Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Uita de depresie



Ti-ar fi greu sa crezi ca, acum doi ani, Clare Ross era atat de deprimata, incat ar fi facut orice
i-ar fi stat in putinta ca sa nu discute cu nimeni. Astazi, Clare are 32 de ani, locuieste in Liverpool si este vorbareata si entuziasta. Reteta unei transformari atat de radicale? Cartile. "Cititul este medicamentul meu", rade ea.
Clare a suferit de depresie timp de 15 ani si a descoperit pentru prima oara acest tratament surprinzator in timp ce-si astepta doctorul: "Era una dintre crizele mele. Nu vroiam sa vorbesc cu nimeni, asa ca m-am intors cu spatele catre lume si m-am apucat sa citesc gazeta de pe culoar". Pe gazeta era lipit un poster care facea reclama la Get into Reading (Pune-te pe citit), un proiect unic organizat de fundatia de caritate "The Reader Organisation", care recomanda operele marilor scriitori ca metoda de terapie. Se citesc cu voce tare si se discuta romane, poezii si piese de teatru in grupuri mici, in cabinete medicale, inchisori, centre comunitare si biblioteci. Pentru prima oara dupa mult timp, Clare si-a dat seama ca isi doreste foarte mult sa faca ceva aparte. I-a placut intotdeauna sa citeasca, dar ii era greu sa se concentreze. I-au trebuit cateva saptamani ca sa-si faca curaj si sa se inscrie in program, un an ca sa spuna un cuvant si doi ani ca sa aiba suficienta incredere incat sa citeasca textele cu voce tare. Acum, Clare poate sta intr-o incapere cu alti oameni, ii poate privi in fata si isi poate exprima parerea, chiar daca are putine calificari academice.
Yoga, sesiunile de consiliere si o dieta sanatoasa, in stil mediteranean, bogata in peste si cereale integrale au ajutat-o, pe langa terapia cognitiv-comportamentala, sa intrerupa ciclul gandirii negative care
alimenteaza depresia. Clare evita orice medicamente. "Sunt dovada vie ca te poti insanatosi fara antidepresive", spune ea.

La nivel global, un om din sase sufera de depresie candva in cursul vietii. "In Romania, aproape 20% din populatie sufera de boli psihice, iar jumatate dintre aceste persoane au depresie", spune prof. dr. Florin Tudose, seful sectiei de Psihiatrie de la Spitalul Universitar, citand un studiu al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in ziarul Gandul. Cifrele sunt mari pentru ca oamenii iau medicamente timp de ani de zile. Medicamentele au dezavantajele lor. "Nu merg la toata lumea", explica Eva Cyhlarova, director de cercetare al Fundatiei britanice de Sanatate Mintala. "Alti oameni obtin rezultate, dar se trezesc cu efecte secundare adverse, precum insomnii si, ironic, anxietate mai mare", adauga ea. Intr-un studiu recent, s-a descoperit ca inhibitorii selectivi ai receptarii serotoninei prescrisi pe scara larga, printre care se afla si Prozac, nu depasesc efectul placebo la persoane cu depresie usoara si nu au efecte cu mult mai bune pentru cei cu depresie grava. In plus, antidepresivele ataca simptomele, nu cauza depresiei. "Cere-i intotdeauna medicului sa-ti ofere alternative", confirma Eva. Unele solutii sunt eficiente, in special daca suferi de depresie usoara sau moderata. Tratamentele fara medicamente mai pot completa antidepresivele si te pot ajuta sa eviti aparitia unor probleme de sanatate psihica. Citeste in continuare care sunt cele mai bune sapte solutii.

Fa sport

"In depresia usoara, prima linie de tratament este exercitiul fizic, care duce la o echilibrare a neurotransmitatorilor in mod natural", spune Bogdana Bursuc, psiholog clinician si psihoterapeut la Mind Institute. Totusi, acesta isi dovedeste eficienta daca se realizeaza pana la momentul in care se ajunge la punctul de transpiratie. "Nu poti cere insa unui om care nu a facut sport niciodata sa se apuce sa faca exercitii complicate. Totul trebuie sa se desfasoare gradat. Si, evident, se merge in paralel si cu terapia. Exercitiul fizic e important, dar atat cat poate face fiecare", spune Bursuc.
Specialistii mai recomanda yoga, care foloseste tehnici de respiratie ce pot alunga angoasa si insomnia produse de depresie. Daca sportul nu te atrage, incearca dansul. Un studiu a aratat ca salsa poate fi un remediu eficient.

Iesi din casa

Exercitiile in aer liber alunga si mai repede depresia decat in spatiile inchise, conform unei cercetari efectuate de Universitatea din Essex, Marea Britanie.
Britanica Liz Woolard, 45 de ani, care suferea de mult timp de depresie, a recunoscut ca statea toata ziua pe canapea cat a locuit in Londra. Viata ei s-a schimbat odata ce ea si sotul ei s-au mutat, acum 20 de ani, in Looe, o localitate din regiunea Cornwall. Intr-o zi, prietenii au chemat-o la plimbare. "Ne-am plimbat pe Coasta de vest si mi-a placut foarte mult!", spune Liz, care isi asemuieste depresia cu un "val de intuneric". Liz a descoperit ca plimbarea in natura ii sterge orice gand de nefericire din minte. "Este minunat ca nu te costa nimic sa admiri copacii sau florile. Asa-zisele exercitii "verzi", denumite si "ecoterapie", mai pot consta in cresterea animalelor, activitati de protectie a mediului, mersul pe bicicleta si gradinaritul, cu alte cuvinte orice activitate in aer liber. "Iesirea in aer liber e importanta si pentru ca privarea de soare duce la depresie", spune Bogdana Bursuc.

Mergi la meci

De multe ori, barbatilor le este greu sa recunoasca ca au o problema psihica. Femeile prezinta o mai mare probabilitate de a fi diagnosticate cu depresie, dar suicidul produce mai multe victime printre barbati. Ce-ai zice daca te-ai simti mai putin deprimat urmarind un meci de fotbal? Alan Pringle, un profesor universitar in domeniul sanatatii psihice, de la Universitatea din Nottingham - Marea Britanie , considera ca urletele si injuraturile la care se dedau barbatii cand sustin echipa lor preferata sunt bune pentru sanatatea psihica. Sentimentul apartenentei este foarte puternic la fanii fotbalului", explica acesta. El a realizat un studiu din care a aflat ca "acest sentiment este o metoda excelenta de a te apara de depresie. Pe stadion, barbatii au voie sa tipe din toti rarunchii, pentru ca 35.000 de fani fac acelasi lucru".
Pringle a conceput un program de sanatate psihica de 11 saptamani, care se inspira din fotbal si pe care l-a numit Gol! (itsagoal.org.uk). Cursul foloseste exemple si terminologie din fotbal pentru a stimula barbatii cu varste cuprinse intre 16 si 35 de ani sa vorbeasca despre depresiile si respectul de sine scazut cu care se confrunta. Un participant intentionase sa se sinucida, dar acum s-a recalificat, ocupa postul de consilier si are propriul grup de pacienti. Anul acesta urmeaza sa se mai lanseze inca sase programe de acelasi gen.

Cauta terapia virtuala

Una dintre cele mai avansate tehnologii in domeniul terapiei cognitiv-comportamentale se gaseste la Facultatea de Psihologie a Universitatii "Babes-Bolyai", din Cluj-Napoca. Este vorba de un cub virtual format din patru pereti si mai multe softuri care ii dau viata. La inceput, unul dintre specialisti iti face o evaluare psihologica si, daca considera ca, in afara de sedintele de terapie normale, ai nevoie si de o confruntare cu "ceea ce te inspaimanta", iti va fi recomandata si "terapia virtuala".
"Softurile folosite reproduc viata de zi cu zi si il duc pe pacient in lumea de care se teme atat de mult", spune prof. dr. Daniel David, seful catedrei de Psihologie Clinica si Psihoterapie a Universitatii din Cluj.
Poti afla mai multe informatii de pe www.clinicadepsihologie.ro.

Mananca sanatos

"Alimentele pot influenta dispozitia emotionala", spune psihologul Bogdana Bursuc. Doua studii recente vin in sprijinul acestei afirmatii. Cercetatorii de la Colegiul Universitar din Londra au descoperit ca oamenii cu un regim bogat in alimente procesate si grase sunt mai predispusi la deprimare. "Daca mananci tot timpul carne si alte alimente grele, in organism se descarca cortizolul, un hormon al stresului", confirma Bogdana Bursuc. Oamenii de stiinta spanioli au recomandat dieta mediteraneana, bogata in fructe, alune si nuci, cereale integrale si peste, dupa un studiu in care au monitorizat 10.000 de voluntari. Cei care au urmat aceasta dieta si-au redus riscul de depresie cu mai mult de o treime.

Canta

Penny Holden, din Norfolk - Marea Britanie, sufera de tulburare bipolara care se caracterizeaza prin schimbari extreme de dispozitie, dar clubul de muzica Sing Your Heart Out (syho.org), creat special pentru ameliorarea starii psihice a participantilor, a ajutat-o mai mult decat orice.
O ancheta din 2008 realizata in randul corurilor din Marea Britanie, Australia si Germania a aratat ca activitatea muzicala in coruri are un impact extrem de pozitiv asupra sanatatii psihice, asa cum a constatat si Penny. "Sing Your Heart Out a reusit sa-mi dea o motivatie de a iesi din casa", spune ea. "Eram foarte deprimata si izolata. Traiesc la tara si trec zile intregi fara sa vad pe nimeni. Corul a umplut un mare gol din viata mea. Acum pot vorbi cu oamenii asa cum nu puteam pana acum si ma simt apreciata."

Citeste o carte

Jane Davis, fondatoarea programului Get into Reading (Pune-te pe citit), care a ajutat-o si pe Clare Ross, a descoperit intamplator puterea de vindecare a cartilor.
Jane este profesoara de limba engleza la Universitatea din Liverpool, dar a predat cursuri de literatura si in comunitate. In timpul cursurilor, Jane a observat ca oamenii se simteau mai bine citind operele marilor scriitori si socializand in grupuri de cursanti. Astfel, ea a fondat asociatia Get into Reading, care are acum peste 120 de grupuri de cititori in Merseyside si 15 in
Londra. "Literatura in sine ofera sprijin", explica ea, "pentru ca dezvaluie viata, suferinta, metode de supravietuire. Fiecare dezvolta o relatie personala cu literatura intr-un context impersonal". "Chiar functioneaza", spune Clare. "Ma simt o alta persoana. Acum vreau sa ma bucur de viata."

Experiente din alte tari

Norvegienii pot beneficia de terapie in ferme. Autoritatile locale platesc fermierii ca sa gazduiasca proiecte la care participa persoane cu probleme psihiatrice. In 2003, programul La ferma, din Norvegia, cuprindea o retea de 600 de ferme ecologice.

Si olandezii au sute de ferme inregistrate in acelasi scop. Aici, pacientii platesc din "bugetul personal de tratament", evitand astfel institutiile de ingrijire medicala si bucurandu-se de un sprijin mai rapid. Versiunea olandeza a programului de terapie cognitiv-comportamentala Beating the Blues a fost lansat recent cu finantare de la autoritatile de sanatate olandeze.
GermanIA Cercetari recente au aratat ca sunatoarea este mai eficienta decat Prozacul in tratarea depresiei usoare. In Germania, doctorii o recomanda des in retete. Totusi, sunatoarea este incompatibila cu anumite medicamente.

http://www.erd.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Postări populare