LAMAIA

Lămîia reprezintă un exemplu în care graniţa dintre aliment şi remediu este foarte puţin vizibilă. În aromoterapie, lămîia se foloseşte pentru a se obţine uleiul volatil din coajă, acesta fiind de ajutor în litiaza biliară şi pentru tratarea unor afecţiuni hepatice. Sucul de lămîie stimulează funcţionarea ficatului, previne formarea ridurilor şi albeşte dinţii. Lămîia conţine 30 la sută suc. În acesta se găseşte acid citric, acid malic, citraţi de calciu, de potasiu şi alţii. Dintre glucide, apar glucoză şi fructoză direct asimilabile, dar şi zaharoză. Dintre săruri minerale şi oligoelemente se găsesc fier, calciu, siliciu, fosfor, mangan, cupru. Cele mai importante vitamine din sucul de lămîie sînt vitaminele B (B1, B2, B3), C, PP, A (în pulpa proaspătă şi în suc), carotenul (provitamina A, se află mai ales în coajă). Ele au mare importanţă în fenomenele de creştere şi în menţinerea tinereţii ţesuturilor. Cantitatea mare de vitamina C din lămîi are un rol primordial în fenomenele de oxidoreducere. De asemenea, influenţează glandele endocrine. Vitamina PP are un factor de protecţie vasculară. Consumat în stare proaspătă, cu miere, în amestec cu alte sucuri de fructe sau ca simplu condiment în salate sau alte mîncăruri, sucul de lămîi aduce organismului uman multe beneficii pentru sănătate: este bactericid, activator al globulelor albe în apărarea organică, febrifug, tonic al sistemului nervos simpatic, tonicardiac, alcalinizant general şi, prin urmare, anti-acid gastric, diuretic, antireumatismal, antigutos, antiartric, calmant, antiscleros, tonic venos, antiscorbutic, fluidifiant sanguin, hipotensor pentru recăpătarea echilibrului biologic, depurativ, remineralizant, antianemic, stimulează secreţiile gastro-hepatice şi pancreatice, hemostatic, carminativ, vermifug, antipruginos, coaja este tonifiantă. Avînd aceste proprietăţi, sucul de lămîi este indicat, ca remediu ajutător, în tratarea infecţiilor diverse (pulmonare, intestinale sau renale), maladiilor infecţioase (stimulează leucococitoza curativă), în stări febrile, reumatisme, gută, litiază urinară şi biliară, în hiperaciditate, ulcere de stomac, dispepsii (digestii anevoioase), arteriosclerozã, varice, flebite, fragilitate capilară, hipervîscozitate sanguină, obezitate, hipertensiune, tuberculoză pulmonară şi osoasă, demineralizare, deficienţe de creştere, convalescenţă, anemie, insuficienţă hepatică şi pancreatică, congestie hepatică, hemofilie, hemoragii (epistaxis, gastroragii, enteroragii, hematurii), meteorism, dizenterie, diaree tifoidă, paraziţi intestinali (oxiuri), astm, bronşită, gripă, guturai, sinuzite, angine. În tratarea tuturor acestor boli este indicat consumul citronadei din suc proaspăt de lămîie. Cura va urca progresiv, de la 1 la 10-12 lămîi pe zi, cu coborîre progresivă, într-un răstimp de 4-5 săptămîni. Se vor folosi fructe bine coapte. Lămîia are mai mult suc dacă este lăsată 5 minute în apă caldă. Pentru combaterea viermilor intestinali, se zdrobeşte coaja, pulpa şi seminţele de la o lămîie, se lasă la macerat 2 ore în apă cu miere, apoi se strecoară prin stoarcere. Se bea la culcare. În acelaşi scop este indicat şi decoctul din fructul întreg. Contra oxiurilor se folosesc sîmburii pisaţi, amestecaţi cu miere; se ia cîte o linguriţă, dimineaţa. Contra guturaiului, a sinuzitei, se pun cîteva picături de suc de lămîie în nări, de mai multe ori pe zi. De ştiut că, esenţa de lămîie neutralizează bacilul lui Eberth (care provoacă febra tifoidă) în 5 minute, stafilococul în 5 minute, bacilul lui Laeffler (difterie) în 20 de minute. Este infertilizantă pentru bacilul tuberculozei în doze de 0,2 la sută. Vaporii esenţei de lămîie neutralizează meningococul în 15 minute, bacilul lui Eberth în mai puţin de o oră, pneumococul în 3 ore, stafilococul în 4 ore, pneumococul în 3 ore, stafilococul auriu în 2 ore, iar streptococul hemolitic în 3-12 ore. (C.I.)