FOTO: SHUTTERSTOCK
Cearcănele devin mai vizibile atunci când oboseala se accentuează
Pielea din jurul ochilor este mai subţire şi mai sensibilă, la fel şi reţeaua de capilare care o traversează. De aceea, această zonă necesită o îngrijire specială, prin care să se atenueze cearcănele ce dau un aspect obosit feţei.
Cearcănele pot fi moştenite genetic, pot apărea pe fondul oboselii accentuate sau pot fi semnul unor boli. În majoritatea cazurilor, mecanismul prin care ele se formează este similar urmelor lăsate de contuzii, deci apar la fel ca „vânătăile".
Capilarele minuscule de sub piele se sparg, iar acest lucru este vizibil la suprafaţa pielii, suficient de subţire încât să le trădeze ruperea. În alte cazuri, este vorba despre un exces de pigment, adică despre o cantitate mai mare de melanină prezentă la nivelul tegumentului exact în zona din jurul ochilor.
Aceste cearcăne sunt în general moştenite genetic şi se accentuează odată cu înaintarea în vârstă, fiindcă pielea continuă să se subţieze pe măsură ce îmbătrânim. În egală măsură, circulaţia deficitară a sângelui şi retenţia de apă, dar şi congestia nazală pot produce cearcăne. În aceste situaţii, sângele care stagnează pune presiune asupra vaselor care în cele din urmă cedează.

Foloseşte demachiant special
Produsele pentru îngrijirea pielii din jurul ochilor sunt esenţiale pentru a preveni apariţia cearcănelor. De aceea, este necesar să foloseşti doar produse speciale. Deci nici demachiantul şi nici crema folosite pentru faţă nu vor fi utilizate şi în zona ochilor.
Pentru îndepărtarea machiajului şi a impurităţilor, poţi folosi loţiunea demachiantă bio „Culture Bio" de la Yves Rocher (1), preţ: 35 lei, potrivită şi pentru tenurile mature, fiindcă antioxidanţii conţinuţi ajută şi la netezirea ridurilor. De asemenea, un demachiant special pentru zona ochilor este cel cu extract calmant de muşeţel „Camomile Gentle Eye Make-Up Remover" de la The Body Shop (2), preţ: 29 lei.
Gelurile şi cremele contur de ochi sunt utile

În cazul tenurilor tinere, este nevoie de produse hidratante, care să menţină vitalitatea pielii. Poţi alege serul contur de ochi de la Gerovital Plant (3), care amână apariţia ridurilor, preţ: 13,5 lei, sau produsele cu antioxidanţi şi uniformizatori de culoare, precum crema contur de ochi „No7 Protect & Perfect" de la Boots (4), preţ: 64,90 lei.
Pielea matură are nevoie de creme cu texturi mai bogate. Poţi alege un produs cu elastină şi cu extract de castraveţi, precum crema Gerovital H3 Evolution (5), preţ: 18,2 lei, sau o cremă antirid pentru ochi „Riche Creme" de la Yves Rocher (6), preţ: 75 lei.
Pentru revitalizarea ochilor obosiţi poţi folosi produse bogate în vitamina C, precum „Vitamin C Eye Reviver Duo" de la The Body Shop (7), preţ: 55 lei, cu efect de lifting şi de înlăturare a cearcănelor, îmbogăţită şi cu ecran solar.
Trucuri de pus în practică acasă
Pliculeţele cu ceai de muşeţel sau de cicoare puse peste pleoape timp de 10 minute pot revigora privirea. Acest lucru este posibil fiindcă muşeţelul şi cicoarea au o puternică acţiune antiinflamatoare, comparabilă cu efectul hidrocortizonului. Acelaşi efect revigorant se poate obţine şi cu pliculeţe de ceai verde şi cu felii de castravete proaspăt.
În plus, trebuie evitat abuzul de sare. Acest mineral reţine apa în ţesuturi şi determină o circulaţie deficitară, favorizând apariţia pungilor de sub ochi. De asemenea, somnul ar trebui să fie de minimum opt ore pe noapte, pentru ca musculatura din jurul ochilor să se relaxeze.
Specialistul nostru
Prof. dr. Anca Zbranca
medic specialist dermatolog
Cearcănele reprezintă coloraţia mov-maronie dată de sângele care trece prin vasele mici ale pielii fine şi transparente din jurul ochilor. Sau sunt date de „tatuarea" pleoapei cu fierul din sângele care trece din vase în structura pielii, din cauza unor traumatisme.
Tot în categoria cearcăne sunt incluse şi pungile de grăsime de sub ochi, apărute odată cu îmbătrânirea. O soluţie sunt tratamentele cu substanţe care întăresc vasele de sânge, precum cremele antiroşeaţă sau medicamentele venotonice. Este de presupus că aceste substanţe previn ruperea vaselor şi trecerea sângelui în piele, deci previn cearcănele.
Truc
Machiajul în tonuri de auriu sau de piersică ajută la estomparea cearcănelor.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu