Faceți căutări pe acest blog

marți, 21 mai 2013

Dieta de vara - mananci mult, slabesti usor!




Te-ai săturat de dietele care-ţi promit slăbiri spectaculoase, însă fără rezultatele garantate? Îţi propunem un alt plan pentru această vară: poţi mânca mult, cu condiţia să alegi alimentele potrivite!

Nutriţioniştii de la Universitatea din California au aflat, în urma unui studiu, că persoanele cu greutate normală mănâncă două porţii de legume şi fructe pe zi, în timp ce persoanele obeze au doar o porţie de crudităţi inclusă în meniu.
Şi asta după ce au constatat că un fruct mâncat la începutul fiecărei mese reduce cu 15% stocajul de grăsimi.
Deci e important să mănânci oricâte fructe şi legume dacă vrei să slăbeşti.
În afară de acestea, mai sunt câteva alimente pe care le poţi mânca în orice cantitate vrei şi care te ajută să scapi de kilogramele în plus.
Iată planul tău de vară ca să slăbeşti, mâncând cât îţi pofteşte inima!

Mănâncă proteine la micul dejun

Un consum mare de proteine în prima parte a zilei duce la arderea unei cantităţi mai mari de grăsime şi o creştere mai rapidă a masei musculare.
Medicul nutriţionist Daniel Ionescu spune că este important să consumi cea mai mare cantitate de proteine la micul dejun şi să le alegi pe cele sănătoase, nu prăjeli sau fast-food.

Iată ce poţi mânca:
- 2 ouă fierte (nu prăjite) cu 2 felii de pâine integrală
- 200 g iaurt obişnuit cu 30 g cereale integrale
- 2 -3 felii de şuncă de pui cu 2 felii de pâine integrală

Super pont de slăbit
Consumă zilnic câte 2,5 g de proteine pentru fiecare kilogram pe care vrei să-l pierzi. Vrei să slăbeşti 10 kg?
Include cel puţin 25 g de proteine în meniul tău (1 ou = 12,5 g proteine; 3 felii de şuncă de curcan = 15 g proteine). Toate acestea vor duce la arderea grăsimilor şi la dezvoltarea masei musculare.

Include în meniu multe legume

Este destul de dificil să calculezi caloriile fiecărei porţii de mâncare, aşa că îţi dezvăluim un truc simplu, în special pentru masa de prânz şi cină: alege legume cu un procent ridicat de apă, precum roşiile (98%), dovleceii (98%), castraveţii (98%), vinetele, morcovii (87%), broccoli (91%) şi varza (98%).
Poţi consuma orice cantitate din aceste legume la o masă, cu condiţia să fie fierte, preparate pe aburi sau pe grătar, iar alături să pui o friptură sau o altă sursă de proteine.
Dr. Daniel Ionescu afirmă că „o cantitate mare de legume cu un conţinut ridicat de apă consumată la o masă declanşează mai repede senzaţia de saţietate”.

Super pont de slăbit

Principalul avantaj al consumului mare de legume este că au un conţinut foarte scăzut de grăsimi, de calorii şi de sare, ceea ce reduce vizibil procesul retenţiei de apă în ţesutul adipos.
De asemenea, au un conţinut ridicat de fibre, de vitamine şi de minerale care declanşează mai repede senzaţia de saţietate şi dau un puls vizibil energiei tale.

Alege sursele de zaharuri lente

Ori de câte ori ţii o dietă, pofta de dulce te conduce spre deprimare, apoi eşec.Renunţarea completă la glucide (zahăr) aduce după sine o scădere dramatică a nivelului de serotonină.
Zahărul este combustibilul corpului nostru, dar consumul de dulciuri provoacă o creştere rapidă a nivelului de insulină, apoi o scădere la fel de drastică a acestuia, ceea de declanşează mai repede senzaţia de foame.
Tocmai de aceea e indicat să consumi mai mult zaharuri lente precum orezul, pastele şi cerealele integrale, fructele uscate şi seminţele crude.
eliberează lent zahărul în sânge, ceea ce previne oboseala, calmează foamea şi îţi dă mai multă energie.

Super pont de slăbit

Dacă ai poftă de dulce, poţi mânca o cantitate mică de dulciuri în primele 30 de minute după o activitate fizică intensă. Muşchii vor absorbi instant glucidele şi-şi vor recăpăta forţa.

Sursa: click.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Postări populare