Ţelina este unul dintre cele mai căutate produse de pe pieţele alimentare. Se valorifică atât frunzele mari, de culoare verde-intens, cât, mai ales, seminţele şi rădăcinile, respectiv rizomul îngroşat şi cărnos. Totul este puternic aromat şi cu gust dulceag, uşor sălciu. În cazul când oamenii ar reuşi să cunoască valoarea deosebită a ţelinei în alimentaţie şi în terapia medicală, ar planta-o, fără îndoială, în grădinile lor şi ar consuma-o zilnic ca aliment şi medicament.
Ţelina se cultivă pe soluri umede şi fertile, bogate în humus şi în substanţe nutritive, necesitând o îngrijire atentă şi o irigare sistematică, la intervale scurte. Componentele chimice din rădăcini şi frunze sunt foarte variate, ceea ce explică atât valoarea alimentară, cât şi terapeutică. Pe lângă un conţinut mediu de apă (83%), se găsesc în rădăcini: zaharuri (5%), proteine, o mare bogăţie de săruri minerale (potasiu, sodiu, calciu, magneziu, fier, iod, etc), vitamine (A, B1, B2, C), precum şi un ulei eteric (bogat în apiol, bergapten şi anhidridă sedanoică), care imprimă mirosul şi gustul caracteristic. Uleiul eteric din seminţe reprezintă 2% din total şi este extras, mai ales, în Franţa, Olanda, Ungaria, India şi SUA, realizând o cantitate mondială de peste 20 de tone anual. Ţelina, aflată astăzi în culturile de legume, provine dintr-o formă sălbatică ce creştea pe terenurile saline şi mlăştinoase din lungul litoralului mediteranean şi din Caucaz. Din acest strămoş au derivat soiurile selecţionate care se cultivă în toată lumea pentru frunze sau rădăcini.
Plantă sfântă la greci
Treptat, forma sălbatică a intrat în cultură, mai întâi în zona mediteraneană, încă de acum 3000 de ani, fiind consemnată în scrierile filosofilor şi medicilor greci şi romani drept un medicament deosebit de preţios, bogat în vitamine şi minerale, recomandat în hipertensiune arterială, reumatism, gută şi astenie sexuală. Poetul grec Homer o menţionează în poemele sale epice „Iliada“ şi „Odiseea“ ca o plantă sfântă, ţinând seamă de calităţile ei terapeutice. Achile, eroul din Iliada, a folosit-o pentru a vindeca bolile căpătate de caii săi superbi.
În urmă cu 25 de secole, Hippocrate, părintele medicinei, o numea „selinom“ şi o socotea ca un remediu excelent pentru liniştirea sistemului nervos. Frunzele de ţelină erau folosite la împodobirea capului învingătorilor din jocurile ţinute, la intervale de 4 ani, în cetatea Nemeea din Peloponez (sudul Greciei). Aceste festivităţi au început din anul 573 î.H. în cinstea lui Hercules (fiul lui Zeus), care reuşise să omoare leul din Nemeea ce teroriza populaţia. Frunzele de ţelină aveau un rol similar cu frunzele de dafin care încununau pe câştigătorii jocurilor Pythiene.
Romanii preparau un vin tonic cu frunze proaspete de ţelină pentru a mări puterea fizică şi capacitatea de procreare. Copiii romani, care consumau ţelină, creşteau repede şi erau feriţi de boli, adulţii se vindecau de oboseală şi boli renale, iar bătrânii îşi tratau reumatismul şi senilitatea. Tot la romani era convingerea că o cunună din frunze de ţelină, pusă pe cap, apără creierul de aburii vinului în exces. De altfel, poetul latin Horaţiu purta, în mod obligatoriu, această cunună de frunze atunci când participa la ospeţe. În unele zone ale Imperiului Roman, ţelina era folosită pentru a dirija ghinionul asupra unei anumite persoane.
În Evul Mediu, ţelina s-a răspândit în centrul şi nordul Europei, ca urmare a edictului dat de împăratul Carol cel Mare, fiind considerată un remediu universal cu proprietăţi diuretice, febrifuge, antiscorbutice, stomahice şi, mai ales, afrodisiace.
Începând din secolul al XVI-lea, ţelina a început să fie cultivată în jurul oraşelor, fiind folosită ca legumă şi condiment.
Efecte bune în detoxifierea organismului
În lunile de toamnă, atât frunzele, cât şi rădăcinile ajung la maturitate şi capătă virtuţi vindecătoare excepţionale, prin bogăţia de vitamine, enzime, hormoni vegetali şi substanţe aromatice complexe, uşor asimilabile, care exercită efecte echilibrante asupra organismului uman, detoxifiante, reglatoare hormonal şi de reîntinerire generală. Ţelina poate fi recomandată pentru toate persoanele, indiferent de vârstă şi sex. Frunzele au devenit celebre de multă vreme. Ele se pot prelucra sub formă de suc sau macerat, având însuşiri diuretice, stimulatoare, afrodisiace, depurative, digestive şi antireumatismale.
Suc din frunze pentru acneea juvenilă
Sucul din frunze proaspete este mult mai activ decât sucul din rădăcini. După îndepărtarea peţiolurilor, frunzele se taie mărunt, se adaugă un pahar cu apă rece, se mixează 2-3 minute, se lasă în repaus 15 minute, se strecoară şi se bea, dimineaţa pe stomacul gol şi seara, într-o cură de minim 24 zile (nu se depăşeşte cantitatea de 150-200 ml suc concentrat pe zi). Are efecte deosebite atât intern (în curăţirea sângelui, reglarea hormonală şi febră), cât şi extern (în acnee juvenilă rebelă, psoriazis, eczeme alergice, vitiligo, sclerodermie, afecţiuni oftalmice). De menţionat că timp de 1-2 ore după consumul sucului nu se ia nici un alt aliment. În plus, pe toată durata curei nu se consumă carne, alimente conservate, aditivi alimentari sintetici (E-uri) şi alcool. Infuzia din frunze (1 linguriţă la 200 ml apă clocotită) se bea înainte de mese în cazul bronşitei cronice, tuse veche, răguşeală şi astm bronşic sau după mese în congestie hepatică, litiază renală şi reumatism.
Frunze tocate în hrana cailor reumatici
Maceratul de frunze în vin se prepară din frunze tăiate mărunt care se pun într-un borcan până la ¾ din volum, se adaugă 10 linguri seminţe zdrobite de mărar şi se acoperă cu un litru de vin alb. Se închide ermetic şi se lasă la macerat timp de 14 zile; se strecoară şi se consumă câte 1-2 linguri înainte de mesele principale, într-o cură de o lună. După o întrerupere de 10 zile se reia cura având bune efecte în reglarea ciclului menstrual, amenoree, eliminarea efectelor nocive ale anticoncepţionalelor de sinteză şi în eliminarea acidului uric din urină.
Frunzele tocate sunt folosite în medicina veterinară la hrana cailor reumatici, în prevenirea tulburărilor digestive la câini şi în hrana iepurilor de casă, cu rol fortifiant.
Şampon din frunze încălzite puţin este folosit la clătirea părului, după ce se amestecă cu un decoct din frunze de mesteacăn şi brusture.
La ce e bună rădăcina
Suc se obţine din rădăcina rasă sau prin tăiere în felii subţiri sau cuburi, care se pun în mixer 2-5 minute. Se beau zilnic 50-100 ml suc, fracţionat în 3 reprize, într-o cură de 15-20 de zile, având efecte în convalescenţă, astenie, surmenaj, nervozitate, febră, impotenţă sexuală, stimulent al apetitului sexual, al potenţei şi la evitarea eşecurilor sexuale, reumatism, gută, tuse, catar bronşic, obezitate, drenor pulmonar şi hepatic şi remineralizant. Extern se aplică sub formă de comprese pe plăgi, ulcere, cancer de piele, afecţiuni oftalmice şi în gargare contra ulceraţiilor din gură.
Sucul din rădăcini este un excelent depurativ, cu rol în eliminarea toxinelor din corp la persoanele care lucrează într-un mediu poluat, la cei care consumă multă carne, aditivi alimentari sintetici, tutun şi medicamente de sinteză (se iau 10-15 linguri pe zi, în cure de 2-3 săptămâni).
Se recomandă ca sucul de rădăcină să se administreze diluat cu suc de morcov (o parte ţelină şi 3 părţi morcov), obţinând o băutură cu gust plăcut, uşor asimilabilă şi cu efect terapeutic sporit. După caz se poate amesteca sucul din rădăcini cu suc de frunze de ţelină pentru a fi folosit sub formă de comprese ţinute 30-60 minute pe zone cu degerături, cancer tegumentar sau inflamaţii oculare.
În funcţie de preferinţe, sucul din rădăcini se poate combina cu:
- miere de albine, smântână şi iaurt;
- suc de tomate şi suc de lămâie;
- suc de mere şi suc de sfeclă roşie (sau iaurt);
- suc de castraveţi şi suc de varză.
Decoct din rizomi şi rădăcini rase (30 g fierte în 1 litru apă timp de 10-15 minute): se bea câte o ceaşcă înainte de mese, având efect stimulator general, nervos şi sexual cu acţiuni în tuse rebelă, răguşeală, stări febrile, afecţiuni cardiace, impotenţă, frigiditate, retenţie urinară, litiază renală, digestie lentă, balonări, obezitate, helmintiază, reumatism şi gută.
Decoct concentrat din rădăcină tocată (250-500 g la 2 litri apă), care se fierbe 30 minute şi se foloseşte la o baie caldă, timp de 10-15 minute, contra degerăturilor la picioare sau sub formă de comprese pe plăgi, ulceraţii, cancer de piele. Decoctul poate fi folosit de mai multe ori prin reîncălzire.
Tinctură din rădăcini rase în alcool 400; se macerează timp de 10-12 zile, se strecoară şi se iau câte 15-20 picături în apă, cu 30 minute înainte de mese.
Vin tonic din rădăcini tăiate mărunt într-un litru de vin alb, cu adaus de 100 g miere de albine; se macerează timp de două zile până se obţine o băutură parfumată, cu aromă discretă de ananas din care se consumă câte 2-3 păhărele pe zi, cu 30 minute înainte de mese, având efecte diuretice, afrodisiace şi tonice.
Sirop din rădăcini de ţelină în amestec cu rădăcini de la alte specii (pătrunjel, sparanghel, fenicul şi ilex), luate în proporţii egale (câte 125 g), care se infuzează în 2,5 litri apă clocotită timp de 10 minute; se adaugă 3.750 g sirop de zahăr după care se fierbe până la consistenţa siropului; se consumă câte 3-5 linguri pe zi, având rol diuretic în albuminurie cronică, litiază renală şi febră intermitentă sau ca gargarism în ulceraţii ale gurii şi gâtului.
Seminţele de ţelină aromatizează băuturile alcoolice
Infuzie din ½ linguriţă seminţe măcinate fin la 200 ml apă clocotită, se infuzează acoperit timp de 10 minute şi se consumă după mesele principale având efecte digestive, tonice şi carminative, eliminând indigestiile şi balonările.
Uleiul din seminţe de ţelină are multiple utilizări în parfumerie şi alimentaţie. Pentru parfumerie se utilizează în compoziţii florale şi orientale. În produse alimentare intră în compoziţii de arome şi condimente pentru aromatizarea băuturilor alcoolice şi nealcoolice şi în condimente pentru sosuri, preparate din carne şi supe concentrate.
Ţelina în afecţiunile genitale şi renale
Datorită conţinutului ridicat în vitamina E, factor de echilibrare a funcţiilor sexuale, ţelina are excelente virtuţi afrodisiace, cu acţiuni directe în creşterea virilităţii, a potenţei sexuale şi în vindecarea impotenţelor psihogene, survenite după un surmenaj fizic şi intelectual sau de origine vasculară şi endocrină (se consumă câte un pahar suc din frunze pe zi, în cure de 3-4 săptămâni).
Sucul de ţelină (frunze, rădăcini) are efecte benefice în sterilitate feminină şi masculină, în frigiditate feminină şi în dezechilibrele hormonale la femei, în prelungirea tinereţii biologice, în combaterea tulburărilor de ciclu menstrual (dismenoree) şi în apariţia precoce a menopauzei, cu dereglări la debutul climaxului (bufeuri, prurit vaginal). Se recomandă suc de ţelină (câte 5-6 linguri pe zi luate cu 30 minute înainte de mese într-o cură de 3 săptămâni). În timpul curei nu se vor consuma dulciuri (ciocolată, prăjituri, sucuri artificiale), iar timp de 3 luni se reduce consumul alimentelor bogate în grăsimi şi proteine (carne, preparate din carne, conserve, brânzeturi grase).
În afecţiunile renale-genitale (amenoree, dismenoree, frigiditate, menopauză precoce), precum şi pentru stimularea creşterii sânilor, oprirea pilozităţii inestetice la femei, obezitate la femei, dereglări nervoase, lipsa imunităţii, insomnie şi somnolenţă se recomandă o tinctură în alcool 400 cu un amestec de plante (ţelină, mărar, ceapă, rostopască, salvie, lemn-dulce, creţişoară, traista-ciobanului).
Datorită conţinutului foarte ridicat în potasiu (de 4 ori mai mare decât la alte plante), ţelina are calităţi puternic diuretice, mărind diureza cu efect de drenor al rinichilor, eliminarea acidului uric din urină, edeme renale, retenţie urinară, colică nefritică şi litiază (calculoză) renală.
Ţelina e indicată în digestia lentă
Atât frunzele, cât şi rădăcinile prezintă o multitudine de proprietăţi terapeutice implicate în dereglări ale aparatului digestiv (gastrite, stomahice, laxative, antimalarice, vermifuge, drenarea ficatului, întărirea stomacului), iar seminţele au virtuţi carminative şi tonic-aperitive, cu implicaţii în balonări şi aerofagie.
Afecţiunile aparatului digestiv, influenţate pozitiv prin tratamente cu ţelină sunt: digestie lentă, icter, ascită, hepatită, arsuri stomacale, ulcer duodenal, balonări digestive, spasme abdominale, gaze stomacale şi intestinale, lipsa poftei de mâncare, intoxicarea sângelui. Tratamentul se face cu seminţe măcinate fin sau cu decoct din rădăcini (o lingură rădăcini rase la 200 ml apă care se consumă înainte de mese).
Ţelina în afecţiunile cardiovasculare
Cu virtuţi hipotensoare, intervine în diferite boli cardiace, în regenerarea hematiilor, în edeme cardiace şi, mai ales, în hipertensiune. Cercetători din Universitatea Chicago au descoperit recent că ţelina conţine 3-butilftalidă, un compus organic ce reduce tensiunea arterială prin dilatarea şi relaxarea vaselor sanguine.
Ţelina în bolile pulmonare
Având proprietăţi antiastmatice, emoliente, expectorante şi febrifuge, produsele din ţelină intervin în drenarea pulmonară, în traheobronşite cronice, astm bronşic, catar pulmonar, combaterea inflamaţiilor secreţiei bronhice, răguşeală, tuse cronică şi transpiraţie excesivă (hidropizie).
Ţelina în bolile sistemului nervos
Datorită conţinutului bogat în vitamine, minerale şi acizi organici, ţelina este un ideal tonic-stimulator al sistemului nervos, al memoriei şi revitalizant general în perioadele de stres.
Părintele medicinei – Hippocrate – recomanda, în urmă cu 2500 de ani, să fie folosită ţelina „în tratamentul nervilor zdruncinaţi“.
Având proprietăţi sedative, tonice şi stimulente, ţelina prezintă efecte deosebite în astenia psihică, fizică şi sexuală, în surmenaj, migrene, vertij, stări nevrotice, insomnie şi dureri de cap.
Ţelina în bolile metabolice
Prin efectele diuretice şi depurative, ţelina favorizează scăderea grăsimilor şi a apei din organism, cu acţiune directă asupra obezităţii şi celulitei. După consumul ţelinei se constată o diminuare a senzaţiei de foame. Se recomandă a fi consumată cu 20 de minute înainte de fiecare masă, când se bea câte ½ pahar suc din frunze într-o cură de 15-20 zile. Pentru doamnele care ţin mult la siluetă este indicat să mestece, între mese, peţiolul de la frunzele de ţelină.
Proprietatea hipoglicemiantă, datorată conţinutului în apioză şi manitol, asigură eficacitatea în diabetul zaharat prin scăderea conţinutului de zahăr din sânge.
Bogăţia în săruri minerale, mai ales în potasiu, magneziu şi fier, dă ţelinei însuşiri deosebite de remineralizare, revigorare şi imunostimulare pentru organismele debile, anemice şi convalescente.
„Mătura reumatismelor“
Numită „mătura reumatismelor“, ţelina are efecte evidente în reumatismul infecţios, artroze, lumbago şi gută, cu rol în eliminarea substanţelor toxice, precum şi efecte antiinflamatoare, depurative şi uşor calmante în durerile articulare, mai ales la persoanele în vârstă.
Se recomandă o cură de 3-4 săptămâni cu suc din rădăcini (2 pahare pe zi), consumat pe stomacul gol în combinaţie cu suc de morcov. Este eficace şi salata din frunze tăiate mărunt cu rol depurativ şi curativ.
Pe articulaţiile dureroase (coxartroze, gonartroze) se pun cataplasme cu frunze de ţelină opărite cu apă clocotită şi ţinute timp de 2 ore, învelite cu celofan şi cu ţesături din lână, având efecte benefice atât în poliartroze, cât şi în cancere de piele şi pe zone depigmentate de vitiligo.
Ţelina în bolile dermatologice
Prin proprietăţile antiseptice, cicatrizante şi antipruriginoase, preparatele din ţelină sunt remedii excelente în profilaxia bolilor de piele, cu mare eficienţă în vindecarea de ulceraţii, plăgi tegumentare, degerături, contuzii, vânătăi, sclerodermie, dermatoze alergice, psoriazis şi acnee juvenilă. Pentru aceste afecţiuni sunt recomandate cure de 2-3 săptămâni cu salate bogate în frunze de ţelină sau cu suc din rădăcini (câte ½ pahar de 2 ori pe zi, luate dimineaţa şi seara la culcare). Pentru regenerarea ţesuturilor epidermice după răniri şi ulceraţii, la sucul de ţelină se adaugă şi suc de morcov.
La bolnavii de vitiligo, o leucodermatită de lungă durată, este indicat sucul de ţelină (2-3 linguri pe zi, luate dimineaţa pe stomacul gol şi înainte de mese), efectul favorabil fiind datorat conţinutului ridicat în bergapten.
Întrucât există în rădăcini un raport ideal între conţinutul de fier şi cel de magneziu, sucul din rădăcina de ţelină ajută la profilaxia cancerului de piele.
Ţelina în alimentaţie
Toate organele plantei ar trebui să fie nelipsite din alimentaţia noastră curentă. Frunzele au fost utilizate în alimentaţia europeană încă din secolul al XV-lea, fiind mult apreciate la aromatizarea unor salate, supe, ciorbe, sosuri, maioneze şi în multe feluri de mâncăruri scăzute cu carne, peşte şi ouă, fripturi rotisate. Se asortează cu morcov, pătrunjel verde, cartofi, fasole etc. Savoarea proaspătă, aromatizantă şi suculentă, cu miros intens şi agreabil, are un rol esenţial în stimularea apetitului şi în favorizarea digestiei.
Frunzele se consumă în stare proaspătă sau uscată pentru iarnă. Pentru salate se toacă mărunt şi se amestecă cu puţină lămâie şi ulei de floarea soarelui.
Rădăcina este indispensabilă în arta culinară, fiind în perfectă armonie cu prazul, pătrunjelul, ceapa şi morcovul. Se poate consuma în stare crudă, dată pe răzătoare şi introdusă într-un amestec de salate, luate înainte de mese. Salata se prepară într-un castron în care se rade o rădăcină de ţelină, alături de morcov, măr, sfeclă roşie şi pătrunjel (rădăcină); se adaugă puţină salată verde, ceapă, felii de tomate, untdelemn, sare şi suc de lămâie, care se amestecă şi se consumă la mesele principale.
Reţete cu ţelină
O altă salată se prepară din 2 ţeline mari care se fierb în apă cu sare; se taie în felii subţiri şi rotunde, se adaugă ulei, sare, suc de lămâie şi se aşează pe un platou, asortat cu frunze de pătrunjel, salată verde sau varză roşie.
Tot din ţelină se prepară o supă dintr-o rădăcină tăiată în bucăţi mici, se adaugă 0,5 kg cartofi şi 100 g orez; se fierb împreună în 2 litri apă cu sare şi se drege cu smântână sau cu bulion.
În arta culinară sunt mult apreciate câteva feluri de mâncare preparate cu rădăcină de ţelină: salate (eventual cu adaus de morcov, dovlecei, hrean, lămâie, tomate, mere, ananas, arpagic sau maioneză), supă-cremă, tocane de ţelină (cu carne, parmezan, măsline sau ciuperci), budincă, gustare cu ciuperci, musaca, piure, sufleu.
Seminţele au o aromă foarte puternică dacă se macină fin. Se amestecă cu sare şi se adaugă la mâncărurile cu legume, în pudra de curry african sau în condimentul bengalez, consumat cu mare plăcere în India. Seminţele de ţelină (3 grame), ţinute sub limbă timp de 7 minute şi înghiţite apoi cu puţină miere, au efecte de stimulare digestiei.
Tot din seminţe măcinate se poate extrage o esenţă concentrată, utilizată în industria lichiorurilor.
Ţelina se cultivă pe soluri umede şi fertile, bogate în humus şi în substanţe nutritive, necesitând o îngrijire atentă şi o irigare sistematică, la intervale scurte. Componentele chimice din rădăcini şi frunze sunt foarte variate, ceea ce explică atât valoarea alimentară, cât şi terapeutică. Pe lângă un conţinut mediu de apă (83%), se găsesc în rădăcini: zaharuri (5%), proteine, o mare bogăţie de săruri minerale (potasiu, sodiu, calciu, magneziu, fier, iod, etc), vitamine (A, B1, B2, C), precum şi un ulei eteric (bogat în apiol, bergapten şi anhidridă sedanoică), care imprimă mirosul şi gustul caracteristic. Uleiul eteric din seminţe reprezintă 2% din total şi este extras, mai ales, în Franţa, Olanda, Ungaria, India şi SUA, realizând o cantitate mondială de peste 20 de tone anual. Ţelina, aflată astăzi în culturile de legume, provine dintr-o formă sălbatică ce creştea pe terenurile saline şi mlăştinoase din lungul litoralului mediteranean şi din Caucaz. Din acest strămoş au derivat soiurile selecţionate care se cultivă în toată lumea pentru frunze sau rădăcini.
Plantă sfântă la greci
Treptat, forma sălbatică a intrat în cultură, mai întâi în zona mediteraneană, încă de acum 3000 de ani, fiind consemnată în scrierile filosofilor şi medicilor greci şi romani drept un medicament deosebit de preţios, bogat în vitamine şi minerale, recomandat în hipertensiune arterială, reumatism, gută şi astenie sexuală. Poetul grec Homer o menţionează în poemele sale epice „Iliada“ şi „Odiseea“ ca o plantă sfântă, ţinând seamă de calităţile ei terapeutice. Achile, eroul din Iliada, a folosit-o pentru a vindeca bolile căpătate de caii săi superbi.
În urmă cu 25 de secole, Hippocrate, părintele medicinei, o numea „selinom“ şi o socotea ca un remediu excelent pentru liniştirea sistemului nervos. Frunzele de ţelină erau folosite la împodobirea capului învingătorilor din jocurile ţinute, la intervale de 4 ani, în cetatea Nemeea din Peloponez (sudul Greciei). Aceste festivităţi au început din anul 573 î.H. în cinstea lui Hercules (fiul lui Zeus), care reuşise să omoare leul din Nemeea ce teroriza populaţia. Frunzele de ţelină aveau un rol similar cu frunzele de dafin care încununau pe câştigătorii jocurilor Pythiene.
Romanii preparau un vin tonic cu frunze proaspete de ţelină pentru a mări puterea fizică şi capacitatea de procreare. Copiii romani, care consumau ţelină, creşteau repede şi erau feriţi de boli, adulţii se vindecau de oboseală şi boli renale, iar bătrânii îşi tratau reumatismul şi senilitatea. Tot la romani era convingerea că o cunună din frunze de ţelină, pusă pe cap, apără creierul de aburii vinului în exces. De altfel, poetul latin Horaţiu purta, în mod obligatoriu, această cunună de frunze atunci când participa la ospeţe. În unele zone ale Imperiului Roman, ţelina era folosită pentru a dirija ghinionul asupra unei anumite persoane.
În Evul Mediu, ţelina s-a răspândit în centrul şi nordul Europei, ca urmare a edictului dat de împăratul Carol cel Mare, fiind considerată un remediu universal cu proprietăţi diuretice, febrifuge, antiscorbutice, stomahice şi, mai ales, afrodisiace.
Începând din secolul al XVI-lea, ţelina a început să fie cultivată în jurul oraşelor, fiind folosită ca legumă şi condiment.
Efecte bune în detoxifierea organismului
În lunile de toamnă, atât frunzele, cât şi rădăcinile ajung la maturitate şi capătă virtuţi vindecătoare excepţionale, prin bogăţia de vitamine, enzime, hormoni vegetali şi substanţe aromatice complexe, uşor asimilabile, care exercită efecte echilibrante asupra organismului uman, detoxifiante, reglatoare hormonal şi de reîntinerire generală. Ţelina poate fi recomandată pentru toate persoanele, indiferent de vârstă şi sex. Frunzele au devenit celebre de multă vreme. Ele se pot prelucra sub formă de suc sau macerat, având însuşiri diuretice, stimulatoare, afrodisiace, depurative, digestive şi antireumatismale.
Suc din frunze pentru acneea juvenilă
Sucul din frunze proaspete este mult mai activ decât sucul din rădăcini. După îndepărtarea peţiolurilor, frunzele se taie mărunt, se adaugă un pahar cu apă rece, se mixează 2-3 minute, se lasă în repaus 15 minute, se strecoară şi se bea, dimineaţa pe stomacul gol şi seara, într-o cură de minim 24 zile (nu se depăşeşte cantitatea de 150-200 ml suc concentrat pe zi). Are efecte deosebite atât intern (în curăţirea sângelui, reglarea hormonală şi febră), cât şi extern (în acnee juvenilă rebelă, psoriazis, eczeme alergice, vitiligo, sclerodermie, afecţiuni oftalmice). De menţionat că timp de 1-2 ore după consumul sucului nu se ia nici un alt aliment. În plus, pe toată durata curei nu se consumă carne, alimente conservate, aditivi alimentari sintetici (E-uri) şi alcool. Infuzia din frunze (1 linguriţă la 200 ml apă clocotită) se bea înainte de mese în cazul bronşitei cronice, tuse veche, răguşeală şi astm bronşic sau după mese în congestie hepatică, litiază renală şi reumatism.
Frunze tocate în hrana cailor reumatici
Maceratul de frunze în vin se prepară din frunze tăiate mărunt care se pun într-un borcan până la ¾ din volum, se adaugă 10 linguri seminţe zdrobite de mărar şi se acoperă cu un litru de vin alb. Se închide ermetic şi se lasă la macerat timp de 14 zile; se strecoară şi se consumă câte 1-2 linguri înainte de mesele principale, într-o cură de o lună. După o întrerupere de 10 zile se reia cura având bune efecte în reglarea ciclului menstrual, amenoree, eliminarea efectelor nocive ale anticoncepţionalelor de sinteză şi în eliminarea acidului uric din urină.
Frunzele tocate sunt folosite în medicina veterinară la hrana cailor reumatici, în prevenirea tulburărilor digestive la câini şi în hrana iepurilor de casă, cu rol fortifiant.
Şampon din frunze încălzite puţin este folosit la clătirea părului, după ce se amestecă cu un decoct din frunze de mesteacăn şi brusture.
La ce e bună rădăcina
Suc se obţine din rădăcina rasă sau prin tăiere în felii subţiri sau cuburi, care se pun în mixer 2-5 minute. Se beau zilnic 50-100 ml suc, fracţionat în 3 reprize, într-o cură de 15-20 de zile, având efecte în convalescenţă, astenie, surmenaj, nervozitate, febră, impotenţă sexuală, stimulent al apetitului sexual, al potenţei şi la evitarea eşecurilor sexuale, reumatism, gută, tuse, catar bronşic, obezitate, drenor pulmonar şi hepatic şi remineralizant. Extern se aplică sub formă de comprese pe plăgi, ulcere, cancer de piele, afecţiuni oftalmice şi în gargare contra ulceraţiilor din gură.
Sucul din rădăcini este un excelent depurativ, cu rol în eliminarea toxinelor din corp la persoanele care lucrează într-un mediu poluat, la cei care consumă multă carne, aditivi alimentari sintetici, tutun şi medicamente de sinteză (se iau 10-15 linguri pe zi, în cure de 2-3 săptămâni).
Se recomandă ca sucul de rădăcină să se administreze diluat cu suc de morcov (o parte ţelină şi 3 părţi morcov), obţinând o băutură cu gust plăcut, uşor asimilabilă şi cu efect terapeutic sporit. După caz se poate amesteca sucul din rădăcini cu suc de frunze de ţelină pentru a fi folosit sub formă de comprese ţinute 30-60 minute pe zone cu degerături, cancer tegumentar sau inflamaţii oculare.
În funcţie de preferinţe, sucul din rădăcini se poate combina cu:
- miere de albine, smântână şi iaurt;
- suc de tomate şi suc de lămâie;
- suc de mere şi suc de sfeclă roşie (sau iaurt);
- suc de castraveţi şi suc de varză.
Decoct din rizomi şi rădăcini rase (30 g fierte în 1 litru apă timp de 10-15 minute): se bea câte o ceaşcă înainte de mese, având efect stimulator general, nervos şi sexual cu acţiuni în tuse rebelă, răguşeală, stări febrile, afecţiuni cardiace, impotenţă, frigiditate, retenţie urinară, litiază renală, digestie lentă, balonări, obezitate, helmintiază, reumatism şi gută.
Decoct concentrat din rădăcină tocată (250-500 g la 2 litri apă), care se fierbe 30 minute şi se foloseşte la o baie caldă, timp de 10-15 minute, contra degerăturilor la picioare sau sub formă de comprese pe plăgi, ulceraţii, cancer de piele. Decoctul poate fi folosit de mai multe ori prin reîncălzire.
Tinctură din rădăcini rase în alcool 400; se macerează timp de 10-12 zile, se strecoară şi se iau câte 15-20 picături în apă, cu 30 minute înainte de mese.
Vin tonic din rădăcini tăiate mărunt într-un litru de vin alb, cu adaus de 100 g miere de albine; se macerează timp de două zile până se obţine o băutură parfumată, cu aromă discretă de ananas din care se consumă câte 2-3 păhărele pe zi, cu 30 minute înainte de mese, având efecte diuretice, afrodisiace şi tonice.
Sirop din rădăcini de ţelină în amestec cu rădăcini de la alte specii (pătrunjel, sparanghel, fenicul şi ilex), luate în proporţii egale (câte 125 g), care se infuzează în 2,5 litri apă clocotită timp de 10 minute; se adaugă 3.750 g sirop de zahăr după care se fierbe până la consistenţa siropului; se consumă câte 3-5 linguri pe zi, având rol diuretic în albuminurie cronică, litiază renală şi febră intermitentă sau ca gargarism în ulceraţii ale gurii şi gâtului.
Seminţele de ţelină aromatizează băuturile alcoolice
Infuzie din ½ linguriţă seminţe măcinate fin la 200 ml apă clocotită, se infuzează acoperit timp de 10 minute şi se consumă după mesele principale având efecte digestive, tonice şi carminative, eliminând indigestiile şi balonările.
Uleiul din seminţe de ţelină are multiple utilizări în parfumerie şi alimentaţie. Pentru parfumerie se utilizează în compoziţii florale şi orientale. În produse alimentare intră în compoziţii de arome şi condimente pentru aromatizarea băuturilor alcoolice şi nealcoolice şi în condimente pentru sosuri, preparate din carne şi supe concentrate.
Ţelina în afecţiunile genitale şi renale
Datorită conţinutului ridicat în vitamina E, factor de echilibrare a funcţiilor sexuale, ţelina are excelente virtuţi afrodisiace, cu acţiuni directe în creşterea virilităţii, a potenţei sexuale şi în vindecarea impotenţelor psihogene, survenite după un surmenaj fizic şi intelectual sau de origine vasculară şi endocrină (se consumă câte un pahar suc din frunze pe zi, în cure de 3-4 săptămâni).
Sucul de ţelină (frunze, rădăcini) are efecte benefice în sterilitate feminină şi masculină, în frigiditate feminină şi în dezechilibrele hormonale la femei, în prelungirea tinereţii biologice, în combaterea tulburărilor de ciclu menstrual (dismenoree) şi în apariţia precoce a menopauzei, cu dereglări la debutul climaxului (bufeuri, prurit vaginal). Se recomandă suc de ţelină (câte 5-6 linguri pe zi luate cu 30 minute înainte de mese într-o cură de 3 săptămâni). În timpul curei nu se vor consuma dulciuri (ciocolată, prăjituri, sucuri artificiale), iar timp de 3 luni se reduce consumul alimentelor bogate în grăsimi şi proteine (carne, preparate din carne, conserve, brânzeturi grase).
În afecţiunile renale-genitale (amenoree, dismenoree, frigiditate, menopauză precoce), precum şi pentru stimularea creşterii sânilor, oprirea pilozităţii inestetice la femei, obezitate la femei, dereglări nervoase, lipsa imunităţii, insomnie şi somnolenţă se recomandă o tinctură în alcool 400 cu un amestec de plante (ţelină, mărar, ceapă, rostopască, salvie, lemn-dulce, creţişoară, traista-ciobanului).
Datorită conţinutului foarte ridicat în potasiu (de 4 ori mai mare decât la alte plante), ţelina are calităţi puternic diuretice, mărind diureza cu efect de drenor al rinichilor, eliminarea acidului uric din urină, edeme renale, retenţie urinară, colică nefritică şi litiază (calculoză) renală.
Ţelina e indicată în digestia lentă
Atât frunzele, cât şi rădăcinile prezintă o multitudine de proprietăţi terapeutice implicate în dereglări ale aparatului digestiv (gastrite, stomahice, laxative, antimalarice, vermifuge, drenarea ficatului, întărirea stomacului), iar seminţele au virtuţi carminative şi tonic-aperitive, cu implicaţii în balonări şi aerofagie.
Afecţiunile aparatului digestiv, influenţate pozitiv prin tratamente cu ţelină sunt: digestie lentă, icter, ascită, hepatită, arsuri stomacale, ulcer duodenal, balonări digestive, spasme abdominale, gaze stomacale şi intestinale, lipsa poftei de mâncare, intoxicarea sângelui. Tratamentul se face cu seminţe măcinate fin sau cu decoct din rădăcini (o lingură rădăcini rase la 200 ml apă care se consumă înainte de mese).
Ţelina în afecţiunile cardiovasculare
Cu virtuţi hipotensoare, intervine în diferite boli cardiace, în regenerarea hematiilor, în edeme cardiace şi, mai ales, în hipertensiune. Cercetători din Universitatea Chicago au descoperit recent că ţelina conţine 3-butilftalidă, un compus organic ce reduce tensiunea arterială prin dilatarea şi relaxarea vaselor sanguine.
Ţelina în bolile pulmonare
Având proprietăţi antiastmatice, emoliente, expectorante şi febrifuge, produsele din ţelină intervin în drenarea pulmonară, în traheobronşite cronice, astm bronşic, catar pulmonar, combaterea inflamaţiilor secreţiei bronhice, răguşeală, tuse cronică şi transpiraţie excesivă (hidropizie).
Ţelina în bolile sistemului nervos
Datorită conţinutului bogat în vitamine, minerale şi acizi organici, ţelina este un ideal tonic-stimulator al sistemului nervos, al memoriei şi revitalizant general în perioadele de stres.
Părintele medicinei – Hippocrate – recomanda, în urmă cu 2500 de ani, să fie folosită ţelina „în tratamentul nervilor zdruncinaţi“.
Având proprietăţi sedative, tonice şi stimulente, ţelina prezintă efecte deosebite în astenia psihică, fizică şi sexuală, în surmenaj, migrene, vertij, stări nevrotice, insomnie şi dureri de cap.
Ţelina în bolile metabolice
Prin efectele diuretice şi depurative, ţelina favorizează scăderea grăsimilor şi a apei din organism, cu acţiune directă asupra obezităţii şi celulitei. După consumul ţelinei se constată o diminuare a senzaţiei de foame. Se recomandă a fi consumată cu 20 de minute înainte de fiecare masă, când se bea câte ½ pahar suc din frunze într-o cură de 15-20 zile. Pentru doamnele care ţin mult la siluetă este indicat să mestece, între mese, peţiolul de la frunzele de ţelină.
Proprietatea hipoglicemiantă, datorată conţinutului în apioză şi manitol, asigură eficacitatea în diabetul zaharat prin scăderea conţinutului de zahăr din sânge.
Bogăţia în săruri minerale, mai ales în potasiu, magneziu şi fier, dă ţelinei însuşiri deosebite de remineralizare, revigorare şi imunostimulare pentru organismele debile, anemice şi convalescente.
„Mătura reumatismelor“
Numită „mătura reumatismelor“, ţelina are efecte evidente în reumatismul infecţios, artroze, lumbago şi gută, cu rol în eliminarea substanţelor toxice, precum şi efecte antiinflamatoare, depurative şi uşor calmante în durerile articulare, mai ales la persoanele în vârstă.
Se recomandă o cură de 3-4 săptămâni cu suc din rădăcini (2 pahare pe zi), consumat pe stomacul gol în combinaţie cu suc de morcov. Este eficace şi salata din frunze tăiate mărunt cu rol depurativ şi curativ.
Pe articulaţiile dureroase (coxartroze, gonartroze) se pun cataplasme cu frunze de ţelină opărite cu apă clocotită şi ţinute timp de 2 ore, învelite cu celofan şi cu ţesături din lână, având efecte benefice atât în poliartroze, cât şi în cancere de piele şi pe zone depigmentate de vitiligo.
Ţelina în bolile dermatologice
Prin proprietăţile antiseptice, cicatrizante şi antipruriginoase, preparatele din ţelină sunt remedii excelente în profilaxia bolilor de piele, cu mare eficienţă în vindecarea de ulceraţii, plăgi tegumentare, degerături, contuzii, vânătăi, sclerodermie, dermatoze alergice, psoriazis şi acnee juvenilă. Pentru aceste afecţiuni sunt recomandate cure de 2-3 săptămâni cu salate bogate în frunze de ţelină sau cu suc din rădăcini (câte ½ pahar de 2 ori pe zi, luate dimineaţa şi seara la culcare). Pentru regenerarea ţesuturilor epidermice după răniri şi ulceraţii, la sucul de ţelină se adaugă şi suc de morcov.
La bolnavii de vitiligo, o leucodermatită de lungă durată, este indicat sucul de ţelină (2-3 linguri pe zi, luate dimineaţa pe stomacul gol şi înainte de mese), efectul favorabil fiind datorat conţinutului ridicat în bergapten.
Întrucât există în rădăcini un raport ideal între conţinutul de fier şi cel de magneziu, sucul din rădăcina de ţelină ajută la profilaxia cancerului de piele.
Ţelina în alimentaţie
Toate organele plantei ar trebui să fie nelipsite din alimentaţia noastră curentă. Frunzele au fost utilizate în alimentaţia europeană încă din secolul al XV-lea, fiind mult apreciate la aromatizarea unor salate, supe, ciorbe, sosuri, maioneze şi în multe feluri de mâncăruri scăzute cu carne, peşte şi ouă, fripturi rotisate. Se asortează cu morcov, pătrunjel verde, cartofi, fasole etc. Savoarea proaspătă, aromatizantă şi suculentă, cu miros intens şi agreabil, are un rol esenţial în stimularea apetitului şi în favorizarea digestiei.
Frunzele se consumă în stare proaspătă sau uscată pentru iarnă. Pentru salate se toacă mărunt şi se amestecă cu puţină lămâie şi ulei de floarea soarelui.
Rădăcina este indispensabilă în arta culinară, fiind în perfectă armonie cu prazul, pătrunjelul, ceapa şi morcovul. Se poate consuma în stare crudă, dată pe răzătoare şi introdusă într-un amestec de salate, luate înainte de mese. Salata se prepară într-un castron în care se rade o rădăcină de ţelină, alături de morcov, măr, sfeclă roşie şi pătrunjel (rădăcină); se adaugă puţină salată verde, ceapă, felii de tomate, untdelemn, sare şi suc de lămâie, care se amestecă şi se consumă la mesele principale.
Reţete cu ţelină
O altă salată se prepară din 2 ţeline mari care se fierb în apă cu sare; se taie în felii subţiri şi rotunde, se adaugă ulei, sare, suc de lămâie şi se aşează pe un platou, asortat cu frunze de pătrunjel, salată verde sau varză roşie.
Tot din ţelină se prepară o supă dintr-o rădăcină tăiată în bucăţi mici, se adaugă 0,5 kg cartofi şi 100 g orez; se fierb împreună în 2 litri apă cu sare şi se drege cu smântână sau cu bulion.
În arta culinară sunt mult apreciate câteva feluri de mâncare preparate cu rădăcină de ţelină: salate (eventual cu adaus de morcov, dovlecei, hrean, lămâie, tomate, mere, ananas, arpagic sau maioneză), supă-cremă, tocane de ţelină (cu carne, parmezan, măsline sau ciuperci), budincă, gustare cu ciuperci, musaca, piure, sufleu.
Seminţele au o aromă foarte puternică dacă se macină fin. Se amestecă cu sare şi se adaugă la mâncărurile cu legume, în pudra de curry african sau în condimentul bengalez, consumat cu mare plăcere în India. Seminţele de ţelină (3 grame), ţinute sub limbă timp de 7 minute şi înghiţite apoi cu puţină miere, au efecte de stimulare digestiei.
Tot din seminţe măcinate se poate extrage o esenţă concentrată, utilizată în industria lichiorurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu