Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 25 septembrie 2010

CONOPIDA

Tot mai mult se vorbeste in zilele noastre despre predispozitia ereditara catre anumite boli. Astfel, este indusa senzatia ca afectiuni din cele mai diverse, intre care si bolile de inima, bolile vasculare si temutul cancer, ar fi un dat implacabil, mostenit din mosi-stramosi, si cu care doar "atotputernica" inginerie genetica se poate lupta. Si aceasta, intr-un viitor incert! Ei bine, un studiu facut in anul 2006 la Universitatea de Stat din New Jersey da peste cap multe teorii asa-zis moderne, conform carora bolile genetice nu ar putea fi combatute prin metode "domestice", accesibile muritorilor de rand. Cercetatorii Ern est Mario si Ah-Ng Tony Kong, impreuna cu colaboratorii lor de la universitatea sus amintita, au selectat animale de experienta care aveau predispozitie genetica spre polipi intestinali si spre cancer de colon. Aceste animale au fost impartite in doua loturi, primul fiind hranit normal, iar cel de-al doilea fiind tratat cu principii active anti-oxidante extrase din conopida (numite sulforafani). In timp ce indivizii din lotul hranit normal au avut o rata a tumorilor si a mortalitatii prin cancer de colon extrem de ridicata, cei care au beneficiat de aportul de substante din conopida au avut o incidenta mult mai mica a tumorilor intestinale, formatiunile tumorale au crescut mai lent si, in unele cazuri, au intrat chiar in remisie spontana. Pe scurt, administrarea de conopida reduce semnificativ riscul de a dezvolta un cancer "mostenit" pe cale ereditara. Iar cand vorbim despre efectele conopidei contra bolii canceroase, nu ne referim doar la cancerul de colon, ci la numeroase alte forme, despre care vom vorbi in cele ce urmeaza.

Un mic istoric al conopidei

Denumirea sa stiintifica este Brassica oleracea si, la fel ca ruda sa apropiata, varza, aceasta leguma este originara din bazinul Marii Mediterane, unde cresc si acum unele varietati ale sale, salbatice. Domesticirea conopidei a fost facuta acum aproximativ 3000 de ani, pe teritoriul actual al Turciei, iar de acolo s-a raspandit in intreaga Asie si in Europa, unde a devenit aliment traditional. Mai putin folosita in alimentatie si in terapie in Antichitate, conopida a fost pusa cel mai mult in valoare in Italia si in Franta, incepand cu secolul al XVIII-lea. De asemenea, in China si in India, conopida a fost si este intens folosita, in combinatie cu diferite mirodenii, din aceasta leguma fiind create adevarate feluri de mancare-medicament, cum este "conopida cu sofranel", consumata in India, cu care se trateaza cu o eficienta incredibila afectiunile articulare, dar si anumite forme ale bolii canceroase.

Conopida - valori nutritionale

100 g conopida contine: calorii - 24; proteine - 2,4 g; glucide - 3,5g; fibre - 2,5g; potasiu - 320 mg; magneziu - 15 mg; calciu - 20mg ; vitamina C - 60 mg; vitamina B1 - 0,1 mg; vitamina B2 - 0,1 mg; vitamina B6 - 1,1 mg ; vitamina E - 0,1 mg.
Cum se pastreaza conopida: conopida proaspata se inveleste intr-o punga de plastic sau hartie si o puteti tine la frigider pana la 5 zile sau conopida fiarta - timp de pana la 3 zile.

Cum se prepara conopida: coapta, fiarta, piure, sote sau preparata la abur. Daca adaugati o lingura de suc de lamaie sau o cana cu lapte la preparare in apa in care o fierbeti, va impiedica modificari de culoare.

Combinatii de ingrediente reusite cu conopida: migdale, sunca, sos bechamel, crutoane, unt, branzeturi, curry, usturoi, sunca, lamaie, ciuperci, rosii, nucusoara, nuci, ulei de masline, patrunjel, marar, piper.

Ghid de cumparare conopida: uita-te sa aiba mugurii de culoare alba, frunzele sa fie verzi, fara pete maro sau ofelite si uscate.

Conopida = Sanatate

Se recomanda consumul de conopida in stare cruda pentru a beneficia de aportul substantelor nutritive pe care aceasta le conţine: vitaminele C, K, complexul vitaminic B si minerale precum potasiul, calciul, manganul, zincul, cuprul.

Vitaminele din grupul B stimuleaza imunitatea si sistemul nervos. 100 g conopida furnizeaza 320 mg potasiu, care contribuie la buna functionare a sistemului cardiovascular, astfel conopida este recomandata hipertensivilor.

Ce fel de conopida este recomandata in terapie

N-o lasati sa fiarba prea tare

Conopida "clasica" este cea pe care o cunoastem cu totii din pietele noastre: alba la culoare, cu diametrul de o palma, cu un miros specific, usor intepator, datorat compusilor pe baza de sulf, compusi care sunt - se pare - un adevarat panaceu in materie de sanatate. Aceasta conopida va fi folosita in terapie. La polul opus se afla conopidele-gigant, care vin din import, adesea invelite in folie, care au un gust si un miros foarte slab si care se pastreaza nealterate cu saptamanile, datorita tratamentelor de conservare la care au fost supuse. Evident, conopida care a crescut accelerat cu chimicale, care a fost tratata si conservata nu va avea un continut corespunzator de principii active si, ca atare, nu va fi recomandata in terapie. De curand, au inceput sa apara la noi soiuri de conopida cu o infatisare intrucatva stranie - mai degraba de planta decorativa, decat de aliment. Conopida portocalie, de exemplu, este cultivata mai ales in Canada si, de curand, a fost adusa si la noi. Este cat se poate de comestibila si, pe deasupra, este de 24 de ori mai bogata in vitamina A decat conopida alba. Conopida purpurie sau cu nuante de violet este si ea comestibila si foarte bogata in anti-oxidanti, fiind o varietate adusa din Asia.

Cum consumam conopida

Conopida cruda

Este mai rar folosita in bucataria noastra, desi ar trebui sa fie prezenta mai ales in salatele de cruditati, alaturi de morcovi, de telina, de patrunjel. Consumata cruda, in combinatie cu alte legume, conopida este destul de agreabila ca gust si are maximul proprietatilor terapeutice
. De regula, salatele cu conopida se condimenteaza cu cimbru, cu chimen si cu putin piper negru, pentru a preveni balonarea sau deranjamentele intestinale.

Conopida fiarta

De vreo cativa ani, au aparut in comert dispozitive casnice, numite steamer (steam inseamna abur in limba engleza), care fierb in aburi legumele.

Consumata cruda, in salate, are efect maxim

Este un mod de preparare termica foarte comoda, rapida si care, conform studiilor, pastreaza vitaminele si enzimele conopidei in proportia cea mai mare. De regula, in 10-15 minute conopida taiata felii este fiarta cu acest dispozitiv si, in plus, pastreaza gustul originar si poate fi consumata fara o alta gatire, doar combinand-o cu ulei, cu sare si cu alte legume, fierte tot in abur (morcov, patrunjel, telina, dovlecei etc.). Daca nu ne permitem un dispozitiv de fierbere cu aburi, atunci putem fierbe conopida intr-o oala de inox sau cu emailul intact, la foc iute, taiata cat mai marunt (eventual data prin razatoare) pentru a reduce la minimum timpul de preparare termica. Toate studiile indica faptul ca, pe masura ce conopida este preparata termic mai mult, ea isi pierde din proprietatile terapeutice. Conopida fiarta rapid, insa, pastreaza o proportie impresionanta de vitamine si de alte substante cu actiune terapeutica, asa cum vom vedea.

Conopida la cuptor sau gatita pane

Am luat-o in considerare in acest context doar pentru a sublinia faptul ca, preparata astfel, conopida are o valoare terapeutica foarte redusa. Din cauza deteriorarii principiilor sale active, in urma expunerii indelungate la temperaturi ridicate, ea isi pierde bogatia de vitamine, de enzime, de compusi pe baza de sulf, cu efect antioxidant. De asemenea, oligoelementele si mineralele pe care le contine devin mai dificil de asimilat de catre organism.

Conopida murata

Pastreaza doar partial vitaminele si celelalte substante vindecatoare ale legumei proaspete, in schimb are continutul de minerale, de fibre alimentare intact si, important, are substante care ajuta la imbunatatirea digestiei, mai ales a digestiei grasimilor si a proteinelor. Aceasta este si explicatia pentru care conopida murata (la fel ca si varza sau castravetii murati) este nelipsita de la mesele cu mancaruri grele, pentru ca simtim instinctiv ca ne ajuta digestia si metabolismul. Studii statistice recente mai arata ca la populatiile (din Polonia, din anumite regiuni ale Germaniei si ale Olandei) care consuma multe crucifere murate, adica conopida sau varza murata, rata anumitor forme de cancer este mult redusa, ceea ce sugereaza faptul ca o parte din vitaminele si antioxidantii din conopida se pastreaza intr-un procent semnificativ in urma murarii.

Boli prevenite cu ajutorul conopidei

* Boala canceroasa - conopida, alaturi de varza alba, de varza rosie si de broccoli, face parte din asa-numita familie a cruciferelor, denumita asa pentru florile lor cu patru petale, dispuse in forma de cruce. Consumate constant si pe termen lung, aceste crucifere sunt un adevarat fenomen in lupta cu boala canceroasa. Studii statistice, de laborator, studii clinice - toate arata acelasi lucru: persoanele care mananca frecvent crucifere au sanse mari, chiar foarte mari, sa fie ferite de boala canceroasa. Aceasta, deoarece conopida si suratele sale sunt un adevarat depozit de vitamine, enzime, minerale si alte substante cu efect anti-oxidant, citostatic sau stimulent al sistemului imunitar. Printre formele de cancer care sunt prevenite prin consumul de conopida, mentionam cancerul de san, de colon, ovarian, de prostata, pulmonar.

Conopida purpurie

* Cancerul vezicii urinare - anual sunt diagnosticate la nivel mondial, in medie, cate 350.000 de noi cazuri de cancer cu aceasta localizare, care afecteaza de trei ori mai multi barbati decat femei. Conform cercetarilor medicilor de la Universitatea din Texas, care au studiat cazurile a 697 de bolnavi de cancer al vezicii urinare, in paralel cu cazurile a 708 persoane sanatoase, din aceeasi grupa de varsta si de aceeasi rasa, consumul de crucifere, adica de conopida, de broccoli si de varza, reduce puternic incidenta acestei boli. La persoanele care consuma de mai multe ori pe saptamana conopida fiarta sau cruda (dar si alte legume inrudite), incidenta cancerului vezicii urinare este cu 29% mai mica.
* Cancerul de colon si de rect - intr-un studiu-gigant, facut in Olanda, au fost colectate datele privind vulnerabilitatea la cancer de intestin, in raport cu obiceiurile alimentare, de la o suta de mii de persoane, pe o perioada de timp de sase ani. Conform raportului final al acestui studiu, publicat in anul 2000, la persoanele care consuma zilnic vegetale crude se inregistreaza cu 25% mai putine cazuri de cancer cu aceasta localizare. Ei bine, la vegetarienii care consuma cu predilectie legume din familia cruciferelor, mai exact conopida, varza si broccoli, incidenta cancerului de colon si de rect este cu 49% mai redusa, fiind, practic, de doua ori mai protejati de aceasta teribila afectiune.

Conopida portocalie

* Ischemia cardiaca si infarctul miocardic - conopida contine o substanta numita alicina, prezenta si in ceapa sau in usturoi, care previne formarea cheagurilor de sange, impiedica oxidarea colesterolului pe artere si scade tensiunea arteriala. Ca atare, consumul regulat de conopida scade riscul de imbolnavire de ischemie cardiaca si scade, se asemenea, riscul de infarct.
* Artrita reumatoida - puseele reumatice, care ne imobilizeaza articulatiile si le fac dureroase, pot fi tinute la distanta prin consumul zilnic de conopida, fiarta sau cruda, care este foarte bogata in vitamina C. Aceasta vitamina este considerata printre cei mai puternici agenti de prevenire a bolii reumatice. Un studiu facut pe un numar impresionant de persoane (peste 20.000 de subiecti) arata ca o suplimentare a vitaminei C din alimentatie atrage dupa sine o reducere la peste 40% a frecventei puseurilor reumatice. O portie de conopida fiarta (adica 300 grame) consumata zilnic acopera in proportie de 130% necesarul zilnic de vitamina C.

Tratamente interne

Conopida, mai ales cea cruda, contine anumite enzime cu nume extrem de complicate (glutation transferaza, glucuronozil transferaza etc.) care au o proprietate rara: dezintoxica rapid organismul. Ca atare, aceasta leguma are o sfera extrem de vasta de aplicatii medicale, din care le vom detalia doar pe cele mai importante:
* Colesterol si trigliceride marite - cercetatorii de la Universitatea de Medicina din Hawaii, Statele Unite, au evidentiat faptul ca unii compusi din conopida impiedica transportul colesterolului cu densitate redusa (forma periculoasa a colesterolului) catre vasele de sange si catre tesuturi.

Conopida Romanesco

De asemenea, conopida impiedica formarea placilor de aterom si sclerozarea peretilor arterelor. Se recomanda consumul de conopida fiarta sau sub forma de salata, cate 300 de grame zilnic, vreme de macar trei zile pe saptamana.
* Obezitate, supraponderalitate - conopida este relativ saraca in calorii, bogata in fibre alimentare nedigerabile, in vitamine, in potasiu si in alte minerale necesare in cura de slabire. Ca atare, conopida cruda sau fiarta, fara a fi combinata cu grasimi sau cu proteine, este un excelent aliment in regimurile supraponderalilor. Se consuma de 2-3 ori pe saptamana, cate 200-300 de grame de conopida. Este un aliment care da o senzatie durabila de satietate, care are si efecte de detoxifiere puternice, fiind indicat pentru curele de slabire blande, tinute cu rigurozitate si pe termene lungi, adica pentru singurele cure de slabire care dau cu adevarat rezultate.
* Cancer la san - o substanta descoperita recent in conopida (indol-3-carbinol) are efecte extraordinar de puternice contra cancerului la san. Acest principiu activ regleaza secretia hormonilor feminini in organism si impiedica astfel dezechilibrele in lant, care duc la formarea tumorilor mamare. O alta substanta din conopida, sulforafanul, incetineste sau chiar stopeaza proliferarea celulelor maligne in cazul tumorilor mamare deja formate. Se recomanda consumul de conopida fiarta sau cruda, macar de cinci ori pe saptamana. La nevoie, poate fi inlocuita si cu varza sau broccoli, care au efecte terapeutice similare.
* Cancer de prostata - un leac inedit contra cancerului la prostata este... conopida fiarta si condimentata apoi cu sofranel (numit si turmeric - Curcuma longa). Un studiu facut in Asia de sud-est, unde rata acestei afectiuni este de 6 ori mai scazuta decat in Europa sau America, a aratat ca barbatii care consuma frecvent acest fel de mancare (traditional in India) sunt aproape imuni la cancerul de prostata. Mai mult, la animalele de experienta carora le-au fost administrate principii active cu efect antioxidant din conopida si din sofranel, s-a observat incetinirea ritmului cresterii sau chiar stoparea proliferarii formatiunilor tumorale la nivelul prostatei.

Conopida alba

* Menopauza - studii preliminare arata ca un consum saptamanal de crucifere, adica de conopida, de varza, de varza rosie (200 g pe zi, vreme de macar 4 ori pe saptamana), imbunatateste secretia hormonului estrogen si, important, regleaza raspunsul receptorilor acestor hormoni din organism. Rezultatul este instalarea mai tarzie a menopauzei, atenuarea simptomelor de inceput ale acesteia (bufeuri, transpiratie, nervozitate etc.), prevenirea si combaterea unor afectiuni specifice menopauzei, cum ar fi osteoporoza, prolapsul uterin, cancerul ovarian si uterin.
* Fragilitate osoasa - aproape jumatate din necesarul zilnic de vitamina K, esentiala pentru mentinerea sanatatii sistemului osos, o gasim intr-o portie de 300 de grame de conopida fiarta sau cruda. Mai mult, aceasta crucifera regleaza activitatea hormonala, ajutand astfel la stoparea proceselor de dezasimilatie a calciului din oase si blocand osteoporoza.
* Adjuvant in hepatita de tip A, B, C - o substanta continuta de catre conopida, sulforafanul, stimuleaza puternic producerea in organism a unor enzime care joaca rolul de detoxifiant al ficatului. De asemenea, consumul de varza s-a dovedit a preveni procesele de distructie celulara la nivelul ficatului sub actiunea factorilor infectiosi sau a celor chimici. Pentru a obtine aceste rezultate se recomanda consumul conopidei fierte sau sub forma de salata, de macar 3 ori pe saptamana.
* Constipatie - conopida contine asa-numitele fibre solubile, adica substante nedigerabile, care se amesteca foarte bine cu materiile reziduale din intestin, impingandu-le afara asemeni unui piston. Mai mult, conopida murata contine microorganisme care ajuta la echilibrarea florei intestinale, combatand si pe aceasta cale constipatia.
* Adjuvant in astm - datorita continutului ridicat de vitamina C, dar si de substante cu efect antiinflamator si antioxidant, conopida este un bun ajutor pentru bolnavii de astm. Ea diminueaza intensitatea si frecventa crizelor, previne aparitia modificarilor patologice la nivelul arborelui bronsic. In perioadele dificile, cum ar fi cele de polenizare sau cu stres psihic intens, se tin cure de conopida, timp in care se consuma, macar de patru ori pe saptamana, aceasta leguma.
* Infectii respiratorii - conopida, chiar si fiarta, este mai bogata in vitamina C decat portocalele, are putine calorii si multe substante cu efect antioxidant, contine magneziu, potasiu, calciu. Toate aceste caracteristici o recomanda in mod special ca remediu pentru intarirea imunitatii. Se administreaza proaspata, sub forma de salata, cate 300-400 de grame pe zi, la bolnavii cu infectii respiratorii, pentru a sustine si pentru a grabi procesul vindecarii. La persoanele care iau antibiotice de sinteza, se recomanda si conopida sau varza murata, pentru restabilirea florei tubului digestiv si pentru contracararea efectului imuno-supresor al acestor medicamente.
* Sarcina - acidul folic (vitamina B9) si vitamina C, continute din abundenta de conopida, sunt esentiale pentru foetus, in primele sale luni de formare. Mai mult, acest aliment ajuta le intarirea imunitatii si la mentinerea sanatatii gravidei, fiind printre putinele "medicamente" permise in perioada de sarcina. Ca atare, 2-3 portii de conopida pe saptamana sunt binevenite, in perioada graviditatii, mai ales in primul trimestru de sarcina.

PRECAUTII SI CONTRAINDICATII

Toate studiile facute pana in prezent arata ca efectele adverse la tratamentul cu conopida sunt foarte rare si reduse ca intensitate si se refera cel mai adesea la deranjamente digestive: balonare, usoare colici abdominale, in cazuri foarte rare, diaree. Pentru cei care au un sistem digestiv sensibil la conopida se recomanda consumul de condimente cum ar fi chimenul, anasonul, feniculul, care sunt un adevarat antidot la astfel de probleme.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Postări populare