Faceți căutări pe acest blog

luni, 23 august 2010



Condimentele te ajută să-ţi menţii sănătatea



Ştiai că mirodeniile joacă şi un rol foarte important în menţinerea sănătăţii organismului, având un conţinut bogat de vitamine şi proteine? În Extremul Orient nu există medicamente naturiste care să nu aibă în compoziţie şi condimente

În orice bucătărie trebuie să se regăsească, în afară de sare şi piper, şi alte condimente, care ar fi bine să facă parte din alimentaţia zilnică. Potrivit specialiştilor, cele mai bune condimente sunt: oregano, ghimbir, scorţişoară, chili, boia, chimen, curcumă, rozmarin, busuioc, boabe de muştar, salvie, hrean, usturoi, cimbr, mărar, leuştean, şofran şi pătrunjel. Studii realizate recent atestă faptul că mirodeniile au un conţinut mult mai mare de antioxidanţi decât legumele şi fructele. Antioxidanţii ajută la prevenirea diverselor boli, cancer, Alzheimer, diabet sau a bolilor cardiovasculare, dar şi la păstrarea elasticităţii pielii.

Oregano
Oregano
este condimentul tradiţional al bucătăriei italiene, planta fiind originară din bazinul Mării Mediterane şi sudul Americii de Nord. Este o sursă bogată de vitamina K, necesară pentru menţinerea sănătăţii sistemului osos, dar şi pentru coagularea sângelui. Condimentul este indicat şi împotriva balonărilor sau a durerilor de stomac, iar fibrele din oregano reduc riscul apariţiei cancerului de colon. Oregano se foloseşte la paste şi pizza, precum şi la diverse mâncăruri de legume pregătite cu dovlecei, ardei gras, vinete sau presărat pe friptura de porc ori de vită.
Ghimbir
Ghimbirul
este folosit din timpuri străvechi, fiind originar din India. Este indicat în combaterea afecţiunilor respiratorii, dar şi persoanelor cu circulaţia periferică deficitară. Prin stimularea metabolismului, ghimbirul ajută la eliminarea toxinelor, precum şi la accentuarea procesului de ardere a grăsimilor. Acest condiment este indicat şi persoanelor deprimate, dar şi ca adjuvant în tratamentul durerilor de gât, astm, guturai, gripă, digestie dificilă, gastrită hipoacidă, stări de balonare şi convalescenţă.

Scorţişoară
Este un condiment folosit de mult timp în Egiptul antic, excelent pentru a da aromă budincilor, prăjiturilor, compoturilor sau dulceţurilor. Încă din Evul Mediu scorţişoara era folosită împotriva problemelor circulatorii şi cardiace, pentru reglarea activităţii sistemului nervos, a spasmelor digestive, precum şi în cazurile de dereglări ale apetitului.

Piper
Este considerat regele condimentelor, în toată lumea fiind consumate anual tone de piper negru. Este extrem de puternic în tratarea diverselor afecţiuni: infecţii ale sistemului respirator, astenie, reumatism şi stări de indigestie. Piperul trebuie consumat însă cu precauţie de către persoanele care suferă de hipertensiune arterială, gastrită hiperacidă şi stări de nervozitate.

Curcuma
Face parte tot din familia ghimbirului şi este foarte bogată în uleiuri eterice, fiind folosită pentru prima dată de către popoarele Orientale. Acest condiment dă preparatelor un gust picant şi poate fi folosită la prepararea supelor, a salatelor şi legumelor prăjite. Rădăcina de curcuma are o acţiune antibacteriană, întăreşte imunitatea, ajută la purificarea sângelui şi la tratarea ulcerului gastric.

Muştar
Nelipsit de pe masă atunci când mâncăm mititei sau crenvurşti, muştarul este cel mai popular condiment, care ascunde în spatele gustului iute sau dulce-acrişor o adevărată sursă de sănătate. Albe sau negre, seminţele de muştar nu sunt folosite doar la condimentarea mâncărurilor, ci şi la tratarea diverselor afecţiuni respiratorii. Specialiştii îl recomandă şi persoanelor care suferă de constipaţie cronică sau de lipsa poftei de mâncare, dar şi pentru reglarea activităţii hormonale. Muştarul ajută la creşterea tensiunii arteriale în cazul hipotensivilor şi are un rol important în îmbunătăţirea circulaţiei sangvine.

Chimen
Prin conţinutul bogat de magneziu şi fier, seminţele de chimen au proprietăţi anicancerigene, în acest caz fiind indicat ceaiul din seminţe de chimen. Specialiştii recomandă chimenul şi în cazul afecţiunilor digestive. De asemenea, datorită proprietăţilor antiseptice, el este indicat şi în cazul tratării formelor uşoare de răceală.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Postări populare