Faceți căutări pe acest blog
marți, 23 noiembrie 2010
Multe grăsimi în sânge şi în ficat
Ficatul şi plămânii nu provoacă dureri
Autor: FLORIN CONDURATEANU 22 noiembrie 2010 Jurnalul National
Medicii chiar au ajuns la concluzia că, atunci când te doare ceva, e semn că boala e într-o fază avansată. Populaţia nu ştie bine cum este cu durerea şi, spre exemplu, de multe ori face greşeala spunând “mă doare ficatul” sau, tot în necunoştinţă de cauză, oamenii se vaită că le-a coborât răceala în piept – că simt o durere în plămâni. În realitate, nici ficatul, în cele mai multe cazuri, nu doare, şi nici plămânii nu au cum să doară. Şi asta pentru că ficatul nu este brăzdat de reţele de nervi care să declanşeze durerea, nervii existând în învelişul ficatului. În acelaşi fel este construit şi plămânul. Ţesuturile plămânului nu sunt prevăzute cu nervi, deci plămânul nu doare. Pe om îl doare pleura, adică pieliţa ce înveleşte plămânul. Ca atare, filetele de nervi sunt în jurul organelor şi atunci când omul simte durerea e semn că boala a depăşit organul şi presează pe reţeaua de nervi din exteriorul organelor.
Să ne reîntoarcem la ficat. Viclenia bolilor ficatului este că lansează semnale neclare şi că principalul simptom al suferinţei hepatice este oboseala: oboseala nejustificată de excesul de muncă, astenia, lipsa de randament la muncă, somnolenţa şi, aşa cum zice românul, starea numită curent “mă trage la pat”. Dacă această oboseală persistă mai mult de 5-7 zile, omul trebuie să-şi ia concediu şi să se vitaminizeze. Dacă oboseala fără rost nu trece nici aşa, depăşind alte 5-7 zile, înseamnă că nu o suprasolicitare a fost de vină ci, omul trebuie să se ducă la medic, fiindcă a intervenit o neregulă, probabil la ficat. Dacă urina este închisă la culoare, semănând cu berea, iarăşi sună alarma de la ficat. Dacă ochii devin galbeni, e semn de icter, semn de dezastru în ficat. Dacă apar şi vărsăturile, situaţia s-a agravat. Medicul trebuie să facă analize mai detaliate de la transaminaze, care pot fi crescute, până la alte teste.
În prezent, la un bolnav cu virus B există doi bolnavi cu virus C şi opt oameni care au grăsimi multe în sânge, adică dislipidemie. Analizele mai relevă faptul că din 100 de oameni cu ficatul gras, 20 se află în faza de steatohepatită, adică încărcarea cu grăsime şi inflamaţii ale ţesutului hepatic. Iar din aceşti 100 de oameni cu ficat gras, 3-4 au chiar fibroză, adică inflamaţia cea mai gravă, care înseamnă uşa deschisă spre ciroză. Ca atare, oamenii trebuie să-şi schimbe grabnic modul de viaţă, să împuţineze caloriile, grăsimile şi dulciurile din meniu şi să facă mai multă mişcare. În paralel, medicii vor stabili dacă se trece şi la recomandarea unor medicamente, plus controale periodice.
...............................................
Ficatul nu încurcă limbile ceasului
Sunt unii care fac din noapte zi şi din zi noapte cu o dezinvoltură cu care joacă şeptic. Numai că aceştia care miştocăresc ceasul biologic, ceasul cu care s-a acomodat organismul, nu-şi dau seama că nu joacă şeptic, ci joacă Popa Prostul. Cei care dănţuiesc prin cluburi, respirând tutun şi răsturnând pe gâtlej pahare cu votcă şi pe care-i prinde geana zorilor printre hip-hop şi dansul pinguinului, habar n-au că adormitul dimineaţa şi trezitul, când alţii au terminat orele de serviciu, le face brambureală mare în organism. Iată câteva gafe vizavi de sănătate, când se doarme ziua şi se stă treaz noaptea.
Corticoizii încep să fie secretaţi noaptea. Aceşti corticoizi sunt substanţe care luptă cu inflamaţiile. Dacă ne agităm noaptea, în diverse feluri, şi nu ne odihnim prin somn, nu lucrează bine aceste substanţe antiinflamatoare care nici nu sunt secretate corespunzător. Nedormind noaptea stricăm şi fabricarea unor hormoni care sunt destinaţi apărării de stres, aceşti hormoni antistres sunt secretaţi dacă omul se odihneşte prin somn. Ei bine, de aici se amplifică riscul de a suferi ficatul. Bolile de ficat se manifestă prin inflamaţii la nivelul ficatului. Oare nu cumva sărăcirea în corticoizii ce luptă cu inflamaţiile deschide uşa bolilor de ficatĂ Nedormind noaptea, accentuăm starea de oboseală nejustificată prin mărirea eforturilor, amplificăm starea de oboseală, de astenie care reprezintă simptomele maladiilor hepatice.
Fiindcă ficatul nu dă dureri decât rar, semnele de alarmă ale ficatului că se îmbolnăveşte, că încep inflamaţiile sunt stări de oboseală exagerată, de somnolenţă, de lipsă de chef. Deci ficatul nu acceptă ca cineva plin de aiureală să se joace cu limbile ceasului, să transforme noaptea în zi şi invers. Iată altă greşeală în schimbarea forţată a ritmurilor circadiane (ritmul circadian este un ciclu de aproximativ 24 de ore al proceselor biochimice, fiziologice sau comportamentale aparţinând entităilţor vii), cu care organismul s-a obişnuit de mii de generaţii. Sucurile gastrice se produc în organism ziua, când omul lucrează, se mişcă, e activ.
Dacă ne agităm şi nu dormim noaptea, ci avem alte preocupări, sucurile gastrice sunt fabricate noaptea anormal şi rămânem cu hiperaciditate aducătoare de ulcere, gastrite, reflux gastroesofagian. Schimbând prea repede obiceiurile şi ritmurile cu care s-a obişnuit organismul prin ceasul biologic devenim victime sigure. Şi fiindcă a venit vorba de obiceiurile intrate în celulele noastre şi subiectul „sare” este de comentat. Viaţa omului s-a născut la începuturi în mediul marin, deci organismul omenesc reţine sarea, nu elimină sodiul. De aceea, nu e bine ca oamenii să suplimenteze sarea presărând clorură de sodiu peste mâncare din solniţa de pe masă. Omul trebuie să se mulţumească cu sarea existentă în alimente, în fructe, legume, lapte şi lactate etc.
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
►
2015
(21)
- ► septembrie (2)
-
►
2014
(36)
- ► septembrie (2)
-
►
2013
(172)
- ► septembrie (3)
-
►
2012
(281)
- ► septembrie (21)
-
►
2011
(287)
- ► septembrie (14)
-
▼
2010
(388)
-
▼
noiembrie
(62)
- Măcrişul, remediu pentru bolile de ficat
- Articole despre sanatate, medicina naturista / TER...
- Remedii pentru sanatatea ta
- Mandarinele te scapă uşor de bronşită
- Remedii din stupul de albine
- Tratamente rapide pentru acasa
- “SUNGHITUL TE TRATEAZA DE 100 DE BOLI”
- VITAMINA B
- Ceaiul verde te scapa de boala
- Top 10 alimente care lupta cu oboseala
- Ceaiuri pentru sezonul rece
- Cancerul este o ciuperca si poate fi vindecat
- .Ştii cât timp să păstrezi alimentele în frigider?
- Beneficile uleiului din germeni de porumb.
- Leacuri la indemana satenilor, cu plante medicinale
- CODEX ALIMENTARIUS
- Usturoiul – un mic miracol pentru sanatate
- Ce ascund durerile inimii
- Boli cauzate de alimentatia nesanatoasa
- Cum scăpaţi de otrava albă din dietă!
- Modul de folosire a aspirinei
- Nu luati antibiotice dupa ureche!
- Remediu pentru oprirea evoluţiei varicelor
- Cîteva metode pentru tratamentul hipercolesterolemiei
- Combaterea halenei - remedii din plante
- Multe grăsimi în sânge şi în ficat
- SFATURI DE LA DERMATOLOGUL IOAN NEDELCU
- Nucile si ultima descoperire
- CATINA
- Ceaiul de pelin – Indicatii si Tratament
- Beneficiile terapeutice ale uleiului esential de b...
- SECRETE PENTRU INGRIJIREA FIECARUI TIP DE TEN
- Remedii naturiste pentru picioarele umflate
- http://babylenuta.blogspot.com/
- STRUGURII
- VITAMINELE DIN FRUCTE
- CUM SA PREVII BOLILE DE FICAT
- Cinci secrete ale tratamentelor cu plante medicina...
- Unghiile, oglinda starii tale de sanatate
- Descoperă beneficiile seminţelor de in
- Cele mai bune trucuri pentru casa ta
- Ce nu ştiai că poţi trata cu varză
- Nucile si ultima descoperire
- 10 produse utile in casa, pentru mentinerea sanatatii
- NODUL BENIGN LA SAN
- Obezitatea - remedii naturiste
- Primul medicament tintit pentru cancerul de stomac...
- Infuzia si ceaiul de menta
- Ceaiul de sunatoare – Indicatii si beneficii
- 7 factori care iti cresc colesterolul
- 7 alimente sanatoase cu putine calorii
- Propolisul, un medicament miraculos
- Afacerea colesterolului, una dintre cele mai mari ...
- Cura cu drojdie de bere
- Leacuri pentru iarna
- PENTRU BOLILE DE PIELE A. Eczeme şi mâncărime.
- Cum tratezi nesuferitul urcior
- OTRAVA DIN FARFURIE
- “Ceai de rinichi”
- DARUIM LUMINA SI IUBIRE
- USTUROIUL 2
- VITAMINA D va ajuta sa treceti cu bine peste GRIPA...
- ► septembrie (64)
-
▼
noiembrie
(62)
Lista mea de bloguri
-
-
Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” este prăznuită pe 4 septembrie. - DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE... Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” are...Acum o zi
-
DINTR-O INIMĂ BOLNAVĂ - "Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am scu...Acum o săptămână
-
Am găsit-o in piață și o clipă m-am oprit... - Am găsit-o in piață și o clipă m-am oprit... Si-am privit puțina marfă ce-o avea de oferit... Usturoi...tarhon...fasole si-ale lacrimilor ploi... Mâinile b...Acum o săptămână
-
Colaje cu Sfantul Ioan Rusul - ----- DOAMNE IARTĂ PĂCATELE MELE, SI ALE NEAMULUI MEU !----Acum 3 luni
-
cara obati penyakit hiv atau aids dengan mudah - cara obati penyakit hiv atau aids dengan mudah, dengan cara minum air tape 3x sehari, lakukan rutin dan sholat 5 waktu harus dijalan kan jika mau sembuh. c...Acum 10 ani
-
-
Recomandare de carte: Viata Parintelui Arsenie Papacioc - Intre timp si vesnicie. Viata Parintelui Arsenie Papacioc [image: http://bit.ly/1E7mKUH] Autorul, Sorin Alpetri, ucenic apropiat al Parintelui de ...Acum 11 ani
-
-
DUMNEZEU A AVUT NEVOIE DE EL SI L-A CHEMAT. SFANTUL PARINTE IUSTIN PARVU S-A MUTAT LA DOMNUL. SA NE RUGAM SA NE MAI DARUIASCA BUNUL DUMNEZEU UN DUHOVNIC PRECUM PARINTELE PARVU! - [image: Parintele-Justin-in-Ianuarie-2007] *Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a trecut la Domnul şi Mîntuitorul nostru*: La ora 22:40, ora României, dup...Acum 13 ani
-
Blândetea si lasitatea, economia si zgârcenia - Trebuie multã bãgare de seamã sã putem lãmuri ceea ce este una si ceea ce este alta, aceasta pentru cã alãturi de virtuti se aflã viciile, alãturi de usur...Acum 13 ani
-
-
-
-
Postări populare
-
Terapia cu urina poate fi facuta de oricine, tanar sau batran, chiar si copil, la domiciliu si fara o cheltuiala oarecare. „Apa vietii“ - ...
-
Cunoscută în termeni de specialitate sub denumirea de ascită, ciroza umedă constă în acumularea de lichid ascitic în cavitatea peritoneală...
-
"Se află la patru degete sub genunchi, pe partea exterioară a tibiei. Este indicată masarea ușoară a acestui punct timp de aproximati...
-
Autor: Raluca Cocriș Ai o criză de ulcer? Masează-ți zona dintre degetul mare și cel arătător și durerile se vor atenua. Şi nu e singuru...
-
Se începe cu un regim bazat pe legume şi fructe, însoţit de purgarea (curăţirea) zilnică a intestinului, timp de o săptămână. Există pu...
-
Administrarea unor doze mici de aspirină, în fiecare zi, pentru a preveni un atac cardiac la persoanele care nu suferă de afecţiuni ...
-
PENTRU BOLILE DE PIELE A. Eczeme şi mâncărime. 1) Se recomandă o alifie făcută în casă: ulei de gălbenuş de ou. Gălbenuşurile de la niş...
-
Autor: Ioana Raluca Ghioarcă Albirile frecvente, vinul sau cafeaua consumate în exces, folosirea dinţilor pe post de unelte, ca...
-
Sanatate 1. Bea multa apa. 2. Ia un mic dejun de rege, un dejun de print si o *cina* de cersetor. 3. Mananca mai multa mancare care cres...
-
Te-ai decis să renunţi la carne timp de 40 de zile, atât cât ţine Postul Paştelui? Pentru a nu te priva de proteine şi de alte elemente impo...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu