organizatorii testului ii grabeau pe participanti, strigandu-le intruna: "Mai repede!". Bolnavii cu neurodermita au reactionat imediat. La zece minute dupa aceasta proba solicitanta, in sangele lor erau activate mai multe celule cu actiune inflamatoare, iar pielea le era acoperita de eruptii. Interesant este ca reactia inflamatorie la stres se manifesta mai puternic la pacientii cu neurodermita decat la persoanele care n-au probleme dermatologice. Cei ce sufera de neurodermita sau psoriazis nu sunt neaparat mai sensibili. Insa pe pielea lor, tensiunile se exteriorizeaza mai vizibil.
Acelasi lucru este valabil si pentru oamenii predispusi la herpes. Catorva subiecti li s-au aratat fotografii dezgustatoare - imaginile unor farfurii nespalate, cu muste care se plimbau in voie pe resturile de mancare. Altor participanti la experiment li s-au oferit privelistile unor pajisti presarate cu flori. La 40% dintre cei ce vazusera fotografiile respingatoare au aparut vezicule herpetice. In grupul celor care privisera imagini placute nu s-au observat modificari ale pielii. Organismul reactioneaza la diverse evenimente si experiente - in situatii-limita, ca si in viata de toate zilele. El are capacitatea de a se adapta. Invata lucruri noi, mai uita de cele vechi si sterge urmele.
Si dupa o perioada de deprimare, corpul devine iarasi receptiv la sentimentele profunde, la bucuriile vietii si satisfactiile fizice. Iar semnalele pozitive se imprima din ce in ce mai apasat, asa cum musculatura unui sportiv de performanta se face cu timpul mai viguroasa decat a unui ins lenes si sedentar. Daca acele cai nervoase pe care se transmit multumirea si bucuria sunt intrebuintate frecvent, daca pe ele circula des hormoni ai fericirii, grabiti sa ajunga la destinatie, atunci aceste cai nervoase "pozitive" se extind, iar centrii satisfactiei si exuberantei din creier se maresc.

Cararui pentru ganduri bune

La inceput, s-ar putea ca traseele pe care sunt trimise mesajele optimiste sa fie deocamdata inguste. Dar cu cat sunt folosite mai des, cu atat caile nervoase devin mai robuste. Croiti, asadar, cararui pentru gandurile bune si apoi ajutati-le zi de zi, ceas de ceas, sa se transforme in niste splendide alei. Va va lua ceva timp, insa merita.

18 adevaruri mai mult sau mai putin placute despre gandurile bune si sanatoase
1. Si cei ce sunt iubiti vor muri, bineinteles, dar nu asa curand.
2. Depresia slabeste inima, chiar si oasele. In categoria depresivilor, decesele survenite in urma unui infarct sunt de trei ori mai frecvente decat printre persoanele de aceeasi varsta care nu manifesta tendinte depresive.
3. Stresul agraveaza herpesul si poate declansa alte afectiuni cutanate.

Faceti carari, zi de zi, pentru gandurile bune

4. In situatii conflictuale si stresante, sangele devine mai putin fluid si la oamenii care n-au motive deosebite de nemultumire, insa in cazul lor, valorile revin mai repede la normal. Asa se explica faptul ca semenii fericiti prezinta un risc mai redus de infarct, tromboze si accidente vasculare cerebrale. Si tusea, guturaiul si raguseala ii viziteaza mai rar.
5. Membrii de familie care ingrijesc zi si noapte bolnavii de Alzheimer au de suportat un stres cronic, care le creeaza stari depresive si, totodata, le slabeste capacitatea naturala de aparare a organismului. In consecinta, persoanele apropiate care-si asuma ingrijirea batranilor se imbolnavesc mai des, sunt mai sensibile la virusurile herpetice si Epstein-Barr, iar ranile li se cicatrizeaza mai lent.
6. Afectiunea si optimismul calmeaza durerile si sustin procesul de vindecare. Specialistii au constatat ca bolnavii carora li se acorda o atentie deosebita seara, oferindu-li-se ocazia sa spuna tot ce aveau pe suflet si primind un sarut dragastos de noapte buna, au avut tensiunea redusa cu 2,5 puncte. De asemenea, grosimea peretelui stang al inimii s-a micsorat, in vreme ce la pacientii implicati in relatii lipsite de caldura sufleteasca a crescut.
7. La barbatii care nu aveau sentimentul ca sunt iubiti s-au inregistrat de doua ori mai multe cazuri de infarct, comparativ cu cei care se simteau iubiti.
8. Barbatii care nu aveau langa ei o femeie iubitoare au fost mai frecvent afectati de suferinte abdominale.
9. La femeile cu cancer mamar, sansele de supravietuire sunt mai mari daca partenerul lor le acorda sprijin moral. Dimpotriva, cand femeile cu tumori maligne au sentimentul ca primesc prea putina afectiune, ele mor mai curand.
10. Dupa o operatie de extirpare a colecistului, e important spre ce iti indrepti privirea: pacientii care s-au simtit aproape de natura s-au vindecat considerabil mai repede.
11. Simptomele difera in functie de tipul solicitarii psihice: frica provoaca mai degraba tulburari ale ritmului cardiac, depresiile duc la rigidizarea vaselor coronariene, enervarea si frustrarile maresc riscul de ateroscleroza.
12. Preparatele placebo actioneaza asupra acelorasi receptori si prin mecanisme identice cu ale medicamentelor.
13. Falsa medicatie potoleste durerile, intareste sistemul imunitar si ajuta in starile depresive.
14. Daca medicul nu pune perfuzia cu mana lui, chiar si efectul morfinei este mai slab.
15. Atentia si intelegerea ii ajuta adesea pe pacientii cu dureri mai mult decat o injectie cu morfina.
16. Fie ca sunt energizante ori somnifere - actiunea medicamentelor depinde, nu in ultimul rand, de culoarea lor: pastilele rosii, galbene si portocalii sunt percepute in general ca fiind stimulatoare, pe cand despre cele verzi si albastre se presupune ca ar avea un efect calmant.
17. Increderea pacientilor in tratamentele medicamentoase se ghideaza dupa niste criterii fixe: injectiile trebuie sa doara, pastilele sa fie mari si colorate, iar toate la un loc sa coste mult. Pare mai putin important de stiut ce substanta activa contin.
18. Marimea conteaza... Uneori, mai mare inseamna mai bun. Cand e vorba de pastile, cele mari produc un efect mai puternic, chiar daca n-au inauntru cine stie ce.

luni, 19 decembrie 2011

Este urina mereu galbenă?


Corpul omenesc
Scris de Duceac Irina   
www.scientia.ro/start.html
doctor examinând urinăRăspunsul la această întrebare este: nu, urina nu are mereu aceeaşi culoare, ci poate fi roşie, albastră, verde, portocalie ori neagră. Totuşi, fiecare culoare are o cauză şi, de obicei, anunţă prezenţa unei afecţiuni. Poate apărea o modificare de culoare şi din cauza alimentaţiei.




Ce este urina?

Urina este modul prin care organismul elimină anumite toxine şi apa în exces. Ea se formează la nivelul rinichilor prin mai multe etape de filtrare. Întâi, se formează urina primară. Aceasta are o compoziţie asemănătoare cu a plasmei din sânge (sângele este format din plasmă şi elemente figurate. Aşadar, urina primară nu conţine elementele figurate: hematii, leucocite, plachete sangvine. Ce deosebeşte urina primară de plasmă este absenţă proteinelor (plasmă conţine proteine, urina primară nu). Urina primară este din nou filtrată, iar unele substanţe (de exemplu, glucidele) sunt reintroduse în sânge, rezultând astfel urina finală.

Deci, o persoană sănătoasă, va produce cam 1,5 litri de urină într-o zi, de culoare galbenă. Dar ce culori mai poate avea urina şi din ce cauze?
Urina incoloră

Înainte să trecem la culori propriu-zise, trebuie amintit faptul că urina poate fi incoloră. Lipsa culorii se poate datora unei cantităţi de apă în exces. Poate apărea după consumul de alcool, unul dintre efectele alcoolului fiind deshidratarea organismului, ceea ce ne face să ingerăm cantităţi mai mari de apă.


Urina roşie


Urina se poate colora în roşu. Acest fenomen mai este cunoscut şi sub denumirea de hematurie sau prezenţa sângelui în urină. Deci, v-aţi dat seama cine colorează urina în roşu. Cauzele hematuriei sunt diverse, de la infecţii urinare, până la afecţiuni grave ale rinichilor. Dacă observi urină roşie, prima oprire trebuie să fie la spital!


Urina albastră

Urina albastră apare foarte rar şi nu e consecinţa unei boli rare, ci, cel mai probabil, apare datorită a ceea ce mâncăm sau bem. Albastrul de metil, administrat chiar pentru infecţii urinare, poate colora urina în albastru. Alte medicamente ce au ca efect advers coloraţia albastră a urinei sunt unele antibiotice. Există zvonuri care afirmă că Viagra ar colora urina în albastru.


Urina verde

Ca şi urina albastră, urina verde apare tot după consumul unor alimente sau lichide. Unul dintre alimentele care ar putea colora urina în verde este sparanghelul. Unii coloranţi alimentari sintetici pot, de asemenea, să dea culoare verzuie urinei.


Urina portocalie


Urina portocalie apare ceva mai des. Normal, apare dimineaţa când este concentrată. Mai apare dacă organismul este deshidratat. După consumul de suplimente (Vitamax, Eurovita), urina va avea o culoare portocalie. Alimentele (morcovii sau sfecla roşie) pot avea acelaşi efect. Icterul este una dintre bolile care pot face urina portocalie, în cazul acestei afecţiuni colorându-se şi pielea.


Urina neagră

Este posibil ca urina să devină neagră. Acest lucru este o consecinţă a alcaptonuriei, o boală genetică, în care pielea şi ochii vor avea o culoare brun-închisă, iar urina va fi neagră.

Deşi în mod normal urina este galbenă, organismul uman este capabil să schimbe culoarea urinei, acest fenomen fiind (în unele cazuri) un fel de mecanism de alarmă al corpului, prin care încearcă să transmită: „Sunt bolnav, tratează-mă!!!”

BATATURI



Cauzele: o încălţăminte prea strâmtă, sau prea largă, umblatul pe jos mai mult timp, un ciorap care jenează sunt tot atâtea cauze care pot duce la apariţia bătăturilor.

Tratamente:

Cea mai simplă metodă de a scăpa de bătături este să se spele pe picioare timp de 20 minute, cu apă caldă, pentru a se muia puţin locul. Se şterge apoi cu un prosop foarte bine. Se ia un leucoplast şi se decupează forma bătăturii cu o forfecuţă, apoi se lipeşte pe pielea din jur. Se face acest lucru pentru a proteja pielea din jur. Se pune apoi usturoi pisat cu puţin săpun sau cu oţet sau felii de lămâie tăiate şi cu puţină sare, sau ceapă în oţet. Se acopere apoi cu un alt pansament sau leucoplast şi se ţine timp de 24 ore. Se repetă cât timp este nevoie, până la dispariţia bătăturii definitiv.
Se mai pot folosi următoarele plante medicinale: ceapă, crin, iarbă mare, iarbă de Şoldină, iede-ră, lămâi, măceş, mărar, norocel, nuc (coaja verde), păducel, pătlagină, praz, ricin, rostopască, salcie, si-minoc, smochin, stânjenel, urechelniţă, usturoi.
Modul de folosire al plantelor medicinale.

Ceapă (Allium cepa)- se scoate pieliţa subţire de la ceapă şi partea cărnoasă se va coace la cuptor. Se pune apoi pentru câteva minute în oţet şi se aplică apoi pe bătătură. Se poate face acest lucru în fiecare seară până la dispariţia afecţiunii. Această ceapă coaptă se poate pune înainte în oţet pentru a trece mai repede bătătura.
Crin (Lilium candidum) se pune un bulb mărunţit cu oţet, cât să-l umezească pe o bucată de pansament şi se aplică pe bătătură. Se schimbă la 24 ore cu alta, până la dispariţia complectă a bătăturii. Pielea din jur trebuie protejată cu o cremă grasă.
Iarbă mare (Inula helanium) se poate face doar cu frunze proaspete- se strivesc frunze apoi se aplică pe bătătură. Se ţine aceasta pentru 12 ore sau eventual peste noapte, timp de câteva zile, până la dispariţia acestei bătături. Se poate pune sub leucoplast sau pansament.
Iarbă de Şoldină (Sedum acre) frunze şi plantă mărunţită se pune cu puţin oţet pe bătătură. Se ţine aceasta pentru 12 ore sau eventual peste noapte, timp de câteva zile, până la dispariţia acestei bătături. Se poate pune sub leucoplast sau pansament.
Iederă (Hedera helix) Frunze de iederă macerate 3 zile în vin se aplică pe locul bătăturii sub leucoplast. Se schimbă la 24 ore. Se face până la vindecare.
Lămâie (Citrus lemon)- se taie o feliuţă de coajă de lămâie cu puţină pulpă care se va pune pe locul bătăturii seara cu ajutorul unui pansament. Se face seară de seară până la scoaterea bătăturii.
Măceş (Rosa canina)- 2 linguri de ramuri şi frunze tinere bine mărunţite se pun la o cană de apă rece. Se lasă să fiarbă apoi timp de 15 minute, după care se strecoară. Se fac băi călduţe de picioare dimineaţa şi seara câte 15 minute. Se mai poate pune compresă înmuiate în decoct şi lăsate peste noapte.
Mărar (Anthum gruveoles) se macină seminţe de mărar cu ajutorul râşniţei de cafea şi se amestecă cu oţet transformându-se într-o pastă care se întinde pe o bucată de pânză şi se aplică pe bătătură. Se schimbă zilnic până la vindecare.
Norocel (Sedum maximum) plantă mărunţită cu oţet se aplică pe un pansament apoi se pune pe bătătură pentru 24 ore, după care se schimbă.
Nuc (Juglans regia) coaja verde de la fructele verzi se taie şi se aplică local cu ajutorul unei bucăţi de leucoplast. Se ţine 24 ore apoi se schimbă, până la vindecare.
Păducel (Crataegus monogyra)se lasă să fiarbă 3 linguri de ramuri şi frunze bine mărunţite la o cană de apă timp de 15 minute. Se moaie apoi un tifon şi se pun comprese pe zona afectată. Se pot de asemenea pune cataplasme cu frunze şi ramuri din decoct.
Pătlagină (Plantago lanceolata)- se pun noaptea frunze proaspete de pătlagină şi se fixează cu un leucoplast şi se ia un ciorap peste noapte. Se face până trece bătătura.
Praz (Allium porrum)- se taie bucăţi rotunde care se vor pune în oţet pentru 24 ore şi apoi se scot şi se aplică pe bătătură. Se poate apoi acoperi cu o bucată de plastic. Se poate lăsa 24 ore după care se va schimba, dacă bătătura nu s-a dizolvat.
Ricin (Ricinus comunis) se face frecţie locală cu ulei de ricin ( de la farmacii sau magazine naturiste), apoi se aplică o bucată de propolis brut pe locul bătăturii (se poate topii la foc) şi se pune apoi o bucată de nailon sau pansament şi leucoplast. Se repetă tratamentul până când bătătura iasă uşor.
Rostopasca (Chelidonium majus)-se aplică pe bătătură sucul din tulpini proaspete de rostopască. Se poate face de 2 ori pe zi, până va dispare complet bătătura.
Salcie (Salix alba)- se pun 2 linguri de frunze de salcie la 250 ml apă şi se fierb apoi timp de 10 minute. Se strecoară şi cu acest lichid se pun comprese de mai multe ori pe zi.
Siminoc (Helichrisum arenarium) se mărunţeşte planta şi se amestecă cu oţet apoi se aplică sub pansament sau leucoplast local. Se ţine 24 ore apoi se schimbă.
Smochin (Ficus carica) frunze se pot aplica sub leucoplast pentru 24 ore sau fruct tot sub pansament.
Stânjenel (Iris palida) se foloseşte rădăcină mărunţită amestecată cu oţet şi aplicată sub leucoplast pentru 24-48 ore.
Urechelniţă (Sempervivum tectorum) se poate face doar cu frunze proaspete- se strivesc frunze apoi se aplică pe bătătură. Se ţine aceasta pentru 12 ore sau eventual peste noapte, timp de câteva zile, până la dispariţia acestei bătături.
Usturoi (Allium sativum) se va aplica dimineaţa şi seara o feliuţă de usturoi care se va fixa cu un leucoplast.
O bucată de slănină de la ţărani se taie feliuţă subţire, se fixează cu un leucoplast pe bătătură. Se va schimba la 24 ore cu alta până la terminarea bătăturii.

Medicamentele pentru hipertensiune trebuie luate seara




Administrate înainte de somn, aceste pastile protejează de evenimente cardiovasculare precum infarctul miocardic acut.

Medicamentele antihipertensive administrate seara nu doar că ţin mai bine sub control valorile tensiunii arteriale, dar scad şi riscul de a face infarct miocardic acut şi accident vascular cerebral. Concluziile aparţin specialiştilor de la Universitatea Vigo din Spania, care au analizat 661 de persoane afectate de insuficienţă renală cronică şi de hipertensiune arterială. 

Studiul spaniol a urmărit pacienţii pe o perioadă de 5,4 ani. El a arătat că persoanele care luau cel puţin un antihipertensiv seara aveau un risc cu două treimi mai scăzut de evenimente cardiovasculare decât cei care luau toate aceste medicamente dimineaţa. Evenimentele cardiovasculare includ angina pectorală (criza dureroasă la nivelul inimii), infarctul miocardic, insuficienţa cardiacă, blocarea arterelor periferice şi accidentul vascular cerebral. Coordonatorul studiului, medicul Ramón Hermida, a subliniat că „riscul evenimentelor cardiovasculare la pacienţii cu hipertensiune arterială poate fi redus cu peste 50% prin această strategie care implică zero costuri".

Metodă necostisitoare de tratament

Există mai multe clase de medicamente antihipertensive. Iar recomandarea de administrare a medicamentului seara vizează în primul rând persoanele care iau o singură pastilă pe zi pentru această boală. „Se recomandă ca antihipertensivele să se administreze seara, pentru că toate medicamentele din această categorie au un timp de înjumătăţire lung.

Cu alte cuvinte, se eliberează lent în organism, iar maximul eficienţei este atins la 8 ore de la administrare. Însă cum la majoritatea indivizilor tensiunea arterială creşte dimineaţa, după trezire, medicamentul luat seara va ajunge să aibă un vârf de acţiune chiar atunci când este mai mare nevoie de el", ne explică medicul primar cardiolog Luminiţa Iliuţă de la Institutul „C.C. Iliescu" Fundeni.

În cazul celor care iau mai multe antihipertensive pe zi, medicul va alcătui o schemă de administrare astfel încât substanţa activă să fie asigurată pe parcursul celor 24 de ore. „Cei care iau zece antihipertensive zilnic, de exemplu, le vor distribui pe parcursul întregii zile, conform recomandării medicului", subliniază dr. Luminiţa Iliuţă. 

40% din români sunt afectaţi de boală

Potrivit raportului pe 2010 al American Heart Association, românii se clasează pe locul al patrulea în lume, după ruşi, bulgari şi maghiari, în ceea ce priveşte mortalitatea prin boli cardiovasculare în rândul bărbaţilor, şi pe locul al treilea în ceea ce le priveşte pe femei.

Hipertensiunea arterială este cea mai frecventă boală cronică la nivel mondial. Un studiu românesc de amploare, realizat în perioada 2002-2005, privind prevalenţa hipertensiunii arteriale şi evaluarea riscului cardiovascular în România (SEPHAR) arăta că 40 la sută din români suferă de hipertensiune arterială. Mai mult, boala afectează şapte din zece români cu vârste de peste 60 de ani.

Hipertensiunea arterială este principalul factor de risc pentru apariţia aterosclerozei, boala care stă la originea infarctului miocardic şi accidentului vascular cerebral. Alţi factori de risc sunt diabetul zaharat, fumatul, valorile crescute ale colesterolului „rău" şi sedentarismul. 

Valorile mai mari de 140/90, semn de boală

Persoanele care suferă de hipertensiune îşi pot face un cadou pentru anul următor constând într-un sfigmomanometru. Acest aparat măsoară valorile tensiunii arteriale, cele care se fixează la nivelul plicii cotului având cea mai mare acurateţe. Vizita la medicul de familie este o altă modalitate de monitorizare a acestor parametri. Valoarea optimă a tensiunii arteriale este de 120/80 mmHg (milimetri coloană de mercur). Valorile tensiunii de peste 140/90 mmHg sunt semnale pentru boala hipertensivă.

duminică, 18 decembrie 2011

TU CE FLOARE ESTI?

Cifra care-ti reprezinta ziua de nastere poate sa-ti dea informatii despre tine: cine esti, care ti-e drumul in viata si ce trebuie sa faci pentru a fi fericit/a.

Floarea Soarelui, daca te-ai nascut intr-o zi de 1, 10, 19 sau 28

Cine esti? O persoana care, asemenea florii soarelui, are nevoie de stralucire. Esti dinamic(a), placut(a), genero(a)s(a), vrei sa te afli in centrul atentiei si chiar ai un magnetism care va acapara atentia multor persoane! Ai idei bune si esti in stare sa le pui in practica. Felicitari!
Destin: In tinerete poti alege un drum care sa nu duca nicaieri… numai ca te vei opri la timp. Oricum, te vei descurca minunat in cele mai dificile situatii! Oamenii te vor admira pentru faptele tale.
Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa te lasi calauzit(a) de ceea ce simti, dar sa nu calci in picioare sufletele celorlalti. Sa te straduiesti sa nu fi autoritar(a), impulsiv(a) sau imprudent(a)! Bafta!


Bujor,daca te-ai nascut intr-o zi de 2, 11, 20 sau 29

Cine esti? O persoana foarte pasionala in tot ceea ce face! Esti perseverent(a), oricat de dificila ar parea situatia in care te afli. Esti loial(a), iti indeplinesti responsabilitatile intr-un mod exemplar. Nu poti trai singur(a), esti pasional, dar si foarte posesiv(a), uneori sufocant(a) in manifestarile de tandrete.
Destin: Iti place mult natura, dar actiunile tale au ca scop asigurarea unui trai confortabil, fara probleme. Din acest punct de vedere esti un(o) invingato(a)r(e)!
Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa nu subapreciezi oamenii si sa nu-i jignesti. Sa nu fi incapatanat(a) si inflexibil(a). Fii mai curajo(a)s(a)! Doar respectand aceste principii vei fi impacat(a) cu tine si cu cei din jur. Succes!


Papucul Doamnei, daca te-ai nascut intr-o zi de 3, 12, 21 sau 30

Cine esti? O persoana instabila si imprevizibila, exuberanta si timida in acelasi timp. Nu iti place sa stai prea mult intr-un loc, situatiile si personajele trebuie sa se schimbe pentru a te simti bine. Programele si regulamentele nu sunt pentru tine pentru ca ai impresia ca-ti ingradeste libertatea la care tii atat de mult. Esti foarte curio(a)s(a) si ai nevoie in permanenta de lucruri care sa-ti alimenteze curiozitatea.
Destin: Desi puneti totul sub semnul jocului dragostei si al intamplarii, informatiile pe care le acumulati va fac indispensabil din punct de vedere professional. Aveti, de asemenea, o capacitate mare de adaptare si integrare.
Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa nu mai fii atat de superficial(a)! Sa-ti fie mai clara notiunea de fidelitate. Sa nu mai fi imprastiat(a), mai multa rigurozitate te va ajuta in tot ce vei intreprinde.


Albastrea,daca te-ai nascut intr-o zi de 4, 13, 22 sau 31

Cine esti? O persoana fidela, care, la randul ei, are mare nevoie de stabilitate. Ai un dezvoltat simt al ordinii si incepi de multe ori sa organizezi si vietile celorlalti. Dar firea ta profunda si sensibila va fermeca orice persoana care te va cunoaste cu adevarat. ” Nu-ma-uita”, nu-i asa?
Destin: Toate actiunile pe care le vei intreprinde au un grad minim de risc. In concluzie, suceesul iti va fi de la bun inceput asigurat 90%.Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Da dovada de tact cand iti impui punctul de vedere. Exprima-ti sentimentele fata de iubit(a) si fata de familie!


Iris, daca te-ai nascut intr-o zi de 5, 14 sau 23

Cine esti? O persoana dinamica, sociabila si sincera, simpatica si foarte inteligenta. Esti echilihrat(a), dar o jignire te poate transforma intr-un vulcan! Respecti oamenii si astepti acelasi lucru din partea lor. Ai o mare capacitate de adaptare.
Destin: Poti deveni dependent(a) de placeri de tot felul care, numai o data gustate, te iau in stapanire. Cu umor, vei intretine multe relatii doar la nivelul flirtului, pentru ca te distreaza seductia in sine, dar si sexualitatea. Persoanele din jurul tau vor fi capabile sa poarte discutii interesante, pentru ca alt gen de oameni nu accepti in jurul tau. E O.K. sa fii selectiv.
Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa vezi lucrurile asa cum sunt si sa fii mai retinut(a).


Mac, daca te-ai nascut intr-o zi de 6, 15 sau 24

Cine esti? O persoana intuitiva, care anticipeaza situatii si chiar face profetii in toata regula! Esti un bun psiholog, nimeni nu poate avea secrete fata de tine. Esti sensibil(a), rafinat(a) si te cufunzi uneori in reverii adanci…
Destin: Esti romantic(a) si toata viata vei cauta un partener potrivit. Din acest motiv S-ar putea sa te casatoresti de mai multe ori… Esti senzual(a) si iti cauti echilibrul in prezenta iubitei /iubitului. Absenta unui partener potrivit te poate duce la dezechilibru interior. E totusi posibil ca in cele din urma ea/el sa apara in carne si oase.
Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa-ti descoperi si sa-ti folosesti aptitudinile! Evita alcoolul si drogurile.


Orhidee, daca te-ai nascut intr-o zi de 7, 16 sau 25

Cine esti? Persoana sensibila, cu un simt dezvoltat al datoriei. Esti gata sa-i ajuti pe cei din jur intr-un mod total dezinteresat. Te detasezi in multime, cu toate ca nu o faci intr-un mod constient. Esti de o frumusetc izbitoare, care nu se incadreaza neaparat intr-un tipar, ci pur si simplu atrage atentia.
Destin: Vei fi dezamagit(a) cand vei observa ca ceilalti nu accepta regulile de onestitate de la care tu nu te abati. Esti marcat(a) de tristete in mod obisnuit, dar trebuie sa o controlezi. Calatoriile ar fi o solutie pentru a-ti risipi melancolia in peisaje. Caminul pe care ti-l doresti e unul bine organizat. Stii sa iubesti, iar profunzimea sentimentelor tale va fi pentru partener o binecuvantare!
Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Calatoreste! Nu-i lua pe ceilalti prea in serios!


Margareta, daca te-ai nascut intr-o zi de 8, 17 sau 26

Cine esti? O persoana modesta, rezervata, dar perseverenta. Sensibil(a), susceptibil(a), prudent(a). Esti in defensiva, de multe ori capitulezi prea usor.
Destin: Vei avea prieteni putini, dar adevarati. Esti tandru(a) si astepti acelasi lucru de la partener, asa ca-l vei cauta destul timp… Dar ceea ce e cu adevarat important e fericirea care iti va umple intr-o zi inima pentra ca esti o persoana norocoasa!
Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa nu fi suspicio(a)s(a) cu toata lumea.


Trandafir, daca te-ai nascut intr-o zi de 9, 18 sau 27

Cine esti? O persoana temperamentala si impulsiva, adesea expusa consecintelor neplacute ale propriilor fapte. Accepti sarcini dificile si esti foarte curajo(a)s(a). Esti capabil(a) sa faci mari sacrificii. Familia si prietenii se pot bizui pe tine. Ai o receptivitate ascutita la stimulii sentimental-erotici.
Destin: Nu se poate trece usor peste interesele tale vitale. Ii vei deranja pe multi datorita simtului moral foarte dezvoltat. Vei urmari idealuri carora le vei consacra intreaga ta energie. “L’important ce la rose…”Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa nu iti neglijezi partenerul.

100 ADRESE UTILE DE INTERNET


    RETETE  CULINARE          

www.retete culinare.ro     Retete traditionale                            romanesti
http://retete.phg.ro       Culegere de retete
www.egustos.ro             Carte de bucate virtuala
www.retete-online.com      Retete exotice
www.pofta-mare.ro          Meniuri de sezon
www.vulpeabucatar.ro       Forum cu retete
http://retete.x6.ro        Retete de slabit sau de                            prajituri
www.culinar.ro             Aperetive,salate,                            dulciuri
www.gastronomicus.ro       Articole gastronomice
http://retete-culinare.rol.ro   Retete                                internationale


Financiar-bancar/Afaceri   Calculator credite

http//financiar.acasa.ro    Consultanta
www.ddfinanciar.go.ro       Lista bancilor din rom.
www.valute.ro               Portal financiar
http://financiar.portal.ro  Portal financiar
www.business.ro           Stiri economico-financiar
wwwbrm.ro                 Bursa romana de marfuri
www.bnro.ro               Info financiar
www.financiar.ro          Inf.financiar-bancar
www.bmmc.ro               Bursa timisoara
wwwportalfinanciar.com    Anunturi, produse,firme
www.e-bursa.ro            Bursa transilvania

ECOTORISM

WWW.CALIMANI.RO        PARCUL NATIONAL CALIMANI
WWW.HOINARI.RO         Hoinari prin Romania
www.pcrai.ro           Parcul national Piatra Craiului
www.parcrodna.go.ro    Parcul National Muntii Dornei
www.pronatura.ro       Asociatie unesco
www.delta-dunarii.ro   Rezervatia natur.delta
www.itinerar.ro        Vulcanii noroiosi
www.geoturism.ro       Natura la tine acasa
www.carnivoremari.ro   Areal din muntii vrancei
www.eco-romania.ro     Asociatia ecoturism din rom
www.greenagenda.org    Arii naturale protejate

LIFE STYLE

WWW.E-JOY.RO           REV. FEMEILOR MODERNE
www.extensiidepar.ro   Pentru un par mai lung       www.idieta.ro          Regimuri de slabire
www.revistalook.ro     Invata sa fi star
www.efitness.ro        Totul despre culturism si                            -fitnes
www.cosmeticeonline.ro  Sfaturi pt frumusete
www.viva.ro             Viata celebritatilor
www.chirurgie-estetica.ro ---Operatii estetice
www.revlon.com          Cosmeticele vedetelor
www.freshmodels.ro      Agentie fotomodele
www.thebodyshop.com     Produse naturale       

   Forumuri de discutii pe diverse teme

http://forum.portl.edu.ro  Forum educational
www.eafacere.ro/forum      Forum de afaceri
http://forum.desprecopii.com     Despre copii
www.linux.ro/forum/        Pt pasionati de linux
www.muzic-forum.ro        Despre muzica romaneasca
www.hanuancutei.com      Politica,filozofie,religie

  
    software educational

www.antsoft.ro           Dictionare,enciclopedii
www.ici.ro/ici/portofoliu/pitic.html    Pentru                           prescolari
www.intuitext.ro          Lectii interactive
www.proged.ro             Generator de orare
www.romsym.ro             Solutii e-learning
www.prietenultau.ro       Matematica pt profesori 
                          si elevi
www.invata-ma.ro          Matematica,fizica,inform-
                          atica
www.siveco.ro             Platforma AEL
www.vsb.ro                Software pentru fizica
www.ps.ro          Instruire asistata de calculator

      Acvaristica

www.acvarist.ro           Pesti de acvariu
www.acvaristica.com       Ghid de specii
www.discusonline.ro       Despre discusi
http://guppymania.acvariu.ro   Dedicat cresterii                                guppy-lor
www.aquarium.ro           Comunitate de acvaristi
www.profipet.ro         Magazin cu accesorii de                         acvaristica
http://companie.go.ro/melci/melci.html   Despre                                    melci de acvariu
www.acvaristi.Ox.ro      Forum de discutii
www.acvari.go.ro         Pesti si plante de acvariu

www.acvadot.com          Specii,hrana,accesorii,
                         plante


      Internet

www.dmoz.com             Director de site-uri
www.online.ro            Ghidul tau pe internet
www.archive.org          Arhiva digitala a                          internetului
www.primulpas.ro         Internet pentru incepatori www.anisp.ro             Asociatia Nationala a ISP
www.legi.internet.ro     Totul despre drept si                          internet
www.rotop.ro             Top al site-urilor                          romanesti
www.lx.ro                Server gazduire gratuita

      Timp liber

www.desenatori.ro        Deseneaza on-line
www.kidsdream.ro         Locuri de joaca pt copii
www.cursdeitaliana.ro    Italiana pt incepatori
www.programetv.com       Televiziuni internationale
www.goblenart.com        Arta goblenurilor
www.radiofanatic.lx.ro   lista cu radiouri on-line
www.simpatie.ro          Prieteni de toate varstele
www.stamps.ro            Timbre
http://horoscop.la-start.ro   Zodiac on-line
www.mountaininguide.ro    Ghidul muntilor romanesti
www. comandapizza.ro     Portalul pizzeriilor
http://filme.acasa.ro     Filme,DVD,video


       FOTO


www.camerefoto.ro         Camere foto digitale
www.fotografii-online.ro  Site de fotografie                           on-line
www.cameredigitale.ro     Fotografii digitale
www.fotografica.ro        Scanari,imprimari,albume
www.focus94.ro            Magazin aparatura foto
www.fotoimpact.ro         Peisaje,fotografii                           gratuite
www.sonycenter.ro         Camere marca sony
www.fotoenigma.com        Studio foto
www.galeriafoto.com       Fotografi romani din                           toata lumea
www.fotografii.ro         Galerie on-line gratuita



         23 ian.2008

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Cauzele si complicatiile cirozei hepatice

Cauzele si complicatiile cirozei hepatice
Ficatul, cel mai mare organ uman, este esential pentru mentinerea adecvata
a functiilor organismului. El elimina sau neutralizeaza toxinele din sange, sintetizeaza anticorpi pentru a controla infectiile si elimina microorgansimele din circulatia sangvina. El sintetizeaza proteine care regleaza circulatia sangvina si produce bila, care ajuta la absorbtia lipidelor si a vitaminelor liposolubile. Nu putem supravietui fara un ficat functional. In ciroza hepatica, tesutul cicatriceal (nodulii) iau locul tesutului sanatos, blocand circulatia sangvina prin organ, impiedicandu-l sa isi exercite functia normala. Ciroza este a 12-a cauza de moarte prin boala, ucigand aproximativ 26.000 de oameni anual. De asemenea, cheltuielile pacientilor cu ciroza ca si ale spitalelor care ii trateaza, sunt ridicate.
Exista multe cauze de aparitie a cirozei hepatice, dar cea mai frecventa este alcoolismul cronic.
Boala hepatica alcoolica - Pentru multi oameni, ciroza hepatica este sinonima cu alcoolismul cronic, dar de fapt, acesta este doar una din posibilele cauze. Ciroza alcoolica apare dupa mai mult de 10 ani de consum de bauturi alcoolice. Cantitatea de alcool care poate afecta ficatul, variaza de la persoana la persoana. La femei, e nevoie de un consum de cel putin 2-3 bauturi pe zi, in timp ce la barbati cel putin 3-4 pe zi. Se pare ca alcoolul afecteaza ficatul prin blocarea metabolismelor proteic, lipidic si glucidic.
Hepatita cronica C - Alaturi de alcoolismul cronic, hepatita cronica C reprezinta cauza majora a bolilor hepatice cronice si cirozelor hepatice. Infectia cu acest virus determina inflamatie in tesultul hepatic si un grad variabil de distructie care in timp (mai multe decade), poate duce la ciroza.
Hepatita cronica B si D - Hepatita cronica B, la fel ca si hepatita cronica C, determina inflamatie si un grad de distructie care poate duce in timp la ciroza. Hepatita cronica D este o infectie virala care nu poate aparea decat la pacientii deja infectati cu virus B.
Hepatitele autoimune - Aceste boli sunt cauzate de sistemul imun care ataca ficatul, determinand inflamatie, distructii si eventual ciroza.
Bolile ereditare - Printre acestea se numara deficienta de alfa 1-antitripsina, hemocromatoza, galactozemia, boala Wilson, boli cu productie de glicogen. Acestea interfera cu functia hepatica de a produce, procesa si depozita enzimele, proteinele, metalele sau alte substante de care organismul uman are nevoie pentru a functiona normal.
Steatohepatita nonalcoolica - In acest caz, lipidele sunt depozitate in ficat, putand rezulta noduli si in consecinta, ciroza hepatica. Aceasta boala, se pare ca este asociata cu diabetul zaharat, malnutritia proteica, obezitatea, bolile coronariene si tratamentele cu corticosteroizi.
Blocarea cailor biliare - In cazul in care, caile biliare, care transporta bila din ficat in duoden, sunt blocate, bila reflueaza in ficat distrugand tesutul hepatic. La copii, cauza cea mai frecventa a blocajului cailor biliare este atrezia biliara, o boala in care caile biliare sunt absente congenital sau sunt distruse. La adulti, cauza cea mai frecventa este ciroza biliara primara, o boala in care caile biliare sunt inflamate, blocate si cicatrizate. Ciroza biliara secundara poate aparea dupa ce caile biliare au fost lezate sau rezecate neintentionat in cursul unei interventii chirurgicale biliare.
Medicamente, toxine si infectii - Reactii severe la medicamentatele prescrise, expunerea indelungata la toxine ambientale, schistosomiaza si repetate stopuri cardice cu congestie hepatica (aflux excesiv de sange), toate acestea pot duce la ciroza.

Simptome

Multi pacienti cu ciroza nu au nici un fel de simptom in stadiile timpurii ale bolii. Cu toate acestea, pe masura ce tesutul necrotic (cicatriceal) il inlocuieste pe cel normal, functia hepatica devine ineficienta si apar urmatoarele simptome:
- oboseala excesiva
- fatigabilitate
- inapetenta (scaderea poftei de mancare)
- greata
- slabiciune
- dureri abdominale
- stelute vasculare (angioame vasculare in forma de stea care se dezvolta pe piele).
Pe masura ce boala progreseaza, pot aparea complicatiile. In unele cazuri, ele pot fi primele semne de boala.

Complicatii

Pierderea functiei hepatice afecteaza organismul uman in diverse moduri. Cele mai frecvente complicatii sunt prezentate in continuare.
Edemele si ascita - Cand ficatul isi pierde functia de sinteza de albumina, apare retentia lichidiana la nivelul membrelor inferioare (edem) si la nivelul abdomenului (ascita).
Echimozele (vanataile) si sangerarile - Cand apare scaderea sau oprirea functiei de sinteza a proteinelor care regleza circulatia sangvina, bolnavii se vor invinetii si vor sangera usor. Palmele pot fi rosiatice patate, ceea ce este denumit eritem palmar.
Icterul - Icterul, ingalbenirea pielii si a ochilor (mai precis a sclerelor), apare cand este afectata functia de absorbtie a bilirubinei.
Pruritul - Metabolitii bilirubinei, depozitati la nivelul pielii, determina prurit sever (mancarimi).
Calculii biliari - Daca ciroza impiedica bila sa ajunga in vezica biliara, se pot dezvolta calculii (pietre) biliari.
Encefalopatia hepatica (toxine in circulatia sangvina si creier) - Este afectata functia hepatica de eliminare a toxinelor, care se acumuleaza in sange, si eventual la nivelul creierului. Rezultatul este afectarea functiilor mentale, conducand la tulburari de personalitate, coma si chiar deces. Primele semne de acumulare a toxinelor la nivelul creierului sunt neglijarea aspectului personal, amnezia, tulburari de concentrare sau tulburari ale somnului.
Sensibilitatea la medicamente - Ciroza afecteaza functia hepatica de eliminare a medicamentelor din circulatia sangvina. Datorita acestui fapt, medicamentele actioneaza o perioada mai lunga decat cea scontata si se acumuleaza in organism. Toate acestea, duc la o sensibilitate mai mare a pacientilor cu ciroza la medicamente si la efectele secundare ale acestora.
Hipertensiunea portala - In mod normal, sangele de la nivelul intestinelor si splinei ajunge la nivelul ficatului prin intermediul venei porte. Ciroza impiedica acest circuit normal (datorita tesutul cicatriceal si al distructiei tisulare), ceea ce conduce la cresterea presiunii in vena porta. Acest lucru este numit hipertensiune portala.
Varicele esofagiene - Cand apare hipertensiunea portala, sangele venos provenit de la intestine si splina, reflueaza la nivelul venelor de la nivelul esofagului sau stomacului. Aceste vene se dilata pentru ca sunt supraincarcate, rezultand varicele. Varicele, care au peretii subtiri, contin sange cu o presiune mult crescuta, astfel ca se pot rupe foarte usor. Rezultatul este o hemoragie digestiva superioara (esofagiana sau stomacala) care este o urgenta medicala.
Rezistenta la insulina si diabetul zaharat de tip II - Ciroza determina rezistenta la insulina. Acest hormon, produs de pancreas, permite tesuturilor sa foloseasca glucoza sangvina ca sursa de energie. Cand apare rezistenta la insulina, tesuturile adipos, muscular si hepatic, nu pot folosi adecvat insulina. Desi pancreasul incearca sa satisfaca nevoile tesuturilor de insulina, aceasta poate fi insuficienta si apare diabetul de tip II pe masura ce glucoza se acumuleaza in sange.
Cancerul hepatic - Carcinomul hepatocelular este un tip de cancer hepatic frecvent cauzat de ciroza. Rata de mortalitate este crescuta.
Tulburari la nivelul altor organe - Ciroza poate determina disfunctii ale sistemului imun, ceea ce duce la cresterea susceptibilitatii la infectii. Lichidul retinut la nivelul abdomenului (ascita), se poate infecta cu bacterii prezente in mod normal la nivelul intestinelor. Poate determina impotenta, insuficienta renala si osteoporoza.

vineri, 16 decembrie 2011

Fructele iernii: Bananele intaresc sistemul imunitar




Adesea am citit sau am auzit spunandu-se ca bananele ingrasa ori ca fac rau. Nimic din ce este lasat pe pamant pentru hrana oamenilor nu ingrasa si nu face rau, doar omul e vinovat pentru ca e lacom, neechilibrat, fara masura, cand bea si mananca, neatent cu sine insusi si apoi, de nechibzuinta sa acuza un anumit produs sau mai multe, niciodata pe sine.

Bananele sunt cunoscute si consumate de mai bine de 4.000 de ani, din Asia raspandindu-se in zona ecuatoriala. Bananele sunt o adevarata farmacie avand in compozitia lor o gama variata de vitamine, minerale si fibre vegetale care regleaza si ajuta digestia.

O ceapa pe zi, sanatate curata!



Banala ceapa nu prea primeste atentia pe care ar merita-o, desi efectele ei benefice asupra sanatatii sunt dintre cele mai felurite, daca este consumata cu regularitate. Desi savurata din cele mai vechi timpuri, oamenii de stiinta nu s-au aplecat asupra ei decat relativ recent. Studiile au confirmat insa ceea ce strabunii nostri stiau: ca ceapa ne tine sanatosi, prevenind o serie intreaga de boli.

Cercetari realizate in Coreea si Mexic au aratat ca, mancata regulat, ceapa reduce cu 25% riscul de cancer la san si cu 40% pe cel de cancer ovarian, conform Suite101.com. Totul se datoreaza unui flavonoid numit keampferol, pe care ceapa il contine din plin. Acesta se regaseste si in broccoli sau afine, insa in ceapa abunda.

Legenda bradului de Crăciun




Pentru că tuturor ne plac poveştile şi pentru că se apropie Crăciunul, momentul anului în care mai multe dorinţe par a deveni realitate, vă invit dragi prieteni să ne spuneţi o poveste. Reale sau imaginate, despre oameni şi momente lor speciale, despre lucrurile care vă bucură sau vă întristează în fiecare iarnă şi despre tot ceea ce reprezintă pentru voi sărbatorile de Crăciun



Legenda bradului de Craciun

"Traditia bradului de Craciun se presupune ca isi are originea in Germania , la mijlocul secolului VIII d.Chr. Intr-o straveche legenda, se poveste cum misionarul si calugarul benedectin britanic Sfantul Bonifaciu tinea o predica despre nasterea Domnului in mijlocul unui trib de druizi germanici din apropierea localitatii Geismar. Pentru a-i convinge pe păgâni că stejarul nu este un arbore sacru si inviolabil, "apostolul Germaniei" nu a stat mult pe ganduri si, cu lovitura napraznica de secure, a despicat de la radacină un astfel de copac, iar din centrul lui s-a ivit, ca prin minune, un tânăr braduţ. Sfantul Bonifaciu a avut o revelatie si le-a spus druizilor ca acest pom cu ramuri mereu inverzite indreptate catre ceruri este de fapt arborele sfant, pomul copilului Iisus, simbolizand puritatea noii credinte si promisiunea unei vieti eterne. El i-a sfatuit pe pagani ca, incepand din acel moment, sa ia bradul din mijlocul salbaticiei, sa il aduca in casele lor si sa-l impodobeasca cu darurile simbolice ale dragostei si bunatatii.




Istoria moderna a pomului de Craciun dateaza din Germania secolului XVI .In anul 1561, in Alsacia, se drecreta cu strictete ca "nici un orasean nu are voie sa detina mai mult de un brad de Craciun, a carui lungime nu trebuie sa depaseasca opt picioare". Ornamentele pomului de Craciun din acea vreme constau din "trandafiri din hartie de diferite culori, mere, biscuiti, poleiala si dulciuri".

[

Traditia moderna este, de asemeni, legata de arborele paradisului inrodit cu mere, prezent in piesele religioase medievale, decoratiunile simbolizand prescura din ritualul bisericesc. In legenda crestina, se povesteste ca pomul vietii din gradina raiului ar fi fost de fapt un brad. Atunci cand Eva a cules din el fructul oprit, frunzele si florile pomului s-au scuturat, in ramuri neramanand nimic altceva decat tepi. Se spune ca numai in noaptea din ajunul nasterii lui Iisus bradul infloreste din nou, intr-o bogatie de culori asemanatoare podoabelor din pomul de Craciun.



Succesul de care s-a bucurat bradul de Craciun in tarile protestante a fost sporit de o legenda atribuita chiar lui Martin Luther. Se spune ca acesta ar fi asezat pentru intaia oara o lumanare aprinsa intr-un pom de Craciun. Intr-o seara senina de iarna, in vreme ce se indrepta catre casa, compunand in minte o predica, el a fost impresionat de stralucirea stelelor intrezarita printre brazi si a incercat sa refaca aceasta scena mirifica in mijlocul familiei, aducand un pom in mijlocul casei si impodobindu-i ramurile cu lumanari aprinse. 






Intr-o alta legenda, se povesteste ca in noaptea nasterii copilului Iisus, tot ce este viu, inclusiv flora si fauna, s-a indreptat catre Betleem, aducand daruri de pret.Toti pomii fructiferi, precum maslinul si curmalul si-au oferit drept cadouri fructele, dar bradul, neinzestrat cu nici un dar, a fost impins la pamant si ascuns vederii de imbulzeala celorlalti copaci. Un inger, induiosat de acesta intamplare, a poruncit catorva stele sa coboare pe pamant si le-a asezat in ramurile delicate ale bradului. Aunci cand copilul Iisus a zarit minunatul pom impodobit cu luminite, el a zambit si l-a binecuvantat, proclamand ca acest copac va trebui sa fie intotdeuna ornat cu lumini in preajma Craciunului, astfel incat toti copii sa se bucure de privelistea lui.



Intr-o veche poveste crestina se istoriseste ca atunci cand sfanta familie era urmarita de soldatii lui Irod, o multime de plante s-au oferit sa le dea adapost. Printre acestea s-a aflat si bradul. Intr-un moment in care Maria era prea obosita pentru a-si continua drumul, famila a facut un popas la marginea unei paduri. Un batran si incovoiat brad i-a invitat sa sa se odihneasca inauntrul trunchiului sau, apoi si-a strans ramurile, pastrand astfel familia in siguranta pana cand soldatii au depasit acele locuri. Copilul Iisus a binecuvantat copacul, iar forma micii sale maini a ramas pentru totdeuna imprimata in fructul pomului, in ...conul bradului. Daca un astfel de con este taiat de-a lungul partii sale inalte poti zari urma mainii lui Christos !



Atunci cand crestinismul a ajuns pe taramurile Europei de nord, se spune ca trei personaje reprezentand virtutile crestine au pogorat din ceruri pentru a aseza luminile pe ramurile celui dintai pom de Craciun. Cele trei virtuti, Credinta, Speranta si Caritatea, au cercetat indelung inainte de a gasi un brad la fel de inalt precum speranta, tot atat de maret precum credinta si dragostea, si cu o frumusete aidoma caritatii. Cautarile lor au luat sfarsit in padurile din nord, loc unde au gasit, in cele din urma, copacul potrivit. Aureolat de stralucirea stelelor, acesta a devenit cel dintai pom de Craciun.

In unele tari europene, precum Italia, locul bradului a fost luat de diverse structuri piramidale. De fapt, profilul triunghiular al bradului a fost descris de-a lungul vremii ca simbolizand Sfanta Treime formata din Dumnezeul Tatal, Fiul si Sfantul Duh." 



Nu pot incheia fara a preciza ca bradul are totusi o incarcatura simbolica cu mult anterioara crestinismului, fiind o milenara reprezentare a fertilitatii, potentei sexuale si reproducerii. El s-a constituit intr-o parte centrala a sarbatorilor de iarna pagane, fiind asociat cu stravechi idoli si adus in locuinte pentru a fi impodobit cu mere si alte fructe, considerate drept jertfe aduse bradului. Potrivit unor surse, Pomul de Craciun este, de fapt, o reminiscenta a lui "Yggdrasil", marele arbore al vietii din mitologia norvegiana.


Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Postări populare