Glanda cântăreşte 30 de grame şi controlează întregul metabolism al organismului. Odată cu răcirea vremii şi cu creşterea necesarului de energie este intensificată secreţia de hormoni tiroidieni, efecte resimţite de cei care suferă de hipotiroidie.
Hormonii secretaţi de tiroidă stimulează arderile interne pentru asigurarea energiei necesare menţinerii la un nivel constant al temperaturii corpului, dar şi metabolismului zaharurilor, proteinelor, grăsimilor şi al vitaminelor. De asemenea, aceşti hormoni sunt implicaţi în dezvoltarea sistemului nervos şi osos. Însă, în această perioadă, activitatea hormonilor tiroidieni poate fi perturbată.
„Studii mai vechi, reluate în decursul timpului, dar şi studii de ultimă oră, derulate de medici şi de cercetători ai Institutului Naţional de Endocrinologie Bucureşti, confirmă existenţa unei corelaţii între funcţia tiroidiană şi modificările sezoniere. În contextul fenomenului de încălzire globală şi al schimbărilor bruşte de temperatură de la un anotimp la altul, mecanismele de adaptare sunt agresate. Anotimpul rece presupune un consum energetic sporit, iar tiroida contribuie la intensificarea metabolismului prin creşterea sintezei şi secreţiei de hormoni tiroidieni", explică medicul endocrinolog Adrian Comănici, directorul medical al Spitalului Clinic CF2 din Bucureşti.
Când trebuie adaptat tratamentul
Ţinând cont că, în cazul bolnavilor cu afecţiuni tiroidiene, mecanismele de adaptare ale organismului pot fi insuficiente, specialiştii le recomandă acestora să se adreseze medicului endocrinolog pentru o reevaluare şi eventual pentru readaptarea tratamentului.
„În caz de insuficienţă tiroidiană (hipotiroidie), este necesară o creştere a dozei medicaţiei substitutive (hormoni tiroidieni) la instalarea anotimpului rece, altfel simptomele se acutizează. Acestea constau în: incapacitatea de a suporta frigul (frilozitate), oboseală, somnolenţă, dificultăţi de memorare, tegumente reci, uscate, carotenodermie (pigmentaţie gălbuie-roşiatică a tegumentelor), bradicardie (micşorare normală sau patologică, sub 60 de pulsaţii, a ritmului cardiac) şi constipaţie", afirmă dr. Adrian Comănici.
Tiroiditele, frecvente
Mai ales toamna există o prevalenţă crescută a tiroiditei subacute, inflamaţie a tiroidei care apare ca urmare a unei infecţii virale a căilor respiratorii superioare. Tiroidita subacută poate fi întâlnită la orice vârstă şi la ambele sexe, cu incidenţă maximă la femeile de vârstă medie.
Simptomele includ astenie pronunţată, oboseală, durere la nivelul tiroidei, al mandibulei sau al urechii ori durere occipitală. Tratamentul include medicamente antiinflamatoare, însă el trebuie prescris de medic. În lipsa respectării duratei tratamentului, simptomele reapar.
Faceți căutări pe acest blog
luni, 13 septembrie 2010
TIROIDA
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
►
2015
(21)
- ► septembrie (2)
-
►
2014
(36)
- ► septembrie (2)
-
►
2013
(172)
- ► septembrie (3)
-
►
2012
(281)
- ► septembrie (21)
-
►
2011
(287)
- ► septembrie (14)
-
▼
2010
(388)
-
▼
septembrie
(64)
- Ia-ti portia de sanatate din legumele de toamna
- Cele mai puternice alimente anticancer
- Vitamine de toamna
- Gutuia - Fructul de Aur al sanatatii
- Aditivii din alimentaţie, tutunul şi stilul de via...
- sfaturi pentru a trai 100 de ani
- Salvia - salvatoarea sanatatii
- Preparatele din păducel protejează inima
- CEAPA .
- Raul de miscare
- Undele de şoc te scapă de pietre la rinichi
- Cum sa scapi rapid de vanatai!
- Recomandari facute de medici: 1. Scapati de dur...
- TERAPIE CU MIERE SI SCORTISOARA
- Numarul secret al Sanatatii: Ziua nasterii si boli...
- PIELEA
- Leurda imbunatateste memoria
- Telina
- CURATATI-VA RINICHII simplu si natural
- 5 fructe de toamna care te ajuta sa slabesti
- Ardeiul
- Fructele toamnei îţi întăresc imunitatea
- Dieta care protejaza ficatul
- Undele de şoc te scapă de pietre la rinichi
- . bine de stiut.DESPRE FICATUL NOSTRU
- Sfecla Rosie O leguma minune
- 20 de remedii pe bază de ulei de măsline
- CONOPIDA
- TOXICITATEA FLUORULUI
- Despre cafea..
- Ce ascund transpiratiile di timpul noptii
- DROJDIA de bere îţi taie pofta de mâncare
- Măceşele întăresc imunitatea organismului
- Gutuia are proprietăţi astringente, aperitive şi f...
- Usturoiul scade grăsimile din sânge
- Laptele de capră ţine boala la distanţă
- Cum scăpaţi de herpesul de pe buze
- Corcoduşele elimină carenţele de vitamine
- MASAJ PENTRU OCHII OBOSITI
- De ce slăbeşte bolnavul de diabet?
- DESPRE PAINE
- Fructele
- Telefonul mobil poate afecta auzul
- Apa din fructe si legume - mai buna pentru organis...
- Medicamente care ingrase..
- PENTRU DUREREA DE DINTI...
- SUNATOAREA
- Alchimia albinelor
- INFECTIILE URINARE...CEAIURI
- Otetul.. alb,este un produs uimitor. de curatat
- Mituri despre dieta bolnavilor de hepatită
- Soluţiile benefice oferite de pasta de dinţi
- Cum sa combati Răceala şi grăsimile din corp consu...
- Tratamente naturiste
- Ceaiuri care fac minini
- E...urile
- VARZA..INDICATII TERAPEUTICE
- Remediu pentru hepatita cronica
- Gândacul de bucătărie, cel mai eficient antibiotic!
- 9 remedii impotriva mahmurelii
- Beneficiile terapeutice ale mierii - Apiterapia
- TIROIDA
- ROZMARINUL
- O ULTIMA DESCOPERIRE DESPRE NUCI ! Inchide Eval...
-
▼
septembrie
(64)
Lista mea de bloguri
-
-
Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” este prăznuită pe 4 septembrie. - DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE... Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” are...Acum o zi
-
DINTR-O INIMĂ BOLNAVĂ - "Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am scu...Acum o săptămână
-
Am găsit-o in piață și o clipă m-am oprit... - Am găsit-o in piață și o clipă m-am oprit... Si-am privit puțina marfă ce-o avea de oferit... Usturoi...tarhon...fasole si-ale lacrimilor ploi... Mâinile b...Acum o săptămână
-
Colaje cu Sfantul Ioan Rusul - ----- DOAMNE IARTĂ PĂCATELE MELE, SI ALE NEAMULUI MEU !----Acum 3 luni
-
cara obati penyakit hiv atau aids dengan mudah - cara obati penyakit hiv atau aids dengan mudah, dengan cara minum air tape 3x sehari, lakukan rutin dan sholat 5 waktu harus dijalan kan jika mau sembuh. c...Acum 10 ani
-
-
Recomandare de carte: Viata Parintelui Arsenie Papacioc - Intre timp si vesnicie. Viata Parintelui Arsenie Papacioc [image: http://bit.ly/1E7mKUH] Autorul, Sorin Alpetri, ucenic apropiat al Parintelui de ...Acum 11 ani
-
-
DUMNEZEU A AVUT NEVOIE DE EL SI L-A CHEMAT. SFANTUL PARINTE IUSTIN PARVU S-A MUTAT LA DOMNUL. SA NE RUGAM SA NE MAI DARUIASCA BUNUL DUMNEZEU UN DUHOVNIC PRECUM PARINTELE PARVU! - [image: Parintele-Justin-in-Ianuarie-2007] *Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a trecut la Domnul şi Mîntuitorul nostru*: La ora 22:40, ora României, dup...Acum 13 ani
-
Blândetea si lasitatea, economia si zgârcenia - Trebuie multã bãgare de seamã sã putem lãmuri ceea ce este una si ceea ce este alta, aceasta pentru cã alãturi de virtuti se aflã viciile, alãturi de usur...Acum 13 ani
-
-
-
-
Postări populare
-
Terapia cu urina poate fi facuta de oricine, tanar sau batran, chiar si copil, la domiciliu si fara o cheltuiala oarecare. „Apa vietii“ - ...
-
Cunoscută în termeni de specialitate sub denumirea de ascită, ciroza umedă constă în acumularea de lichid ascitic în cavitatea peritoneală...
-
"Se află la patru degete sub genunchi, pe partea exterioară a tibiei. Este indicată masarea ușoară a acestui punct timp de aproximati...
-
Autor: Raluca Cocriș Ai o criză de ulcer? Masează-ți zona dintre degetul mare și cel arătător și durerile se vor atenua. Şi nu e singuru...
-
Se începe cu un regim bazat pe legume şi fructe, însoţit de purgarea (curăţirea) zilnică a intestinului, timp de o săptămână. Există pu...
-
Administrarea unor doze mici de aspirină, în fiecare zi, pentru a preveni un atac cardiac la persoanele care nu suferă de afecţiuni ...
-
PENTRU BOLILE DE PIELE A. Eczeme şi mâncărime. 1) Se recomandă o alifie făcută în casă: ulei de gălbenuş de ou. Gălbenuşurile de la niş...
-
Autor: Ioana Raluca Ghioarcă Albirile frecvente, vinul sau cafeaua consumate în exces, folosirea dinţilor pe post de unelte, ca...
-
Sanatate 1. Bea multa apa. 2. Ia un mic dejun de rege, un dejun de print si o *cina* de cersetor. 3. Mananca mai multa mancare care cres...
-
Te-ai decis să renunţi la carne timp de 40 de zile, atât cât ţine Postul Paştelui? Pentru a nu te priva de proteine şi de alte elemente impo...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu