Faceți căutări pe acest blog
vineri, 1 octombrie 2010
CARBUNELE VEGETAL
Pulberea şi pastilele negricioase sunt cel mai bun leac.
De mii de ani, cărbunele vegetal a fost folosit cu succes în medicina populară. Ieftină, uşor de procurat şi cu putere mare de vindecare, pulberea neagră este şi astăzi utilizată ca leac pentru mai multe probleme de sănătate.
Ulcer şi gastrite
Cărbunele vegetal calmează crizele acestor afecţiuni, neutralizând aciditatea sucurilor gastrice. Dacă ai ulcer sau gastrită, poţi folosi cărbunele cu încredere. Se diluează o linguriţă cu pulbere în jumătate de pahar cu apă şi se bea de patru ori pe zi. Dacă preferi cărbunele vegetal sub formă de comprimate, ele se administrează conform prospectului.
Astenii de sezon
Primăvara şi toamna, când se instalează cu mai mare uşurinţă astenia, poţi urma o cură cu cărbune vegetal. Se pun într-un pahar cu apă două, trei bucăţi de cărbune. Se lasă de seara până dimineaţa, după care se bea compoziţia, fără a se amesteca. Se pot consuma câte două pahare pe zi.
Probleme respiratorii
Atunci când te simţi obosită şi fără chef de viaţă, bea un pahar cu apă în care ai adăugat, cu câteva ore înainte, o linguriţă cu cărbune
Cărbunele vegetal are un rol important în atenuarea crizelor de tuse, dar şi a celor de astm. Astfel, se umezesc cu apă rece două linguri cu pudră de cărbune şi se beau pe parcursul a 48 de ore, de câte două ori pe zi, după fiecare masă. De asemenea, se mai face un amestec dintr-o lingură cu pulbere de cărbune cu 150 ml de lapte cald şi se bea de două ori pe zi.
Inflamarea ochilor
Pentru că are capacitatea de a calma şi de a reduce inflamaţiile, cărbunele vegetal poate fi folosit cu succes şi pentru unele afecţiuni oftalmologice. Se fac cataplasme din trei linguri cu pulbere amestecate cu apă rece, până se obţine o pastă. Se pune produsul într-o bucată curată de tifon şi se aplică pe ochi. În locul apei, se poate folosi ceai de tei.
Afecţiuni dermatologice
Înţepături de insecte, muşcături de şarpe, eczeme sau furunculi: toate se pot trata rapid cu cărbune vegetal. Într-o cană cu apă rece se pun şase linguri cu pulbere neagră şi se amestecă bine, până se formează o pastă. Se aşază preparatul pe locul afectat şi se lasă opt ore. În cazul în care te confrunţi cu răni deschise, e indicat să presari pulbere uscată.
Alcoolism
Cei care renunţă la alcool resimt, cel mai adesea, o stare de oboseală sau chiar de balonare, motiv pentru care o cură cu cărbune vegetal îi poate ajuta să treacă mai uşor peste aceste probleme. Pentru un efect rapid, se pune o linguriţă cu pudră de cărbune într-o jumătate de cană cu apă. Se lasă de seara până dimineaţa, după care se bea, fără să se amestece compoziţia. De asemenea, se mai poate combina pulberea cu infuzie de cimbrişor.
Curăţarea dinţilor
Dacă vrei să ai dinţi mai albi, dar şi mai curaţi, poţi urma o cură cu cărbune vegetal. Se dizolvă o lingură cu pulbere din acest produs în 150 ml de lapte cald şi se bea de două ori pe zi, timp de două-trei săptămâni. Remediul se face de trei ori pe an.
Obţinut din esenţe lemnoase
În mod normal, cărbunele vegetal se obţine prin arderea unor esenţe lemnoase, precum plopul, eucaliptul, teiul, nucul, cireşul sau mărul. Jarul este păstrat într-un vas de metal, pentru o conservare mai bună. Totuşi, dacă ţi se pare prea complicat de preparat, poţi beneficia de efectele benefice ale pulberii negricioase apelând la capsulele disponibile în farmacii.
Material preluat din “Libertatea pentru femei 30 Septembrie 2010- Libertatea.ro
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
►
2015
(21)
- ► septembrie (2)
-
►
2014
(36)
- ► septembrie (2)
-
►
2013
(172)
- ► septembrie (3)
-
►
2012
(281)
- ► septembrie (21)
-
►
2011
(287)
- ► septembrie (14)
-
▼
2010
(388)
-
▼
octombrie
(59)
- O "tesatura" din care se scapa greu..cortizonul
- Cele 7 cauze care duc la aparitia bolilor
- Cancerul este o ciuperca
- Toate bolile de ficat
- 10 cauze şi soluţii ale oboselii
- Ficatul gras
- Pielea uscată, o problemă de sezon
- Cum îţi cureţi ficatul de toxine
- Sindromul deficitului de atentie
- NUCA
- Foile de varză reduc inflamaţia
- dezinfectia
- Spalatul si inlocuitul pernelor
- Cinci motive pentru care trebuie sa mananci un mar...
- REGULI MINIME DE UTILIZARE A MOBILULUI
- BIBLIA VITAMINELOR
- Iată cum vă faceţi analize gratuite pentru cancer
- Cum se curata ..LCD-urile si plasmele
- Ţelina vă ajută să vă păstraţi memoria şi la bătrâ...
- CEL MAI PUTERNIC ANTIBIOTIC NATURAL DIN LUME
- MACRISUL...BUN PENTRU FICAT
- Sistem imunitar puternic cu ajutorul maceselor
- Salata de sfecla rosie..
- Ceapa tratează durerile de dinţi sau depresia
- Sucuri de legume si fructe, tratarea anumitor afec...
- Legatura dintre organe si conflictele emotionale...
- CITITUL IN UNGHII
- MIEREA DE ALBINE IN COMBINATIE CURATIVA.
- TOTUL DESPRE ,, OU*
- 7 SECRETE PENTRU UN SOMN LINISTIT..
- Cele 9 proprietăţi ale ficatului
- CURATAREA ARGINTULUI..
- Cum sa pacaliti iarna,,,
- 10 ALIMENTE CONTRA RACELII
- VITAMINA D
- Problemele de sănătate cu sucul de pătrunjel
- 5 boli care modifica secretia vaginala
- Terapii contra atacurilor de panică
- 5 obiceiuri sănătoase mai puţin cunoscute
- Secrete nutritionale pentru o vedere perfecta cu h...
- Cum poti scapa de dependenta de zahar?
- ZACUSCĂ
- Morcovii
- Despre viata de VALERIU POPA
- Uscaciunea oculara
- tusea
- Stiai ca Nucile şi uleiul de nuci...
- BICARBONATUL DE SODIU, FOARTE BUN..
- 4 moduri simple de a-ti evalua starea de sanatate
- 5 motive sa mergi la spitalul de urgenta
- Cum sa scapi rapid de vanatai!
- Matase de porumb
- Alimente care vindeca pe termen lung
- Prof. Constantin Milică: Proprietăţile terapeutice...
- CARBUNELE VEGETAL
- TRUCURI...IN BUCATARIE..
- AROME BUNE PENTRU SANATATE
- 5 locuri din casa care ar trebui dezinfectate zilnic
- Retentia apei in organism nu trebuie neglijata!
- ► septembrie (64)
-
▼
octombrie
(59)
Lista mea de bloguri
-
-
Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” este prăznuită pe 4 septembrie. - DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE... Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” are...Acum o zi
-
DINTR-O INIMĂ BOLNAVĂ - "Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am scu...Acum o săptămână
-
Am găsit-o in piață și o clipă m-am oprit... - Am găsit-o in piață și o clipă m-am oprit... Si-am privit puțina marfă ce-o avea de oferit... Usturoi...tarhon...fasole si-ale lacrimilor ploi... Mâinile b...Acum o săptămână
-
Colaje cu Sfantul Ioan Rusul - ----- DOAMNE IARTĂ PĂCATELE MELE, SI ALE NEAMULUI MEU !----Acum 3 luni
-
cara obati penyakit hiv atau aids dengan mudah - cara obati penyakit hiv atau aids dengan mudah, dengan cara minum air tape 3x sehari, lakukan rutin dan sholat 5 waktu harus dijalan kan jika mau sembuh. c...Acum 10 ani
-
-
Recomandare de carte: Viata Parintelui Arsenie Papacioc - Intre timp si vesnicie. Viata Parintelui Arsenie Papacioc [image: http://bit.ly/1E7mKUH] Autorul, Sorin Alpetri, ucenic apropiat al Parintelui de ...Acum 11 ani
-
-
DUMNEZEU A AVUT NEVOIE DE EL SI L-A CHEMAT. SFANTUL PARINTE IUSTIN PARVU S-A MUTAT LA DOMNUL. SA NE RUGAM SA NE MAI DARUIASCA BUNUL DUMNEZEU UN DUHOVNIC PRECUM PARINTELE PARVU! - [image: Parintele-Justin-in-Ianuarie-2007] *Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a trecut la Domnul şi Mîntuitorul nostru*: La ora 22:40, ora României, dup...Acum 13 ani
-
Blândetea si lasitatea, economia si zgârcenia - Trebuie multã bãgare de seamã sã putem lãmuri ceea ce este una si ceea ce este alta, aceasta pentru cã alãturi de virtuti se aflã viciile, alãturi de usur...Acum 13 ani
-
-
-
-
Postări populare
-
Terapia cu urina poate fi facuta de oricine, tanar sau batran, chiar si copil, la domiciliu si fara o cheltuiala oarecare. „Apa vietii“ - ...
-
Cunoscută în termeni de specialitate sub denumirea de ascită, ciroza umedă constă în acumularea de lichid ascitic în cavitatea peritoneală...
-
"Se află la patru degete sub genunchi, pe partea exterioară a tibiei. Este indicată masarea ușoară a acestui punct timp de aproximati...
-
Autor: Raluca Cocriș Ai o criză de ulcer? Masează-ți zona dintre degetul mare și cel arătător și durerile se vor atenua. Şi nu e singuru...
-
Se începe cu un regim bazat pe legume şi fructe, însoţit de purgarea (curăţirea) zilnică a intestinului, timp de o săptămână. Există pu...
-
Administrarea unor doze mici de aspirină, în fiecare zi, pentru a preveni un atac cardiac la persoanele care nu suferă de afecţiuni ...
-
PENTRU BOLILE DE PIELE A. Eczeme şi mâncărime. 1) Se recomandă o alifie făcută în casă: ulei de gălbenuş de ou. Gălbenuşurile de la niş...
-
Autor: Ioana Raluca Ghioarcă Albirile frecvente, vinul sau cafeaua consumate în exces, folosirea dinţilor pe post de unelte, ca...
-
Sanatate 1. Bea multa apa. 2. Ia un mic dejun de rege, un dejun de print si o *cina* de cersetor. 3. Mananca mai multa mancare care cres...
-
Te-ai decis să renunţi la carne timp de 40 de zile, atât cât ţine Postul Paştelui? Pentru a nu te priva de proteine şi de alte elemente impo...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu